Se afișează postările cu eticheta Mircea Popescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mircea Popescu. Afișați toate postările

marți, 25 august 2026

Sus nația!

 


MERDENELELE, săriți că viiin rușii, huo putiniștilor „sugeraniști” care ne scoateți din Europa, Trump ucigașule ia-ți labele de pe noi și nu mai omoră copii.
Astea’s marile probleme pe care le dezbate cu nesaț românul educat de presă „de specialitate”. Are și el cu ce să-și piardă timpul pe uliță la o șuetă … politică așa cum l-a învățat Rică Venturiano.
Că doar nu l-o afecta că de 4 (patru luni!!) nu are guvern și nici nu se vede vreunul la orizont. Păi ce, treburile se rânduiesc la București, nu la Bruxelles?
Las’ că merge și așa p’aci prin Românica.
Iar la următoarele alegeri, tot ce ni se spune vom vota, că doar suntem oi ascultătoare și mergem acolo unde suntem mânate de ciobani. Până atunci hăhăim și-i dăm cu huo.
Văzând, de acolo de sus, că ceea ce ce se întâmplă pe malul Dâmboviței a depășit până și închipuirea lor, Caragiale râde în hohote, iar Eminescu varsă lacrimi amare. Dar cine să le mai citească profețiile?
Mai bine le rupem cu ură fotografiile în Parlament și le dărâmăm busturile ca să le piară amintirea în veci.
„Sus nația!”

(Mircea Popescu)

miercuri, 29 iulie 2026

Fascism românesc 2026...

Rupeți fotografia lui Eminescu, dărâmați bustul lui Goga, dărâmați-l și pe al lui Păunescu! Așa sună îndemnurile de tip fascist în România de astăzi.

Recunosc că n-am văzut atâta revoltă îndreptățită, în TOATE mediile sociale din România, ca cea pricinuită de tembelismul politicilor de rit nou care au început să atace cultura națională.
Îmi amintește de fenomenele cauzate de perioadele de apogeu ale manifestărilor WOKE din Statele Unite care s-au manifestat exact la fel: dărâmarea statuilor înaintașilor și punerea la index a unor opere literare care „nu corespundeau”. De exemplu, „Pe aripile vântului”.
Se întreabă unii de ce Trump a câștigat detașat alegerile cu ideologia MAGA. Ei bine, tocmai datorită impunerii WOKE care dorea distrugerea spiritului american.
Astăzi, politrucii WOKE români, preiau la indigou războiul împotriva culturii și tradiției naționale pe care-l declară rituos, război pentru apărarea valorilor „pro-europene”. Și se mai întreabă de ce partidele suveraniste câștigă teren în toată Europa.
Totuși, ceva care le-a scăpat demolatorilor valorilor naționale: și fasciștii au început prin arderea cărților în piața publică.
10 mai 1933, în Piața Operei din Berlin și în alte 21 de orașe germane ruguri uriașe ale cărților autorilor care nu conveneau ideologiei naziste, se ridicau spre cer. Apoi, această manifestare de sorginte fascistă a cuprins mediile universitare și ghetourile americane.
În 2020, progresiștii WOKE din America dărâmau busturi și statui ale unor înaintași, printre aceștia numărându-se Cristofor Columb sau George Washington.
În România anului 2026, wokismul progresist, forma modernă de manifestare a fascismului, și-a început opera de lichidare a culturii naționale prin acțiuni menite să anuleze memoria unor poeți ai neamului cum ar fi Eminescu, Goga sau Păunescu.
Și peste tot, la baza acestor barbarii, se află tocmai tineri studioși „progresiști” din universități, încurajați de profesori. Dictatura fascistă se repetă astăzi în România în uralele și aplauzele progresiștilor aflați la butoane.
Și totuși, a fost suficientă o picătură ca paharul umplut cu obidă să dea pe afară.
Revolta românilor, aprinsă de atentatul împotriva autorului „Flăcării” de odinioară, poetul care a luminat mințile milioanelor de tineri în spiritul iubirii pentru Patrie și pentru valorile neamului, poate deveni incendiul necesar pentru a arde din temelii pericolul deznaționalizării și instaurării a unei noi dictaturi ideologice.
Fascismul, sub nicio formă, nu mai are ce căuta în România.

Mircea Popescu

luni, 11 mai 2026

Ce guvern dorim?

Atâta ură pentru încropirea unui guvern al României, ură și discordie între români, între politicienii reprezentând poporul român, dar împinși de la spate în direcții centrifuge de politicienii străini, mai ales străini de interesele naționale.

În această luptă fratricidă se pierde din vedere că înainte de satisfacerea unor interese meschine ale unor grupuri de interese sprijinite de forțe externe, România are nevoie urgent de un guvern național, adică un guvern pro-românesc de orientare pro-occidentală.
Țara are nevoie de un guvern care să promoveze cu prioritate valorile, tradițiile și interesele românești, mergând, în spirit de respect reciproc, pe drumul deja deschis al tradițiilor de colaborare și de alianțe occidentale în care s-a născut România modernă, unitară și întregită.
Spirit de respect reciproc, nu de subordonare și vasalitate.
Dar pentru asta, mă întreb unde a dispărut spiritul de coeziune și unitate al românilor?
Deja un prim pas timid încearcă să-l facă președintele Nicușor Dan, care pare să renunțe la caracterul de vasalitate exprimat prin denumirea de „guvern pro-european”, adoptând un termen care exprimă adevăratul spirit care caracterizează poporul român, „pro-occidental”.
Și totuși, influențele și presiunile externe, îl împiedică pe președintele României să vorbească și să consimtă necesitatea unui guvern de coeziune națională, a unui guvern pentru români.
Din nenorocire, nimeni din cei care conduc astăzi destinul țării nu-și dorește un guvern național.
Dulce ca mierea este lauda străinului!

(Mircea Popescu)

luni, 4 mai 2026

Mâine va fi prea târziu! Maia Sandu, convoacă Parlamentul și hotărâți unirea cu România!

Nu istoria, ci Rusia a fărâmițat România și a smuls Basarabia, și Cernăuțiul, și Buceagul și Ținutul Herței. Istoria a creat România pe care o sărbătorim pe 1 Decembrie ca Zi Națională.

Dar Rusia nu mai este în Basarabia. Este doar în Tighina și în fâșia Transnistria care nu a fost niciodată parte din Basarabia. Și, atunci, întrebarea este: „Ce a împiedicat conducerile de la Chișinău să ceară Unirea?”
Așa cum cetățenii Republicii Moldova aplică pentru cetățenia română, la fel conducerea de dincolo de Prut putea „aplica” pentru Reunificare. Oricând.
Maia Sandu să nu mai facă baletul ăsta, din când în când, „Eu aș vota pentru unire, dacă …” Dacă ce, doamna Sandu? Găsiți pretexte ca să vă mențineți în echilibru?
Să-i mințiți pe unioniști cu niste iluzii și să-i mulțumiți pe stataliști cu realitatea unui guvern anti-unionist?
Vi s-a închis robinetul promisiunilor integrării în Uniunea Europeană, ați ajuns la fundul sacului economic și social, n-are cine să vă apere nici în fața celor 1.500 de ruși din Transnistria și acum faceți fum lansând petarde fumigene despre „dorința dumneavoastră de unire”?
Liderului AUR, George Simion îi interziceți accesul pe pământul românesc al Basarabiei, învinuindu-l că „destabilizează țara”. În ce fel o destabilizează? Prin acțiunile unioniste ale „Acțiunii 2012” pe care o conducea și care adunau în centrul Chișinăului zeci-sute de mii de basarabeni care cereau și scandau „Basarabia e România”?
Sigur că Unirea, cerută de unioniștii de ieri transformați politic în suveraniștii de astăzi, înseamnă desființarea „statului secesionist” Republica Moldova.
Doriți Unirea? Ce vă împiedică, doamna Maia Sandu, acum când aveți toată puterea? Încă nu este prea târziu. Acum, când Rusia este ocupată cu Ucraina.
Acum, când Europa are prea multe pe cap încât să se mai complice cu tăierea firului în patru privind unirea celor două teritorii românești.
Acum, când în Parlamentul României, majoritatea este gata să voteze Întregirea cu amândouă mâinile și când la Chișinău mai aveți încă majoritate parlamentară.
Părăsiți această ambiguitate: „Vreau Unirea DACĂ …” Dacă sunteți cinstită cu românii, convocați ACUM Parlamentul pentru a ridica oficial subiectul Unirii.
Mâine va fi prea târziu.
Mircea Popescu

joi, 5 martie 2026

Nu mai vin rușii, vin americanii!

Vin rușii, vin rușii! Trădătorii suveraniști și putiniști sunt în culmea fericirii.

Scuzați, acum vin americanii și evreii. Trădătorii suveraniști, care vor să implementeze principiile MAGA în țărișoara noastră pro-europeană, nu condamnă atacul imperialismului american și al sionismului împotriva Iranului.
Rușine! De trei ori rușine! Țipă furios, Cozmin Gușă ovaționat de patrioții care fac și desfac politica globală pe la portițele mahalalelor bucureștene și din toată țara. Ba chiar și pe Facebook.
Cât despre madam Țoiu, cum care Țoiu, doamna care se ocupă de politica externă a României, s-a trezit ieri dimineață după ce și-a băut cafeaua, sau ceaiul, nu se știe exact, să propună un armistițiu în războiul din Iran ca să nu mai moară oameni și ca să nu se micșoreze șansele și resursele de continuare a războiului din Ucraina.
Că Bruxelles-ul a decis că trebuie continuat războiul ăsta din Ucraina, așa că nu este important câte mii mor în fiecare săptămână.
Se zice, tot pe la portițe, că Administrația americană a salutat inițiativa curajoasă a vizionarei Țoiu și a decis să accepte cu recunoștință o conferință de pace prezidată de România.
Ba chiar s-o propună pe doamna Țoiu pentru funcția de viitor secretar general ONU.
Așa încât, să nu ne fie frică, rușii vor continua să vină și la următoarele alegeri.

(Mircea Popescu)

luni, 25 noiembrie 2024

România suveranistă

Câștigarea de către Călin Georgescu a primului loc în turul I al prezidențialelor poate fi considerată o adevărată revoluție suveranistă a românilor, cu implicații majore inclusiv pe harta politică a Europei.

România, subestimată in acest moment din cauza propriilor politici fără consistență și fără coloană vertebrală, este totuși, în mod natural, a doua mare țară din Est după Polonia și o foarte importantă barieră NATO împotriva expansiunii rusești.
Ca urmare, în eventualitatea extinderii acestei victorii până la final, UE va trebui să-și ajusteze politicile greșite care calcă în picioare interesele națiunilor componente și să fie foarte atentă la ce dorește și Estul european.
Văzută astfel, România poate redeveni, ca în perioada interbelică, o adevărată capitală a Balcanilor si a Europei de Est. Urmează turul II care va naște noi alianțe politice interne ce se vor pregăti pentru bătălia finală dar și pentru pacea care va urma.
Cei care se consideră astăzi polul de dreapta nu pot vota pentru stânga fără a se compromite.
Vor fi oare neutri sau vor opta pentru candidatul apărut peste noapte care, oricum, nu este de stânga? Suveraniștii din AUR vor trebui să voteze pentru crezul suveranist. Iar aceștia reprezintă aproape 20% din votanți.
Candidatul PSD a avut în spate însăși partidul de guvernământ cel mai mare, cel mai puternic și cu resurse financiare imense. Dar după „uriașa performanță” de a ieși în spatele unui quasi necunoscut, fără partid și fără resurse, Ciolacu este extrem de vulnerabil în sânul propriului partid și simte că îl paște debarcarea.
PSD-ul are deja frisoane și va începe o campanie murdară și disperată împotriva candidatului independent. Călin Georgescu a venit singur, din neant promovând curentul suveranist care astăzi mătură lumea, din Statele Unite și până în țări din UE.
După anii de „politică înțeleaptă” ai acceptării în genunchi a politicilor globaliste care au dus, printre altele, la depopularea țării, românii îndrăznesc astăzi să se ridice în picioare pentru a alege un Președinte care promite sa spună NU acestor politici.
El nu cere ieșirea României din NATO, nu cere ieșirea României din UE.
El dorește ca UE să țină cont și de interesele UE de Est, nu doar să impună interesele UE de Vest.
El dorește renegocieri oneste între parteneri egali, nu dictate economice și ideologice.
Poate că a venit o nouă șansă istorică pentru România de care nația noastră ar trebui să profite.
Mircea Popescu

miercuri, 19 iunie 2024

Sindromul puiului de cuc

Cucul face un singur ou pe care-l depune în cuibul unei alte păsări pentru a fi clocit împreună cu celelalte ouă. Biata pasăre îi hrănește pe toți puii ieșiți din ouăle din cuib fără discriminare.

Dar puiul de cuc este mai mare, mai puternic și are nevoie de mai multă hrană. Încet, încet îi elimina pe ceilalți puișori, frații săi vitregi, aruncându-i din cuib până când rămâne singurul stăpân beneficiar al hranei aduse de mamă.
În cuibul basarabeanului, cucul de la Răsărit și-a depus ouăle din care au ieșit puii de cuc care, încet, încet au devenit stăpâni pe cuib și au început să țipe în limba cucului cerând mâncare de la mama Basarabia.
Iar puii-basarabeni crescuți mari continuă să-i considere frați pe puii de cuc și să regrete timpul când trăiau împreună în același cuib, uitându-și frații aruncați de fratele mai mare.
În Basarabia s-a născut Sindromul Puiului de Cuc. La fel a făcut cucul de la Răsărit peste tot pe unde a zburat și și-a depus ouăle.
Prin deportări și prin înfometare puii ceilalți au fost eliminați.
Iar astăzi, stoluri de cuci au năvălit în Europa și America unde își depun ouăle din care odraslele lor încearcă să-i elimine pe puii lumii care a construit o civilizație.
Ce vor face cucii când nu vor mai exista alte păsări care să clădească cuiburi și să le crească puii?

joi, 6 octombrie 2022

Mircea Popescu: Suveranism românesc

 

Este greu de spus cât va dura, dar schimbarea opiniei în direcția acceptării suveranismului ca politică națională începe să se simtă printre politicienii români.

Faptul că un partid de guvernământ de stânga, PSD, recurge la „apărarea moralei creștine”, deci îmbrățișează o valoare diferită față de valorile impuse de UE, pentru a-și justifică unele acțiuni, faptul că în tot spectrul politic românesc apar voci care consideră că prețurile ridicate la energie și că impunerile Bruxelles-ului pentru restricții nu se justifică pentru România, dovedesc faptul că apar breșe în politica de acceptare necondiționată a politicilor globaliste impuse.

Prin tăcerea sa, probabil că președintele Iohannis este, în momentul de față, principalul oponent al acestei tendințe de manifestare a suveranismului românesc.

O simplă privire și analiză a situației geopolitice ne duce la concluzia că România se află astăzi într-o poziție favorabilă pentru o schimbare în favoarea intereselor sale.

Victoria național – conservatorismului din Italia constituie un imbold pentru fostele țări comuniste europene, dar nu numai, să-i urmeze exemplul.

Și, nu mai departe de sudul Dunării, în Bulgaria, un partid conservator câștigă alegerile parlamentare.

În același timp, mesajele stângace și chiar ofensatoare transmise de Ursula Von der Leyen, care îndeamnă la o politică de raționalizări și privațiuni tocmai pentru popoarele care au trăit astfel de lipsuri sub jugul comunist, constituie un motiv suplimentar ca în România să se producă o reîntoarcere spre suveranism și spre promovarea intereselor naționale.

Războiul Rusiei împotriva civilizației, cu precădere cea din Europa, este un motiv esențial în demonstrarea solidarității europene.

Dar această solidaritate trebuie consolidată printr-o alianță de țări care înțeleg că interesele lor sunt apărate.

De aceea, nu este acum momentul ca Bruxelles să impună condiții inacceptabile pentru unul sau altul dintre membrii alianței în favoarea altora, așa cum procedează dna. Von der Leyen care prin pozițiile pe care le exprimă se manifestă în mod evident ca o reprezentantă a intereselor Germaniei.

Nu trebuie pierdut din vedere că România este mult mai bine situată decât Germania sau decât multe alte țări europene din punct de vedere energetic.

Într-adevăr, în noul context european de criză profundă, în care are loc o contracție puternică a economiei, țara noastră nu are ce pierde, ci, din contră, își va putea gestiona mult mai bine resursele de care are nevoie.

Dar, în acest caz de revoluție spre suveranism, va fi nevoie de aplicarea unor măsuri revoluționare de tranziție, cum ar fi măsurile pentru protecția socială menite să ajute populația să depășească perioada critică a iernii.

În acest sens, ținând cont de dependența mai redusă de sursele energetice decât majoritatea țărilor europene, o plafonare a prețurilor la energie devine o condiție obligatorie, indiferent de opoziția și presiunile externe.

Desigur, asta, concomitent cu o restricționare a exporturilor excesive ale resurselor noastre energetice.

Să nu se piardă din vedere că o asemenea politică de salvare a resurselor este necesară și pentru salvarea populației românești din Basarabia.

Iată de ce, România, ca bastion important al UE la Marea Neagră în condițiile amenințării rusești, are posibilitatea și obligația de a-și afirma în fața Bruxelles-ului, o politică fermă națională și suverană de promovare și apărare cu prioritate a intereselor propriului popor.

De obicei, asemenea politici devin benefice pentru dezvoltarea generală a unei țări, iar în cazul României, pot readuce acasă forța de muncă înstrăinată.

Desigur, un moratoriu național pentru asigurarea păcii sociale prin protecția populației și printr-o echitabilă distribuire a veniturilor, constituie condiția sine-qua-non a revoluției suveraniste.

 

Autor: Mircea Popescu