APARIŢIE EDITORIALĂ - PROFESOR TRAIAN RUS, OARŢA DE SUS

„OAMENI SI POVESTI – POVESTI SI OAMENI” / II. „PAGINI DE ISTORIE” din Oarta de Sus

Posted On 24 Iul 2015

Comment: 0

Tag: carte, oameni, oarta de sus, poveşti

Cu gândul la streasina veche a casei încarcata de istorie (Muzeul satului Oarta de Sus), loc in care generatii de oameni s-au nascut, au copilarit, s-au bucurat impreuna ori au plins, sotii care si-au asteptat la poarta barbatii plecati in razboi ori mame ce si-au petrecut nopti de veghe la capatiiul leaganului in care isi vegheau odorul (Pruncul) de Dumnezeu daruit.Unde te poti bucura mai mult decit acolo de chipul hristic care vegheaza protector iar noi asteptind prin divina pronie impliniri viitoare.
Volumul doi al cartii „Povesti din Tara Codrului” iata, vine bucurindu-ne sufletul ca o completare la primul volum ce isi astepta parca implinirea prin cel prezent. Aparitia a fost posibila, autorul avind alaturi oameni deosebiti asemenea d-lui inginer Alexandru Tamasan, domnului profesor Bogdan Pop,domnului profesor universitar doctor Viorel Rogoz ,indrumator stiintific precum si a familiei Sorin si Monica Tamasan.
Cartea, aparuta la editura Teognost din Cluj Napoca,2015, este structurata pe doua mari capitole:

I. OAMENI SI POVESTI – POVESTI SI OAMENI

şi

II. PAGINI DE ISTORIE

Sigur ,asa cum ne-a obisnuit inca de la volumul I, profesorul Traian Rus isi continua povestile pline de atita adevar: povesti de viata ,povesti de dragoste, povesti cu Dumnezeu cum insusi mentioneaza la pagina 26 (in povestirea Ingerul pazitor). Insa toate aceste povesti pe care le gasim pe paginile cartii nu sunt altceva decit petrecerea Dumnealui pe aceste locuri inca de când, tânar profesor de istorie, tarâmul acesta al Oartei de Sus l-a motivat sa-si implineasca destinul.
Astfel, povestile incep sa curga lin iar insufletirea cu care autorul continua sa le depene ajung sa ne transpuna intr-un univers plin de frumusete. Locuri asemenea fântinii lui Toag, podul mniresii, fântina lui Craciunas dar si Dragostea de mama lumineaza acest loc pentru ca in povestirea Mitropolitul,Inalt Prea Sfintitul Andrei, fiu al satului, ca o binecuvintare cereasca sa intregeasca aceasta ,,gura de rai”alaturi de care MECENA,Sanducu Tamasan dupa relatarea autorului,omul din spatele lucrului bine facut si care isi are si el binemeritat loc in carte.Oameni ai satului,eroii acestei carti care au locuit,locuiesc sau revin cu drag acasa ori de cite ori este posibil deoarece aici regasesc energia benefica sufletului lor.
In a doua parte a cartii intilnim alte nobile suflete asemenea neinfricatului Vasile Blidaru,personalitate inca vie mai ales in rândul generatiei mai vârstnice,de obârşie din satul Odesti, simpatizant al Partidului National Taranesc, mereu animat de spiritul de dreptate, care, alaturi de alti codreni incerca sa se opuna noului regim comunist ori doctorul Alexandru Odesteanu, capitanul Ciprian Gavris, preotul martir Ioan Robu , protopopul Vasiliu Gavris, nascut in Chelinta, satul natal si al autorului cartii dar si frumoasa Doina a lui Lucaciu (pag.260) cu privire la care profesorul Traian Rus face referire scotind in evidenta totodata si personalitatea LEULUI de la SISESTI – preotul Vasile Lucaciu.
„Povesti din Tara Codrului” ,volumul II, este o farâma de istorie peste care colbul timpului nu are dreptul sa se astearna fiindca acestea sunt trăirile fiecaruia pastrate in amintire dar si in constiinta vie.O carte de identitate nu a dumneavoastra domnule profesor caci ea apartine acestei parti de Ţara a Codrului. Dumneavoastra cu HAR si condei ati adus la lumina frânturi de viata, locuri, intâmplari, oameni, eea ce fiecare ar trebui sa facem atât cât ne pricepem.
La Chelinta ati vazut lumina zilei,Oarta de Sus v-a adoptat iar talantul pe care l-ati primit nu l-ati pus la pastrare ci l-ati facut sa rodeasca.Ce poate fi mai frumos?!
Va felicit sincer pentru aceasta reusita.

Pr.stavr.Radu Botis
Oarta de Sus,Maramures

Oarţa de Sus. Cuvântul de azi a preotului Radu Botiş

Distinse autor al POVESTILOR TARII MIRIFICE A CODRULUI

Onorant si onorat auditor,

 Cu gândul la streasina veche a  casei încarcata de istorie (Muzeul satului Oarta de Sus), loc in care generatii de oameni s-au nascut, au copilarit, s-au bucurat impreuna ori au plins, sotii care si-au asteptat la poarta barbatii plecati in razboi ori mame ce si-au petrecut nopti de veghe la capatiiul leaganului in care isi vegheau odorul (Pruncul) de Dumnezeu daruit.Unde te poti bucura mai mult decit acolo de chipul hristic care vegheaza protector iar noi asteptind prin divina pronie impliniri viitoare.

     Volumul doi al cartii "Povesti din Tara Codrului" iata, vine bucurindu-ne sufletul ca o completare la primul volum ce isi astepta parca implinirea prin cel prezent. Aparitia a fost posibila, autorul avind alaturi oameni deosebiti asemenea d-lui inginer Alexandru Tamasan, domnului profesor Bogdan Pop,domnului profesor universitar doctor Viorel Rogoz ,indrumator stiintific precum si a familiei Sorin si Monica Tamasan.

     Cartea, aparuta la editura Teognost din Cluj Napoca,2015, este structurata pe doua mari capitole:

I. OAMENI SI POVESTI - POVESTI SI OAMENI

şi

II. PAGINI DE ISTORIE

     Sigur ,asa cum ne-a obisnuit inca de la volumul I, profesorul Traian Rus isi continua povestile pline  de atita adevar: povesti de viata ,povesti de dragoste, povesti cu Dumnezeu cum insusi mentioneaza la pagina 26 (in povestirea Ingerul pazitor). Insa toate aceste povesti pe care le gasim pe paginile cartii nu sunt altceva decit petrecerea Dumnealui pe aceste locuri inca de când, tânar profesor de istorie, tarâmul acesta al Oartei de Sus l-a motivat sa-si implineasca destinul.

     Astfel, povestile incep sa curga lin iar insufletirea cu care autorul continua sa le depene ajung sa ne transpuna intr-un univers plin de frumusete. Locuri asemenea fântinii lui Toag, podul mniresii, fântina lui Craciunas dar si Dragostea de mama lumineaza acest loc pentru ca in povestirea Mitropolitul,Inalt Prea Sfintitul Andrei, fiu al satului, ca o binecuvintare cereasca sa intregeasca aceasta ,,gura de rai”alaturi de care MECENA,Sanducu Tamasan dupa relatarea autorului,omul din spatele lucrului bine facut si care isi are  si el binemeritat loc in carte.Oameni ai satului,eroii acestei carti care au locuit,locuiesc sau revin cu drag acasa ori de cite ori este posibil deoarece aici regasesc energia benefica sufletului lor.

     In a doua parte a cartii intilnim alte nobile suflete asemenea neinfricatului Vasile Blidaru,personalitate inca vie mai ales in rândul generatiei mai vârstnice,de obârşie din satul Odesti, simpatizant al Partidului National Taranesc, mereu animat de spiritul de dreptate, care, alaturi de alti codreni incerca sa se opuna noului regim comunist ori doctorul Alexandru Odesteanu, capitanul Ciprian Gavris, preotul martir Ioan Robu , protopopul Vasiliu Gavris, nascut in Chelinta, satul natal si al autorului cartii dar si frumoasa Doina a lui Lucaciu (pag.260) cu privire la care profesorul Traian Rus face referire scotind in evidenta totodata si personalitatea LEULUI de la SISESTI -  preotul Vasile Lucaciu.

     "Povesti din Tara Codrului" ,volumul II,  este o farâma de istorie peste care colbul timpului nu are dreptul sa se astearna fiindca acestea sunt trăirile fiecaruia pastrate in amintire dar si in constiinta vie.O carte de identitate nu a dumneavoastra domnule profesor caci ea apartine acestei parti de Ţara a Codrului. Dumneavoastra cu HAR si condei ati adus la lumina frânturi de viata, locuri, intâmplari, oameni, eea ce fiecare ar trebui sa facem atât cât ne pricepem.

     La Chelinta ati vazut lumina zilei,Oarta de Sus v-a adoptat iar talantul pe care l-ati primit nu l-ati pus la pastrare ci l-ati facut sa rodeasca.Ce poate fi mai frumos?!

     Va felicit sincer pentru aceasta reusita.

Pr.stavr.Radu Botis

 22 iulie,2015

Oarta de Sus,Maramures

Video-fonotecă de aur la Muzeul Satului din Oarţa de Sus

La Muzeul Satului din Oarţa de Sus se va constitui o video-fonotecă de aur care va cuprinde înregistrări ale folclorului existent în zonă, realizate de etnologi şi studenţi de la Centrul Universitar Nord. Iniţiativa îi  aparţine profesorului localnic Traian Rus, cel care a înfiinţat muzeul, inaugurându-l pe 22 aprilie 2012. Video-fonoteca de aur este unul dintre proiectele muzeului pe anul în curs şi va cuprinde  înregistrări donate de etnologi precum Pamfil Bilţiu, din Baia Mare şi Viorel Rogoz, din Satu Mare, dar şi de grupa de Etnologie a Centrului Universitar Nord. Pe unul dintre pereţii interiori ai muzeului se află, la loc de cinste, fotografia Floarei Rus, cea mai celebră informatoare din Oarţa de Sus, o "comoară de folclor", după cum o numeşte Traian Rus, de la care Pamfil Bilţiu a cules sute de doine, balade sau colinde. În prezent, în sat mai există 7 informatoare.

Muzeul Satului are, deja, în colecţia sa câteva exponate deosebite. De exemplu, aici se regăseşte unica colecţie de pomi de Crăciun din Ţara Codrului, aşa cum se făceau aceştia înainte ca obiceiul bradului de Crăciun să pătrundă în zonă. Pomii de Crăciun specifici locului se confecţionau de femeile din sat după reguli bine ştiute, din hârtie creponată, vâsc, scai, staniol, nuci, floricele de porumb, aţă colorată, întrucât bradul nu era bine văzut, crezându-se că aduce nenorocire. Obiceiul confecţionării acestor pomi de Crăciun s-a pierdut timp de câteva zeci de ani, iar recent a fost reînviat la iniţiativa profesorului Traian Rus. În muzeu există, de asemenea, o colecţie de lăzi de zestre, cărora profesorul Rus le-a găsit poveştile, toate foarte interesante. O curiozitate aparte o reprezintă zvârdonul - un strămoş al rotobilului de astăzi. Zvârdonul este un inel din lemn, fixat pe un ax din lemn rotitor; copilul era introdus în inel şi astfel învăţa să meargă. Există, de asemenea, adunată aici o colecţie bogată şi valoroasă de ştergări şi icoane, precum şi un război de ţesut în stare de funcţionare. "Vine lumea, vin străinii, am avut, surprinzător, vizitatori din Chile, Olanda, dar şi localnici sau oameni preocupaţi de etnografie, de folclor", ne spune Traian Rus.

Printre proiectele de anul acesta ale muzeului, realizate deja, se numără construirea unei scene şi amenajarea unui amfiteatru natural, unde vor avea loc spectacole. S-a adus, s-a ridicat şi s-a sfinţit o "restenire", o troiţă specifică Ţării Codrului, care avea rolul de a apăra comunitatea de toate relele. S-a reconstituit, în curtea muzeului, o colibă tradiţională de cioban, construcţie rudimentară care se muta din loc în loc.

Muzeul Satului funcţionează într-o casă tipic codrenească, construită în 1930 şi care nu mai este locuită de circa 30 de ani. Prin eforturile comunităţii, ea a fost reabilitată, respectându-se întocmai preceptele arhitecturii codreneşti. Muzeul se vizitează gratuit, dar cei care au grijă de el nu se supără atunci când primesc, din partea oaspeţilor, câte 5 sau 10 lei, bani necesari acoperirii cheltuielilor cu materialele de curăţenie şi curentul. Directorul Muzeului Satului este Mia Marian, o vecină care s-a îndrăgostit de acest proiect şi care l-a ajutat pe Traian Rus încă de la început.

                                                                           ANCA GOJA

Bibliotecă poporală a Astrei la Oarţa de Sus

La iniţiativa dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu”, şi a profesorului Traian Rus, un intelectual care şi-a pus amprenta asupra comunităţii locale, în Oarţa de Sus a fost înfiinţată, săptămâna trecută, prima bibliotecă poporală după modelul de acum două secole ale Astrei. Biblioteca se află la casa lui Dorel Bancoş şi va fi deservită de acesta ca bibliotecar voluntar. Dorel Bancoş, un bărbat de 51 de ani îndrăgostit de cărţi, mai îndeplineşte o funcţie: aceea de “boactăr” al satului, adică personajul care, cu ajutorul unei tobe şi a vocii puternice, anunţă ştirile şi “ordinele” de la Primărie, Poliţie şi veterinar.

Boactărul bibliotecar

Dorel Bancoş a fost descoperit de profesorul Traian Rus, care luptă pentru păstrarea tradiţiilor şi valorificarea istoriei localităţii. Decis să reînvie tradiţia boactărului satului, pierdută cu 20 de ani în urmă, Traian Rus l-a supus pe localnic la câteva teste (de voce, de bătut toba, de memorie), iar apoi i-a spus lui Dorel Bancoş că noul său “serviciu” este ca la C.F.R. şi la armată: trebuie să fie apt la orice oră din zi şi din noapte. Dorel Bancoş a primit o tobă, o uniformă şi şi-a intrat în rol imediat, mândru să iasă din anonimat. După cum mărturiseşte, a urmat câteva clase, după care s-a calificat ca strungar, topitor, miner şi preparator chimist, dar actualmente trăieşte din ajutorul social. Îi plac cărţile şi până acum le împrumuta adesea de la Traian Rus; le preferă pe cele de aventuri, călătorii, SF şi literatura poliţistă. A făcut armata  la tancuri, la Buziaş, şi a îndeplinit atunci funcţia de bibliotecar, ceea ce îl recomandă pentru noua ocupaţie.

178 de cărţi îşi aşteaptă cititorii

Am ajuns în Oarţa de Sus joia trecută, împreună cu o delegaţie a Bibliotecii judeţene, condusă de dr. Teodor Ardelean şi formată din Ioan Micle, Ştefan Selek şi Dia Pop. La Oarţa de Jos am oprit la biblioteca comunală şi am luat-o cu noi şi pe bibliotecara Ioana Vlad. Următoarea oprire a avut loc la casa profesorului Traian Rus şi a soţiei sale, oameni primitori şi entuziaşti, unde am aflat primele detalii ale proiectului pus la cale de dr. Ardelean şi Traian Rus. Apoi ne-am deplasat la casa boactărului, unde au fost descărcate cutiile cu cele 178 de cărţi menite să formeze Biblioteca Poporală Astra de la Oarţa de Sus. De ce tocmai 178? Pentru că atâţia ani s-au împlinit joi, 1 august, de la naşterea marelui patriot George Pop de Băseşti, la mormântul căruia am şi ajuns, pentru a lăsa o jerbă de flori. Cele 178 de cărţi de beletristică, agricultură, bucătărie, tricotaje şi religie au fost preluate de Dorel Bancoş, s-au pus la punct actele necesare, iar bibliotecarul voluntar a primit un certificat de împuternicire prin care i se dovedeşte noua calitate. Aceasta arată şi faptul că se înfiinţează, cu această ocazie, Cercul  Astra Oarţa de Sus, Traian Rus fiind coordonatorul său. Tot acum, Dorel Bancoş a făcut şi o demonstraţie a calităţilor sale de boactăr, anunţând, în uniformă şi cu toba în mână, celor din curtea casei sale, că este noul bibliotecar al satului.

Lecţia de istorie

Dar Dorel Bancoş nu putea porni pe noul drum fără o pregătire prealabilă. Aşa că Teodor Ardelean i-a ţinut un discurs prin care i-a deschis ochii asupra însemnătăţii misiunii sale. I-a arătat că Astra a fost înfiinţată în 1861 la Sibiu, iar până în 1947, când a fost desfiinţată, a făcut cea mai mare lucrare culturală din istoria României. Una dintre izbânzile sale au fost bibliotecile poporale, care însemnau că undeva, la preotul, învăţătorul satului sau la un alt om luminat din sat, se depozitau cărţi, iar aceştia le duceau la îndemâna oamenilor şi îi îndemnau să îşi astâmpere dorul de carte. “Aceste cărţi sunt doar începutul. Important e să ştim că aceste daruri spirituale sunt de folos aici”, a spus Teodor Ardelean, promiţând că, dacă ele se vor citi de către mulţi oameni şi vor ajunge ferfeniţă, vor fi înlocuite. “Noi nu suntem de acord să vedem slujbaşi care îşi fac datoria cu un minim efort, ci vrem să vedem oameni de vocaţie, care îşi fac treaba nu conform fişei postului, ci după cum le-o cer vremurile”, a atenţionat dr. Ardelean.

“Numai cartea poate lumina poporul”

“Vă mulţumesc că aţi venit în întâmpinarea comunităţii”, a început prof. Traian Rus, continuând: “Numai cartea poate lumina poporul; mă bucur că l-am găsit pe Teodor Ardelean, care gândeşte exact ca mine. Un popor de proşti niciodată nu va fi conştient de starea în care se află, doar un popor de deştepţi îşi dă seama că poate fi mai bine. Erasm din Rotterdam spunea că un om, cu cât este mai învăţat, cu atât este mai bun; eu m-am gândit şi la locuitorii acestui sat, să îi facem mai buni. Sper ca Dorel să îşi ia colaboratori, să facă filiale ale acestei biblioteci pe deal, în vale. Sper ca, peste o perioadă de timp, să facem şi evaluarea proiectului. Mai mare dar de ziua mea nu mi se putea face. Mulţumesc”, a spus Traian Rus, care a împlinit 66 de ani exact pe 1 august, când este şi aniversarea lui George Pop de Băseşti.

                                                                        Anca GOJA

Fotografia zilei

OARŢA DE SUS - LA SECERIŞ

Fotografia zilei - La seceriş în Oarţa de Sus

INVITAŢIE DIN PARTEA ORŢENILOR

PRIMĂRIA COMUNEI OARŢA DE JOS

PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ OARŢA DE SUS

MUZEUL SATULUI OARŢA DE SUS

INVITAŢIE

         CU OCAZIA HRAMULUI MĂNĂSTIRII „SF.MARIA MAGDALENA” DIN OARŢA DE SUS – CIUTRUCI, AVEM DEOSEBITA PLĂCERE DE A VĂ INVITA LA MANIFESTĂRILE CULTURALE DE LA OARŢA DE SUS.

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR:

22 IULIE 2013

         Ora 10 - Slujba religioasă prilejuită de Hramul Mănăstirii (în Ciutruci);

         Ora 13, 30 – Prezentarea sitului arheologic „Necropola tumulară de la Toagul Nemţilor – Bicaz” ( la Toagul Nemţilor);

         Ora 14, 30 – „Cununa la seceriş” (în Poiană);

         Ora 16, 30 – Program folcloric codrenesc  (la Muzeul Satului)

                            -  Şedinţa de lucru a grupului pentru elaborarea monografiei Ţării Codrului;

         Manifestările se vor desfăşura sub înaltul patronaj şi în prezenţa

I.P.S. ANDREI ANDREICUŢ, MITROPOLITUL CLUJULUI, MARAMUREŞULUI ŞI SĂLAJULUI

PARTENERI: Asociaţia culturală „Plaiuri Codreneşti” Cehu Silvaniei

                        Primăria comunei Bicaz

                         Muzeul de Istorie şi Arheologie Baia Mare

                         Muzeul de Etnografie Baia Mare

                         Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş

                         Centrul Universitar Nord din Baia Mare

RELAŢII : 262270545- email rus_traian 47@yahoo.com (prof. Traian Rus) ; 0262269001 – 0262269199- primariaoarta@yahoo.com  (Primăria), 0762188418 (prof. Bogdan Pop – primar)

Poveşti din Ţara Codrului

Profesorul de Istorie, Traian Rus, scoate la iveală o carte, astfel numită (apărută la Ed. TEOGNOST, Cluj-Napoca, 2013).

Viaţa unui dascăl/profesor de la ţară se desfăşoară/are loc într-un spaţiu limitat, să nu zicem anonim din punct de vedere al localităţii. Care poate deveni importantă prin, pur şi simplu, existenţa sa. "Omul sfinţeşte locul" - se spune. Azi, putem afirma: "Locul sfinţeşte omul".

Deşi cu afinităţi de Învăţător care "este făclia care se stinge luminând", Profesorul Traian Rus a reuşit, deşi cam târzior, să facă din locul în care s-a "măritat" - este ginere în Oarţa de Sus - un loc de meditaţie asupra a ceea ce am fost/ce şi cine suntem. Nu poate fi deloc puţin. Nu poate fi decât ceea ce suntem noi înşine. Atâta cât putem să fim, existând cu faţă curată în vremelnicele treceri ale zilei de ieri/de azi/de mâine-poimâine.

O carte (trans)scrisă de Profesorul Traian Rus. De fapt, este viaţa sa. A Domniei Sale. Zice, fără să rostească: "Am reuşit să fac o lucrare. Este, în fapt, întreaga mea viaţă. Sunt EU". Este o cronică a unei vieţi dăruite cunoaşterii. De Sine.

Mă uit la "casa cu pereţi albaştri, cum rostea Poetul Ion Iuga. A devenit Muzeul din Oarţa de Sus. Cu mare efort pentru Profesorul Traian Rus, dar şi "ajutorul/invidia" pe care le-a simţit.

Cartea "Poveşti din Ţara Codrului" se citeşte cu plăcere: asemenea unor "Cronici" de acum câteva sute de ani. Este un fapt: al dăinuirii în timp.

Începe cu Ioan Alexandru, poema "Casa părintească": "Sat transilvan, căsuţe din pământ,/ Muşcate la fereastră, busuioc la grindă,/ Ştergar curat, icoane pe pereţi, / Ziua-Nvierii şi noapte de colindă".

Apoi, face o "dare de seamă" asupra Istoriei. Cu ilustraţii. Cu sinteze asupra zonei. Se redă şi "Imnul Şantierului", din 1985, de pe Ogrăzi, unde s-au descoperit 303 denari de argint: "Haide, hai pe şantier!/ Nu te teme, nu-i lejer. Refren: Ograda-i plină de monezi/ Trebe numai să le vezi".

Istoria este… istorie: despre Bodava, Ghiile Botei, Moneta de Histria, tumulul şi tezaurul de aur de la Oarţa de Sus - Bicaz, dar şi George Pop de Băseşti, Vasile Lucaciu. Şi scrisori din război, Şi consemnări despre personalităţi din zonă.

Cele mai interesante pentru noi, contemporanii, sunt "dialogurile" actuale, cu oamenii din sat. Rapsozi, care chiar horesc şi se "reproduc" aceste texte. Texte de folclor, "poveşti" despre locuri şi oameni, despre dascăli şi cărţi, despre Muzeul Satului "Muzeul sufletului nostru".

Cartea se citeşte nu numai din curiozitate, ci cu sufletul deschis.

Prin Prof. Traian Rus, Oarţa de Sus revine la o viaţă pe care o are din străvechime, şi ştie să şi dăinuie: "U-iu-iu, până ce-s viu/ Dacă-oi muri, mort să hiu"!

Este o laudă că mai avem asemenea oameni.

                                                                          Dumitru IUGA

INVITAŢIE DIN PARTEA ASOCIAŢIEI CULTURALE "BODAVA" - DL. PROF. RUS TRAIAN

ASOCIAŢIA CULTURALĂ “BODAVA”

ASOCIAŢIA CULTURALĂ „PLAIURI CODRENE”

PRIMĂRIA COMUNEI OARŢA DE JOS

PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ OARŢA DE SUS

                                          INVITAŢIE

 Avem deosebita plăcere să vă invităm la manifestările prilejuite de Hramul Bisericii Ortodoxe Române din Oarţa de Sus, jud. Maramureş, care vor avea loc în zilele de 11-12 mai 2013, după următorul program :

       

•         11 mai 2013, începând cu ora 10, la Muzeul satului :

                - sfinţirea restenirii (troiţei);

                - lansarea cărţii „Poveşti din Ţara Codrului” , autor              prof. Traian Rus;

                - reintroducerea obiceiului „Boactărul satului”;

                - spectacol cultural- artistic codrenesc.

•         12 mai 2013, începând cu ora 10, la biserică :

                - slujba religioasă prilejuită de Hramul bisericii

MANIFESTĂRILE SE VOR DESFĂŞURA SUB ÎNALTUL PATRONAJ ŞI ÎN PREZENŢA MITROPOLITULUI CLUJULUI, SĂLAJULUI ŞI MARAMUREŞULUI ANDREI ANDREICUŢ.

VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG !

Relaţii : Rus Traian, tel.0262270545, e-mail rus_traian47@yahoo.com

                             D-LUI DRAGOŞ GELU

       

         

FOLCLOR POPULAR AUTENTIC - "LA CRÂŞMA LUI VESELIN"

            Femeia îl tăt certa pă Leonad că stă tătă zâua în crâşmă şi be,                                     - Măi, omule, tătă zua stai în crâşmă şi bei. Ţ-ai prăpădit tăte iosagurile şi amu vinz’ şi din pământ. N-am pute fi şi noi în rând cu oaminii ? Să ţânem iosaguri, că pământ mai avem bugăt.

            Leonad s-o uitat, râzând,  la ie şi i-o răspuns :

- Nu ştii tu, cap fără minte,

Câte boale vin pă vite ?

Oile mor de gălbază

Şi mai multe căptiază.

Şi că boii mor de brâncă,

Caii-s şi mai jingaşi încă.

Uite, tu, pălnile mele,

Că poţ be apă din ele!

La crâşma lui Veselin

Tăte-s bine, tăte vin.

Dup-on păhar beu şi două,

Atunci prind coraje nouă.

După două beu şi tri,

Tăt în butu (ciuda) muierii.

După tri mai beu şi patru

Şi nu mă întreacă satu.

După patru beu şi cinci,

Aşe beu care-s voinici.

După cinci mai beu şi şasă,

Că-s voinic si stau la masă.

După şasă beu şi şepte,

Să nu mă-ngîjoi de spete.

După şepte beu şi opt,

Doară nu-s melegar copt.

După opt mai beu şi nouă,

Atunci prind coraje nouă.

După nouă beu şi zece,

Atunci tătă grija-mi trece.

Mureşan Maria, 81 ani, Oarţa de Sus,196

SANCTUARUL DE LA GHIILE BOTII – OARŢA DE SUS – UNICAT ÎN ARHEOLOGIA LUMII

 În arealul arheologic al judeţului Maramureş, Oarţa de Sus reprezintă o localitate aparte, atât datorită numeroaselor situri descoperite aici, cât şi a importanţei lor deosebite. În urma cercetărilor efectuate în ultimii 50 de ani de către profesorul de istorie, împreună cu elevii şcolii şi cu localnicii, cu Muzeul Judeţean de istorie şi arheologie, precum şi a unor descoperiri întâmplătoare, s-a acumulat o zestre foarte bogată: 15 aşezări umane, un depozit de bronzuri, un tezaur monetar imperial roman, numeroase obiecte de piatră, ceramică şi bronz, toate acoperind o perioadă istorică foarte lungă, din neoliticul târziu până în epoca medievală. Se pare că oamenii au găsit aici, încă de la începuturile istoriei, condiţii prielnice vieţii, surse de trai. Relieful şi clima, flora şi fauna, abundenţa resurselor de apă, poate şi calitatea solului, au fost factori care au determinat o locuire intensă şi continuă a vetrei satului. Nicăieri în judeţul Maramureşului şi poate nicăieri în ţară nu s-au descoperit atâtea aşezări străvechi.                                                                                                                   Este dificil să se poată determina populaţiile care au locuit în diferite etape ale istoriei în aşezările descoperite, dar surprinde ca un element comun nivelul lor cultural elevat, simţul artistic deosebit, chiar preocupările pentru aspectul exterior şi ţinută. Mai ales aşezările din epoca bronzului sunt extrem de bogate şi de complexe.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                   Dintre descoperiri, de departe, cea mai spectaculoasă este  aşezarea de la Ghiile Botii, un complex de cult fortificat cu şanţ şi val de pământ, de un caracter neobişnuit, nemaicunoscut până în prezent, unic în lume prin caracterul său.  

Descoperirea s-a făcut în anul 1979 de către un elev al şcolii, Petrică Andreicuţ, educat ca şi colegii lui din cercul de istorie şi patriotism „Căutătorii de comori” să caute urme ale trecutului şi să aducă profesorului de istorie obiectele găsite. Fragmentele ceramice aduse de elevul respectiv mi-au dat posibilitatea să presupun că este vorba de o descoperire foarte importantă. Sesizat, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie al Judeţului Maramureş a început imediat săpături sub îndrumarea d-lui dr. Carol Kacso, arheologul şef al instituţiei.În cei 4 ani de săpături, 1980-1984, s-a putut investiga doar o mică parte din complex, însă materialul rezultat, extrem de bogat şi variat, a dat posibilitatea unor concluzii preliminare.                                                                                                                                         Aşezarea este amplasată la capătul de vest al unui deal cu poziţie dominantă, chiar la hotarul de nord al Oarţei de Sus, deal care oferă o bună vizibilitate în toate direcţiile. Parţial aparţine şi de localitatea Stremţ, comuna Băseşti. Are pante abrupte pe laturile sudice şi vestice, iar spre nord-vest şi spre est este legată de câte o şa cu alte două dealuri. Sanctuarul este de mari dimensiuni şi pe lângă platoul pe care se desfăşurau ceremoniile religioase, cuprinde şi un şanţ cu un bordei cu o albiere adâncă de peste 2 metri şi lat de 7 metri, cu pereţi înclinaţi, unde s-au descoperit gropile de ofrandă, precum şi largi platouri în părţile sale sudice şi nordice, pe care erau fortificaţiile şi locuinţele.Pe platoul de pe creasta dealului se desfăşurau ceremoniile religioase, la care participau probabil toate comunităţile din zonă, practicându-se şi jertfele în cinste zeilor pe care îi adorau. Se jertfeau oameni şi animale, cei sacrificaţi fiind depuşi împreună cu vase de ofrandă, conţinând de obicei cereale şi cu obiecte de valoare, în gropile din şanţul lateral. Existau rigori privind alcătuirea acestor gropi de ofrandă, pe fundul lor depunându-se materiale combustibile, peste acestea vase de diverse forme şi destinaţii, obiecte de valoare aparţinând probabil celor sacrificaţi sau comunităţii, apoi bucăţi din corpurile oamenilor şi animalelor jertfite, vase cu cereale. La suprafaţă s-au găsit numeroase vase sparte, poate cele utilizate la  masa de „pomană” care se organiza în cadrul ceremonialului. Se dădea apoi foc materialelor din groapă, realizându-se o incinerare sumară. La final gropile se acopereau cu pietre.                                                                                                                                            Pentru o mai bună înţelegere voi prezenta una dintre gropi, groapa B. Aceasta era de formă ovală la gură, având dimensiunile de 1,15 – 1,70 m şi adâncimea de 2,62 m. Pe fundul ei se aflau bârne carbonizate, într-un strat de 0,30 m grosime. Peste ele s-a găsit un mare număr de vase sparte şi fragmente ceramice, toate cu urme de ardere ulterioară, unele vitrificate. Lângă patul de bârne, în partea sudică a fundului gropii, se afla un soclu de pământ de formă dreptunghiulară, înalt de 0,50 m, pe care au fost depuse oase calcinate, iar deasupra lor, în două grupuri separate, resturi umane înhumate. În poziţie orizontală se găsea un craniu aplecat spre est, oasele de la umeri îndoite şi încrucişate. Alături, în poziţie verticală, se găseau oasele de la coloana vertebrală şi coastele. Peste oasele umane s-a găsit un maxilar şi un os lung de animal. În pământul de umplutură al gropii se aflau mari cantităţi de arsură, foarte multă ceramică, din care o bună parte arsă secundar sau vitrificată, o brăţară de aur, alte două brăţări, 17 inele de aur pentru buclă, o brăţară de argint şi un inel de buclă din argint cu un fragment de ac din bronz. Din lipsă de fonduri s-a putut cerceta doar partea vestică a şanţului şi o mică porţiune din partea nordică. S-au găsit acolo peste 20 de gropi de ofrandă, toate extrem de interesante prin inventar şi modul de alcătuire. Ele au conţinut mii de piese, un adevărat tezaur pentru arheologia românească.

 Prin caracterul său original, prin noutăţile pe care le aduce, aşezarea de la Ghiile Botii este cea mai interesantă dintre descoperirile epocii bronzului. Ea va permite concluzii noi privind viaţa spirituală a epocii, a comunităţilor locale, succesiunea culturilor arheologice în această parte a ţării, periodizarea epocii bronzului.Concluziile de până acum îi stabilesc destinaţia certă de centru spiritual al zonei, loc de desfăşurare a ceremoniilor a ceremoniilor religioase, de depunere a ofrandelor şi de sacrificii. Gropile dezvăluie un aspect ritualic nou, izvorând din credinţe religioase greu de reconstituit. Presupunem că, în principal, localnicii adorau soarele şi că practicau incineraţia. Nu excludem nici posibilitatea ca unele practici ritualice de atunci să se fi perpetuat până astăzi, cum este cazul spargerii vaselor în scopul alungării spiritelor rele. Numeroase dintre motivele ornamentale de pe vasele descoperite la Ghiile Botii se pot întâlni şi azi pe ştergările specifice Ţării Codrului. O parte din materialul descoperit este prezentat în expoziţia permanentă a Muzeului Judeţean din Baia Mare. Prin bogăţia şi varietatea formelor, prin dimensiunile unor vase, dar mai ales prin ornamentarea extrem de frumoasă, prin obiectele din aur şi argint, îi reprezintă pe înaintaşii noştri ca purtători ai unei civilizaţii surprinzător de bogate şi de evoluate. Vizitatorului îi vine greu să accepte atâta măiestrie, atât rafinament, la nişte oameni care au trăit în urmă cu peste 3000 de ani.

Descoperirea de la Ghiile Botii a stârnit un mare interes în lumea ştiinţifică naţională şi internaţională. An de an, valoroşi arheologi din toată lumea vin la Oarţa de Sus pentru a vedea pe viu sanctuarul, apoi la Muzeul Judeţean,  pentru a studia şi admira valorosul inventar.Prin amenajarea muzeului satului Oarţa de Sus, o parte dintre obiecte se vor întoarce la casa lor şi vor fi prezentate  într-o expoziţie.

                                       Oarţa de Sus, ianuarie 2013 

                                                 prof.Traian Rus                                                                                

PROIECTE ŞI PROGRAME DIN ŢARA CODRULUI PE 2013

Muzeul Satului Oarţa de Sus

PROIECTELE ANULUI 2013

           

1. Amenajarea secţiei de arheologie

                        -  poiata va fi amenajată ca spaţiu expoziţional ( în colaborare cu Muzeul Judeţean de Istorie şi arheologie, Consiliul Judeţean, Primăria şi Consiliul local);

                        - se va  amenaja o expoziţie arheologică cu obiecte din siturile  descoperite în localitate (cu Muzeul Judeţean);

            2. Amenajarea spaţiului cultural constând din scenă şi amfiteatru (în colaborare cu Consiliul Judeţean, Primăria şi Consiliul Local);

            3.Acoperirea construcţiilor cu paie de secară (cu sprijinul comunităţii);

            4. Promovarea muzeului prin editarea de pliante şi distribuirea lor ( cu Tămăşan Sorin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi promovarea Culturii Tradiţionale, Muzeul de Etnografie) ;

            5. Construirea unui sistem de drenare pentru clădiri ( cu Primăria şi Consiliul Local);

            6. Finalizarea demersurilor pentru obţinerea statutului juridic. Transformarea muzeului într-o instituţie publică (cu ing. Tămăşan Alexandru, Muzeul Etnografic Maramureş,Primăria şi Consiliul Local, Asociaţia Culturală Bodava);

            7. Confecţionarea unei troiţe (restenire). Sfinţirea acesteia;

            8. Editarea şi lansarea cărţii „Poveşti din Ţara Codrului” ( Traian Rus, Milian Oros);

            9. Îmbogăţirea colecţiilor muzeului (Rus Traian, comunitatea);

            10. Promovarea online (Rus Traian, Domuţa Marcel, Dragoş Gelu);

            11. Demersuri pentru asfaltarea (betonarea ) drumurilor de acces (Primăria);

            12. Procurarea unor instrumente de lucru necesare : calculator, imprimantă, televizor, D.V.D. (Rus Traian);

            13. Instituirea  ”Zilelor muzeului” –  prima sâmbătă după Paşti (Rus Traian);

            14. Promovarea proiectului „Ţara Codrului” (Rus Traian).

                                                                                        prof. Traian Rus

Notă : Propun tuturor fiilor satului să mi se alăture în aceste proiecte (celor care nu s-au emancipat prea mult, pierzându-şi sentimentele). E-mail: rus_traian47@yahoo.com

                                                                           Tel. 0262.270.545

           

Colinde din Oarţa de Sus

COLINDĂ DE RĂZBOI

Ce haznă-i de-aiasta sară :

Tăţi feciori-s duşi din  ţară.

Noi avem colaci de grău –

Ii-s în sânje până-n brău.

Noi avem mere şi nuci –

Ii-s între săbdii şi puşti.

D-apoi tu, dalbă nevastă,

Ce te veseleşti la masă ?

Da te traje mai la şpor

Şi-ţ pune capu-ntre pumni,

Strânjeţ pruncii lângă tine

C-amu n-au milă la nime.

Că mila cât-o avut

O vinit şi iar s-o dus.

Şi s-o dus în neagra lume

Unde nu cunosc pe nime.

VINE VULPEA DE LA MUNTE

Vine vulpea de la munte

Trui – lui, hirule

- Ce hiruţ ne-aduci, tu, hulpe ?

- Hiru-i bun şi nu-i pre bun

Ia bătrânii fetile

Şi feciorii mamele.

Fetile-ncepură-a plânje,

Moşii din grai grăia :

- Tăceţi fete, nu plânjeţi

Că ne-om pune dinţişorii

Şi-om hi şi noi ca feciorii.

Feciorii-ncepur-a plânje,

Mamile din grai greiră :

- Tăceţi feciori, nu plânjeţi

C-a ptica târgu la Baie

Ne-om lua bumbi şi mărjele

Şi-om hi şi noi ca fetile.

culese de prof. Traian RUS

Colind din Oarţa de Sus

COLINDA FETEI BĂTRÂNE

Taie-şi mama tăieţei

Că vin peţâtorii mei.

Ori îi taie, ori îi lasă,

Că se duc la altă casă,

Că numa doi ani or trece

Până-s de trizăci şi zece.

Mă uitai într-o fântână,

Mă văzui fată bătrână,

Mă uitai în ceielaltă,

Mă văzui mai minunată.

Am on dinte şi-o măse

Şi-s legate-n lopăţe.

Mă rugai lui Dumnezeu

Şi-l aducă şi pe-al meu

Hie hâd, hie holbat

Numa s-aivă clop în cap.

Şi păru pân clop să-i iasă

Numa să mă văd mireasă!

                               cules de prof. Traian Rus

Poveşti din Ţara Codrului (III)

WILLI ANDREICUŢ

Acest nume mi-a atras atenţia încă de la venirea mea în Oarţa de Sus. Au trecut mai bine de 40 de ani până m-am putut apleca asupra lui. Poate şi faptul că Wili a fost mai mult dus pe alte meleaguri  şi doar în ultimii ani s-a reinstalat în satul natal a făcut să-mi reprim atâta vreme curiozitatea. Ceva nu mi se părea în regulă : Andreicuţ, nume 100% românesc, tipic pentru Oarţa de Sus, Willi, prenume 100% nemţesc. L-am abordat acum o lună şi ceva şi am descoperit încă o poveste de viaţă care merită să fie cunoscută şi pusă în şirul poveştilor din Ţara Codrului.

            Willi s-a născut în 22 septembrie 1947 în localitatea Verhoi Lisiciansc, de fapt în lagărul de muncă de acolo, în fosta U.R.S.S, undeva în regiunea  bazinului carbonifer al Dombassului. Tatăl său, Andreicuţ Teodor (Toaderu lui Miclăuş) se refugiase în toamna lui 1940 în România. Şi în Oarţa de Sus se auzise de Ip şi Tresnea, de cumplita teroare hortistă ce se abătuse asupra Ardealului. A preferat să fugă din faţa furtunii împreună cu alţi tineri din sat. Ajuns în România a fost recrutat în armată şi din 22 iunie 1941 a participat la războiul antisovietic. Basarabia, Odesa, Cotul Donului. A căzut prizonier la ruşi şi apoi în lagăr. Aş fi dorit să aflu mai multe informaţii despre „aventura rusească” a lui Toaderu lui Miclăuş, dar le-a dus cu el în mormânt. Mama lui Willi se numea Sofia Şip. Era o săsoaică din localitatea Zeliştea, lângă Braşov. Ea a ajuns în lagărul din Verhoi Lisiciansc împreună cu ceilalţi saşi din Ardeal, ridicaţi şi internaţi în lagărele sovietice de muncă drept pedeapsă pentru că erau nemţi. Pentru că făceau  parte din neamul fuhrerului.

            Şi Toader şi Sofia au lucrat într-o mină de cărbuni.  Acolo s-au cunoscut. Între ei s-a născut o frumoasă poveste de dragoste şi aşteptau momentul să se căsătorească. Autorităţile sovietice le-au dat de înţeles tuturor celor internaţi în lagăre că nu se vor mai întoarce niciodată în ţara lor. Prizonierii, organizaţi oarecum, au cerut ruşilor ca în acele condiţii să le dea dreptul să-şi întemeieze familii. Ceea ce s-a şi întâmplat. Toader şi Sofia       s-au căsătorit şi ... s-a născut Willi. L-am întrebat dacă nu cumva a fost o căsătorie de formă, pentru a beneficia de avantaje : locuinţă separată, program de lucru redus pentru mame, o raţie alimentară mai consistentă. Mi-a răspuns că s-au căsătorit din dragoste şi că toată viaţa lor s-au iubit.

            Nou născutul a primit numele de Willhelm Şip, numele mamei. Nu exista în lagăr posibilitatea de a se oficia căsătorii, dar certificat de naştere a obţinut totuşi. Apoi a venit repatrierea. După 6 ani în cazul lui Toader (1943-1949) şi după 4 ani în cazul Sofiei (1945-1949). Mai întâi au fost eliberate femeile şi Sofia a avut o grea dilemă : unde să se întoarcă ? Părinţii nu vroiau să o mai primească. Nu puteau accepta faptul că a plecat fecioară şi se întorcea cu un copil. Principii. Onoare. Biata de ea, mai încasa o lovitură. Nu i-au fost suficienţi cei 4 ani de calvar în lagărul din Rusia. N-a avut de ales şi s-a întors în Oarţa de Sus.

Aici o aştepta o soacră, Anica lui Miclăuş, care de la bun început şi-a intrat în rol. Nici ea nu putea să accepte o asemenea noră. Aşa le este dat unor oameni. Sofia a trebuit să îndure din nou. A strâns din dinţi şi a rezistat. După câteva luni s-a întors şi Toader.

            Lucrurile au început să intre pe un făgaş normal. S-au mutat la casa lor şi şi-au oficializat căsătoria. Din păcate şi acest demers a fost foarte complicat. Abia la Cluj au găsit un birou de tradus acte şi un notar care să le întocmească certificatele. Willhelm a devenit Willi. Dar ce mai conta ? Apoi familia s-a înmulţit. Au venit pe lume Kalman, Doiniţa şi Voichiţa. Una din fete s-a căsătorit cu un evreu, cealaltă cu un ungur. Bătrânul Miclăuş, bunicul lui Willi era fericit : putea sărbători Paştile şi Crăciunul  mai multe zile la rând. Chiar considera că este obligatoriu să se cnstească. Şi o făcea şi de Paştile ungurilor şi ale evreilor şi ale nemţilor şi ale românilor. Iar Anica  lui nu avea ce să comenteze Trebuia să-l servească cu câte un pahar de pălincă de fiecare dată!

            Willi  a devenit mecanic şi şi-a petrecut viaţa mai mult pe şantiere. Acum, la pensie,  s-a întors la vatra părintească. Şi-a tranformat gospodăria într-o grădină a raiului şi trăieşte fericit. După un drum foarte lung, de la Verhoi Lisiciansc la Oarţa de Sus

                                                                                      Oarţa de Sus, 10 decembrie 2012

                                                                                                 prof Traian Rus