SĂRBĂTOAREA UILECANILOR

Unele comunităţi din Ţara Codrului primesc răsplata  pentru felul în care şi-au  crescut copiii. Între acestea, Someş Uileacul tinde deja  să devină  model. Fii de vază ai acestui sat au devenit liantul care adună comunitatea şi îi redau demnitatea, istoria, cultura. Constituiţi într-o activă şi prolifică asociaţie culturală,  care poartă un nume ce va deveni în mod cert un brand, „Bodava”, d-nii Traian Oros, col (r) ing. Milian Oros şi Toma  Mărcuş, au „pus” în zilele de sâmbătă 31 august şi duminică 1 septembrie de sărbătoare, adunând în jurul lor întregul sat. A fost un şir de manifestări de înaltă ţinută, încărcate de emoţii şi adânci valenţe patriotice.

            Sâmbătă,  la ora 10, clopotele bisericii i-au adunat pe „fiii satului” şi pe invitaţii lor în jurul monumentului eroilor, aflat în centrul localităţii, pentru a marca în mod simbolic cei 630 de ani de la prima atestare documentară a satului (1383).  Au fost plantaţi în jurul frumosului edificiu 7 tei, semnificând cele şapte veacuri de istorie parcurse de această comunitate. După rugăciunea rostită de preotul paroh Marcel Markus, merituosul ctitor al monumentului, s-au înarmat cu toţii cu lopeţi, cazmale şi ţăruşi şi, îndeplinind parcă un ritual, au mai înscris o pagină în cronica bogată a acestei frumoase aşezări din Ţara Codrului.

 A doua activitate s-a desfăşurat la căminul cultural, având caracterul unui simpozion pe teme de istorie a satului. Bodaviştii şi prietenii lor au prezentat interesante comunicări ştiinţifice : „Descoperiri arheologice în Ţara Codrului  (Jud. Maramureş). Repertoriul arheologic al Someş Uileacului” – prof. Traian Rus, Oarţa de Sus, „Cetatea din sufletul uilecanilor – Bodava” – col.(r) ing. Milian Oros, „Mişcarea revoluţionară de la 1848 în satul Someş Uileac” – Traian Oros, „”Oameni de seamă, trecători prin Someş Uileac, învăţătorul Mihail Robu” – prof. Georgeta Cedică, Ulmeni, „Preotul Mihai Gora, luptător paşoptist şi erou al satului Someş Uileac” – col.(r) Traian Corneanu, Cluj – Napoca, fiu al satului. Au mai avut intervenţii primarul comunei Ulmeni, dl. Lucian Morar, prof. Viorel Pop de la Fărcaşa, dr. Ioan Călăuz, primarul comunei Băseşti, prof. Augustin Gavra de la Cehu Silvaniei.

            Duminică, 29 septembrie 2013, de la ora 10, întregul sat a participat la liturghie şi la parastasul închinat memoriei poetului Atanasiu Oros . De la ora 12, la căminul cultural s-a desfăşurat o emoţionantă lansare a volumului omagial „De-acasă” al lui Atanasiu Oros, rod al „Bodavei”.

 S-au recitat poezii, s-au evocat amintiri, s-au înmânat diplome de excelenţă celor ce au contribuit la organizarea evenimentului, la promovarea istoriei comunităţii. Între cei care au onorat cu prezenţa şi implicarea i-am remarcat pe dl. dr. Mihai Ganea şi pe d-na Virginia Paraschiv, conducătorii Ligii Scriitorilor, filiala Maramureş, contributori importanţi la editarea volumului, remarcabilul poet Vasile Morar din Chelinţa, prof. Viorel Pop de la Fărcaşa, prof. Georgeta Cedică de la Ulmeni. Au fost momente remarcabile în sala căminului cultural din Someş Uileac, lacrimi, emoţii, mândrie. Cu toţii aveau prinse la rever cocarde tricolore, iar intonarea imnului naţional şi al imnului Bodavei, „Doamne,  ocroteşte-i pe români” a făcut ca încărcătura emoţională să atingă cote înalte. Uilecanii au fost mândrii că au ce arăta, că au valori, că nu au „adormit” în desuetitudinea vremii, cum se întâmplă, din păcate, în prea multe alte comunităţii. Uileacul a primit răsplata pentru felul în care şi-a crescut copiii.

Pe monumentul eroilor sunt înscrise numele celor care s-au jertfit pentru ţară şi neam în cele două războaie mondial. M-au frapat două nume : Morar Arpad şi Puspoki Nicolae. Dl. colonel (r) Traian Corneanu, istoric militar, fiu al satului în vârstă de 84 de ani, mi-a spus „povestea” lor. Tatăl lui Morar Arpad, luptând pentru Austro-Ungaria,  a fost grav rănit pe frontul din Galiţia, în Primul Război Mondial. Cel care l-a salvat de la moarte a fost un coleg de regiment, ungur, pe nume Arpad. Drept răsplată şi-a botezat băiatul cu numele lui. Destinul a făcut ca în al doilea război, la forţarea Tisei de către armata română, Morar Arpad  să-şi dea viaţa pentru România. Tatăl lui Puspoki Nicolae a fost primar în Someş Uileac în anii negrii ai dictaturii hortyste, 1940-1944. Un şovin barbar. Pe Oros Cornel, tată a 6 copii, sergent de grăniceri, şef de pichet, l-a bătut crunt şi l-a spânzurat de picioare de meştergrinda casei, doar pentru că era român şi fiul lui Laurenţiu Oros, fost primar al Uileacului vreo 20 de ani. Cu toate acestea uilecanii, oameni toleranţi, crescuţi în învăţăturile iertătoare ale lui Iisus Hristos, au trecut cu vederea comportamentul lui odios  şi au acceptat să-l înscrie pe fiul său, Pusposki Nicolae, căzut în al doilea război, pe monument, alături de eroii români. Doar că i-au românizat prenumele.

            Someş Uileac, oameni, fapte, întâmplări de ieri şi de azi. Bravo vouă !

                                                       

                                                  prof. Traian Rus

        

            

CENTRUL DE EXCELENŢĂ "PORŢILE NORDULUI". AGENDA DE LUCRU

Sâmbătă, 03.08.2013, Orele  9,oo – 11,oo

 Prezentarea generală către colegi a proiectului  „Ziua Limbii Române”

Prezentarea demersurilor  realizate cu ajutorul partenerului „Cititor de Proză”, în vederea integrării Centrului PORTILE NORDULUI în Programul naţional şi transnaţional.

Stabilirea cu rigurozitate a desfăşurătorului celor 60 minute alocate pentru transmisie live în ziua de 31 august: Nominalizarea celor 10 participanţi şi a titlurilor de poezie - poezie de autor- în alternanţă cu poeme din patrimoniul naţional; repertoriul de doine şi balade maramureşene.

Stabilirea programului de repetiţii.

Diverse:

-         Discuţii privind participarea la manifestarea Asociaţiei BODAVA la Someş-Uileac, cu propunerea către organizatori de a se accepta manifestarea de restituire poetică şi etnografică sub egida „Zilei Limbii Române”

-         Imnul naţional-stabilirea modalităţii de interpretare

                                                                 Coordonator centru

                                                                   MIHAI GANEA

CODRENII ÎMPREUNĂ

Duminică, 30 iunie 2013, în cadrul Festivalului Cântecului Dansului şi Portului Popular Codrenesc, sute de codreni s-au adunat la Cehu Silvaniei. Manifestarea, amplă şi complexă,  organizată de Asociaţia Culturală „Plaiuri codreneşti” a fost o mare reuşită.

         La iniţiativa Asociaţiei Culturale „Bodava”, prin dl prof. Traian Rus, vicepreşedinte, în preambulul  festivalului s-a organizat o dezbatere în vederea lansării proiectului cultural „Ţara Codrului. Au participat personalităţi ştiinţifice şi culturale importante, primari, scriitori, oameni de afaceri,  din cele trei judeţe codrene : Sălaj, Maramureş şi Satu Mare. Dezbaterile s-au canalizat în principal pe elaborarea monografiei Ţării Codrului şi s-au finalizat prin constituirea unui grup de iniţiativă care să stabilească resursele umane şi materiale necesare, echipe de lucru pe diverse aspecte. Coordonatorul monografiei va fi dl. dr. Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul de Istorie şi artă din Zalău. Pe 22 iulie 2013, la muzeul satului din Oarţa de Sus, în cadrul manifestării „Cununa la seceriş”, va avea loc întrunirea grupului de lucru ce se va constitui.

         Iniţiativa a fost bine primită de toate instituţiile culturale din cele trei judeţe, iar numărul celor dornici  să se implice este foarte mare. Au luat cuvântul şi au venit cu propuneri : prof. univ. Traian Bedinaş de la Univ. Babeş Bolyai, d-na prof. univ Delia Suiogan, prodecan al Facultăţii de Litere de la Universitatea de Nord din Baia Mare,          dr. Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul de Istorie şi Artă din Zalău, comisar şef.Radu Ciordaş, doctor în etnologie, dl. Vasile Iuga de Sălişte de la Cluj Napoca, preşedintele „Fundaţiei Pro Maramureş Dragoş Vodă”, col ing. Milian Oros, scriitor, preşedintele Asociaţiei Culturale „Bodava”, d-na  Malvina  Madar Iederan din partea Muzeului de Etnografie din Baia Mare, dl. dr. Liviu Marta, directorul Muzeului de Istorie din Satu Mare, primari, etnologi şi folclorişti, dl. Dănuţ Tămăşan, directorul firmei de turism „Ciel Voyage” din Cluj Napoca, dl. Daniel Săbăceag, referent ştiinţific la Arhivele Statului din Zalău, col.(r) Traian Corneanu, istoric militar, prof. Emil Dumuţa, din partea revistei „Izvoare Codrene”, mulţi alţii.

         S-a discutat şi despre potenţialul turistic al Ţării Codrului, despre personalităţi codrene. Dl dr. Marin Pop a făcut şi prezentări de carte : „Elena Pop Hossu – Longin, personalitate marcantă a Ţării Silvaniei”, Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2012 şi  „Monografie comunei Bobota – între istorie şi memorie”, Ed. Eikon, Cluj Napoca, 2013.

         În cadrul manifestării,  Centrul de Cultură şi Artă din Zalău a organizat o expoziţie de carte.

         Se cuvine să mulţumim gazdelor, ec. Claudiu Domuţa şi ing. Daniel Drulea, liderii Asociaţiei Culturale „Plaiuri Codreneşti” pentru oportunitatea oferită. Manifestarea poate fi o pagină nouă în istoria Ţării Codrului.

                                               
                                     Prof. Traian Rus

        

         

Festival de muzică populară la Cehu Silvaniei

     

 Duminică, 30 iunie 2013, la Cehu Silvaniei va avea loc o nouă ediţie a Festivalului Cântecului, Dansului şi Portului Popular, ediţia cu numărul XV. Invitaţi speciali soliştii: Ramona Darha, Malvina Madar Iedăran, Ileana Domuţa Mastan, Rodica Pop Seling, Ana Hosu şi Radu Ciordaş. Prezintă cunoscuta realizatoare de emisiuni folclorice, Amalia Chiorean.

    La manifestările culturale din Cehu Silvaniei, judeţul Sălaj participă şi liderii Asociaţiei culturale „Bodava” din Maramureş, printre care prof. Traian Rus, prozatorul Milian Oros şi poetul Vasile Morar, care vor discuta în cadrul unui seminar ce va începe la ora 10,oo de un Proiect cultural comun numit „Realizarea Monografiei Ţării Codrului”. Vom reveni cu detalii.

                                                                                  G.D. Lucăcean

INVITAŢIE DIN PARTEA ASOCIAŢIEI CULTURALE "BODAVA" - DL. PROF. RUS TRAIAN

ASOCIAŢIA CULTURALĂ “BODAVA”

ASOCIAŢIA CULTURALĂ „PLAIURI CODRENE”

PRIMĂRIA COMUNEI OARŢA DE JOS

PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ OARŢA DE SUS

                                          INVITAŢIE

 Avem deosebita plăcere să vă invităm la manifestările prilejuite de Hramul Bisericii Ortodoxe Române din Oarţa de Sus, jud. Maramureş, care vor avea loc în zilele de 11-12 mai 2013, după următorul program :

       

•         11 mai 2013, începând cu ora 10, la Muzeul satului :

                - sfinţirea restenirii (troiţei);

                - lansarea cărţii „Poveşti din Ţara Codrului” , autor              prof. Traian Rus;

                - reintroducerea obiceiului „Boactărul satului”;

                - spectacol cultural- artistic codrenesc.

•         12 mai 2013, începând cu ora 10, la biserică :

                - slujba religioasă prilejuită de Hramul bisericii

MANIFESTĂRILE SE VOR DESFĂŞURA SUB ÎNALTUL PATRONAJ ŞI ÎN PREZENŢA MITROPOLITULUI CLUJULUI, SĂLAJULUI ŞI MARAMUREŞULUI ANDREI ANDREICUŢ.

VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG !

Relaţii : Rus Traian, tel.0262270545, e-mail rus_traian47@yahoo.com

                             D-LUI DRAGOŞ GELU

       

         

VASILE LUCACIU – UN SFÂNT CATOLIC ÎNTR-O BISERICĂ ORTODOXĂ

„Cântă mierla prin păduri, of, of, of

Robu-i Lucaci la unguri

Pentru sfânta libertate

De care noi n-avem parte”

  Pe 29 noiembrie 2012 vom aniversa 90 de ani de la moartea părintelui Vasile Lucaciu, erou de seamă al neamului  românesc. Autorităţile noastre, atât cele laice cât şi cele bisericeşti nu vor face  nici de această dată aproape nimic, sigur  mult prea puţin, pentru a-l cinsti cum se cuvine. Rămâne ca măcar noi, oamenii de rând, să-l omagiem şi să ne exprimăm recunoştinţa pentru viaţa de jertfă pe care a dăruit-o poporului din care s-a ridicat.

            Gândul acestui material mi-a venit cu ocazia participării la liturghia oficiată cu prilejul hramului bisericii din localitatea Bicaz, Maramureş. Ieşind de la slujbă l-am remarcat cu surprindere printre sfinţii de pe peretele din dreapta uşii de la intrare  pe Vasile Lucaciu. Apoi am descoperit că  în cealaltă parte este reprezentat în chip de sfânt George Pop de Băseşti. Nu ştiu dacă preotul  vremii, părintele Ştefan Crişan, ctitorul bisericii,  sau pictorul Valentin Muste a avut idea  reprezentării celor doi mari barbati ai Ţării Codrului şi ai întregului Ardeal  într-o biserică ortodoxă, dar de bună seama fapta lor este de toată lauda. Merită cunoscută, mai ales că nu este singulară.  În Ţara Codrului mai există asemenea reprezentări şi ele dovedesc că poporul îi venerează şi în prezent. Poporul, nu conducătorii lui.

            Impulsul punerii pe hârtie a gândului meu l-a constituit o întâlnire întâmplătoare cu dl.ing. Ioan Mătieş de la Mireşu Mare, proaspăt candidat pentru funcţia de deputat în parlamentul ţării.  Mărturisesc că domnia sa mi-a făcut o impresie deosebită. Pare condus de cele mai bune gânduri. Are proiecte îndrăzneţe şi realizabile. Toate spre binele nostru, al celor de jos. Atunci mi-am adus aminte de ultimii ani din viaţa “Leului de la Şişeşti” , de experienţa cumplită pe care a avut-o în parlamentul de la Bucureşti. Nu strică ca dl. ing.Mătieş să o conoască şi să ia seama. Îl aşteaptă  lumea “miticilor”, o lume de oameni fără nici un Dumnezeu,. O lume în care s-au năruit şi visele părintelui Lucaciu.

            Nu-mi propun să prezint viaţa şi activitatea de martir a marelui român. Mă rezum doar la o înşiruire a faptelor sale,  aşa cum le-a prezentat Tiron Albani în cartea lui “Leul dela Şişeşti”, Ed. Cercul Ziaristilor Oradea, 1936.

            O primă mare realizare a lui Vasile Lucaciu a fost ctitorirea catedralei de la Şişeşti, pentru domnia sa un teribil amvon de unde şi-a lansat strigătele de luptă. Chiar celebra inscripţie de pe frontispiciul lăcaşului de cult, “Pro S Unione Omnium Romanorum” , îi stabileşte destinaţia, iar în discursul inaugural  îşi prezenta programul de luptă : “ Închin această biserică Sfintei uniri a tuturor românilor. Prin ridicarea acestei biserici se începe lupta românilor din Ungaria pentru desrobirea lor şi unirea cu patria mamă”.

            Debutul în viaţa politică şi activitatea  în cadrul Comitetului Partidului Naţional Român a fost ca o furtună care a lovit cumplit şi a contribuit enorm la prăbuşirea imperiului dualist. Mişcarea memorandistă şi apoi luptele pentru Parlamentul din Budapesta, închisorile sale, activitatea publicistică, toate au  măcinat imensul colos multinational şi l-au năruit.

            În primul război mondial a făcut enorm pentru dezrobirea Ardealului. Împreună cu bunul său prieten Octavian Goga a trecut Carpaţii pentru a convinge România să intre în război alături de Antanta şi să declanşeze ofensiva asupra Transilvaniei. Apoi,  pentru că guvernul român aştepta decizia Italiei,  a plecat la Roma pledând pentru alăturarea fraţilor latini  Antantei. Ceea ce s-a şi întâmpinat. Din prizonierii români a format unităţi de luptă care s-au alăturat armatelor Triplei Înţelegeri. Pentru ca balanţa să se incline decisiv de partea Antantei era nevoie de intrarea S.U.A. în război. Vasile Lucaciu a plecat în America cu gândul şi speranţa aceasta. A reuşit şi acolo. Toate aceste succese i-au conferit un prestigiu enorm.

A venit şi ziua victoriei şi ziua unirii tuturor românilor. Bucuria apostolului de la Şişeşti a fost imensă. În sfârşit credea că bunul Dumnezeu şi-a întors faţa şI spre poporul său.

            După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 părintele Lucaciu aştepta cu toată încrederea înfăptuirea idealurilor pentru care s-a jertfit : libertatea poporului obidit sute şi sute de ani, drepturi egale pentru toţi, o viaţă mai bună pentru ţăranul roman, o Românie “dodoloaţă” şi prosperă, mândră între statele lumii. A candidat din partea Partidului Naţional Român şi a fost ales deputat de Baia Mare în parlamentul României Mari, împlinind profeţia pe care o făcuse în cadrul proceselor de la Debreţin şi Satu Mare în faţa adversarilor săi.

            S-a implicat cu toată ardoarea mai ales în elaborarea noii constituţii a României  şi a reformei agrare,  Atunci a început din nou calvarul. Nici una din propunerile sale, din amendamentele pe care le-a susţinut nu au fost acceptate. El gândea totul spre binele poporului, pe când noii samsari ai vremii gândeau doar în favoarea lor. Lucaciu s-a lovit ca de un zid de puterea pe care profitorii apăruţi după război au preluat-o. Referitor la reforma agrară de exemplu, a propus ca moşiile să treacă în proprietea ţăranilor, dar să rămână intacte şi lucrate în cadrul unor cooperative, iar  produsele să fie împărţite după munca depusă şi după mărimea familiei. Statul urma să-şi ia partea ce i se cuvine. Ideea a fost considerată comunistă, prea avansată şi  respinsă. A propus atunci  să se dea ţăranilor şi inventor agricol pentru a putea munci  pământul. Altfel, apărea pericolul ca pământul să rămână nelucrat, producţia agricolă să scadă, iar ţăranul să nu se poată înstări. O gândire după modelul lui Alexandru Ioan Cuza a cărui lege rurală a fost singura  din istoria noastră făcută “cu cap”. Totul a fost în zadar.  Colegii lui parlamentari îşi frecau deja mâinile la gândul că vor putea ei pune mâna pe pământul expropriate într-un timp scurt. Ceea ce au şi făcut.

            Vasile Lucaciu nu numai că n-a  fost ascultat, ci izolat, marginalizat,  încetul cu încetul. Apoi i-au devenit cu toţii duşmani. S-a retras la Satu Mare, trist, bolnav şi părăsit de toţi.

            În iarna lui 1922 s-au organizat iar alegeri. Delegaţii din Satu Mare au venit unele după altele pentru a-l convinge din nou să candideze, pentru a le face cinstea de a-i reprezenta  în parlament. A sperat  că va reuşi de data asta să mai aducă bine poporului pe care l-a iubit atât de mult. A  acceptat în cele din urmă. Campanie electorală n-a trebuit să-şi mai facă. Era cunoscut şi susţinut de toţi. Adversarul său nu avea nici o şansă. Singura cale era suprimarea fizică a lui Lucaciu şi chiar aşa a şi făcut. În timp ce părintele se deplasa spre Baia Mare pentru a asista la alegeri l-a atacat împreună cu agenţii lui, l-au bătut şi maltratat. Aproape l-au omorât. Ţăranii care mergeau la vot l-au descoperit neputincios în zăpadă. Votul a fost măsluit, iar ancheta deschisă de prefectul judeţului n-a găsit vinovaţi. Întâmplarea dovedeşte încă odată că suntem poporul care îşi devorează eroii.  Aşa am făcut cu Cuza, cu Antonescu, cu  Maniu, cu mii şi mii. Parcă suntem blestemaţi.

  După acest incident Vasile Lucaciu  nu şi-a mai revenit niciodată. Norocul său a fost că o preoteasă miloasă l-a luat în îngrijire.  Din  lunile de convalescentă m-a  emoţionat enorm o întâmplare prezentată de Tiron Albani: “Pe când se plimba împreună cu un tânăr profesor prin grădina Romei din Satu Mare o doamnă de vârstă  mijlocie a trecut prin faţa lor. Ducea de mână o fetiţă de 7-8 anişori.

-          Sărut mâna  Sfiinţia Voastră ! – a salutat femeia.

-          Onoare Dumitale, scumpă Doamnă - a răspuns Lucaciu.

-          Cine este domnul acela căruia  i-ai spus sărut mâna, tuşică ? – întrebă fetiţa.

-          Este dr. Vasile Lucaciu, un erou al neamului, care a făcut unirea – odorule.

-          A făcut unirea aşa ca Domnitorul Alexandru Ioan Cuza?

-          Da, scumpo, aşa ca Domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

-          Atunci de ce nu l-au dat afară din ţară şi de ce nu l-au ucis? -  întrebă fetiţa cu naivitate.

Vasile Lucaciu întoarse capul şi un zâmbet amar I se încrispă pe buze.

-          Vezi, asta-mi mai lipsea -  zise el însoţitorului său.”

În ultimele luni l-a cuprins o tristeţe fără margini, dar nu şi-a pierdut  nădejdea că bunul Dumnezeu  va veghea  în continuare asupra poporului său şi aşa cum l-a ajutat  să se elibereze de robia ungurească  îl va ajuta să scape de lăcustele care năpustesc  pe  ogorul lui şi îi va da conducători buni care să-l ducă mai departe pe calea destinului său. Cu toate acestea  îl invidia pe bunul său prieten George Pop de Băseşti  pentru că n-a mai fost nevoit să urce încă odată pe Golgota suferinţei.                  S-a stins într-o noapte ceţoasă,  la 29 noiembrie 1922, după trei luni de suferinţă grea,  fără ca cineva să-l mai caute.

Vestea  morţii sale  s-a răspândit cu repeziciune.  Presa a scris din nou articole elogioase la adresa  Leului de la Şişeşti.  Potentaţii zilei s-au trezit şi conştiinţa plină de remuşcări  i-a determinat să-i  organizeze funeralii naţionale. A venit chiar primul ministru Ion I.C.Brătianu în fruntea unei delegaţii numeroase de la Bucureşti.  Cât a fost în viaţă le-a fost frică să-l caute. L-au decorat post-mortem cu “Ordinul Steaua României în grad de mare comandor”.  Episcopul Iuliu Hossu de la Gherla l-a  ridicat la rangul de Vicar Episcopal  după ce “uitase” să-l rebiliteze de sub gravele acuze pe care predecesorul  său  Ioan Szabo  i  le adusese  şi  încercase nu odată să-l suspende din preoţie pentru a nu-şi  periclita bunele relaţii cu guvernanţii unguri.

 Participând la funeralii, bunul său prieten  Octavian Goga,  într-un discurs funebru furtunos    şi-a arătat revolta pentru toată  făţărnicia omenească, pentru toată pătimirea  acestui mare erou al neamului. Cu elocinţa sa deosebită marele nostru  poet  a elogiat viaţa de martir al marelui dispărut.

Poporul  l-a plâns  cu mare jale. Un poet popular al Şişeştiului, Gavril Mureşan,  i-a compus o poezie  semnificativă.  Finalul esenţializează o existenţă :

“Astfel a murit Lucaci

La un rând cu cei săraci,

Şi sărac şi parasit

Dar cu gândul împlinit

Lăsând pe urmele lui

Liberi  fii  Ardealului,

Făurind pentru vecie

O frumoasă Românie”

Am dorit prietene  Mătieş să-ţi  mărturisesc aceste lucruri pentru  a şti ce te aşteaptă.  Şi  să cunoşti un model strălucit. Dacă vei  reuşi să-ţi vezi  visul împlinit şi să poţi face cât de puţin bine poporului  tău  nu ştiu cine te va elogia.  Răsplata din partea colegilor politicieni s-ar putea  să fie cea pe care a primit-o un alt prieten  de-al meu, ing.Nicu Bud : să te excludă  din rândurile lor. Sau din invidie,  sau pentru a rămâne cu un ciolan în gură. De bună seamă că unii ca mine te vor primi totuşi în sufletul lor.  Dumnezeu să te  ajute  şi  să  nu uiţi niciodată de Vasile Lucaciu !

                                                                       Oarţa de Sus, 9 noiembrie 2012

                                                                                        prof. Traian Rus

URMAŞII LUI GEORGE POP DE BĂSEŞTI

Am ezitat mai mulţi ani în publicarea acestui articol pentru că informaţiile mele

se bazau doar pe memoria orală a sătenilor din satele codrene, dar şi în ideea păstrării unei imagini imaculate a marelui tribun de la Băseşti. M-am consultat atât cu urmaşi ai celebrei familii cât şi cu istorici contemporani de anvergură şi cu toţii mi-au dat girul pentru a scoate la lumină un aspect necunoscut din viaţa lui George Pop, chiar dacă el însuşi a cerut tuturor membrilor familiei să-l păstreze ca o taină de suflet.

              Da. George Pop de Băseşti are urmaşi direcţi !

              Studiind viaţa şi activitatea unei celebre „dinastii” de dascăli codreni, familia Robu, originară din comuna Oarţa de Jos, am aflat că întemeietorul acesteia, Petre Robu (1855 -1924), era printre cei mai apropiaţi colaboratori ai tribunului. Mai mult, i-a devenit ginere.Georgeta Robu (căsătorită Cedică), remarcabil profesor şi dirijor de coruri, în prezent pensionară, cu domiciliul în Ulmeni, nepoata lui Petre Robu, mi-a relatat următoarele :

              „În perioada stagiului militar efectuat la Cluj Napoca (1858-1860), participând la un bal la Răscruci, Geoerge Pop a cunoscut-o pe Maria Losonţi,văduva baronului maghiar Sebeşi, cu care va lega prietenie. În urma relaţiei cu această văduvă va rezulta în 1859 o fiică, pe nume Ana. Pentru a nu le afecta „imaginea” Maria Losonţi a hotărât să dea această fetiţă la orfelinat.

              În 20 octombrie1860 George Pop, ajuns plutonier al Companiei a XIII-a din Regimentul „Carol Ferdinand” din Cluj, s-a eliberat din armată, iar în toamna aceluiaşi an s-a căsătorit cu Maria Loşonţi Sebeşi. Amândoi au convenit să nu semnaleze că au o fiică în afara căsătoriei, astfel o lasă pe Ana în continuare în orfelinat.

              În 1862 se naşte prima fiică de după căsătorie, Maria – Carolina, care moare după câteva zile, în 16 ianuarie 1862.

              A doua fiică de după căsătorie este Elena – Georghina,viitoarea doamnă Elena Pop Hossu – Longin ,născută la 26 noiembrie 1862,decedată la 15 mai 1940.

              La câţiva ani de la căsătorie cei doi soţi se hotărăsc să o aducă pe Ana la Băseşti,ca „fată în casă”, pentru a nu umbri faima pe care o căpătase deja George Pop de Băseşti prin acţiunile sale sociale, patriotice, politice.Elena Pop Hossu Longin va afla abia într-un târziu că Ana, fata din casă, este sora ei bună şi din această cauză relaţia dintre ele va avea de suferit, dar în cele din urmă se va împăca cu sora ei.

              Când Ana a ajuns la vârsta căsătoriei,George Pop de Băseşti, cunoscându-l şi apreciindu-l mult pe învăţătorul Petre Robu din Oarţa de Jos, a dorit să şi-l facă ginere şi i-a oferit-o, bineînţeles cu o avere bună, dar şi cu dezvăluirea secretului că nu este o simplă fată în casă ci însăşi fiica lui naturală, dar secretul trebuia păstrat. De altfel toată familia noastră a păstrat până astăzi acest secret, înţelegând că nu trebuia afectată cu nimic memoria marelui bărbat care a fost George Pop. Faptul că Ana a fost concepută în afara căsătoriei şi că a crescut o perioadă la orfelinat putea fi incomod şi negativ, mai ales că George Pop avea atâţia duşmani.

              Deci, Ana Sebeşi, prima fiică a lui George Pop de Băseşti a fost prima soţie a bunicului meu Petre Robu, învăţător şi cantor în Oarţa de Jos în perioada 1876 – 1910.

              Cu Ana, bunicul a avut 8 copii : două rânduri de gemeni care au murit imediat după naştere şi alţi 4 copii ( un băiat şi trei fete) care au crecut mari şi au întemeiat familii. Aceştia sunt urmaşii direcţi ai lui George Pop de Băseşti :                             

 1.Rob Valer, plugar,căsătorit cu Pop Clariţa din Oarţa de Jos.La rândul său a avut 4 copii:              
 a) Vioara,casnică.A fost căsătorită cu Popdan Emil din Oarţa de Jos. A avut un singur urmaş, Popdan Ioan, căsătorit cu Magdalena din Oarţa de Jos, fără copii.

b) Ioan,plugar,căsătorit cu Vlaica Maria,casnică din Oarţa de Jos.A avut 3 copii :

  -Florica, contabil, trăieşte şi în prezent la Oarţa de Jos şi are un copil,Valer,elev,

  -Emilia, trăieşte în Oarţa de Sus,căsătorită cu Mureşan Teodor şi are la rândul său

doi copii, Alina şi Doru care lucrează în Italia. Alina are 2 fete,Teodora,elevă în cls.I şi

Diana,2 ani.

 -Valer,decedat la 17 ani prin înnecare în Dunăre în timp ce încerca să emigreze în America.

c) Petre,inginer constructor,emigrat în S.U.A,decedat. A avut o fiică Cristina, care trăieşte

şi în prezent în America.

d) Emilia, funcţionară, fără copii, care trăieşte în Cluj-Napoca.

  2.Rob Valeria,casnică.A fost căsătorită în Benesat cu Mercea Gheorghe.A avut 5 copii :

a) Ioan,administrator la un seminar teologic din Geoagiu,mort în refugiu.

b) Reghina,casnică.A fost căsătorită în Benesat cu Petru Mercea, plugar. A avut 3 copii :

- Nicu,avocat în Satu Mare,căsătorit cu Nina,medic pediatru. Au emigrat în S.U.A.,dar după ce au decedat acolo au fost aduşi şi înmormântaţi la Benesat. Nu au avut urmaşi.

- Gheorghe,decedat,strungar în Benesat,căsătorit cu Eugenia,casnică în Benesat,în viaţă

Au avut un copil, Petru Mercea, în prezent inginer arhitect la Primăria din Ulmeni.

- Leontina,casnică. A fost căsătorită cu Raţ Valer, plugar din Benesat,decedaţi. Au avut doi copii : Nina, economistă la Finanţele din Dej,căsătorită cu Lazăr Sabin, subinginer,cu trei urmaşi : Ciprian,decedat, Corina,economistă, căsătorită la Cluj-Napoca şi Valerica,învăţătoare,căsătorită în judeţul Ialomiţa.

c) Valer, plugar la Benesat, căsătorit cu Maria din aceeaşi localitate. A avut trei copii :

- Gheorghe,mecanic agricol în Benesat,decedat.A fost căsătorit cu Maria,localnică, în

viaţă.Urmaşii lor, de asemenea în viaţă : Olimpia, asistentă medicală în Benesat, căsătorită cu Ionică Mercea, tehnician.având împreună o fetiţă, Maria, elevă,şi pe Ucu, asistent medical la Zalău,căsătorit şi cu un băiat.

- Valerica,casnică. A fost căsătorită în Aluniş cu Pintea Alexandru, plugar.Au avut doi copii, ambii în în viaţă : Traian,inginer la Satu Mare,căsătorit şi Maria,asistent medical la Zalău.

- Octavian,funcţionar la Satu Mare,căsătorit. Are o fetiţă,Corina,în prezent în Italia.

d) Leontina, casnică. A fost căsătorită cu Covaciu Gheorghe din Ulmeni. A avut o fată,Aurora,care este profesoară la Ulmeni, căsătorită cu Lucian Puşcaş,economist. Urmaşii Aurorei : Alexandru – George,economist la Cehu Silvaniei, căsătorit cu Melinda – Maria,inginer şi economist,Dana – Aurora, profesoară la Ulmeni, căsătorită cu Doru -

Vasile, profesor.

e) Anicuţa,casnică.A fost căsătorită în Ariniş cu Sabău Gheorghe, plugar. A avut doi copii : Ioan şi Emilia :

- Ioan,fost sudor la Baia Mare, a fost căsătorit cu Ludovica,educatoare tot la Baia Mare.

Ambii sunt decedaţi.Au avut trei copii : Ancuţa, profesoară de limba română la Baia Mare,

Adrian,absolvent de marketing,căsătorit cu Erika,domiciliaţi în Baia Mare şi Raluca,economistă la Cluj – Napoca, necăsătorită. Cu toţii sunt în viaţă.

- Emilia,contabilă la Alba Iulia, în prezent pensionară, căsătorită cu Martin Leister, tehnician,decedat.A avut o fată, Ingrid, inginer chimist,căsătorită în Elveţia.

 3.Rob Ana,casnică. A fost căsătorită la Bârsăul de Sus cu Drăgan Laurenţiu, plugar. În anul 1913 a emigrat în S.U.A.cu întreaga familie. A avut 3 copii : Victor,Valeria şi Mihai,cu toţii decedaţi.Victor a avut 2 copii,Valeria 3 copii,Mihai 3 copii. Se pare că trăiesc cu toţii.

 4.Rob Ilona (Ileana), casnică. Primul soţ i-a fost Marchiş Gheorghe din Oarţa de

 Jos, plugar,iar al doilea Ravas Vasile din Giurtelecul Hododului, ţăran mijlocaş. Cu primul ei soţ a avut o fată,Viorica Marchiş.

- Viorica,absolventă de liceu,casnică,s-a căsătorit cu preotul greco – catolic Ghiurco Izidor care, aruncat în temniţele comuniste pentru convingerile sale religioase şi-a găsit acolo obştescul sfârşit. Şi preoteasa Viorica a avut o parte de ani grei de închisoare, eliberarea găsind-o alienată mintal.Au avut trei copii,care în anii detenţiei părinţilor

au crescut singuri, prin grija sătenilor din Oarţa de Jos : Octavian, Flaviu şi Aurora, cu toţii stabiliţi în Cluj – Napoca,unde, de altfel, mama lor a avut domiciliu forţat după eliberarea din închisoare. Se pare că sunt încă cu toţii în viaţă.”

   Reconstituirea acestor ramuri din arborele genealogic al bătrânului stejar din Băseşti este în plină desfăşurare, prin grija inimoasei profesoare de la Ulmeni,Georgeta Cedică. Datele primare au fost confirmate de documentele fondului Mihai Robu pe care le-am putut studia la Arhivele Statului din Zalău (Vezi colecţia Mihai Robu, Dosarul Autobiografii ).

Sper că nu am săvârşit o impietate. Sper, de asemenea, că unii dintre urmaşii lui George Pop de Băseşti vor putea afla abia acum date despre originea lor nobilă, pentru că doar puţini dintre dânşii au putut trece peste zidul interdicţiei care le-a fost impus.

Personal, am înţeles abia acum activitatea prodigioasă pe care o desfăşoară la Ulmeni profesoara Aurora Puşcaş şi faptul că liceul particular pe care l-a fondat acolo poartă numele ilustrului său străbun.Genele lui persistă şi astăzi,unii urmaşi continuându-i monumentala lucrare în folosul poporului român.

  prof.Traian Rus,vicepreşedinte,Asociaţia culturală „Bodava”

ACUM, SLOBOZEŞTE PE ROBUL TĂU,STĂPÂNE...

  În fiecare an la 23 februarie şi gândul nostru pios trebuie să se îndrepte din nou spre

Băseşti, spre cripta către care marele nostru poet Octavian Goga ne îndemna să mergem mereu : „Epigoni ai ţării mele,duceţi-vă la ea ca să învăţaţi dragostea de neam” . Şi poetul popular ne îndeamnă să păstrăm vie faima marilor eroi ai neamului :

„Din Şişeşti pân'la Băseşti

                                                        Numai cete voiniceşti !

                                                        Lucăceşti şi Popeneşti

                                                        Fala Ţării Româneşti

      Să te-nchini,să-i pomeneşti”

                         Se vor împlini 93 de ani de când „Badea George” s-a mutat pentru a-şi dormi somnul de veci alături de ţăranii pentru care s-a jertfit. La 26 februarie 1919 a avut loc slujba înmormântării..”După cel dintâi dangăt de clopot,dracii roşii (bolşevicii) din hoardele lui Bela Kun trimit ploaie de gloanţe asupra casei eroului nostru,încât ferestrele salonului unde era catafalcul se cutremurau de ropotul puştilor şi mitralierelor vrăjmaşe” (Dr.Irineu Pop – Bistriţeanul,Băseştiul şi ilustrul său bărbat George Pop,Ed.Carpatica,Cluj Napoca,1995,p.!08). Apoi,în carul ţărănesc tras de 6 boi,împodobit cu cetini de brad, bătrânul naţiei noastre a mers cu inima împăcată : Biruise ! Chiar dacă duşmanii săi, orbiţi de ura lor ancestrală au continuat să-l atace şi după moarte, sufletul său râdea : „V-am biruit !”.Armata română era aproape ! Iată,după o viaţă martirică,un sfârşit apoteotic!

           M-au marcat toată viaţa celebrele cuvinte pe care le-a rostit George Pop la Alba Iulia.Era 2 decembrie 1918, când în sala Tribunalului din Alba Iulia s-a ţinut prima şedinţă a Marelui Sfat Naţional pentru alegerea Comitetului de conducere,a membrilor delegaţiei care urmau să ducă M.S. Regelui Ferdinand hotărârea Marii Adunări Naţionale şi a Consiliului Dirigent.După ce toate au fost înfăptuite, iar membri Consiliului Dirigent au depus jurământul,George Pop a devenit conştient că misiunea sa se încheiase.Răspunzând binecuvântării şi felicitărilor episcopului de Arad, Dr.Ioan Pop,

preşedintele răspunse „Am ajuns să desăvârşim o operă mare,care dezgroapă din iobăgia seculară neamul romănesc.Mulţumim fierbinte marelui Dumnezeu că a făcut să se poată săvârşi acest act măreţ”. Cerând apoi membrilor Marelui Sfat să-şi îndeplinească cu sfiinţenie cerinţele ce le revin,a încheiat cu cuvintele Sfintei Scripturi : Acum slobozeşte,Doamne, pe robul Tău în pace, că am văzut Mântuirea neamului meu”(Valentin Băinţan,Băseşti,”Mica Romă” de sub poalele Codrului,Ed.Cy-bela,Baia Mare,2000,p.217).

           Slaba pregătire teologică a generaţiei mele nu mi-a permis să pot înţelege provenienţa acestei expresii.Abia în vremea din urmă,studiind semnificaţia sărbătorii Intâmpinării Domnului, care se săvârşeşte pe 2 februarie, am cunoscut povestea Sfântului şi Dreptului Simeon.M-am gândit că merită relatată pe scurt,pentru ca să o cunoaştem şi noi mirenii,cu toţii.

           Sfântul Simeon a fost printre cei 70 de înţelepţi puşi din porunca lui Ptolemeu, faraonul Egiptului, să traduca Vechiul Testament din limba ebraică în cea greacă. În momentul când a ajuns la textul din Isaia 7,14 „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu”, gândind că nu este posibil ca o fecioară să nască, a înlocuit cuvântul „fecioară” cu „femeie”.Pentru necredinţa sa Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din fecioară (Luca 2,25-26). Astfel,Sfântul Simeon a trăit 360 de ani, până când, în a 40-a zi de la naşterea lui Hristos acesta a fost adus în templu, conform tradiţiei. Atunci s-a îndeplinit făgăduinţa lui Dumnezeu, iar Sfântul Simeon, îndemnat de Sfântul Duh l-a luat în braţe pe Cel născut din Fecioară şi a spus : „Acum,slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta”.”Acum slobozeşte” este şi o rugăciune care se rosteşte la fiecare slujbă a vecerniei, adică la începutul unei zile liturgice

           Cei care au conceput epitaful de pe obeliscul mormântului lui George Pop de Băseşti,desigur membri familiei sale, au introdus şi conţinutul textului biblic : „Aici îşi doarme somnul de veci George Pop de Băseşti – Preşedintele P.N.R. şi al istoricei Adunări de la Alba Iulia unde a proclamat unirea tuturor românilor”. ”Născut la 1 august 1835,trecut în veşnicie la 23ebruarie1919,sub şuierul gloanţelor secuieşti, apărat de Armata Română liberatoare”.”Domnul a chemat pe robul său căruia i s-a dat să vadă dezrobirea neamului”.

           În 1923, la inaugurarea monumentului funerar, Goga scria : „În învălmăşagul grăbit al prezentului, când figuranţi de mâna a doua au umplut arena cu zgomotul lor, profilul lui badea George primeşte un nou relief şi o nouă semnificaţie”. Este dureros să constatăm că adevărul lui Octavian Goga este mai valabil ca niciodată. Neamul nostru îşi uită eroii şi uitându-i nu-şi va putea preţui dulcea libertate pe care Dumnezeu i-a dăruit-o.

           Acest material este şi un strigăt de durere spre neuitare. Autorităţile noastre, atât cele politice cât şi cele culturale, atât cele locale cât şi cele judeţene şi naţionale ar trebui să respecte cultul eroilor neamului. Instituţiile culturale ar trebui să desfăşoare asemenea programe încât fiecare român să-i cunoască şi să-i preţuiască pe toţi cei care s-au jertfit pentru neam şi ţară. Cu atât mai mult cu cât mijloacele la îndemână sunt mai multe ca niciodată. Crunta robie în care a trăit acest popor sute şi sute de ani trebuie făcută cunoscută, iar cei care s-au jertfit pentru dezrobirea lui veneraţi. Cu atât mai mult George Pop de Băseşti !

           Revin şi strig din nou : Gândul nostru pios trebuie să se îndrepte din nou spre Băseşti, spre cripta către care marele nostru poet Octavian Goga ne îndemna să mergem mereu : „Epigoni ai ţării mele duceţi-vă la ea ca să învăţaţi dragostea de neam” !

  Oarţa de Sus,15 februarie 2012

  prof.Traian Rus,vicepreşedinte, Asociaţia culturală „Bodava”