Se afișează postările cu eticheta PE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PE. Afișați toate postările

luni, 17 octombrie 2016

Fermierii vor primi avansul pe suprafața începând de săptămâna viitoare

Fermierii vor primi avansul pe suprafață începând de săptămâna viitoare, iar suma pe care estimăm să o plătim este de peste un miliard de euro, ceea ce înseamnă enorm față de anul trecut, când în ultimele zile din noiembrie am plătit numai 262 de milioane de euro, a declarat, sâmbătă, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, prezent la târgul de produse tradiționale organizat din curtea instituției.

"Chiar dacă nu vor începe plățile din 16 octombrie, în mod sigur săptămâna viitoare vor începe. Vestea bună este că suma va fi foarte mare, mai mult decât dublu față de anul trecut, undeva la 130 de euro, iar regulamentul european spune că se poate da 70% din plăți în avans. Avem angajament din partea APIA și a furnizorului de soft că modulul funcționează corect și că vom fi în măsură să plătim între 700.000 și 800.000 de beneficiari dintre cei 900.000 care au depus cererea de plată în acest an. În acest context, sper să reușim să plătim undeva către un miliard de euro, ceea ce înseamnă enorm față de anul trecut, când în ultimele zile din noiembrie, din cauza întârzierilor, am plătit doar 262 milioane de euro. Și atunci s-au făcut eforturi foarte mari pe ultima sută de metri", a precizat Irimescu.

Acesta susține că fermierii aflați în control, dar cu un risc scăzut de eroare, vor putea primi un avans la plățile pe suprafață, deși teoretic banii pentru aceștia se dau după 1 ianuarie și după efectuarea controlului administrativ.

"Conform legislației europene, avansul se poate plăti în acest an, având în vedere condițiile specifice ale PAC (Politica Agricolă Comună, n.r.), doar dacă se face controlul administrativ. Și atunci cei care sunt în control, 85.000 de fermieri, vor putea primi, teoretic, de la 1 ianuarie, dar am cerut la APIA ca, măcar pentru fermierii care au un risc foarte redus, la o parte dintre aceștia, să le dăm plăți în avans. Să nu uităm că fermierii care sunt în control sunt și cei mai mari și au nevoia cea mai mare, pentru că ei înființează cultura de toamnă. Sper să ajungă cât mai mulți bani și cât mai rapid (...) Procesul privind plata este acum în termen și o să mergem cu o sumă cât mai mare către fermieri. Acesta va fi un nou bonus pe lângă faptul că s-au primit sume substanțiale în sectorul zootehnic (...) Eu zic că fermierii din zootehnie ar trebui să fie multumiți la acest moment", a mai spus ministrul Agriculturii.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că va efectua, în perioada 16 octombrie — 30 noiembrie 2016, plata în avans aferentă Campaniei 2016.

Astfel, pentru schema de plată unică pe suprafață — SAPS, plafonul este de 898,24 milioane euro, cuantumul propus pentru avans fiind de 96,8861 euro/hectar, în timp ce pentru schema de plată redistributivă planul este de 94,709 milioane lei, iar avansul de 5 euro/hectar pentru nivelul 1 și de 48,8554 euro/hectar pentru nivelul 2.

Pentru Schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire) plafonul este de 531,741 milioane euro și avansul de 57,3714 euro/hectar și pentru schema de plată pentru tinerii fermieri de 15 milioane euro, respectiv 22,8718 euro/hectar. Sprijinul cuplat are prevăzut un plafon de 232,779 milioane euro.

Plățile se vor efectua la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană (BCE) în data de 30 septembrie 2016 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 1 octombrie 2016.

duminică, 9 iunie 2013

Dan Voiculescu a trimis o scrisoare deschisă CSM şi Asociaţiei Magistraţilor din România

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a trimis o scrisoare deschisă membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi Asociaţiei Magistraţilor din România în contextul în care moderatori ai Antenei 3 vor fi anchetaţi pentru o serie de declaraţii publice, fapt considerat de autorul scrisorii 'fără precedent în spaţiul euro-atlantic' unde 'delictul de opinie nu este încriminat'.

În documentul publicat de Dan Voiculescu pe blogul personal, acesta adresează reprezentanţilor celor două instituţii, "în calitate de cetăţean român ale cărui drepturi civile, inclusiv cel la petiţie (art.51 din Constituţia Romaniei), nu au fost încă îngrădite", o serie de întrebări şi observaţii referindu-se în context la patru instituţii de presă - posturi de televiziune de ştiri concurente şi cotidiane centrale - care, între altele, "au declanşat o campanie furibundă" la adresa sa.

'România are nevoie de echilibru şi obiectivitate. România are nevoie de un Consiliu Superior al Magistraturii plasat deasupra oricăror partizanate. România are nevoie de încredere în magistraţi. După 8 ani de excese din toate părţile, din toate taberele, avem încă şansa să eliberăm instituţiile statului de ideologii, stereotipuri şi subordonări oculte. Eşecul mandatelor prezidenţiale ale domnului Traian Băsescu a demonstrat că modelul 'arbitrului jucător' este nociv pentru România. Este nociv pentru democraţie. Este nociv pentru încrederea românilor în instituţiile fundamentale ale statului', subliniază Dan Voiculescu în scrisoarea sa.

El s-a arătat convins că, în urma acestei scrisori, 'se va comunica din nou că Voiculescu pune presiune pe justiţie', şi i-a sfătuit pe reprezentanţii CSM şi AMR 'să treacă dincolo de manipulări şi prejudecăţi'. 'Aveţi responsabilitatea credibilităţii justiţiei din România, nu o irosiţi în adversităţi personale. Acest mesaj este trimis inclusiv partenerilor noştri europeni (Comisia Europeană, Parlamentul European)', a adăugat liderul conservator.AGERPRES


                                                                            Cristian LAURENTIU