Se afișează postările cu eticheta POSDRU. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta POSDRU. Afișați toate postările

joi, 23 iulie 2015

Elevii defavorizaţi din Mireşu Mare au încă o şansă

 Şcoala Gimnazială Mireşu Mare, director Lucica MOGOŞ, este încă în activitate. Se modernizează sălile de clasă, dar în acelaşi timp de derulează activităţile din Proiectul „SPRIJIN EDUCAŢIONAL PENTRU COPIII ŞI TINERII DEFAVORIZAŢI“ - ID 153800.
Un grup de patru cadre didactice, prof. Lucica Mogoş, prof. Ana Dragoş, prof. Lucia Pop şi prof. Dorina Pop s-au întâlnit cu echipa care a iniţiat proiectul, respectiv  FUNDAŢIA PENTRU EDUCAŢIE, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Asociaţia PSITEK, Asociaţia ŞANSE EGALE PENTRU INTEGRARE şi ISTITUTO FORMAZIONE OPERATORI AZIENDALI.
Proiectul îşi propune o abordare inovativă pentru soluţionarea problemei abandonului şcolar şi a nevoilor întâmpinate de către părinţi şi profesori în combaterea acestui fenomen prin educaţia ce implică noile tehnologii didactice inovatoare în domeniul ICT şi multimedia - o educaţie de tip integrativ, în care elevii de diferite vârste pot lucra împreună în echipă folosind cunoştinţe din diferite domenii pentru a realiza un produs inovativ şi de impact.
Proiectul promovează o abordare preventivă bazată pe dezvoltarea activităţilor inovative de tipul „şcoală după şcoală“ cu scopul de a crea, pentru cei expuşi la abandonul şcolar, oportunităţi pentru a-şi întări abilităţile de bază (citit, socotit), pentru a dezvolta cultura personală, respectul de sine prin metode alternative, creative de învăţare. De asemenea, proiectul propune dezvoltarea programelor de tip corectiv şi remedial în vederea reintegrării în educaţie, prin furnizarea educaţiei de tip „a doua şansă“, care urmăreşte dobândirea competenţelor de bază şi dezvoltarea abilităţilor personale pentru cei care au părăsit timpuriu sau au abandonat şcoala.
Activităţile propuse se derulează deja, iar copiii vin cu drag la şcoală, conştientizând faptul că „fără carte nu ai parte.” Majoritatea sunt de etnie rromă din localitatea Remeţi pe Someş. „Având în vedere experienţa şi calitatea dascălilor, cred că va fi o reuşită” a spus domnul profesor Cornel Baroi.
La întâlnire a participat şi primarul comunei, dl. Virgil Prună, care a promis ajutor în implementarea cu succes a acestui proiect educaţional.


                                                                                        Prof. Ana Dragoş

miercuri, 3 iulie 2013

Program de formare continuă pentru cadrele didactice maramureşene

 La Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Baia Mare a avut loc o nouă întâlnire a cadrelor didactice din judeţul Maramureş înscrise în Programul de formare continuă „Dezvoltarea profesională continuă pe componenta instruirii diferenţiate a elevilor”, formator profesor pentru învăţământul primar Loredana ABRAHAM.
      Proiectul în organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor este cofinanţat de Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013.
     Cursurile s-au dovedit atractive şi sunt convins că aplicarea a ceea ce am învăţat în această perioadă de vacanţă vor fi benefice elevilor noştri, cu stiluri de învăţare diferite.

                                                                                        Gelu DRAGOŞ


joi, 25 aprilie 2013

Comunicat de presă senator Marius Sorin BOTA


Şeful departamentului de transporturi şi infrastructură din cadrul PSD, senatorul Sorin Bota, trage un semnal de alarmă cu privire la utilizarea fondurilor europene pe domeniul transporturilor.
“Este îmbucurător faptul că eforturile Ministrului pentru fonduri europene dau rezultate în ceea ce priveşte deblocarea fondurilor atât pe POSDRU, cât şi, din luna mai, pe transporturi. În domeniul transporturilor există, în continuare, un pericol în ceea ce priveşte blocarea fondurilor, dacă problemele semnalate, chiar şi recent, de Comisia Europeană, nu vor fi remediate. Problematica transporturilor este practic aceeaşi. Guvernul PDL, prin utilizarea fondurilor europene şi în urma auditului, a dus la această situaţie de blocaj; actualul guvern trebuie acum să demonstreze bunele intenţii cu privire la utilizarea fondurilor europene. Din păcate, corupţia şi incompetenţa încă nu au fost eliminate din structurile care gestionează aceste fonduri europene şi acest lucru va pune în pericol derularea fondurilor şi în acest an. Cei doi miniştri care gestionează aceste domenii (transporturi şi fonduri europene), trebuie să înţeleagă faptul că, pe lângă corectitudine, trebuie crescut ritmul de contractare şi cheltuire a banilor europeni. Astăzi suntem cu întârzieri foarte mari, mai ales în ceea ce priveşte contractarea tronsoanelor şi lucrărilor la care încă nu au fost finalizate licitaţiile. Acest lucru va duce la neînceperea niciunui nou tronson, rutier sau feroviar, pe culoarul IV, în acest an,” a declarat senatorul Sorin Bota, şeful departamentului de transporturi al PSD.


Departamentul de Transporturi al PSD