Se afișează postările cu eticheta Permis pentru viitor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Permis pentru viitor. Afișați toate postările

miercuri, 8 ianuarie 2020

Permis pentru viitor – un program pentru tineri cu posibilități materiale reduse



Tinerii cu posibilități materiale reduse, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu, pot să facă școala de șoferi prin programul ”Permis pentru viitor” prin care se acoperă costurile școlii de șoferi.
La acest program se pot înscrie tineri din medii defavorizate, cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, care doresc să obțină permis de conducere de orice categorie, B, C sau D, inclusiv tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie. Solicitările de finanțare pot fi depuse online sau prin poștă până la data de  25 ianuarie 2020. Fondul programului este de 75.000 lei.
În cadrul celor patru ediții ale programului de până acum, între anii 2015-2019, 70 de tineri au obținut permise de conducere. Alți 47 de beneficiari sunt programați pentru susținerea examenului sau se află în diferite faze ale cursurilor școlii de șoferi.
Mai multe detalii dar și formularul de înscriere se găsesc pe site-ul  pentrucomunitate.ro la categoria Permis pentru viitor.
                                                                                                           

luni, 15 ianuarie 2018

Permis pentru viitor – Ultimele două săptămâni de înscriere


Tineri din mediile defavorizate pot depune proiecte până în 27 ianuarie 2018
Prin programul Permis pentru viitor se oferă acoperirea costurilor obținerii permisului de conducere de toate categoriile (școala de șoferi și cheltuieli adiacente) pentru tineri din mediile defavorizate, pentru care existența permisului este un avantaj sau o condiție în ocuparea unui loc de muncă.
Se pot înscrie tineri din mediile defavorizate, cu vârsta între 18-25 ani, care:
 Sunt la începutul carierei profesionale și/sau
– Doresc să ocupe un loc de muncă, și la angajare este o condiție sau un avantaj existența permisului de conducere
– Au un loc de muncă / se află în activitate, și permisul de conducere ar fi un instrument benefic în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu
– Au permis de conducere, dar pentru ocuparea unui loc de muncă sau îndeplinirea atribuțiilor de serviciu este o condiție sau un avantaj existența permisului de conducere categoria C, D, tractoare agricole sau forestiere, troleibuze, tramvaie
– Din alte motive doresc să obțină permis de conducere, dar nu au posibilități materiale pentru acoperirea cheltuielilor aferente
Detalii și formular de înscriere:

Fundația Pentru Comunitate / A Közösségért Alapítvány
0755-045699
office@pentrucomunitate.ro
www.pentrucomunitate.ro
https://www.facebook.com/FundatiaPentruComunitate

marți, 17 ianuarie 2017

Finanţare - Permis pentru viitor


27 ianuarie 2017 este termenul final de înscriere la
Programu MOL "Permis pentru viitor"
prin care se oferă sprijin financiar tinerilor din medii defavorizate
pentru acoperirea costurilor obținerii permisului de conducere (școala
de șoferi și taxele adiacente).

Anunțul programului și formularul de înscriere se găsesc pe
http://pentrucomunitate.ro/web/index.php?option=com_content&view=article&id=587&Itemid=124&lang=ro


Fundația Pentru Comunitate / A Közösségért Alapítvány
0755-045699
office@pentrucomunitate.ro
www.pentrucomunitate.ro
https://www.facebook.com/FundatiaPentruComunitate