Școală fără meditații

 

Despre meditații nu ar fi cazul să vorbesc. În afacere nu sunt implicat, iar copii și nepoți de vârstă școlară nu am. O fac, deoarece relația mea cu școala a fost strânsă și consolidată pe multiple planuri, la toate nivelele. Motiv pentru care declarația actualului ministru al învățământului, Sorin Câmpeanu, făcută la un post TV, merită luată în seamă. Fără să ofere detalii, am înțeles că, treptat și în perspectivă, meditațiile vor dispărea de la sine. Dispariția ar fi consecința unui pachet mai larg de măsuri inițiat de ME, ce vizează reformarea întregului sector preuniversitar. Declarația este curajoasă și nemaiauzită din gura foștilor colegi de ministeriat, în număr format din două cifre. Care, la vremea lor, au mângâiat un fenomen ce pare să dureze o veșnicie. Măsura sancționării profesorilor care fac meditații cu elevii din clasă este ridicolă. În ideea că și crede în ce spune, personal, empatizez cu ministrul și declarația lui. Sper că nu a făcut-o de dragul imaginii sale, nici să dea bine în ochii elevilor și părinților care contestă meditațiile. Pentru o credibilitate sporită, era bine ca declarația să fie însoțită de explicații, argumente și măsuri concrete. Care să confirme că șeful școlilor este hotărât să pună capăt unei maladii cronice a școlii finanțate de stat. Bănuiesc că demnitarul percepe fenomenul ca un produs al școlii comuniste, transmis ereditar și extins în anii democrației până la nivelul ciclului primar. Programul prelungit (after-school), finanțat de părinți, este o formă mascată de meditații desfășurate în incinta școlii și tolerată de autorități. Școala noastră poartă grija părinților, nu a copiilor. În lumea civilizată, școlarii învață în incinta instituției, nu la domiciliul cadrelor didactice pe banii părinților. Prin intermediul meditațiilor, părinții forțează, iar școala acceptă accesul tinerilor spre forme de educație superioare, gen licee teoretice și ulterior facultăți. Particulare sau de stat, numai de calitate nu pot fi numite. Societatea dispune de doctori, juriști și profesori slab pregătiți profesional, iar de majoritatea personajelor ce ocupă funcții publice e bine să nu vorbim. Schimbările majore care urmează să fie făcute în educație sunt necesare, incomplete și insuficiente. Singura soluție pentru reformarea sectorului preuniversitar (gimnazial și liceal) rămâne predarea interdisciplinară. Măsura constă în cuplarea obiectelor de studiu ce cuprind cunoștințe care au legătură sau interferează. Oamenii școlii și specialiștii în educație știu ce anume cuplaje se pot face. Problema este complexă și necesită altă concepere a planurilor-cadru, programelor școlare și, în mod deosebit, pregătirea profesorilor pe o perioadă de cel puțin zece ani. Este lesne de înțeles că facultățile cu profil didactic vor fi obligate să-și reorganizeze din mers modul de pregătire a cadrelor didactice. Prin urmare, proba unică de care vorbește ministrul pentru bacul din 2027 este ideală și utopică. Numărul probelor de examen trebuie majorat și la încheierea ciclului gimnazial. Cu două probe (română și matematică) față de cultura generală necesară absolvenților, gimnaziul nu-și face datoria. Excesul de matematică băgat pe gâtul copiilor încă din ciclul primar le alterează mintea, iar pe părinți îi pune în situații dificile. Nici în portofoliul educațional al elevului, prevăzut în noua lege, nu am încredere că va deveni funcțional. Orientarea școlară a elevilor o decid părinții, nu școala. Intențiile ministrului Câmpeanu se justifică, dar vor fi greu de pus în practică. Va avea de luptat cu un sistem dominat de cutume învechite și susținători conservatori. Dacă aspirațiile lui Câmpeanu vor prinde viață, va decide viitorul. Cât despre școală, să auzim numai de bine, că de lucruri rele nu duce lipsă.

prof. Vasile ILUȚ

Căderea guvernului Dăncilă

S-a datorat trecerii moțiunii de cenzură prin Parlament. Conform art. 113 din Constituție, opoziția a făcut apel la un demers politic legal. Nu întotdeauna ce este legal, poate fi și moral. Dacă sunt întrunite condițiile, soluția stopării derapajelor unui guvern sunt alegerile anticipate, nu moțiunea de cenzură. Al cărui rezultat a suprimat votul electoratului, dat Alianței PSD-ALDE, la parlamentarele din 2016.

Scorul final al moțiunii a fost chinuit, scos cu forcepsul din ,,burta” unui Parlament transformat în tarabă. În care târguiala a făcut legea. Nu este moral ca soarta unui guvern, cu bune și rele, să atârne de câteva voturi negociate în crucea nopții, premergătoare zilei moțiunii, și în spatele ușilor închise. Deși în situații de criză moțiunea este un instrument politic legal, Parlamentul ar fi bine să-l evite. După precizarea cauzelor care au generat evenimentul vin și soluțiile. Mitul PSD-ului, cotat pe scena politică, drept partid mare și tare a dispărut. Ținta recentei moțiuni a fost pe val în 2000-2004, când PSD-ul a guvernat singur, pe vremea lui A. Năstase și I. Iliescu. Rezultatul moțiunii confirmă că partidelor și electoratului le convine să conviețuiască într-o democrație fragilă, vulnerabilă politic, plină de conflicte și războaie pe toate fronturile. Cauza principală o constituie alianțele de conjunctură, pe care partidele, ceva mai bine cotate (nu mari și puternice) o fac cu partidele balama, conduse de lideri, dispuși oricând să trădeze în propriul interes. Deși combinațiile reprezintă ,,cancerul” politicii autohtone, în scopul întrunirii unei majorități parlamentare după alegeri, trebuiau făcute. Cu toate că scopul scuză mijloacele, este inadmisibil ca partide de buzunar, în momente de cotitură pentru societate, să facă jocuri politice, inițiate de lideri ipocriți, care declară că vor binele poporului. După aproape trei decenii ale democrației, a venit vremea ca alternanța la putere să fie împărțită între cel mult trei partide, cu orientare ideologică bine definită. Context în care și electoratul, dispus să voteze, ar fi obligat să-și contureze mai clar opțiunile. Pentru evitarea situațiilor de criză (gen moțiune de cenzură) trebuie ridicat pragul electoral la 8-10%, prin lege traseismul politic interzis, iar Președintele să respecte constituția. În scopul unor astfel de idealuri, din partea politicienilor este nevoie de multă voință politică. La trecerea moțiunii a contribuit și rezultatul europarlamentarelor din mai a.c. Electoratul și-a vărsat mânia pe PSD, fără să discearnă că scopul europarlamentarilor nu a avut nicio legătură cu parlamentarele din țară. Până anul viitor, războiul politic pare a fi încheiat. Președintele Iohannis a pus umărul la greu pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă și poate va fi mulțumit că va avea propriul guvern, însă un posibil scenariu nu trebuie eludat. Presupunem că PSD-ul se reformează, se restructurează și anul viitor câștigă alegerile. Motivele nu pot fi anticipate, totul depinde de măsurile luate de noua guvernare, a cărei construcție politică pentru societate nu prezintă interes. Dacă ele vor fi antipopulare și Iohannis câștigă al doilea mandat la ce ne putem aștepta, nu știu să răspund. Ce are de gând să facă noul guvern este prematur să anticipăm. Greaua moștenire ar trebui să devină istorie. Oricum, problemele de fond ale societății și țării vor intra pe rol după parlamentarele din anul viitor, pe la începutul anului 2021. Ca să-și consolideze puterea, noul guvern va avea ca prioritate localele și parlamentarele cu miză mai mare decât prezidențialele. Până atunci, sau poate mai devreme, Dăncilă meditează, iar Ioha­nnis jubilează. Câtă vreme nu se știe. Investirea noului guvern și probabil anticipatele, sau parlamentarele, pot veni cu surprize neplăcute.

prof. Vasile ILUȚ

Legea celor fărădelege!

Echivalează cu recursul compensatoriu-bucuria infractorilor, spaima oamenilor cumsecade, prostia parlamentarilor și a guvernării actuale.

Legea a dat undă verde, spre drumul libertății câtorva mii de pușcăriași, aflați după gratii pentru păcatele săvârșite în viața civilă. Pentru recidiviștii nerăbdători, ,,statutul omului liber” a durat doar câteva zile. Și-au adus aminte de obiceiurile vechi și rele, s-au pus pe treabă, și repede au revenit de unde au plecat, adică după gratii. O societate dezbinată, în care violența este la tot pasul, nu este dispusă să accepte o lege ce favorizează infractorii și infracțiunile. Opinia publică are motive să creadă că locul violatorilor, tâlharilor și criminalilor este la pușcărie, nu în libertate. Mai este convinsă că la vremea respectivă foștii deținuți, azi oameni liberi, au beneficiat de procese echitabile, procurorii, la dosare, au administrat suficiente probe, încât judecătorii, din instanțele de judecată teritoriale, să-i condamne la închisoare cu executare. Prin urmare, inculpații nu au avut motive să creadă că au fost nevinovați și la închisoare au stat de pomană. Legea recursului a dat o lovitură grea instanțelor inferioare (teritoriale), care și-au făcut treaba și au procedat în litera și spiritul legii. Anularea deciziilor luate de instanțele superioare a fost o măsură ce seamănă cu jocul de-a șoarecele și pisica. În timp ce unii au făcut demersurile necesare ca infractorii să ajungă după gratii, partidul și guvernul au avut interes să îi pună în libertate. Este cât se poate de clar că legea s-a dat la comandă politică, fapt ce denotă că justiția la vârful sistemului nu este independentă și statul de drept se zbate în chinurile facerii. Citind cu atenție numele și prenumele legii, identificăm partea ei ridicolă și lipsită de logică. Cei care au botezat-o au omis să răsfoiască dicționarul limbii vorbite și scrise. Unde termenul ,,compensatoriu” are sensul de răsplată, despăgubire, reparare, recompensă, compensație.

Din asocierea sinonimelor, luate în parte, cu termenul ,,infractor” rezultă sintagme în măsură să-ți irite timpanul. Pentru nelegiuirile făcute, infractorii trebuie pedepsiți nu răsplătiți și recompensați. Din penibilul spectacolului, cu pușcăriași eliberați, au lipsit florile, mulțumirile, felicitările, îmbrățișările, urările de bine în libertate și diplomele de absolvire, oferite la sfârșitul stagiului petrecut la închisoare. Pe care să scrie ,,noi suntem mândria țării și nu peste multă vreme vom reveni”. Legea recursului dă de înțeles că actuala putere poartă grija pușcăriașilor, nu a cetățenilor care-și văd de treabă și respectă regulile conviețuirii sociale. Argumentele puterii actuale, aduse în favoarea legii recursului, sunt irelevante și pot fi ușor demolate. Ideea că și în alte țări se fac amnistii și grațieri nu e cazul să fie luată ca model. Poate că acolo autoritățile dispun de soluțiile necesare reintegrării infractorilor în societate, încât să nu recidiveze. Deși administrația penitenciarelor din Olanda este supărată că duce lipsă de clienți și angajații vor fi obligați să-și caute de lucru, nu își doresc să importe infractori.

Aglomerarea din închisorile României, dacă este reală, poate fi rezolvată. Industria socialistă ne-a lăsat moștenire destule clădiri dezafectate, care pot fi transformate în penitenciare. Încălcarea drepturilor omului și condițiile grele din închisori sunt argumente discutabile. Indivizii puși pe fapte rele, înainte de săvârșirea lor, ar fi bine să știe că închisoarea nu este pensiune, stațiune turistică, nici hotel de cinci stele. Celor nemulțumiți de condiții, le recomand să facă o vizită la Memorialul din Sighetu Marmației. După ce vor vedea în ce condiții a pătimit, pentru idealul libertății de exprimare și convingerile politice, o bună parte a elitei intelectualității românești, nu cred că vor mai avea chef de vorbă. Actuala putere în loc să rezolve problemele grave ale societății are treabă cu justiția, este interesată de protocoale, recursuri (urmează recursul în anulare), încât infractorii și corupții (infractori de lux) să scape basma curată. Dacă Kovesi va fi promovată într-o structură judiciară din U. E., sunt curios cum vor reacționa cei care vor să discrediteze și să îngenuncheze justiția. Cum timpul le rezolvă pe toate, așteptarea rămâne mama răbdării.

                                                                     Prof. Vasile ILUȚ

În sistemul bugetar...

Cu salarii ca afară se muncește ca în țară. Dacă adăugăm și unele zile libere în care privații lucrează, iar bugetarii jubilează rezultă că zicala „după muncă și răsplată” pe plaiurile mioritice și-a pierdut termenul de valabilitate. Legea salarizării ne (unitare) a adus salarii mari și indemnizații majorate, sporuri peste sporuri, prime de sărbători, vouchere de vacanță mai multor categorii de bugetari.

Liderii Coaliției au dat asigurări că la buget banii necesari vor fi și legea trebuie percepută ca o mare victorie a actualei guvernări. Declarațiile lui Dragnea pot fi bine primite, numai că sînt motive ca opinia publică să fie de altă părere. Propagandiștii PSD-ALDE, în dezbaterile și demonstrațiile televizate din timpul campaniei electorale și după alegerile din 2016, deliberat, au omis să pună în discuție statutul bugetarilor, în raport cu întreaga societate. Bugetarii profesează în instituții ale statului, puse în slujba cetățenilor și își iau leafa din banii contribuabililor, plătitori de taxe și impozite. Pe de altă parte, societatea nu se reduce numai la categoria bugetarilor, în ansamblul ei și este formată din diverse categorii sociale, angajații din mediul privat, pensionarii, tinerii cuprinși în diferite forme de școlarizare, oameni cu probleme de sănătate sau de altă natură. Prin urmare, logic ar fi ca de efectele pozitive ale legii, indirect, să beneficieze întreaga societate, prin servicii de mai bună calitate, oferite de instituțiile statului tuturor cetățenilor. Din partea bugetarilor ele presupun mai multă responsabilitate individuală, competen­ță, profesionalism, operativitate în rezolvarea problemelor, eliminarea birocrației, corupției, o mai mare eficiență printr-o mai bună organizare a muncii. La ora actuală, după cum performează instituțiile bugetare, realitățile cotidiene confirmă că pe bugetari majorarea salariilor nu i-a determinat să dea curs unor principii ce țin de etică, moralitate, schimbări de atitudini și mentalități, nu de banii din propriul buzunar. Exemple din care rezultă că eficiența muncii nu este pe măsura salariilor primite sînt în tot sistemul bugetar, ele nu trebuie căutate cu lumînarea. Deși justiția, de salarii exagerate beneficiază de peste două decenii, rămîne una dintre instituțiile controversate și confuze ale sistemului bugetar. Deciziile contradictorii luate la vîrful sectorului, pe oameni îi derutează și îi fac să-și piardă încrederea într-o instituție menită să facă dreptate în societate. Cum este posibil ca pe marii corupți ai țării DNA-ul și I.C.C.J.-ul să-i trimită după gratii, iar C.C.A.-ul să-i scoată pe bandă albiți și nevinovați, motivînd constituirea ilegală a completelor de judecată. Seria exemplelor continuă. Înai­nte ca legea salarizării să intre în vigoare, primii care au dat buzna la salarii majorate au fost aleșii și numiții în demnități publice, începînd cu președintele statului pînă la primarul din comuna Dărîmata. Că vorba vine, cine împarte parte-și face și ce-i în mînă nu-i minciună. Pe demnitarii de rang înalt, salariile amețitoare cu nimic nu i-au făcut mai responsabili față de problemele societății și ale țării. Dacă salariul premierului se justifică prin gafele făcute, legat de salariu nu știu ce ar avea de spus președin­ții celor două camere și al țării, aflați pe baricadele unui război politic de gherilă, inutil și interminabil ce aduce prejudicii grave societății. Parlamentarii cu buzunarele doldora de bani își fac făcutele și nimănui nu dau socoteală. Detalii oferite despre preocupările lor înseamnă pierdere de vreme. Spun doar atît că prin satul meu, uitat de lume, nu am auzit ca în anii democrației să fi călcat picior de parlamentar. Nici în administrația locală, după majorarea salariilor, mari minuni nu se întîmplară. Aleșii locali defilează cu proiecte nefinalizate și reportate de la o legislatură la alta. Anul viitor vin localele și obrazul subțire cu proiecte prăfuite se ține. În goana după imagine, aleșii locali, pe bani publici, organizează festivități, taie panglici, se îmbracă în straie populare și lasă impresia că se află în mijlocul poporului. De la sănătate, sector bugetar ce beneficiază de salarii majorate și nejustificate, cetățenii au crezut că vor beneficia de servicii medicale și tratamente corespunzătoare standardelor europene. Degeaba, în afara faptului că șpaga a început să bată în retragere, în sistem schimbări de fond nu s-au produs. În spitale, birocrația face legea, organizarea muncii lipsește cu desăvîrșire și pe alocuri lipsa de profesionalism este vizibilă. În absența unor planificări riguroase, pacienții așteaptă cu orele în fața cabinetelor medicale din policlinică, sînt purtați cu hîrtii de la o secție la alta, calculatoarele nu merg, iar aparatura medicală și învechită dă semne de oboseală și nu mai răspunde la comenzi. Sănătatea rămîne sistemul de referință în care actuala guvernare a pus căruța înaintea cailor.

Medicina modernă nu se face cu salarii majorate, ale personalului, pe criterii subiective cum ar fi tentația medicilor și asistentelor să plece din țară. Stoparea lor poate fi făcută prin decizii administrative și ferme, însă lipsește voința politică. Dr. Raed Arafat are dreptate cînd spune că medicii de la stat în spital lucrează doar patru ore, după care dau fuguța la cabinetele private. Concubinajul între prestația la stat și privat a medicilor nu este în favoarea pacienților. Medicina modernă pe lîngă profesionalism presupune investiții în aparatură medicală performantă de ultimă generație. Concluzia e clară, pînă la ora actuală, de pe urma sectoarelor bugetare care beneficiază de salarii majorate, marea majoritate a societății nimic nu are de cîștigat. De anul acesta este rîndul celor din educație să aibă parte de salarii majorate. Cu detalii vom reveni la momentul potrivit.

                                                              Prof. Vasile ILUȚ