Se afișează postările cu eticheta RCS&RDS. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta RCS&RDS. Afișați toate postările

joi, 5 iulie 2018

RCS&RDS, servicii de mântuială!



 De mai mult timp locuitorii localităţii Lucăceşti, comuna Mireşu Mare, se plâng de serviciile de cablu, internet şi telefonie furnizate de către trustul RCS&RDS. Cetăţenii acestei localităţi au bun simţ, răbdare, dar parcă cei de la RCS&RDS au întrecut orice măsură. Dacă au o problemă în a gestiona acest serviciu, normal într-o ţară europeană, să lase pe alţii să vină şi să ofere programe TV de calitate. Lucăcenii sunt oameni harnici şi nu au timp să stea toată ziua la televizor, dar seara când se întorc acasă de la muncă doresc să vadă o ştire, un meci de fotbal de la Cupa Mondială sau slujba religioasă de pe Trinitas. Şi încă ceva: plătim pachetul RCS&RDS cât ni s-a cerut, iar noi dorim minimul, adică programele TV să se vizioneze firesc, fără anunţul „canalul este codat” sau „semnalul este slab”
Oricum se fac demersuri pentru a sesiza Oficiul pentru Protecţia Consumatorului în a constata această stare de fapt şi a lua măsurile legale întru ameliorarea sau rezolvarea acestei situaţii neplăcute.
Notă: La sesizarea telefonică a d-nei A.A.D., echipa RCS&RDS  Maramureş s-a deplasat spre remedierea defecţiunii, iar rezultatul a fost sublim, n-a mai funcţionat nici canalul TV, nici internetul.Vorba cuiva: Vom apela la găleţi PSD, UDMR sau PNL cu ... internet inclus!


                                                                               G.D.L.

vineri, 23 octombrie 2015

Compania RCS&RDS a câştigat drepturile de difuzare a partidelor din Liga a II-a

"În urma licitaţiei a fost primită o singură ofertă, aceasta fiind acceptată de Comisia de licitaţie, venită din partea societăţii de televiziune SC RCS&RDS SA. Ca urmare a ofertei amintite, SC RCS&RDS SA a achiziţionat următoarele pachete de drepturi: pachetul A1 (dreptul de a transmite prin intermediul televiziunii primele trei opţiuni din fiecare etapă); pachetul B (dreptul de a transmite partidele pe Internet) şi pachetul C (dreptul de a transmite meciurile pe platforme mobile)", anunţă FRF.
Federaţia Română de Fotbal nu menţionează suma pe care operatorul de telecomunicaţii o va plăti pentru drepturile TV ale partidelor din eşalonul secund.

Primele partide televizate vor fi cele din etapa a X-a a Ligii a II-a:

Sâmbătă, 24 octombrie

FCM Baia Mare - Universitatea Cluj Napoca, ora 16.00

Duminică, 25 octombrie

FC Bihor Oradea - UTA Bătrâna Doamnă, ora 11.00

Luni, 26 octombrie

Rapid Bucureşti - Rapid CFR Suceava, ora 18.00.


                                                                Cristi SOMEŞAN

marți, 1 septembrie 2015

RCS&RDS vrea să iasă din acţionariatul televiziunii sale din Baia Mare, TL+

RCS&RDS vrea să iasă din acţionariatul societăţii Canal 7 SRL, care deţine licenţa televiziunii TL+ din Baia Mare şi în care este asociat principal - 51%, potrivit unor documente analizate marţi de CNA, conform cărora asociatul unic al postului va deveni Majoros Andrei Csaba.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, o solicitare privind acordul prealabil al CNA pentru modificarea acţionariatului societăţii Canal 7 SRL din Baia Mare, care deţine licenţa audiovizuală a televiziunii TL+.
În prezent, asociaţii Canal 7 SRL sunt RCS&RDS SA (51%) şi Majoros Andrei Csaba (49%), potrivit datelor prezentate în şedinţa de marţi a CNA.
Potrivit documentelor depuse la CNA, RCS&RDS va ieşi din societatea Canal 7 SRL, iar părţile sociale pe care le deţine în prezent vor fi transferate către Majoros Andrei Csaba, care urmează să devină astfel asociatul unic al televiziunii TL+.
CNA a decis, cu unanimitatea membrilor prezenţi la şedinţa de marţi (Florin Gabrea, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea), să îşi dea acordul privind modificarea acţionariatului societăţii Canal 7 SRL, în conformitate cu legislaţia audiovizualului.
În şedinţa de marţi nu au fost precizate motivele pentru care RCS&RDS vrea să iasă din acţionariatul televiziunii TL+.
Însă la baza acestei decizii ar putea sta o neînţelegere între RCS&RDS şi celălalt asociat al televiziunii, Majoros Andrei Csaba. De altfel, în şedinţa din 10 decembrie 2013, compania RCS&RDS a ajuns în situaţia insolită de a fi sancţionată de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru că nu respecta principiul "must carry" în cazul propriei televiziuni pe care o deţine în Baia Mare - TL+ -, pe care a scos-o din grilă în octombrie 2013, încălcând Legea audiovizualului.
Principiul "must-carry" este reglementat prin articolul 82 din Legea audiovizualului şi le impune operatorilor de cablu să retransmită anumite televiziuni. Acelaşi principiu le impune şi televiziunilor retransmise în pachetul "must-carry" al cabliştilor să fie libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice şi financiare. Acest lucru înseamnă că televiziunile nu mai pot primi bani de la cablişti pentru retransmisie. Acelaşi articol 82 prevede că operatorii de cablu au obligaţia, la nivel regional şi local, să includă în oferta lor cel puţin două programe regionale şi două programe locale, acolo unde acestea există.
Astfel, pe 10 decembrie 2013, CNA a decis să sancţioneze RCS&RDS, aplicându-i o somaţie de intrare în legalitate în privinţa televiziunii TL+.
Reprezentanţii TL+, Verba Csaba şi Romeo Dobocan, au cerut la momentul respectiv CNA să oblige RCS&RDS să introducă în grilă televiziunea TL+, precizând că acesta este singurul post local care funcţiona în momentul respectiv în Baia Mare.
"Noi am încercat să obţinem un răspuns din partea RCS&RDS prin care să ne explice de ce am fost scoşi din grila analogică, având în vedere că suntem singurul post local din Baia Mare, celelalte fiind posturi regionale. Nu am obţinut niciun răspuns şi în consecinţă ne-am adresat CNA. Se creează un precedent periculos şi este greu să explic dacă are legătură cu ceea ce se întâmplă în media din Maramureş în acest moment, medie intrată sub influenţa unei singure persoane, întâmplător sau nu ales al urbei care controlează tot ce mişcă în Baia Mare. TL+ devenea singurul post care nu intra în această sferă de influenţă şi noi interpretăm şi în acest sens, mai ales că din această grupare a acestui personaj politic ne-au venit mesaje foarte clare, precum «V-am făcut-o»", le-a spus Romeo Dobocan, la momentul respectiv, membrilor CNA.
La rândul său, Verba Csaba a precizat atunci că societatea Canal 7 SRL deţine licenţa televiziunii TL+ de 18 ani.
TL+ a funcţionat iniţial pe reţeaua proprie de cablu a societăţii Canal 7, ulterior cumpărată de compania RCS&RDS, care a preluat în acest context şi pachetul majoritar de acţiuni la respectiva televiziune.
De cealaltă parte, în şedinţa CNA din 10 decembrie 2013, Lucian Mihai, reprezentantul RCS&RDS, a declarat că, în decembrie 2012, RCS&RDS a modernizat staţia din Baia Mare, care primeşte un anumit tip de semnal.
"La acel moment, am trimis o adresă către Canal 7 în care le-am spus noile condiţii tehnice de preluare. Au fost două-trei situaţii în care am discutat şi până la urmă preluarea semnalului TL+ s-a făcut pe costurile RCS (...) Spre sfârşitul anului, am înţeles că nu s-a mai dorit să se continue această formă de preluare pe costuri tehnice RCS şi am introdus în locul postului TL+ alte două posturi locale (...) Am solicitat inclusiv modificarea de aviz la CNA", a spus Lucian Mihai. "Din punctul nostru de vedere, în măsura în care se poate furniza acest tip de semnal pe care staţia îl recunoaşte în continuare, TL+ va fi prezent în grila din Baia Mare", a adăugat, la momentul respectiv, Lucian Mihai.
Însă, reprezentanţii TL+ au spus că problema pe care o ridică RCS&RDS este una "falsă".
Aceştia au precizat totodată că "RCS&RDS are monopol pe aproape întreg judeţul Maramureş", unde deţine 85-90% din piaţa de cablu.


                                                                                                   M.C.

vineri, 2 ianuarie 2015

RCS&RDS îşi face din nou de cap?!

RCS&RDS a scos din grilele sale, de cablu si satelit, televiziunile americane Universal Channel si Diva, in noaptea de Revelion, au declarat joi, pentru Mediafax, surse din industria de telecomunicatii.
Universal Channel si Diva au fost scoase atat din grilele de cablu ale RCS&RDS, cat si de pe platforma digitala (DTH) Digi a RCS&RDS, potrivit unor comentarii postate de abonati nemultumiti ai RCS&RDS pe pagina de Facebook a companiei de telecomunicatii.
Pana la ora difuzarii acestei stiri, reprezentantii RCS&RDS nu au facut un anunt oficial in acest sens.
RCS&RDS a scos din grila aceste televiziuni fara a avea aprobarea Consiliului National al Audiovizualului (CNA) pentru modificarea grilei de programe, asa cum impune Legea audiovizualului.
In momentul difuzarii acestei stiri, pe cele doua pozitii din grilele RCS&RDS pe care erau retransmise Universal Channel si Diva apare mira.
Contactati ieri, 1 ianuarie, de agentia Mediafax, reprezentantii companiei americane Universal Networks International, care detine televiziunile Universal Channel si Diva, au declarat: "Contractul de distributie dintre Universal Networks International si RCS&RDS pentru televiziunile Univesal Channel si Diva a expirat si, in pofida discutiilor de reinnoire a distributie, nu s-a ajuns la o intelegere. Ca urmare, RCS&RDS a decis sa scoata televiziunile din grila sa incepand cu 31 decembrie. Ne pare rau ca abonatii RCS&RDS vor fi afectati de aceasta situatie".
Reprezentantii Universal Networks International au precizat ca telespectatorii romani pot urmari in continuare programele Universal Channel, incluzand serialele "Arcasul", "Spionul cibernetic", "O familie de politisti", "Hawaii 5.0" si "Doi barbati si jumatate", pe alte platforme din Romania, printre care Telekom Romania si NextGen.
De asemenea, televiziunea Diva, care difuzeaza seriale si sezoane in premiera precum "Hartuitorii", "Sotia perfecta", "Jurnalele vampirilor", "Cu sange rece", este in continuare disponibila la Telekom Romania, UPC Romania, NextGen si pe alte platforme.

                                                                                             C.L.L.


sâmbătă, 26 octombrie 2013

Compania RCS&RDS îşi îmbunătăţeşte serviciile!

RCS&RDS, compania lider pe piata serviciilor de televiziune şi de internet din România, a publicat pe site informaţii legate de configuraţia necesară a unui PC pentru a beneficia de internetul de 1 Gbps.
RCS&RDS a lansat, la începutul acestei luni, abonamentele de internet Digi Net Fiberlink 500 şi Digi Net Fiberlink 1000, în valoare de 49 lei, respectiv 59 lei (TVA inclus). Acestea vor fi oferite de către companie în reţelele sale din toată ţara, în peste 150 de localităţi, în zonele urbane, dar şi în cele periferice şi rurale, începând de la 1 noiembrie. Pentru a putea atinge viteza maximă de 1000 Mbps, calculatorul unui utilizator trebuie echipat cu:
•    Procesor: Intel i7 2,2Ghz (4 CORE) sau echivalent
•    Memorie RAM: 4GB
•    Hard Disk: SSD
•    Placă de reţea gigabit
•    Sistem de operare: Microsoft Windows 7, Linux, MacOS
•    Router care să suporte trafic susţinut de 1 Gbps (optional)
Pachetul Fiberlink 1000 funcţioneaza şi pe PC-uri cu o configuraţie inferioară celei descrise mai sus, dar poate atinge viteze mai mici de 1000 Mbps.
RCS & RDS este lider pe piaţa din România în furnizarea serviciilor de internet  cu 1,2 milioane de abonaţi la internetul fix şi 320.000 de conexiuni la internetul mobil. Potrivit ultimelor date depuse la Ministerul de Finanţe, RCS&RDS a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de 459 de milioane de euro, venituri totale de 633 milioane de euro şi cu un profit de 19,7 milioane de euro. Numărul angajaţilor este de 8.845 persoane.
Sursa: www.capital.ro – 25.10.2013


                                                                                         GDL

vineri, 31 mai 2013

Mitică tot mai aproape de „mititica”?!

 RCS & RDS l-a plătit pe şeful Ligii profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, cu 1,7 milioane de euro pentru dreptul de difuzare a meciurilor din Liga I!
     Potrivit unor documente ale Grupului de Investigaţii Politice, una dintre afacerile lui Dumitru Dragomir a fost finanţată din 2009 de RCS & RDS, fără ca firma lui Teszari să pretindă ceva în schimb. 2009 este anul în care RCS a primit de la LPF dreptul de difuzare a meciurilor, scrie Antena 3.
    Complexul luxos de evenimente aflat în imediata apropiere a Palatului Parlamentului şi a Pieţei Unirii din Bucureşti a încheiat în 2009 un contract de asociere cu RCS & RDS. Potrivit acestui contract, firma lui Mitică Dragomir a încasat de la RCS & RDS suma de 1.700.000 de euro pentru a-şi face publicitate la nunţile şi botezurile ce urmau să se desfăşoare în sălile şefului Ligii Profesioniste de Fotbal. La data semnării contractului imobilul era neamenajat astfel încât compania omului de afaceri Zoltan Teszari s-a oferit să-l amenajeze pe banii săi, potrivit unor documente ale Grupului de Investigaţii Politice.
     În schimb, Dumitru Dragomir se obliga să folosească banii primiţi de la RCS & RDS pentru modificarea şi reamenajarea imobilului. Mai mult, RCS & RDS accepta să plătească cei 1,7 milioane euro fără a avea vreun drept asupra imobilului şi amenajărilor realizate.    Firma şefului Ligii urma însă să plătească timp de trei ani către compania lui Teszari 5% din profitul net obţinut din exploatarea imobilului amenajat.
     În schimbul serviciilor, RCS avea dreptul o dată pe an să organizeze evenimente la cel mai bun preţ. În contract există o prevedere expresă referitoare la posibilitatea încheierii de acte adiţionale prin care cuantumul contribuţiei RCS & RDS să poată fi modificat.


                                                                         Cristi SOMEŞAN