Se afișează postările cu eticheta Robert Glinţă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Robert Glinţă. Afișați toate postările

sâmbătă, 4 august 2018

Robert Glinţă, medalie de argint la Europenele de înot!


  Înotătorul român Robert Glinţă, fost sportiv al Liceului cu Program Sportiv Baia Mare,  antrenor Adrian Gherghel,  a obţinut medalia de argint la Campionatele Europene de la Glasgow în proba de 50 de metri spate. Câştigătorul cursei a fost Kliment Kolesnikov, sportiv ce a doborât recordul mondial cu o sosire cronometrată exact la 24 de secunde. Recordul anterior era de 24,04 secunde şi fusese stabilit în 2009.

Glinţă (21 ani) impresionase la Glasgow încă de ieri, când a doborât de două ori recordul naţional în proba de 50 de metri spate. În serii a înregistrat un timp de 24,59 secunde, iar în semifinale şi-a îmbunătăţit timpul la 24,12 secunde. Felicitări Robert!

                                                                                                          C.S. 

luni, 28 mai 2018

Cel mai valoros înotător român al momentului, Robert Glinţă, a doborât un record naţional

Robert Glinţă (CS Dinamo Bucureşti) a realizat cel mai bun timp la Campionatele Internaţionale de înot ale României, competiţie desfăşurată în perioada 24-27 mai în Bazinul olimpic Anatolie Grinţescu Dinamo.
Cel mai valoros înotător român al momentului, Robert Glinţă, a doborât un RECORD naţional
Glinţă s-a impus la proba sa favorită, 100 de metri spate, în 53,32 secunde, nou record naţional al probei. Anteriorul timp de referinţă îi aparţinea tot sportivului născut în Piteşti, 53,34, şi fusese stabilit la Jocurile Olimpice de la Rio. Conform tabelei FINA, rezultatul i-a fost echivalat cu 919 puncte, cel mai mai consistent de la Internaţionale. Drept urmare, Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern (preşedinte, Camelia Potec) i-a oferit premiul cel mare, de 4000 de euro.
Podiumul celor mai bune rezultate a fost completat de lituanianul Rapsys Danas 2000 de euro (914 puncte / 400 de metri liber) şi de Daniel Martin 1000 de euro (România – SCM Bacău / 898 puncte la 100 de metri spate – 53,74 secunde).
Robert Glinţă a obţinut două medalii de aur la Internaţionale, în afara probei de o sută de metri spate, el impunându-se şi la 50 de metri spate (25,13).

O evoluţie foarte bună a avut şi Daniel Martin. Băcăuanul născut în anul 2000 a stabilit noi recorduri naţionale de juniori la 50 de metri spate (25,38 / locul 2 seniori, locul 1 juniori), 100 metri spate (53,74 / locul 2 seniori, locul 1 juniori), dar şi la 100 de metri fluture (52,94 / locul 1 la seniori şi la juniori).

PRO SPORT

sâmbătă, 11 martie 2017

Băimărenii Robert Glinţă şi Alin Coste au semnat cu Dinamo Bucureşti!

Robert Glinţă (19 ani), cel mai bun înotător român al momentului, şi Alin Coste (25 ani), alături de antrenorul Adrian Gherghel au semnat pentru CS Dinamo Bucureşti, potrivit grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.

„Dinamo îşi întăreşte strategia în vederea Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020 prin cooptarea unei echipe de cinci stele din sfera înotului”, precizează CS Dinamo.
„Suntem bucuroşi că ne-am alăturat celui mai titrat club din România”, au declarat cei trei la semnarea contractelor.
Monica Iagăr (sigheteancă), preşedinta CS Dinamo, a declarat cu acest prilej: „Suntem convinşi că este o mutare benefică pentru toată lumea, din care va avea de câştigat în primul rând sportul românesc. Nu pot decât să fiu bucuroasă de faptul că ni s-au alăturat doi sportivi extrem de valoroşi şi un antrenor care, în pofida tinereţii, şi-a dovedit deja profesionalismul. Ne gândim la Tokyo 2020, iar cei trei sunt vârful de lance al înotului românesc. Nu pot decât să le spun bun venit în Familia Dinamo!”.