Se face un cenaclu sus în ceruri
Și rând pe rând se-nalță cei chemați,
Să scrie-o poezie sau poveste
Sau o istorie mai veche din Carpați.
Se duc poeții să mai scrie versuri,
Acolo sus și luminați de-o stea,
Cu pana lorde îngeri să încânte
O lume rece unde nu se
bea,
Decât nectarul dulce-al nemuririi,
Ce-i pus pe masa marelui ospăț,
Apoi să cânte-n rime vieți trecute
Într-un tărâm de pace și răsfăț.
Când ei se duc se-ntunecă și cerul
Și plânge-ncet cu lacrimi de opal,
Noi am rămas săraci fără de dânșii
Dar poate mai bogați pe-al vieții val.
Nu știm niciunul când ne vine vremea,
Să dăm atunci din noi tot ce e bun,
Să amintim în versui că o viață
Se prăbușește-n clipe și e fum,
Ce se ridică înspre constelații,
De vechi luceferi sau de stele mii,
Pios să ne plecăm acum genunchii
Și să le spunem lor că-i vom cinsti.
Se face un cenaclu sus în ceruri!
Autor: Aurelia Oancă
16.09.2020
