Se afișează postările cu eticheta SJUBM. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SJUBM. Afișați toate postările

vineri, 17 iulie 2020

Mii de pacienți cu probleme dermatologice consultați în 6 luni la SJUBM



 În cabinetele de dermatologie, din cadrul Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, în perioada 1 ianuarie - 6 iulie 2020, numărul consultațiilor a fost de 3684. Specialiștii au tratat, cu profesionalism, diverse patologii. Având în vedere problemele care apar, odată cu creșterea temperaturii ambientale, dermatologii din cadrul unității medicale transmit câteva recomandări de specialitate.
Potrivit dr. Covaciu Mariana, medic primar dermato-venerolog, la cabinetul Dermatologie 3 al unității medicale a consultat 1282 de pacienți cu patologii diverse, „mai frecvent acneea juvenilă, dermatitele de contact, veruci vulgare, ciuperca piciorului, onicomicoze, unghii încarnate, papiloame, keratoze seboreice și actinice, nevi pigmentari, intertrigo, prurigo alergic”.
“Odată cu creșterea temperaturii ambientale s-au intensificat acutizările pentru dermatitele seboreice, boala varicoasă și a început să crească numărul pacienților cu alergii cauzate de contactul cu plantele (fitodermatoze), alergiile de la înțepături de insecte, de la expunere la soare, precum și arsurile solare de gradul 1 și 2. Ca și măsuri generale de protecție, recomandăm purtarea hainelor largi în culori deschise, protecția împotriva radiațiilor solare, mai ales în intervalul orar 11.00-16.00 (creme fotoprotectoare cu SPF 30 sau 50, pălării de soare, alegerea locurilor cu umbră, hidratare corespunzătoare). De asemenea, se încurajează folosirea unei creme repelent, care alungă insectele, atunci când mergeți la iarbă verde.”
Pentru consultație, vă puteți programa telefonic, la fișierul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

                                              Ioana Cristina MIIA

joi, 16 iulie 2020

Pneumonii, gripă clinică, IACRS: Peste 500 de cazuri internate la SJUBM, în 6 luni



 Conducerea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare (SJUBM)  informează că, potrivit datelor statistice, în perioada 18.05 – 5.07.2020 (după ieșirea din starea de urgență), în unitatea medicală au fost internați 6 pacienți cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și 15 cu pneumopatii. S-au înregistrat 2 decese, în cazul unor pacienți cu pneumopatii, încadrați în categoria de vârstă de peste 65 de ani.
Totalul pacienților internați în unitatea medicală cu probleme respiratorii în primele 6 luni ale anului curent este de 541, dintre care 214 cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), 280 cu pneumopatii și 47 cu gripă clinică.
În ceea ce privește categoria de vârstă a bolnavilor internați în spital cu probleme respiratorii, în perioada ianuarie –  iunie 2020, menționăm că:
-    sub 15 ani au fost internați 199 pacienți cu IACRS, 246 cu pneumopatii și 45 cu gripă clinică;
-    peste 15 ani, câte 15 cazuri de IACRS, 34 pneumopatii, respectiv 2 pacienți cu gripă clinică;
Numărul deceselor persoanelor înternate în prima jumătate a anului curent, cu afecțiunile amintite a fost de 6, toate în cazul unor pacienți cu vârsta peste 65 de ani, cu pneumopatii.

                                             Ioana Cristina MIIA

miercuri, 24 iunie 2020

Intoxicații cu ciuperci în rândul adolescenților. Două cazuri tratate, în iunie, la Pediatrie SJUBM



Având în vedere condițiile meteorologice favorabile apariției ciupercilor în flora spontană, la nivelul Secției Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare (SJUBM) au apărut primele intoxicații cu ciuperci.
Potrivit medicului șef secție Pediatrie, dr. Lucian Bogdan – medic primar pediatru, Doctor în Științe Medicale, “în acestă lună (iunie), la nivelul secției au fost internate două adolescente cu intoxicație acută cu ciuperci, ambele având 15 ani. Evoluția cazurilor pe parcursul internării, sub stricta supraveghere clinică și biologică, după instituirea tratamentului de specialitate, a fost favorabilă”.
Specialiștii în pediatrie avertizează părinții să evite introducerea în alimentația copilului a ciupercilor din flora spontană. Din pacate, intoxicațiile cu ciuperci în general, dar mai ales la copil, pot avea urmări grave, în funcție de tipul de ciuperci consumate. De la simptome digestive ușoare, respectiv grețuri și vărsături, la modificări neuro-psihice, cum ar fi mișcările anormale, fasciculațiile musculare, parestezii, salivație excesivă, pupile dilatate și comportamente anormale, până la halucinații și delir, modificările clinice pot vira spre insuficiență renală, uneori ireversibilă sau, mai grav, insuficiența hepatică, sindrom hepato-renal și ulterior, deces.
“Aducem în atenția părinților și faptul că, nu există antidot sau tratament specific, singurele tratamente în aceste cazuri fiind cele suportive, măsuri de terapie intensivă, inclusiv hemodializă, dializă hepatică sau plasmafereză, dar în cazurile severe rezultatele sunt modeste, cu final nefericit”, a precizat șeful secției Pediatrie, dr. Lucian Bogdan.

    Autor: Cristina MIIA

marți, 26 mai 2020

Peste 1000 de intervenții chirurgicale la SJUBM, în perioada stării de urgență



 La nivelul Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opris” Baia Mare (SJUBM), în perioada 16 martie - 15 mai 2020 (perioada în care a fost institută starea de urgență) s-au efectuat 1194 intervenții chirurgicale, ceea ce reprezintă aproximativ jumătate din intervențiile realizate în perioada similară a anului trecut. Nu au fost operați pacienți infectați cu coronavirus, însă au existat suspiciuni de infecție la 5 pacienți, pentru care echipele chirugicale și anestezice și-au luat toate măsurile de precauție.

Potrivit medicului șef Bloc Operator, dr. Leșe Mihaela, „în perioada 16 martie - 15 mai 2020, când Spitalul Judetean Baia Mare a funcționat în stare de urgență cu tratarea pacienților care au reprezentat urgențe chirurgicale, activitatea Blocului Operator a fost mai redusă, deoarece operațiile care au putut fi amânate au fost reprogramate după încetarea stării de urgență.”

S-au efectuat un nr. de 1194 intervenții chirurgicale, comparativ cu 2340, în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce dovedește specificul de Spital de Urgență, dar și întelegerea, de către populație a recomandărilor specifice acestei perioade. Cele mai multe intervenții chirurgicale s-au efectuat în secția Chirurgie Generală (252 operații), cel mai în vârstă pacient a avut 91 de ani, iar cel mai tânăr 1 an.
 „Ca și particularitate, au fost operați pacienții cu tumori maligne a căror amânare constituie un real pericol pentru viața lor, dar și pacienții cu tratament oncologic neoadjuvant la care a fost respectată fereastra terapeutică, intervenția chirurgicală fiind recomanadată la un anumit interval de timp după chimioterapie și radioterapie. Astfel, s-a intervenit chirurgical la un număr de 46 pacienți cu tumori maligne, a căror amânare nu este recomandată nici de noile ghiduri internaționale de practică în perioada de pandemie Covid.
Un alt tip de intervenții chirurgicale a fost cel care s-a adresat pacienților cu infecții chirurgicale, care puneau în pericol imediat viata lor. Dintre acestea, menționăm cazul unui pacient cu dublă localizare a infecției: pulmonară și perioteneală, care a fost operat atât în compartimentul Chirurgie generală, cât și la Chirurgie toracică și care a avut o evoluție favorabilă”, a precizat dr. Leșe Mihaela.

În Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opris” Baia Mare, în această perioadă nu au fost operați pacienți infectați cu coronavirus, însă au fost suspiciuni de infecție la 5 pacienți, pentru care echipele chirugicale și anestezice și-au luat toate măsurile de precauție. În aceste cazuri, echipamentul personalului și circuitele pacienților sunt identice cu cele pentru cazurile confirmate. Blocul operator, ca și restul secțiilor spitalului județean, a fost dotat cu echipamente de protecție în număr suficient pentru personal și pacienți și s-au stabilit circuite separate pentru cazurile cu suspiciune de infecție cu Covid 19.

                        Cristina MIIA, purtător de cuvânt SJUBM

marți, 19 mai 2020

Comunicat de presă SJUBM


Accesul pacienților în Spitalul Județean de Urgență se realizează pe trei intrări diferite. Se recomandă programarea telefonică anterior consultației și completarea chestionarului de intrare în spital

 În cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare s-au reluat, la nivelul Ambulatorului Integrat, activitățile medicale suspendate pe perioada stării de urgență, dar pacienții care solicită examinări medicale trebuie să știe că se respectă, în continuare, condițiile de igienă și distanțare socială.
Luni, 18 mai, la prima ora a dimineții, s-a înregistrat un număr foarte mare de pacienți, fapt care a adus un grad ridicat de disconfort în rândul celor care au avut de așteptat la cortul de triaj. În mesajul transmis de conducerea unității medicale, încă de zilele trecute, s-a făcut precizarea că toate consultațiile directe, exceptând urgențele, se vor face pe bază de programare și s-a recomandat ca aceste programări să fie realizate telefonic, la la numerele de telefon: 0262 – 205100; 0262 - 205101……..129. Programarea telefonică poate fi realizată zilnic, între orele 10.00 – 18.00.
Deși este permisă și prezentarea directă la fișier pentru programare, acest lucru doar prelungește timpul de așteptare al pacienților până la accesul în spital, fapt pentru care se recomandă ca toți cei care apelează la serviciile medicilor din Ambulatoriul Integrat să încerce să își facă programare telefonic, pentru a se reduce cât de mult timpul de așteptare. În cazul în care sunt pacienți care doresc să își facă programarea la fișier, acest lucru va fi posibil zilnic, doar între orele 13.00 – 18.00.
Tot pentru a reduce timpii de așteptare precum și timpul petrecut în cortul de triaj, pentru completarea chestionarului, conducerea Spitalului Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, prin managerul-interimar jr. Oros George-Alexandru, pune la dispoziția pacienților, în format PDF, pe site-ul unității medicale, documentul care poate fi completat de fiecare persoană, înainte de prezența fizică la spital.
”Ne bucură faptul că maramureșenii au încredere în serviciilor oferite de medicii Spitalului Județean de Urgență, însă pentru a preveni situațiile de supraaglomerare, așa cum s-a întâmplat și azi, venim cu rugămintea ca toți cei care doresc să fie văzuți de specialiștii noștri să își facă telefonic programarea și să încerce să completeze chestionarul înainte de a sosi la spital. Totodată, rugăm pacienții și aparținătorii să se prezinte la unitatea medicală conștienți fiind de faptul că se admite intrarea în incinta instituției cu doar 20 de minute înainte de ora programată pentru consultație, iar un pacient poate avea un singur însoțitor. Programările se fac în ordinea solicitărilor, indiferent dacă sunt consultații care îndeplinesc condițiile contractuale sau consultații contra cost, iar solicitanții se prezintă la triaj cu 30 minute anterior orei programate”, a declarat managerul-interimar al Spitalului Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
După efectuarea triajului, pacienții se vor adresa fișierului alocat pentru specialitatea solicitată, amplasat în holul mare al spitalului, deoarece nu se permite așteptarea îndelungată în fața cabinetului medical. Trebuie știut faptul că și pentru bolnavii programați de medicul specialist curant, trebuie să se anunțe (din timp) la fisier, ora programării.
”În momentul programării, solicitanții trebuie să comunice biroului de programare datele personale (nume, prenume, nr. telefon), iar programarea este posibilă pentru o perioadă de maximum 14 zile. Rugămintea noastră este ca toți cei care intră în spital să poarte mască de protecție și să respecte măsurile de igienizare a mâinilor, așa cum prevăd și reglementările Guvernului României instituite în starea de alertă, atunci când ne aflăm într-un spațiu public închis”, a declarat jurist Oros George-Alexandru, manager-interimar al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.
La nivelul Spitalui Județean se menține, unde e posibil, consultul prin telemedicină, contactându-se cabinetul sau medicul specialist. Totodată, pentru a fluidiza accesul în spital, încă de luni, 18 mai, s-a luat decizia de a fi permis accesul în spital pe trei intrări diferite. Astfel, pacienții care au programare la Radiologie și Imagistică Medicală, la Diabet sau la Pediatrie, vor intra pe ușa laterală, cea de la RMN. Pacienții care se prezintă pentru internări de zi sau eliberare certificate de deces, se vor prezenta la Unitatea de Primiri-Urgențe, iar pentru celelalte cabinete medicale, rămâne accesul în spital prin intrarea principală.
”Revin cu rugămintea ca toți cei care doresc să fie consultați în Ambulatoriul Integrat să își facă programarea telefonic, acest lucru fiind mult mai convenabil atât pentru reprezentanții Spitalului Județean, cât și pentru pacienți. Vom evita, în acest fel, aglomerările mari la ușile de acces și vom preveni și mai mult posibilitatea răspândirii infectărilor cu noul coronavirus. Totodată, descărcarea prealabilă a chestionarului și completarea acestuia încă de acasă va ajuta, de asemenea, ca accesul în spital să fie mult mai eficient și comod pentru fiecare dintre noi”, a conchis jurist Oros George-Alexandru, manager-interimar al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

                                      Cristina MIIA, purtător de cuvânt SJUBM

marți, 17 decembrie 2019

Colinde și daruri oferite de Asociația Tinerilor Catedralei Ortodoxe



Seara zilei de luni, 16 decembrie 2019 a fost una specială pentru pacienții internați în Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, care au primit colinda Asociației Tinerilor Catedralei Ortodoxe. Glasurile colindătorilor au răsunat pe secțiile unității medicale, vestind marea veste a Nașterii Mântuitorului și sfânta sărbătoare ce se apropie cu pași repezi.
Ajunși pe Secția Pediatrie, colindătorii au oferit cadouri tuturor micuților internați, creând cu adevărat un cadru de sărbătoare. Proverbul ”dăruind vei dobândi” s-a adeverit încă o dată, deoarece, în schimbul cadourilor și a frumoaselor colinde, reprezentanții Asociației Tinerilor Catedralei Ortodoxe au fost răsplătiți cu aplauze și zâmbete largi și astfel scopul de a aduce un strop de bucurie pe chipurile pacienților a fost atins.
Mulțumim pentru frumoasele colinde!
                                                                                        SJU „Constantin Opriş” BM