Ei spun că-i bine-n lumea în care ai plecat
O lume fără ciocolată amăruie
Și fără vinul tău de Letca, preferat,
Fără parfumul toamnei, de gutuie.
Ei spun că-i bine… Tată, tu, altfel, ce mai zici?
Știi c-a trecut un an de când ți-ai luat, cu totul,
Zbor lin spre stele, singur, lăsându-ne aici
Să-i căutăm, zadarnic, tristeții antidotul?
Ultima amintire îmi stă cărunt pe tâmple
Cu mâna-ți de părinte fluturând la fereastră,
Șoptindu-mi „pe curând-ul” ’nainte să se-ntâmple
Nebănuita-ți fugă spre zarea cea albastră.
Cum ți-ai găsit părinții? E toată lumea bine?
Colegi, prieteni, rude, te-au așteptat cu toții?
Și poate doi-trei îngeri veniți să stea cu tine,
Să-ți șteargă de pe frunte palida umbră-a morții.
Nu plâng prea des… mai bine sunt recunoscătoare.
Vreau să las împăcarea s-acopere regretul.
Pe drumul ultim până spre dincolo de soare
Ți-ai condus singur trenul. Ți-a fost gratis biletul.
Privește spre noi, tată, bătrâne alb din cer,
Trimite-ne nădejde în inima secată
Și mâna ta din pulberi de stele care pier
Mai pune-ne-o o dată pe fruntea-nnegurată.
Vorbim mereu de tine noi, cei de-aici, de jos,
Cu zâmbet și cu lacrimi îți sfințim amintirea,
Drumului tău prin lume îi dăruim prinos
Cum și tu, toată viața, ne-ai dăruit iubirea.
Fotografia-n ramă ales ți-o tot privim,
Pe calea dintre îngeri și Dumnezeu ești tu,
Și să ții minte, tată, că n-o să-ngăduim
Din lume vreodată să-ți piară urma. NU!
*19 august – 1 an de la trecerea în eternitate a actorului băimărean Paul Antoniu