Se afișează postările cu eticheta Winnetou. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Winnetou. Afișați toate postările

luni, 19 septembrie 2022

Nu mai plânge, Winnetou!

 

                                                                                                     de Gheorghe Pârja

În vreme de războaie, după pandemie, cu asaltul crizelor și strigătul facturilor, în Germania sunt persoane, și nu puține, care s-au răzvrătit împotriva celebrului personaj al tinereții mele, Winnetou, căpetenia apașilor din America. Odată cu eroul este alungat și creatorul lui, scriitorul german de notorietate, Karl May. Multora din generația mea, și nu numai, cărțile lui și filmele inspirate din ele ne-au fost o cale de ieșire din cercul nostru, deveneam părtași la o lume pe care nu aveam cum să o cunoaștem. Pe mine, Winnetou, interpretat de actorul francez Pierre Brice, m-a fascinat, deoarece am descoperit în el bunătatea umană, prietenia, aventura și dreptatea pentru neamul său.

Și acum am în fața ochilor scena când Winnetou se face frate de cruce cu Old Shatterhand, interpretat de Lex Barker, prin încrestarea brațelor cu cuțitul și unirea sângelui celor doi. Personajele au bucurat sufletele mai multor generații. Și pe al meu. La sfârșitul lunii august, un uriaș scandal s-a lansat în Germania după ce o editură a renunțat să publice cărți semnate de neamțul Karl May, pe motiv de folosire repetată a sintagmei: pieile roșii. Scrierile autorului, din acest punct de vedere, au fost socotite rasiste. Scandalul s-a amplificat după ce postul public de televiziune, ZDF, a anunțat că oprește de la difuzare filmele cu Winnetou.

Chestiunea este mult mai complicată. Acel Departament al Corectitudinii Politice, cu o naivitate greu de înțeles, îi reproșează autorului Karl May că a scris despre indienii din America și nu a fost acolo. Mă sperie asemenea gândire întunecată. Aici avem de-a face cu o acută lipsă de înțelegere a valorii ficțiunii. Unul dintre cei mai cunoscuți critici literari germani, I. Mangold, spune: „Cărțile cu Winnetou sunt romane de ficțiune. Să le iei la puricat, pentru a vedea dacă reflectă adevărul evenimentelor istorice denotă gravă imaturitate.”

Ar trebui să ne dea de gândit scandalul din Germania și că asupra scriitorului Karl May s-au năpustit toate stiihile corectitudinii politice. Sunt semnale, indicii despre cum va arăta lumea de mâine. Care pașnică și serenă nu pare că va fi, socotește și Stela Giurgeanu. În primul rând aceste tatonări încep să construiască mozaicul unei societăți cu un profil rigid, fără umor, fără poezie, pusă pe căutarea nodului în papură, pe anihilarea culturii occidentale, și mai mult, pe anularea gândirii și stimularea alfabetizării func­ționale a tinerilor – viitorii noștri adulți, crede autoarea amintită.

Vedem din ce în ce mai mult că tinerii nu mai sunt învățați cu exercițiul logic, ci sunt alimentați cu clișee și texte-grilă. Își însușesc slogane pe care trebuie să le reproducă mecanic. Se strecoară spre ei noile doctrine ale corectitudinii politice, care nu-i urcă pe scara valorilor. Ceea ce este validat de vreme acum se aruncă în derizoriu. Revenind la autorul lui Winnetou, trebuie spus că eroii cărților lui sunt arhetipuri ale culturii germane. Winnetou este nobil, pentru că însumează trăsăturile romantice ale civilizației germane, prin viziunea proprie a autorului. Pe patul de moarte, Winnetou cere să i se cânte o melodie creștină. Când el îl avea zeu pe Manitou.

Cum m-am format în lumina unor valori care ilustrau binele și cunoașterea lumii, nu pot rămâne indiferent la aceste derogări de la ceea ce este folositor formării unui om cu însușiri. Validate de instanțele vremurilor. Generații întregi au crescut cu cărțile lui Karl May. Sub semnul admirației și cunoașterii unei alte lumi. Au fost și reacții de bună cultură. Cotidianul german de mare tiraj, „Bild”, a publicat pe prima pagină chipul cancelarului german Olaf Scholz, cu o coroană de pene pe cap, sub care scria cu umor nemțesc: „Reuniune la vârf datorată lui Winnetou. Politicienii o cer”.

Deci, nu mai plânge, Winnetou! Pieile roșii mai au prieteni adevărați. Printre care mă număr. Nu e totul pierdut. Rețelele sociale germane sunt pline de proteste pentru alungarea lui Karl May, și a eroilor lui, din literatură și film. Deci Karl May este interzis, iar Karl Marx, nu.

vineri, 29 martie 2013

Semnificaţii istorice pentru data de 30 martie 2013


1392 - Prima atestare documentară a oraşului Roman în timpul lui Roman I Muşat al Moldovei
1492 - Regii spanioli Ferdinand Catolicul şi Isabella semnează, după eliberarea întregii ţări de sub dominaţie maură decretul privind expulzarea evreilor şi maurilor în cazul refuzului convertirii
1633 - S-a născut cronicarul moldovean Miron Costin (m. 1691), care a afirmat în opera sa istorică originea latină comună a moldovenilor, muntenilor şi ardelenilor
1746 - S-a născut pictorul spaniol Francisco Jose de Goya (d. 16 apr. 1828)
1811 - S-a născut chimistul german Robert Bunsen (d. 16 aug. 1899), coautor al lămpii cu gaz care îi poartă numele, pe baza unui proiect din 1855 al colegului său britanic Michael Faraday.
1830 - S-au încheiat elaborarea de către Comisiile Divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti a Regulamentelor Organice, primele legi fundamentale ale Ţărilor Române.
1844 - S-a născut poetul liric francez Paul Verlaine (d. 8 ian. 1896)
1853 - S-a născut pictorul olandez Vincent van Gogh (m. 19 iul. 1890), promotor al expresionismului şi abstracţiunii în pictura modernă, al cărui nume este purtat de un muzeu dedicat lui în Amsterdam
1856 - Semnarea Tratatului de pace de la Paris, ce consfinţea înfrângerea Rusiei în faţa Marii Britanii, Franţei, Turciei şi Piemontului (Milano) în Războiul Crimeii, declanşat de ea în 1853
1858 - Americanul Hyman Lipman din Philadephia înregistrează patentul creionului cu gumă de şters, la 88 de ani după ce inginerul englez Edward Naime l-a realizat pentru prima dată
1867 - SUA cumpără de la Imperiul Rus teritoriul Alaska pentru suma de 7.200.000 $ (2 cenţi/acru), acţiune denumită de media americană ’’Nebunia lui Seward (secretarul de stat)’’.
1879 - A fost înfiinţată Academia Română
1889 - S-a înfiinţat Agenţia Telegrafică Română (azi ROMPRES)
1894 - S-a născut Serghei Iliuşin (d.1977), pilot în primul război mondial şi proiectant al seriei de avioane Iliuşin 2 şi 4 (al doilea război mondial), respectiv 18 şi 62 (comerciale)
1899 - A încetat din viaţă politicianul conservator Lascăr Catargiu (n. 1 nov. 1823), fost prim-ministru al României pentru patru mandate
1912 - A încetat din viaţă scriitorul german Karl May (n. 25 feb. 1842), autor al seriei de romane de aventuri în Vestul american ce au ca eroi pe căpetenia apaşilor Winnetou şi prietenul său alb Old Shatterhand
1912 - Franţa îşi impune protectoratul prin tratat asupra celei mai mari părţi a Regatului Marocului, dependenţă externă care va dura pînă la obţinerea independenţiei în 1956
1939 - A fost inaugurată linia telefonică directă Bucureşti-Budapesta
1951 - UNIVAC 1 (Universal Automatic Computer 1), primul computer comercial din lume, este livrat de firma Remington Rand (autori J. Eckert şi J. Mauchly) Oficiului de Recensămînt al SUA
1981 - Preşedintele american Ronald Reagan este împuşcat în piept de John Hinckley, în timp ce părăsea Hilton Hotel din Washington, atentat în care au fost rănite alte trei persoane oficiale, atentatorul, apropiat familiei vicepreşedintelui George Bush, fiind declarat ulterior iresponsabil
1987 - Tabloul ’’Irişii’’, pictat în 1888 de olandezul Vincent van Gogh, este vîndut cu 53,9 milioane de dolari de casa de licitaţii de opere de artă Sotheby’s din New York
1989 - A încetat din viaţă Nicolae Steinhardt (n. 29 iul. 1912), esiest şi prozator a cărui valoare literară i-a fost recunoscută după moarte, cînd i s-a publicat ’’Jurnalul fericirii’’ (1991)
2003 - A încetat din viaţă actriţa de comedie Vasilica Tastaman (n. 6 oct. 1933)
2004 - A încetat din viaţă actorul de teatru şi film Aurel Giurumia (n. 14 mar. 1931)