Se afișează postările cu eticheta Ziua Femeii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ziua Femeii. Afișați toate postările

sâmbătă, 7 martie 2026

Ziua Femeii

 


8 Martie

 

Din cer opt mărțișoare se pogoară,

femeii fruntea să i-o-ncoroneze;

cinstită fii gingașă zi de primăvară,

ce faci feminitatea să pulseze.

 

Unică zi precum este iubirea,

ce dintre toate doar pe Ea o cată –

bărbații știu că-n astă zi și firea

se bucură cu omenirea laolaltă.


De ziua ta

                                                                                                                            

Femeie-ntruchipată-n tot

ce face-al vieții drum altcum

prin dragoste și sens matern,

eu ție mă închin acum

 

- în cea mai tandră zi din an –

și-ți cer iertare că-ndrăzneala,

încătușată de sfială,

lung timp s-a perpelit avan

 

să dibuie acel moment

de negândire-atotumană,

când sufletele se unesc

printr-un elan fără prihană.

 

Căci dragostea-i divină forță

din care toate-au fost făcute

cu armonie-n lumea noastră

și-n lumi etern necunoscute,

 

precum a procedat Mesia

în pământeasca Sa lucrare:

„Să vă iubiți unii pe alții

cu-a Mea iubire-ntăritoare!”

 

Iar Augustin, la rândul lui,

spunea cu-ndreptățit temei

despre iubirea netrucată:

„Iubește și-apoi fă ce vrei!”...

 

(Cu mențiunea specială

că-ntre puterea dragostei

și-ndrăgostirea de putere

e-o diferență colosală:

 

Izvor de apă vie-i prima

pentru a noastră viețuire,

pe când a doua sursă este

de veșnică nemulțumire...)

 

 De-aceea, doamnă, nu-ți doresc

averi și alte tinichele,

spor sigur de nefericire

pentru cei ce se-ncred în ele,

 

ci liniștea să te-nsoțească

în toată viața pe pământ –

o liniuță de unire

între născare și mormânt!

 

 Prea multă frumuseţe-i suferinţă

(8 Martie, ziua frumuseţii atotcuprinzătoare)

 

Rugatu-m-am ‘naintea zilei tale

- zi-nfiorată de simbol –

ca de atâta frumuseţe

cu chipuri feminine

desprinse cu iubire şi ardoare

din strâns-a timpului îmbrăţişare,

de moarte sau sminteală să n-am parte:

 

„Doamne,

şopteam cu dulce-ngrijorare,

putea-va inima-mi să facă faţă

la dubla încercare

a preasublimului Tău dar

- femeia-n zi de primăvară –,

când ştii că-i plină de icoana

aceleia ce-i mai presus

de necuprinsa Ta zidire?...

 

De-i cu putinţă, Te-aş ruga,

să-mi iei paharul de la gură

până-n frumos nu-i suferinţă;

iar de mi-i dat să-l beau întreg,

pe buze mâna ei să-mi pui

să o sărut ca pe-o căinţă”.

 

                                                                                                      George  PETROVAI

 


vineri, 8 martie 2024

Evenimentele zilei de 8 martie 2024

 


Evenimente

1618: Johannes Kepler descoperă a treia lege a mișcării planetelor
1917: Începutul Revoluției din Februarie din Rusia.
1970: Reprezentativa de handbal masculin a României cucerește pentru a treia oară consecutiv titlul de campioană mondială.
  • 1618: Johannes Kepler descoperă a treia lege a mișcării planetelor.
  • 1702: Anne Stuart, sora reginei Maria a II-a, devine regină a Angliei, Scoției și Irlandei.
  • 1844: Regele Oscar I accede la tronurile Suediei și Norvegiei pe care le va conduce 15 ani.
  • 1848: Are loc, la Paris, în locuința lui Nicolae Bălcescu, o întrunire a revoluționarilor români, în care se decide declanșarea revoluției în țară și se redactează programul revoluționar.
  • 1856: Contele Walewski, ministrul de externe al Franței și președinte al Congresului de Pace (fiul natural al lui Napoleon I), propune, în timpul Congresului de pace de la Paris, unirea Moldovei cu Muntenia sub conducerea unui prinț străin.
  • 1862: Războiul Civil American: Are loc prima bătălie între două nave de luptă îmbrăcate în fier, Monitor (aparținând Uniunii) și Merrimack (aparținând Confederației), bătălie ce a revoluționat tehnicile navale de luptă.
  • 1910: Aviatoarea franceză Raymonde de Laroche devine prima femeie care primește licența de pilot.[1]
  • 1917: Începe Revoluția de la Petrograd, în urma căreia, pe 15 martie 1917, țarul Nicolae al II-lea abdică (8 martie - 12 martie 1917).
  • 1918: Primul caz de gripă spaniolă; începutul unei pandemii devastatoare.
  • 1921: Trupe franceze au ocupat Düsseldorf și alte orașe din zona Ruhrului, încălcând Tratatul de la Versailles, din cauza neachitării despăgubirilor de război de la sfârșitul Primului Război Mondial, pe care Germania le datora Franței (67 miliarde mărci-aur).
  • 1921: Lenin declară 8 martie ziua femeilor.
  • 1935: La Tokyo este găsit mort pe stradă câinele credincios Hachikō, rămas în memoria umanității pentru devotamentul față de stăpânul său chiar și la mulți ani după decesul acestuia.
  • 1945: La două zile după instalarea guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945, Churchill s-a adresat președintelui american Roosevelt, printr-o telegramă personală și strict secretă, în care își manifesta îngrijorarea față de instalarea, prin forță, a unui guvern comunist și prevedea epurarea fără discriminare a românilor anticomuniști…. În telegrama de răspuns, președintele american, recunoscând amestecul conducerii de la Kremlin în numirea unui guvern comunist, menționa: eu cred că România nu este un loc bun pentru a ne măsura cu rușii.
  • 1945: Guvernul român a adresat guvernului sovietic o telegramă în care solicita reintegrarea nordului Transilvaniei la România, teritoriul fiind oficial parte a Ungariei, ca urmare a Dictatului de la Viena din 1940. În telegrama de răspuns, din 9 martie 1945, I.V.Stalin consimte la reinstalarea administrației românești în N-E Transilvaniei. La 13 martie 1945, la Cluj, a avut loc proclamarea oficială a reinstalării administrației românești în această parte a țării.
1935: La Tokyo este găsit mort pe stradă câinele credincios Hachikō, rămas în memoria umanității pentru devotamentul față de stăpânul său chiar și la mulți ani după decesul acestuia.
2014: Într-unul dintre cele mai mari mistere ale aviației, zborul 370 al Malaysia Airlines, care transporta un total de 239 de persoane, dispare de pe radar în drum de la Kuala Lumpur la Beijing. Soarta zborului rămâne necunoscută.
  • 1972: Reprezentantul permanent al României la Agenția Internațională pentru Energia Atomică (AIEA) a semnat, la Viena, Acordul cu privire la aplicarea garanțiilor în cadrul Tratatului de neproliferare a armelor nucleare între România și AIEA.
  • 1979: Începe vizita oficială în România a președintelui Franței, Valéry Giscard d'Estaing (8 martie - 10 martie 1979).
  • 1982: Stațiile automate interplanetare sovietice Venus-13 și Venus-14 ating suprafața planetei Venus.
  • 1982: SUA acuză URSS de folosirea gazelor toxice în Afghanistan. Se afirma că aproape 3.000 de persoane au fost ucise astfel.
  • 1983: Președintele american Ronald Reagan numește URSS un Imperiu al Răului.
  • 1991: S-a înființat AM PRESS, prima agenție de știri cu capital privat înființată după 1989.
  • 1993: A fost semnat acordul de asociere dintre UE și Bulgaria. A intrat în vigoare la 1 februarie 1995.
  • 1995: Deschiderea oficială a lucrărilor Comisiei de elaborare a strategiei naționale de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, compusă din oameni de știință și din reprezentanți ai tuturor partidelor parlamentare.
  • 1999: Este înființată formația românească de muzică pop-dance, A.S.I.A..
  • 2000: Papa Ioan Paul al II-lea a fixat această zi pentru mea culpa publica (zi de pocăință).
  • 2002: Un asteroid cu diametrul de 50 m a trecut la 463.000 km de Pământ fără să fi fost văzut în observatoare. Abia la 12 martie masa a fost văzută. Se estimează că acesta este un obiect de același diametru cu asteroidul care a explodat înainte de a lovi solul în 1908, în regiunea siberiană de la Tunguska.
  • 2004: Irak: Cei 25 de membri al Consiliului de guvernare aprobă în unanumitate constituția interimară a țării.
  • 2014: Într-unul dintre cele mai mari mistere ale aviației, zborul 370 al Malaysia Airlines, care transporta un total de 239 de persoane, dispare de pe radar în drum de la Kuala Lumpur la Beijing.[2] Soarta zborului rămâne necunoscută.

Nașteri

Decese

Sărbători


Sursa: Wikipedia