Se afișează postările cu eticheta Ziua României. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ziua României. Afișați toate postările

miercuri, 30 noiembrie 2022

Cornel Nistorescu: Ziua României


Toate necazurile care au venit peste noi și toate care s-au petrecut în anul acesta ne-au ajutat să redescoperim că suntem români și că avem o țară.

Anul acesta ne-am dus mai des cu gîndul la Sfîntul Andrei, protectorul Româiei. Intrarea Rusiei în Ucraina ne-a adus aminte că România se află nespus de aproape de o Putere Militară care se întinde de la Nistru pînă la Marea Japoniei.

Anul acesta ne-a reamintit că hoardele de muscali au trecut de nenumărate ori peste noi și că istoria se poate repeta. Anul acesta ne-a adus aminte că suntem separați în două țări și că Rusia exercită o amenințare continuă asupra fraților noștri de peste Prut. Ne-a adus aminte că mulți dintre frații noștri trăiesc în țara cotropită și aflată în război și că decenii la rînd nu am făcut niciun gest în apărarea lor.

Anul acesta am fost aproape obligați să ștergem de praf paginile unui Dosar istoric al României, deschis ca o rană pe partea de Nord și de Est a țării noastre.

Anul acesta ne-a obligat să recunoaștem că avem o țară de reparat și de îndreptat. Trenurile merg și mai prost, avioanele țării noastre abia mai zboară. iar pe șosele curg șuvoaiele de rable de care abia mai încăpem.

Pentru cei care locuiesc mai mult în țara nesfîrșită a internetului a venit vremea ca după călătoriile lor virtuale în Țara de Foc sau prin Țara Indiilor și în Țara Ghețurilor să afle că au o țară apărată și de alte armate și că poate fi și ea amenințată.

Mai nou, anul acesta au aflat că trăiesc și cu riscul să rămînă fără curent, fără căldură și fără gaze și că, în caz de pericol, și ei ar fi printre cei înrolați și chemati să își apere țara.

Anul acesta ne-a ajutat să înțelegem care este valoarea prezenței României în NATO, dar și care este prețul.

Anul acesta au reînceput dezbaterile privitoare la suveranitatea României. Ca răspuns la chinurile nenumratelor integrări, a fost redeschis dosarul suveranității.

Anul acesta ne-a ajutat să descoperim că după atîta engleză și frangleză, vorbite prost pe la televiziuni și în adunări publice, mai avem și limba română pe care o împestrițăm pînă cînd nu mai încape în dicționare.

Anul acesta ne-a ajutat încă puțin să redescoperim mîncărurile românești, legumele și fructele și să facem diferența față de cele produse pe aiurea.

Anul acesta, sondajele ne-au ajutat să aflăm că există un interes românesc și că ar putea exista și un Interes Național al țării noastre.

Anul acesta a început să ne treacă prin gînduri ideea adormită în capetele noastre că am putea fi Uniți.

Anul acesta am putut vedea și mai bine cum ungurii își apără interesele și că în afara unui obligatoriu răspuns românesc trebuie să mai învățăm de la ei.

Anul acesta am reumplut cu sensuri și reîncărcat cu bucurii cuvîntul „acasă„.

Anul acesta am descoperit că avem o țară, dar nu avem conducători.

 

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul.ro

 

  

joi, 1 decembrie 2016

Ziua Națională, o banalitate pentru “tehnocrațiI”

Comisarul european Cioloș nu e „mișcat” de 1 Decembrie, doar Ziua Europei îl sensibilizează. În 2016, “tehnocrații” organizează cea mai anostă Zi Națională din istoria Vasluiului. 1 Decembrie este sărbătorită de Prefectura Vaslui cu un scurt „Ura!”, de fapt cu un „Ura!, și hai să ne vedem de treburile noastre!”.

Manifestarea nu durează mai mult de o oră și 15 minute și se desfășoară după tiparul oricărei ceremonii obișnuite (Ziua Imnului, Ziua Eroilor, Ziua Drapelului, Ziua Veteranilor, Ziua Independenței sau a Europei): primire oficialități, intonare imn, serviciu religios, alocuțiuni, depuneri coroane, defilare ….S-a bifat! Față de comuniști, care organizau o sumedenie de manifestări, “tehnocrații” sunt mult mai „triști”.

”Tehnocrații” lui Cioloș din Prefectura Vaslui nu sunt câtuși de puțin impresionați de ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, care nu le spune mare lucru, cu atât mai puțin să le transmită profunde semnificații și sentimente înălțătoare. „Prinsă” cu organizarea alegerilor parlamentare de pe 11 decembrie 2016, Prefectura Vaslui a stabilit un program de o oră și 15 minute pentru manifestările dedicate Zilei Naționale a României, un program care să îi aibă în centru activităților doar oficialitățile. Scurtul program începe cu primirea oficialităților, care au la dispoziție 20 de minute ca să salute drapelul de luptă și să asculte imnul, pentru ca la final, în alte 10 minute, detașamentul de onoare să defileze și să prezinte onorul în fața acelorași oficialități. Ca să fie și mai clar că aceste manifestări care vor avea loc la statuia lui Ștefam cel Mare din Piața Civică a Vasluiului le sunt dedicate exclusiv, din scurtul program 15 minute vor ocupa alocuțiunile lor, iar în alte 20 de minute se vor perinda prin fața statuii aceleași personaje, care vor depune coroane de flori.
Atât știu, atât fac!
Lui 1 Decembrie îi mai trebuiește adăugat încă un 1, pentru că doar 11 decembrie le poate stârni pasiuni în 2016 oficialităților și politicienilor vasluieni. Manifestarea organizată pentru Ziua Națională de reprezentanții Guvernului Cioloș în județul Vaslui nu diferă cu nimic de tiparul unei ceremonii obișnuite (Ziua Imnului, Ziua Eroilor, Ziua Drapelului, Ziua Veteranilor, Ziua Independenței sau a Europei): se adună oficialitățile, ascultă imnul, ascultă serviciu religios, se rostesc alocuțiuni, se depun coroane, iar o mână de soldați defilează prin fața acelorași oficialități. Totul seamănă cu o ședință, una desfășurată în aer liber, cu excepția dispunerii acestor demnitari și a scurtelor momente de sobrietate căutată. Despre implicarea publicului larg vasluian, căruia ar trebui să-i fie dedicată această manifestare (ca și toate celelalte, de altfel), nici nu se poate discuta.
Puse în comparație, 29 aprilie 2016 nu diferă cu nimic de 1 decembrie 2016 pentru oficialii vasluieni, dar, din păcate, și pentru vasluieni. Prima este Ziua Veteranilor și a fost sărbătorită exact așa cum este sărbătorită Ziua Națională: adunare, imn, slujbă, discursuri, coroane, defilare.
La ceremonia din 29 aprilie 2016 dedicată Zilei Veteranilor, Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, observa acest formalism de care sunt cuprinse oficialitățile, fără însă să ia vreo măsură ulterior.
„Îmi cer scuze că trebuie să critic organizatorii, dar constat cu amărăciune că cei care suntem prezenți aici în această zi suntem aceeași, an de an. Mi-aș dori să văd aici mai multe școli, tânăra generație, locuitori ai orașului. Sper ca aceasă dorință să se concretizeze în timp”, a spus atunci, în discursul său, Buzatu.
O istorie „sinistră” și una și mai și…
„Stimați tovarăși deputați, ședința jubiliară a Marii Adunări Naționale este consacrată aniversării semicentenarului unirii Transilvaniei cu România – eveniment istoric de importanță crucială în viața poporului nostru, care a dus la realizarea statului național unitar român și a deschis calea dezvoltării unitare a națiunii noastre (aplauze). Permiteți-mi, stimați tovarăși, să adresez, cu prilejul acestei mari sărbători naționale, în numele forumului suprem al țării – Marea Adunare Națională -, în numele Comitetului Central al Partidului Comunist Român și al guvernului, tuturor oamenilor muncii din țara noastră – muncitori, țărani, intelectuali, bărbați și femei, tineri și vârstnici, români, maghiari, germani și de alte naționalități – cele mai călduroase felicitări (aplauze puternice)”. Astfel începea „expunerea tovarășului” din 1968. Asta pentru că pe vremea comunismului se sărbătoreau zilele naționale.
Așa cum se întâmplă în 1984, când de 1 decembrie în municipiul Vaslui au loc o sumedenie de manifestări, redate de presa vremii: la Școala nr. 7 a avut loc evocarea istorică „1 decembrie 1918 – moment remarcabil în istoria poporului român, îndeplinirea unui vis de veacuri”, urmată de un recital de versuri din lirica patriotică românească, sub genericul „E scris pe tricolor unire”; un simpozion are loc la Inteprinderea de Confecții; o dezbatere la Filiala Vaslui a Arhivelor Statului; un alt simpozion la Inteprinderea de Aparate de Măsură și Control din Vaslui, organizat de Consiliul Municipal Vaslui al Educației Politice și Culturii Socialiste; o expunere bibliografică la Inteprinderea de Materiale Izolatoare și un alt simpozion la Casa de Cultură.
„Marry Christmas!” și „Happy new year!”
Față de comuniști, „tehnocrații” din 2016 sunt mult mai „triști” de 1 Decembrie. Dar este scuzabil și de înțeles, pentru că, în frunte cu fostul comisar european Dacian Julien Cioloș, ei preferă alte sărbători.
„La mulți ani, Europa, la mulți ani, români, la mulți ani, familie europeană!” Așa își încheia mesajul către români premierul Dacian Cioloș pe 9 mai, 2016, dată cunoscută nouă, românilor, ca fiind, în ordine (firească, de altfel), Ziua Independenței, Ziua Europei și Ziua Victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial. Dar pentru Dacian Cioloș nu este așa, românii erau între Europa și familia europeană…
„Anul acesta, marcăm Ziua Europei pentru a 10-a oară ca stat membru al Uniunii Europene”, își începea Cioloș discursul, pentru ca apoi să continue: „Marcăm, tot astăzi, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, care a însemnat o nouă etapă în istoria lumii”. Dar, spre final, premierul Cioloș a menționat, totuși: „Și nu în ultimul rând, pentru noi, românii, ziua de 9 mai are și altă semnificație specială: marcăm Ziua Independenței de Stat a României”. Ați reținut ordinea, da? S-ar putea să fie important, pentru că ne ajută să înțelegem de ce la Vaslui Prefectura „tehnocrată”, europeană și ea (în primul rând, nu în ultimul), organizează manifestări atât de șterse de 1 decembrie 2016, festivități care nu privesc și nu pot interesa pe nimeni altcineva.
Ce să mai spunem? La mulți ani, românilor!! Câți am mai rămas… Iar pentru viitorul apropiat …„Marry Christmas!” și „Happy new year!”.
Autor: Cristian Patrascu
Sursa: Anonimus.ro

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Comunicat de presă AGIRO



 
CÂŞTIGĂTORII din România, R.Moldova şi Serbia ai CONCURSULUI
,,ÎNVAŢĂ DESPRE ROMÂNI DE ZIUA ROMÂNIEI”

Peste 2 000 de elevi, studenţi, învăţători şi profesori din mai toate judeţele României au răspuns iniţiativei Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România de a participa la concursul ,,ÎNVAŢĂ DESPRE ROMÂNI DE ZIUA ROMÂNIEI”. Au participat şi 98 elevi din majoritatea raioanelor R.Moldova şi 73 de elevi de liceu din Serbia. Aceştia au căutat de chiar 1 Decembrie răspunsuri la teme din istoria României dar şi la teme relevante dar absente în programele şcolare privind comunităţile româneşti şi le-au expediat pe adresa noului Muzeu al învăţământului ,,Preparandia arădeană” unde îşi are sediu şi asociaţia învăţătorilor.
În sala festivă a Colegiului Naţional ,,Vasile Goldiş” Arad, în prezenţa inspectorului şcolar general adjunct Mihai Spânu, a inspectorului şcolar pentru istorie Simona Stiger, a inspectorului şcolar Viorel Binchiciu, a unor elevi şi membri ai asociaţiei învăţătorilor, a avut loc tragerea la sorţi a câştigătorilor dintre cei care au dat răspunsuri exacte.
Norocoşii care vor intra în posesia unor premii care se ridică la valoarea de 600 lei au fost:
·        Ana Ciubotaru, clasa a X-a, Liceul Teoretic ,,Vasile Alecsandri” din Ungheni, R.Moldova, profesor coordonator Corneliu Prepeliţă;
·        Mădălina Lorena Oltean, clasa a XII-a, Liceul ,,Borislav Petrov Braca” din Vârşeţ, Serbia, profesor coordonator Ion Berlovan;
·        Costel Cătălin Marcu, Clasa a-XII-a A, Licelul Tehnologic ,,Costache Conachi” din Pechea jud Galaţi, profesor coordonator Artenie Viorica
Domnul inspector şcolar general Claudius Mladin a acordat un premiu special elevei Jitariuc Laura, clasa a XII-a, Liceul Teoretic ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Grigoriopol, liceu refugiat în satul Doroţcaia, raionul Dubăsari (Transnistria), Republica Moldova.
Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş” şi-a premiat dintre elevii participanţi pe Casiana Boiţi, Adrian Danci şi Ana Chirla.
Organizatorii anunţă că şcolile, asociaţiile/sucursalele judeţene ale AGIRo şi alţi binevoitori pot să acorde propriile premii şi altor participanţi, caz în care li se vor expedia lucrările elevilor care se doreşte să fie suplimentar recompensaţi pentru eforturile lor.
Cu multă consideraţie,
Viorel Dolha, Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România

tel 0723259290

Mulţumim participanţilor! Ne-am fi dorit să avem resurse pentru a acorda premii mai substanţiale şi pentru toţi care aţi depus eforturi ca să aflaţi mai multe despre români. În perioada următoare vă vom expedia diplomele de participare tuturor. Asociaţia noastră va organiza în scurt timp şi alte acţiuni de acest fel, dacă despre aceasta ne veţi scrie la e-mail asociatiainvatatorilor@gmail.com că a meritat.

IATĂ RĂSPUNSURILE CORECTE LA ÎNTREBĂRILE CONCURSULUI:
1. La Chişinău în data de 3 martie 1917 a fost înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc sub conducerea lui Vasile Stroescu cu obiectivul de a crea o dietă provincială numită SFATUL ŢĂRII.
2. Cine este autorul actualului Imn de Stat al Republicii Moldova (,,Limba noastră” – în 2012 aniversăm 95 de ani de la publicare), cel care a rostit la primul congres al învăţătorilor moldoveni din Basarabia din 25 mai 1917: „Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Dacă aţi luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie să daţi poporului idei adevărate, căci altfel întreg învăţământul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, aşezat şi prin România, Bucovina şi Transilvania. N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba.“? ALEXEI MATEEVICI
3. La 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, iar unirea cu România a fost hotărâtă în data de 27 martie/9 aprilie 1918
4. După prăbuşirea monarhiei austro-ungare Congresul General al Bucovinei a hotărât în majoritate la Cernăuţi Unirea cu România în data de 15/28 noiembrie 1918.
5. La încheierea Primului Război Mondial, Ungaria îşi proclamă independenţa, incluzând în teritoriul său şi Transilvania. În aceste condiţii, fruntaşii Partidului Naţional Român şi românii din Partidul Social Democrat înfiinţează la data de 3 noiembrie 1918 Consiliul Naţional Român cu sediul în oraşul ARAD.
6. În 13 noiembrie 1918, la Belgrad, guvernul Ungariei semnează armistiţiul cu Antanta care lăsa sub controlul Ungariei nordul şi centrul Transilvaniei, iar Banatul sub controlul Serbiei. În aceste condiţii, românii organizează la data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918 o Adunare Naţională la Alba Iulia la care desemnează 1228 delegaţi. La adunare au participat aproximativ 100.000 de persoane care aprobă unanim Rezoluţia Unirii românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Care este numele omului politic care a redactat şi citit textul rezoluţiei, nume pe care îl poartă acum şi un prestigios colegiu naţional arădean care a sărbătorit recent 150 de ani de la naşterea patronului său? VASILE GOLDIŞ
7. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa au fost anexate de către URSS în urma ultimatumului din data de 28 iunie 1940.
8. După ocuparea Basarabiei, Stalin a dezmembrat-o teritorial în trei părţi. Astfel, la 2 august 1940, a fost înfiinţată RSS Moldovenească, iar părţile de sud (fostele judeţe Cetatea Albă şi Ismail) şi de nord (judeţul Hotin) ale Basarabiei, precum şi nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa au fost alipite RSS UCRAINENE.
9. Regiunii ucrainene Odessa i-au fost incorporate în 1940 Sudul Basarabiei (raioanele Reni, Bolgrad, Ismail, Tarutino, Arciz, Chilia Nouă, Tatarbunar, Sărata, Cetatea Albă) şi raioanele transnistriene Ananev, Kotovsk, Peşceana, Balta, Ciorna, Valea-Hoţului, Codâma, Ocna Roşie din fosta R.Autonomă S.S Moldovenească creată la 12 octombrie 1924 în cadrul Ucrainei cu capitala la Balta, iar din 1928 capitala mutându-se la TIRASPOL.
10. La 7 august 1940, în Ucraina a fost creată regiunea Cernăuţi, prin alipirea părţii de nord a Bucovinei cu Ţinutul Herţa şi cu nordul judeţului Hotin din Basarabia. Românii sunt majoritari în raioanele: Herţa - 93,8% din 32,2 mii, Noua Suliţă - 64,3% din 87,5 mii şi Adâncata - 51,4% din 72,7 mii şi prezenţi în număr mare în raionul Storojineţ- 37,1% din 95,3 mii. Care este numele omului politic ucrainean de origine română ales în rada de la Kiev pe listele Partidului Regiunilor şi care în perioada 2010-2012 a fost ales vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din partea Ucrainei? ION POPESCU.
11. Introducerea în R.Moldova a obligativităţii alfabetului latin a atras proteste din partea vorbitorilor de alte limbi decât cea română şi a dus la o mişcare secesionistă a autorităţilor separatiste ale autoproclamatei "Republici Moldoveneşti Nistrene" care are în componenţă raioanele transnistriene Camenca, Râbniţa, Dubăsari, Grigoriopol, Tiraspol şi Slobozia, care nu controlează însă şase comune de la est de Nistru (Cocieri, Molovata Nouă, Corjova, Coşniţa, Pârâta şi Doroţcaia- care se află sub jurisdicţia Chişinăului) dar şi un teritoriu la vest de Nistru cu oraşul Bender (Tighina) (cu satul Proteagailovka inclus) şi comunele Gâsca şi Chiţcani. La alegerile locale din 1990, separatiştii au câştigat în oraşele Tiraspol, Rîbniţa şi Tighina, dar au pierdut în raioanele Dubăsari, Grigoriopol şi Slobozia. Printr-o campanie de intimidare şi violenţe, separatiştii şi-au extins treptat controlul asupra întregii regiuni, şcolilele româneşti fiind închise, iar cele câteva redeschise au statut de "şcoli neguvernamentale", şi în consecinţă nu primesc fonduri de la autorităţile cărora părinţii copiilor le plătesc impozite. La recensământul din1989, în regiune locuiau 39,9 % moldoveni, 28,3 % ucraineni, 25,5 % ruşi.
12. Românii care locuiesc în regiunea Transcarpatia din Ucraina constituie majoritatea absolută în 13 localităţi – 9 din raionul Teaciv (Teceu): orăşelul Solotvino (Slatina), localităţile Dibrova (Apşa-de-Jos), Glubochii Potoc (Strâmtura), Topcino (Teteş), Podişor, Bescău, Cărbuneşti, Bouţul Mare şi Bouţul Mic) şi 4 din raionul Rahiv (Rahău): Belaia Ţercovi (Biserica Albă), Srednee Vodeanoe (Apşa-de-Mijloc), Plăiuţ şi Dobric. Transcarpatia se află la Nord de râul TISA
13. În Serbia au dreptul la limbă maternă în şcoli doar românii din Alibunar (26,5%), Vârşeţ (10,9%), Zitişte (9%), Plandişte (7,2%), Kovacica (7%) şi Bela Crkva (5,5%), raioane din componenţa provinciei autonome VOIVODINA.
14. În acelaşi stat sârb, românii din judeţele Bor, Branicevo, Zajecear, Pomoravlie (majoritari în 161 localităţi cuprinse între Valea Timocului, Dunăre, Valea Moravei şi Muntele Rătan) nu au nici o oră de limbă română în şcolile publice, aşa cum nu au dreptul la limba maternă nici românii din Bulgaria (majoritari în 32 localităţi din jurul Vidinului, 25 pe lângă Kozludui şi altele de-a lungul Dunării). Numiţi 4 localităţi în care în 2012 părinţii români din Valea Timocului (Serbia) au făcut cereri către şcolile publice prin care solicită 1- 2 ore de limbă română/săptămână. (vezi http://invatatori.ro/ ) PODGORAC, ZAJECEAR, BRESTOVAC, KLADOVO
15. Moscopole, este acum un mic sat din sud-estul Albaniei. În secolul XVII era cel mai mare oraş din Balcani după Constantinopol şi centru cultural şi comercial al aromânilor, aici apărând prima tipografie din Balcani. Oraşul aromânilor a fost distrus în întregime în 1788 de către Ali Paşa. Sute de mii de aromâni din nordul Greciei, din sudul Albaniei şi Bulgaria nu au posibilitatea acum să îşi cultive limba maternă (dialectul aromân). Doar R.Macedonia permite facultativ acest lucru. Ce număr are Recomandarea din 1997 a Consiliului Europei care cere statelor balcanice să acorde drepturi culturale aromânilor? 1333
16. În regiunea Meglen, prefecturile Kilkis şi Serres din Grecia meglenoromanii se af1ă în localităţile lor de baştină: Liumniţa, Cupa, Oşani, Birislav, Lundzini, Ţîrnareca. Locuiesc şi în comuna Nânta, dar proveniţi din comunele înconjurătoare după golirea acestora în urma plecării megleniţilor musulmani în Turcia. Mai locuiesc şi în Republica Macedonia, în comunele Huma, Gevgelija şi Bogoradica de la graniţa cu GRECIA
17. Istroromânii sunt concentraţi în peninsula Istria din Croaţia în satul Žejane/Jeiăni din plasa Mune şi în satul Šušnjevica/Şuşneviţa din plasa Kršan/Crişan. Istroromânii sunt poporul care a avut un singur învăţător (Andrei Glavina) care a predat timp de patru ani dialectul istroromân în satul natal ŞUŞNIEVIŢA.
18. S-a născut în. 11 noiembrie 1845 în judeţul Hotin. A fost boier basarabean, specialist în drept, membru de onoare al Academiei Române, primul preşedinte al Parlamentului României Mari, senator al Transilvaniei. După respingerea de către ruşi a ofertei sale de a ceda toată averea sa Zemstvei (Consiliul ţarist al Basarabiei), cu condiţia folosirii acesteia pentru şcoli şi biserici în limba română, a donat milioane şi milioane de ruble şi apoi coroane pentru şcoli, biserici, spitale, burse, biblioteci, ţărani nevoiaşi în toate ţinuturile româneşti. Spunea: „Omul bogat nu trebuie să-şi mănânce singur averea, ci să miluiască şi pe acel sărman şi neputincios“ şi „Carte şi iar carte! Şcoli şi iară şcoli! Biserici şi iar biserici! Prin ele ne vom ridica sufletul şi vom fi stăpâni pe cunoştinţe... Eu îs cu totul la dispoziţiunea ţării mele cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată averea mea... Eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea...”. Care este numele acestui cel mai mare filantrop român şi salvatorul principal al şcolilor româneşti din Ardeal al cărui portret se afla într-o sală specială la sărbătorirea din 1912 în Arad a centenarului primei şcoli de învăţători din spaţiul românesc ? VASILE STROESCU
19. Spiru Haret a fost matematician român, astronom, pedagog, principalul reformator al învăţământului românesc, ministru al Instrucţiunii Publice, academician. A desfiinţat examenul de absolvire de la sfârşitul liceului, a stabilit ca înscrierea în facultate să se facă numai după examen de admitere. Redacta personal circularele ministeriale. Îşi făcea timp pentru a scrie personal tuturor învăţătorilor ce îi trimiteau petiţii. Acorda audienţe la minister dar şi la propria locuinţă. Orice cerere era satisfăcută numai dacă era în acord cu legea, şi nu ţinea cont de apartenenţa politică a petenţilor. Din această cauză unii dintre membrii partidului său i-au devenit adversari. În lucrarea din 1906, Pagini de istorie aminteşte de pericolul dependenţei statului român de organizaţii financiare internaţionale: ,,Controlul european! Adică o comisie de bancheri străini, care să ia în mână administraţia finanţelor noastre, să reguleze veniturile, să supravegheze urmărirea impozitelor şi să mărginească cheltuielile în felul şi după conivenţa lor. Cu alte cuvinte, robia ţării, impusă nu cu armele, după luptă vitejească, ci în chip ruşinos, ca robia risipitorului fără minte, căzut pe mâna cămătarilor, care-i storc averea şi-şi bat şi joc de dânsul". În 17 decembrie 2012 se împlinesc 100 de ani de la moartea sa.