Duminica trecută, la slujba de la Catedrala Sf. Iosif, am văzut o minune: celebra sculptură Cross of the Millenium a marelui sculptor american Frederick Hart, creator a sute de monumente publice. I-am văzut la Washington faimoasa lucrare Ex Nihilo de la Catedrala Sfinții Petru și Pavel (Catedrala Națională). Și iată acum aici, la noi, o altă lucrare neasemuită. Nu-mi venea să cred. O văzusem de zeci de ori în imagini, aflate peste tot în bisericile catolice americane, dar acum se află aici, la noi, în carne și oase cum se pune, expusă în Catedrala Sf. Iosif, unde va sta până la sfârșitul anului. Se află în spatele bisericii, sub marea orgă, lângă paraclis, în locul unde se afla sculptura lui Iisus crucificat din lemn.
E fabuloasă. E luminată și pare de pe altă lume, de
parcă un înger neobișnuit a coborât din cer.
Sigur, este o perfectă potrivire între idee și
materialul din care este construită, acrylic, ca o sticlă transparentă. Ca un
cristal. Hart spune că prin acrylic a realizat idealul în arta sculpturii:
„sculptarea cu lumină”. Crucea din acrylic este impunătoare, de peste 2 metri,
dar altceva te frapează, faptul că Iisus se află în interiorul crucii și are o
dimensiune umană, dar privind în sus, gata de zbor.
Până acum, până la această lucrare, Iisus era
reprezentat pe cruce, crucificat. Acum este în cruce. Frederick Hart a avut
ideea să-l reprezinte viu, ca în imaginația noastră. Arta face parte din viață,
spune Hart, este viață. Când vedem o cruce și ne închinăm la ea, îl vedem pe Iisus
în ea, altfel am vedea o bucată de lemn/marmură sau metal. Icoanele nu ar fi
nimic dacă nu ar prinde viață prin credința noastră.
Și trebuie spus că această versiune a lucrării lui
Hart, care se află în Catedrala Sf. Iosif, a fost binecuvântată de Papa Ioan
Paul al II-lea. Evident, lucrarea are mai multe versiuni, mii, fiindcă a
devenit un produs industrial, a fost multiplicată, precum Iisus Judecător al
lui Nicolae Grigorescu și ca mai toate icoanele landmark de pe pământ.
Ea a fost inclusă în conștiința religioasă a
bisericilor, a oamenilor. Este ceva impresionat, ca de pe altă lume. Mergeți
s-o vedeți, nu scăpați acest eveniment, care pune atât de pregnant în evidență
viața iconică, măreția christică și nevoia mistică a omului de a-și imagina
Lumea de apoi alături de Iisus.
*
Este important să aflăm câteva date din biografia și
concepția lui Frederick Hart (1943 – 1999) despre artă:
„I believe the art has a moral responsibility, that
it must pursue something higher than itself. Art must be a part of life. It
must exist in the domain of the common man. It must be enriching, ennobling and
vital partener in the public pursuit of civilization. It should be a majestic
presence in everyday life just as in the past./ Eu cred că arta are o
responsabilitate morală, că trebuie să urmărească ceva mai înalt decât ea
însăși. Arta trebuie să facă parte din viață. Trebuie să existe în domeniul
omului de rând. Trebuie să fie un partener de îmbogățire, înnobilare și vital
în urmărirea publică a civilizației. Ar trebui să fie o prezență maiestuoasă în
viața de zi cu zi, așa cum a fost în trecut”.
Frederick Hart este considerat cel mai mare artist
reprezentativ al Americii. Mai spune el: „My work isn’t art for art’s sake,
it’s about life. I have no patience with obscure or unintelligible art – I want
to be understood. / Opera mea nu este artă de dragul artei, este vorba despre
viață. Nu am răbdare cu arta obscură sau neinteligibilă – vreau să fiu
înțeles”.
S-a născut în Atlanta, în 1943. La 24 de ani, în
1967, a început să lucreze la Catedrala Națională din Washington ca un artist
aspirant, lucrând cu sculptorii italieni în piatră. „Catedrala a devenit un loc
magic pentru mine, un loc în afara acestui secol. Minunații sculptori italieni
în piatră care au lucrat acolo au fost ultimii dintr-o generație, făcând o
legătură înapoi cu principalele lucrări arhitecturale americane de la începutul
anilor 1900, cu clădiri precum Curtea Supremă, Triunghiul Federal și Grand
Central Station, precum și ale marilor sculptori americani Augustus
Saint-Gaudens și Daniel Chester French”.
În 1971, a început să sculpteze în propriul său
studio neîncălzit, „almost starving to death / aproape murind de foame”, în
timp ce își schița ideile pentru competiția internațională Cathedral, trebuind
să comande o serie de sculpturi „de creație” pentru fațada principal. Iată
ce-și amintește Hart: „A fost să fie o idee contemporană a Creației, o viziune
a unui univers în desfășurare”. Inspirat de scrierile lui Pierre Tellhard de
Chardin despre știință și teologie, Hart și-a imaginat o mare lucrare
alegorică, în stare să evoce lupta eroică pentru trezire și conștiință.
Comitetul de selecție pentru Catedrală a fost impresionat de puterea și
viziunea studiilor sale de machete și în 1974 i-a acordat proiectul. Avea
treizeci și unu de ani.
În anul 1985, președintele Regan l-a onorat pe Hart
cu un rol prestigios și influent, numindu-l pentru un mandat de cinci ani în
cadrul Comisiei de artă plastică. Sculpturile de creație au fost finalizate în
1990, la aproape douăzeci de ani după ce Hart a început să le proiecteze și a
continuat cu statuia Trei soldați pentru Memorialul Veteranilor din Vietnam din
capitala națiunii. I-a făcut statuia și lui Jimmy Carter și altor personalități
americane. În 1993 a fost distins cu un titlu onorific de Doctor în Arte
Frumoase de la Universitatea din Carolina de Sud.
Moștenirea lui Frederick Hart este diversă și larg
răspândită. De-a lungul carierei sale a lucrat în piatră, bronz, marmură și a
fost pionier în utilizarea acrilicului în sculptura figurativă, tehnică pe care
a numit-o, cum am spus, „sculptarea cu lumină”. A fost un revoluționar
inventiv. Lucrările lui sunt fizice și senzuale, dar spirituale; direct,
grațios și subtil. A fost căsătorit cu Lindy Hart și sunt părinții a doi fii,
Lain și Alexander. Așa cum a visat, arta sa trăiește, răspândind frumusețe
eterică și vibrantă în întreaga lume.
