Se afișează postările cu eticheta adresat domnului Grid Modorcea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta adresat domnului Grid Modorcea. Afișați toate postările

vineri, 28 octombrie 2022

Iisus din Cruce

 


Duminica trecută, la slujba de la Catedrala Sf. Iosif, am văzut o minune: celebra sculptură Cross of the Millenium a marelui sculptor american Frederick Hart, creator a sute de monumente publice. I-am văzut la Washington faimoasa lucrare Ex Nihilo de la Catedrala Sfinții Petru și Pavel (Catedrala Națională). Și iată acum aici, la noi, o altă lucrare neasemuită. Nu-mi venea să cred. O văzusem de zeci de ori în imagini, aflate peste tot în bisericile catolice americane, dar acum se află aici, la noi, în carne și oase cum se pune, expusă în Catedrala Sf. Iosif, unde va sta până la sfârșitul anului. Se află în spatele bisericii, sub marea orgă, lângă paraclis, în locul unde se afla sculptura lui Iisus crucificat din lemn.

E fabuloasă. E luminată și pare de pe altă lume, de parcă un înger neobișnuit a coborât din cer.

Sigur, este o perfectă potrivire între idee și materialul din care este construită, acrylic, ca o sticlă transparentă. Ca un cristal. Hart spune că prin acrylic a realizat idealul în arta sculpturii: „sculptarea cu lumină”. Crucea din acrylic este impunătoare, de peste 2 metri, dar altceva te frapează, faptul că Iisus se află în interiorul crucii și are o dimensiune umană, dar privind în sus, gata de zbor.

Până acum, până la această lucrare, Iisus era reprezentat pe cruce, crucificat. Acum este în cruce. Frederick Hart a avut ideea să-l reprezinte viu, ca în imaginația noastră. Arta face parte din viață, spune Hart, este viață. Când vedem o cruce și ne închinăm la ea, îl vedem pe Iisus în ea, altfel am vedea o bucată de lemn/marmură sau metal. Icoanele nu ar fi nimic dacă nu ar prinde viață prin credința noastră.

Și trebuie spus că această versiune a lucrării lui Hart, care se află în Catedrala Sf. Iosif, a fost binecuvântată de Papa Ioan Paul al II-lea. Evident, lucrarea are mai multe versiuni, mii, fiindcă a devenit un produs industrial, a fost multiplicată, precum Iisus Judecător al lui Nicolae Grigorescu și ca mai toate icoanele landmark de pe pământ.

Ea a fost inclusă în conștiința religioasă a bisericilor, a oamenilor. Este ceva impresionat, ca de pe altă lume. Mergeți s-o vedeți, nu scăpați acest eveniment, care pune atât de pregnant în evidență viața iconică, măreția christică și nevoia mistică a omului de a-și imagina Lumea de apoi alături de Iisus.

                                                                           *

Este important să aflăm câteva date din biografia și concepția lui Frederick Hart (1943 – 1999) despre artă:

„I believe the art has a moral responsibility, that it must pursue something higher than itself. Art must be a part of life. It must exist in the domain of the common man. It must be enriching, ennobling and vital partener in the public pursuit of civilization. It should be a majestic presence in everyday life just as in the past./ Eu cred că arta are o responsabilitate morală, că trebuie să urmărească ceva mai înalt decât ea însăși. Arta trebuie să facă parte din viață. Trebuie să existe în domeniul omului de rând. Trebuie să fie un partener de îmbogățire, înnobilare și vital în urmărirea publică a civilizației. Ar trebui să fie o prezență maiestuoasă în viața de zi cu zi, așa cum a fost în trecut”.

Frederick Hart este considerat cel mai mare artist reprezentativ al Americii. Mai spune el: „My work isn’t art for art’s sake, it’s about life. I have no patience with obscure or unintelligible art – I want to be understood. / Opera mea nu este artă de dragul artei, este vorba despre viață. Nu am răbdare cu arta obscură sau neinteligibilă – vreau să fiu înțeles”.

S-a născut în Atlanta, în 1943. La 24 de ani, în 1967, a început să lucreze la Catedrala Națională din Washington ca un artist aspirant, lucrând cu sculptorii italieni în piatră. „Catedrala a devenit un loc magic pentru mine, un loc în afara acestui secol. Minunații sculptori italieni în piatră care au lucrat acolo au fost ultimii dintr-o generație, făcând o legătură înapoi cu principalele lucrări arhitecturale americane de la începutul anilor 1900, cu clădiri precum Curtea Supremă, Triunghiul Federal și Grand Central Station, precum și ale marilor sculptori americani Augustus Saint-Gaudens și Daniel Chester French”.

În 1971, a început să sculpteze în propriul său studio neîncălzit, „almost starving to death / aproape murind de foame”, în timp ce își schița ideile pentru competiția internațională Cathedral, trebuind să comande o serie de sculpturi „de creație” pentru fațada principal. Iată ce-și amintește Hart: „A fost să fie o idee contemporană a Creației, o viziune a unui univers în desfășurare”. Inspirat de scrierile lui Pierre Tellhard de Chardin despre știință și teologie, Hart și-a imaginat o mare lucrare alegorică, în stare să evoce lupta eroică pentru trezire și conștiință. Comitetul de selecție pentru Catedrală a fost impresionat de puterea și viziunea studiilor sale de machete și în 1974 i-a acordat proiectul. Avea treizeci și unu de ani.

În anul 1985, președintele Regan l-a onorat pe Hart cu un rol prestigios și influent, numindu-l pentru un mandat de cinci ani în cadrul Comisiei de artă plastică. Sculpturile de creație au fost finalizate în 1990, la aproape douăzeci de ani după ce Hart a început să le proiecteze și a continuat cu statuia Trei soldați pentru Memorialul Veteranilor din Vietnam din capitala națiunii. I-a făcut statuia și lui Jimmy Carter și altor personalități americane. În 1993 a fost distins cu un titlu onorific de Doctor în Arte Frumoase de la Universitatea din Carolina de Sud.

Moștenirea lui Frederick Hart este diversă și larg răspândită. De-a lungul carierei sale a lucrat în piatră, bronz, marmură și a fost pionier în utilizarea acrilicului în sculptura figurativă, tehnică pe care a numit-o, cum am spus, „sculptarea cu lumină”. A fost un revoluționar inventiv. Lucrările lui sunt fizice și senzuale, dar spirituale; direct, grațios și subtil. A fost căsătorit cu Lindy Hart și sunt părinții a doi fii, Lain și Alexander. Așa cum a visat, arta sa trăiește, răspândind frumusețe eterică și vibrantă în întreaga lume.

 Grid Modorcea



 

luni, 25 iulie 2022

Drept de replica - Adresat domnului Grid Modorcea


 Ca si mine cazul unui nimeni, pe nume Norman Manea, propus pentru premiul Nobel ,ne preocupa. Din pacate  opiniile noastre, desi extrem de apropiate, duc la concluzii diferite. Complect opuse…ca ziua cu noapte…...ca viata si moartea!

Este de datoria mea morala sa scriu aceste randuri. Nu am crezut ca un om deosebit, o personalitate artistica ca Grid Modorcea , , sa cada in greseala. O greseala de neiertat. Fara sa fim prieteni , am fost colegi de facultate. Eu la sectia de film,dansul ,la critica. Deci, stim ce vorbim. Apoi amandoi locuim in New York, capitala lumii. Cunoastem deci viata culturala americana si am ajuns la o opinie comuna,  evidenta.

Nimeni pe aici nu a auzit de aceasta nulitate. Acest scriitoras fara talent, care fara “finantare”din bugetul ICR ar fii ajuns cersetor sau chiar mai rau. Vreau sa fiu clar si sa spun lucrurile pe nume: Nimeni nu a citit vreodata o pagina a acestui nechemat. Am incercat si am renuntat dupa jumate pagina.

Traducerile in toate limbile pamintului, turneie, filme, articole, sarbatoriri peste sarbatoriri, salariu lunar etc, ani de zile depasesc un milion de dolari. Toate binenteles din taxele romanilor.

Admir pe evrei si inteligenta lor….

Exista o vorba veche . Cand un evreu e prost…..este tare prost. Cazul Manea.

Cand imbecilitatea este legata de impostura, rezultatul este socant.  Un soc care te urmareste in timp si spatiu. Un spatiu infinit. Sau chiar mai mult.

Priviti o fotografie din lagarul din Transnistria,a copilasului Manea pe un calut de lemn, pe la cinci anisori. Fotografia este intrebuintata ca coperta la cartea Intoarcerea Huliganului. Ramai trasnit. Instantaneu am dat un titlu propriu: CU CALUTUL DE LEMN PRIN LAGARUL MORTII !

Apoi evreul cel prost ( cel mai prost ) explica printre suferintele indurate in lagar, fotografia cu caracter istoric si isteric. “ Calutul de lemn a fost adus de servitoarea noastra….Ea venea din Regat incarcata cu ale gurii si haine groase pentru iarna….ciocolata si jucarii pentru mine. “

    Acest paragraf arunca in aer…….!!!

Supravietuitorul Holocaustului continua la alta pagina  . “ Limba mea materna a fost idis.  Gandesc in limba materna. Romana si ucrainiana am invatat-o jucandu-ma cu copii prin lagar. Rusa am invatat-o la scoala.” Si acum o informatie “ monumentala.

“ Tatal meu a fugit la rusi. S-a incadrat in Armata Rosie luptand impotriva nazistilor “ Adevarul este ca tatal copilasului cu calutul de lemn  ,a luptat cu arma in mina impotriva ostasilor romani!!!

Ma reintorc pentru o clipa la calutul de lemn. Va rog priviti , stand pe scaune in echilibru ,la freza “ breton” a copilasului care a supravietuit Holocaustului.

Acest “ breton “ da apa la moara, tuturor negationistilor. Inclusiv mie.

Revin la textul de pomina a colegului Modorcea. Din care culeg cateva “diamante “ greu de uitat.

“ Sa fie clar, Manea nu e nimeni in America, e departe de a fi cunoscut chiar si pe strada lui, singura lui sansa e Romania, dar daca continua cu ironiile la adresa tarii noastre, va fi sters si de pe harta ei.

Nimeni nu l-a obligat sa plece, a plecat la neamul lui, credea ca o sa se capatuiasca acolo, dar e mai sarac decat a plecat! Reprezentantii scriitorimii romane, l -au propus la  Nobel, cand romanii au zeci de scriitori mai talentat. Nu depaseste un scolar batut cu nuiaua …..etc, etc.

                                                               DREPT LA REPlCA

Maestre Modorcea,

Sunt de acord cu tot ce scrieti la adresa lui  Norman Manea, dar nu si cu concluzia articolui.

Da-ti de inteles ca acesta ….Nu merita niciun scuipat !?!

Va contrazic cu toata energia posibila.

NORMAN MANEA MERITA UN SCUIPAT ! Si chiar mai multe. ( Scuzati limbajul deochiat )

Merita deasemenea sa fie “udati”cei care au numit ICR din New York, nu cu numele poetului national Eminescu, ci cu numele Manea.

Trimit un scuipat ,la figurat celor 30 de lingai ,care l-au sarbatorit acum doua zile , pe impostor la 86 de ani !    ( discursurile au durat vreo 6 ore ).

Si un scuipat intre ochi ,la propriu ambasadorului Murariu , membru al Comisiei Wiesel.

 

Robert Horvath DEVA

Cineast SUA

 

Trimeti catre nepublicare, un interviu aparut in cateva reviste romanesti.

Sper ca regula sa fie mentinuta. Cu cat esti mai valoros, trebuie sa fii tratat mai prost.

 

PS Intors din Japonia unde am terminat un film, voi  REINCEPE ….GREVA FOAMEI… PENTRU NUMIREA ICR NEW YORK, MIHAI EMINESCU !

 PPSS La sfarsit de toamna , incep filmul GENIUS , ultima zi a Luceafarului Caut talent.