Proiect de lege: bărbaţii între 18 şi 60 de ani să intre în rezerva generală, în caz de război

 

Guvernul României pregăteşte un proiect de lege în care una dintre prevederi este ca bărbaţii între 18 şi 60 de ani să intre în rezerva generală, în caz de război.

Propunerea noului proiect de lege vine în contextul actual al crizei lansată din cauza invaziei de pe teritoriul Ucrainei. Conform draftului de act normativ, situaţia de criză e definită drept situaţia în care societatea se confruntă cu dificultăţi generate de incidente pe teritoriul naţional sau internaţional. De asemenea, sunt în vedere şi ameninţările riscurile sau vulnerabilităţile care perturbă condiţiile de viaţă ale cetăţenilor, stabilitatea politică şi economică, relatează Gândul.ro.  Voluntarii care nu au un stagiu militar deja efectuat, vor trece mai întâi printr-un instructaj. Conform draftului de act normativ, ministrul Apărării va putea decide dacă CSAT impune situaţia de criză. Cetăţeni cu obligaţii în îndeplinirea îndatoririlor militare sunt cei care îndeplinesc serviciul militar sau în rezervă şi cei incorporabili, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, dar şi cei între 35 şi 63 de ani.  În proiect se mai prevede ca pe timp de pace cetăţenii cu vârsta între 18 şi 35 de ani care nu au făcut serviciul militar activ sau în rezervă, să poată solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea la programul de pregătire militară de bază. Durata unui astfel de program s-ar putea desfăşura pe parcursul a patru luni, în calitate de militar voluntar în termen.  „Guvernul nu intră, deci, în starea de criză pentru că aceasta nu există în nomenclatorul constituţional. Criza există, iar noi va trebui, după ce starea de alertă va dispărea, va trebui să facem nişte adaptări legislative pentru a putea să mergem mai departe cu unele lucruri care ţin şi de dezvoltările care vin dinspre Ucraina, managamentul refugiaţilor şi alte lucruri, dar şi legate de COVID în continuare. Pentru a putea detaşa medicii într-o parte sau alta pentru a folosi spitalele militare. Este nevoie de câteva noi reglementări printr-un proiect de lege care va fi dezbătut în Parlament. Construim o bază administrativă pentru această situaţie. Pentru situaţia de criză din acest moment”, a declarat Vasile Dîncu.

 

NapocaNews

Armata pe vremea lui Ceaşcă şi bogotanii Ucrainiei...

 

In acel februarie al anului 1985, narile noastre amusinau libertatea cu disperarea caprioarelor de a gasi un petec de iarba prin zapada inghetata pentru a scapa cu bine din iarna. AMR-ul era de 10 zile, iar aceste ultime zile treceau parca mai incet decat toate cele 16 luni de dinainte la un loc..

Intr-un an si 4 luni de armata, fusesem acasa, in permisie de cate 5 zile, doar de doua ori: prima data, la 10 luni de la incorporare, apoi la alte doua luni, la nunta surorii mele mai mici.

De acasa incepeau sa soseasca pachete cu ,,hainele civile". Fratele meu imi trimisese deja cizmele ,,ciocate" , blugii ,,originali" cumparati de el dupa ochi, prima mea pereche de blugi, fasul maltasat lucios, la moda atunci

Colegii ma rugau sa le scriu ultimele scrisori, de despartire, pentru iubitele ocazionale din Iasi, sa le mai scriu niste texte, de regasire, pentru iubitele de acasa...

Urma sa ,,liberam" peste 10 zile. La incorporare, in octombrie 1983, asistaseram la revolta leatului ce trebuia sa libereze la venirea noastra, dar le-a fost prelungita armata cu 2 luni din cauza de campanie agricola de toamna... Peste 800 de pusti au fost trantite atunci de caldaramul curtii interioare unde avea loc raportul de dimineata, iar zanganitul acelor pistoale mitraliera, pe noi, tinerii recruti, ne-a urmarit pe toata durata serviciului militar...

Leatul meu libera in februarie, nu era niciun pericol de prelungire pe motiv de campanie agricola in plina iarna. Ar fi existat un singur motiv ca noi sa mai fim ,,tinuti sub arme"; pericolul iminent al unui razboi!

Cu toata setea noastra de libertate, sunt sigur, niciunul dintre camarazii mei din compania de transmisiuni nu ar fi cracnit daca Patria ar fi avut atunci nevoie de noi!

La toate acestea ma gandesc azi, cand la granitele estice, dinspre Rusia, bate crivat amenintator de Siberii...

Si cand aud cum bogatanii Ucrainei si-au luat talpasita prin cele rezidente si fiefuri occidentale, punandu-si la adapost averile mizerabile, caracterele infame, si lasand Patria, fara putorile lor, sa o apere altii...

Emil COSTIN

Centrul Militar Județean Maramureș a început înscrierea, selecția și recrutarea tinerilor

 

Centrul Militar Județean Maramureș a început înscrierea, selecția și recrutarea tinerilor candidați din județul Maramureș interesați pentru sistemul militar de învățământ pentru liceele militare, școlile postliceale sau academiile din sistemul universitar.

Pentru anul de învățământ 2022-2023 sunt 600 de locuri pentru colegiile naționale militare, 449 de locuri pentru școlile postliceale de maiștri militari, 731 de locuri pentru subofițeri și 243 de locuri pentru sistemul universitar.

 Pentru cele 5 colegii naţionale militare înscrierile se fac până în 25 martie 2022. Criteriile specifice de recrutare sunt:

-vârsta de cel mult 16 ani împliniți în anul 2022 (anul desfășurării concursului de admitere);

-absolvenți ai învățământului secundar inferior sau gimnazial ori să facă dovada absolvirii acestuia până la data clasificării finale – ultima etapă a concursului de admitere.

Absolvenții clasei a VIII-a din serii anterioare, care au participat la procesul de admitere în anii precedenți și au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ, în învățământul liceal sau profesional, nu se pot înscrie în vederea participării la procesul de recrutare, selecție și admitere în clasa a IX-a la învățământul liceal militar.

 Învățământul liceal militar este gratuit și are ca misiune pregătirea științifică și umanistă generală a elevilor prin studii de nivel liceal, pe filiera vocațională, în profilul militar, specializarea matematică-informatică, cu predare în regim intensiv la limba engleză. Probele de selecție sunt: psihologice, fizice (traseu utilitar-aplicativ şi alergare pe distanţa de 1000 m) și interviu de evaluare finală.

 Pentru învăţământul postliceal militar de formare a maiştrilor militari şi a subofiţerilor înscrierea candidaților se face până în 10 iunie 2022.

Se pot înscrie elevii aflaţi în ultimul an de liceu şi absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat şi vârsta de cel mult 28 de ani împliniţi în cursul anului 2022.

Admiterea constă într-o probă de evaluare a cunoştinţelor la disciplinele Matematică şi Limba engleză. Selecția constă în:

– evaluare psihologică: test de aptitudini și de personalitate;

– evaluarea capacității motrice (probe fizice): traseu utilitar-aplicativ, cu baremul 1 min și 45 sec. și alergare pe distanța de 2000 m, cu baremul de 9 min. și 45 sec.;

– interviu de evaluare finală (pentru orientarea vocațională a candidaților).

 Pentru subofițeri în Armata Română termenul de înscriere este 10 iunie 2022. Se pot înscrie elevii claselor a XII-a și absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat, având vârsta de cel mult 28 de ani împliniți în cursul anului 2022.

Candidații pentru armele „auto“, „geniu“ și „tancuri“ trebuie să posede permis de conducere auto valabil, categoria B și C, eliberat de către autoritățile române.

Admiterea constă într-o probă de evaluare a cunoştinţelor la disciplinele Matematică şi Limba engleză, aplicată sub forma unui test grilă cu 36 de itemi elaboraţi în concordanţă cu programa şcolară valabilă pentru examenul de bacalaureat, filiera tehnologică. Selecția constă în:

– evaluare psihologică: test de aptitudini și de personalitate;

– evaluarea capacității motrice (probe fizice): traseu utilitar-aplicativ, cu baremul 1 min și 45 sec. și alergare pe distanța de 2000 m, cu baremul de 9 min. și 45 sec.;

– interviu de evaluare finală (pentru orientarea vocațională a candidaților).

 Pentru sistemul universitar termenul de înscriere este 3 iunie 2022. Se pot înscrie Se pot înscrie elevii claselor a XII-a și absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat, având vârsta de cel mult 26 de ani împliniți în anul 2022 (24 de ani pentru opțiunea ”piloți”).

Până la data concursului de admitere trebuie făcută dovada absolvirii examenului de bacalaureat. Selecția constă în:

– evaluare psihologică: test de aptitudini și de personalitate;

– evaluarea capacității motrice (probe fizice): traseu utilitar-aplicativ, cu baremul 1 min și 45 sec. și alergare pe distanța de 2000 m, cu baremul de 9 min. și 45 sec.;

– interviu de evaluare finală (pentru orientarea vocațională a candidaților).

Admiterea în instituţiile de învăţământ universitar din subordinea MApN, constă într-o probă de evaluare a cunoştinţelor la disciplinele Matematică, Informatică şi Limba engleză (test grilă cu 36 de itemi).

                                CENTRUL MILITAR JUDEŢEAN MARAMUREŞ

Intervenții ale președintelui și ministrului Apărării. Se pregătește scoaterea Armatei pe străzi?!

Președintele Klaus Iohannis și ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, s-au adresat națiunii, îndemnând ferm la respectarea măsurilor luate de autorități pentru limitarea epidemiei de Covid-19, printre care statul acasă și limitarea deplasărilor și a contactului cu alți oameni, ca mijloace de prevenție, scrie www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.

Din discursurile celor doi reiese, însă, că agravarea situației ar putea duce la impunerea de noi restricții, mai dure decât cele de până acum. Pe cale de consecință logică, acestea ar putea fi interzicerea totală a deplasărilor sau decretarea stării de necesitate, ultima implicând și scoaterea Armatei pe străzi.

Astfel, Iohannis a menționat că „măsurile restrictive de până acum au fost luate gradual, în funcție de etapa în care ne-am aflat din punctul de vedere al transmiterii virusului în comunitate” și că „nu ne vom opri și vom lua măsuri chiar mai dure în momentul în care vor deveni absolut obligatorii”.

„Dragi români, într-o cumplită ironie a sorții, a-i ajuta pe ceilalți înseamnă astăzi și în săptămânile care vor veni a sta departe de ei. Oricât de crud și paradoxal ar suna acest lucru, este adevărat. Menținerea distanțării sociale este calea care ne va scoate la lumină după această incredibil de dificilă perioadă. Să avem, așadar, în aceste zile mare grijă de părinții și bunicii noștri, dar de la distanță.

Trăim momente de cumpănă pentru întreaga omenire, pe care niciunul dintre noi nu le-ar fi crezut posibile. Urmează săptămâni critice, care vor pune la grea încercare toate capacitățile statului, dar și rezistența noastră morală și emoțională. Acum este momentul să fim puternici și solidari. Depinde de noi, de modul în care înțelegem să ne respectăm și să îi respectăm pe ceilalți să depășim cu bine această criză care nu afectează doar România, ci întreaga lume. În aceste zile și în lunile care urmează, solidaritatea trebuie să fie realitatea noastră de zi cu zi, având grijă de sănătatea noastră și protejându-i pe cei de lângă noi. (…)

Stând acasă îi ajutăm pe medicii noștri să le ofere asistență celor care au reală nevoie de îngrijire. Să nu le îngreunăm și mai mult munca celor pe umerii cărora stă în aceste clipe critice o presiune uriașă! Fiecare zi în care, prin comportamentul și atitudinea noastră, am contribuit la limitarea răspândirii infecției este o zi mai aproape de momentul în care ne vom relua cu toții activitățile cărora le ducem lipsa acum, iar afacerile blocate acum se vor putea redeschide. Să fim responsabili și să nu contribuim la prelungirea unei perioade grele pentru toată lumea! (…)

Gravitatea situației cu care ne confruntăm este fără precedent și tocmai de aceea trebuie să ne unim forțele pentru a izbândi împreună în această luptă de durată și de uzură. Este inadmisibilă încurajarea discriminării împotriva celor care sunt, în aceste momente, vulnerabili. Toți cetățenii români, indiferent că sunt sănătoși sau bolnavi, au dreptul la protecție din partea statului român. Și vă asigur că statul român face toate eforturile pentru a depăși cu bine această grea încercare. (…)

Împreună cu premierul Ludovic Orban și cu miniștrii evaluăm permanent evoluția răspândirii infecției. Măsurile restrictive de până acum au fost luate gradual, în funcție de etapa în care ne-am aflat din punctul de vedere al transmiterii virusului în comunitate. (…)

Ne confruntăm cu o situație fără precedent, în care viața fiecărui cetățean depinde de decizii ferme. Vreau ca fiecare român să înțeleagă că nu ne vom opri și vom lua măsuri chiar mai dure în momentul în care vor deveni absolut obligatorii pentru limitarea răspândirii virusului.

În egală măsură însă, vom continua să-i ajutăm pe toți cei afectați de această criză. Măsurilor sociale și economice adoptate zilele trecute li se va adăuga un nou pachet, care să rezolve problemele și mai multor categorii de întreprinzători și oameni de afaceri care se confruntă cu mari greutăți. (…)

Vă asigur însă de un singur lucru: tot ce avem la dispoziție, toate instrumentele fiscale și economice, toate resursele, inclusiv cele pe care le putem obține de la nivelul Uniunii Europene, sunt puse în slujba sănătății românilor și a ajutării firmelor și angajaților care trec în aceste zile prin momente dramatice. Astăzi avem avantajul apartenenței la marea familie europeană și lucrând împreună cu partenerii noștri sunt încrezător că vom trece mai ușor peste șocul social și economic provocat de această criză”, a transmis președintele Klaus Iohannis, luni, într-o declarație de presă.

La rândul său, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, a afirmat luni că principala strategie aplicabilă în lupta cu coronavirusul, singura care și-ar fi dovedit eficiența, este rămânerea acasă și evitarea apropierii de alte persoane. Totodată, el a făcut apel la militarii Armatei României să sprijine în continuare autoritățile în lupta inegală cu „inamicul nevăzut”, Covid-19, protejându-se pe sine, familiile lor și întreaga Țară.

„Indiferent de regiunea țării în care vă desfășurați activitatea profesională, oriunde locuiți, chiar dacă sunteți în afara granițelor țării, trebuie să fim uniți în această perioadă dificilă, atât pentru populație, cât și pentru autoritățile care se confruntă cu o provocare nemaiîntâlnită în istoria contemporană a României. De-a lungul istoriei, poporul român, laolaltă cu Armata și instituțiile statului, a depășit toate momentele de cumpănă. Vă asigur că militarii sunt și vor fi implicați total în ceea ce presupune apărarea Țării în lupta cu un inamic nevăzut, care nu are tabără militară, doctrină sau o strategie de atac. Coronavirusul este inamicul global al tuturor statelor, fie că sunt țări din Asia, din Răsărit sau din Occidentul apărat de NATO.

Principala strategie pe care o putem aplica în lupta cu coronavirusul, singura care și-a dovedit eficiența, este să stați acasă, să evitați cât se poate de mult apropierea de alte persoane și, mai ales, să vă protejați. De fiecare dată când reveniți acasă sau vă întâlniți cu prietenii și cunoscuții, nu dați mâna și nu vă îmbrățișați. Spălați-vă pe mâini! De fiecare dată când aveți ocazia, cât mai des și, obligatoriu, de fiecare dată când reveniți acasă.

Fac un apel către militarii Armatei României: Sunteți pregătiți pentru a acționa când Țara are nevoie de voi; sunteți bravi, profesioniști, dedicați Poporului Român! Sprijiniți în continuare autoritățile în această luptă inegală cu un inamic nevăzut! Protejați-vă pe voi, protejați-vă familiile, protejați Țara!

Dragi români, respectați sfaturile autorităților, nu acceptați decât informații din surse sigure și, din nou, vă rog să stați acasă. Este primul lucru pe care îl spun tuturor: nu vă părăsiți domiciliul dacă nu aveți un motiv întemeiat! Dacă nu avem o urgență, nu văd un motiv să ieșiți din casă. Trebuie să ne protejăm nu neapărat pe noi ca indivizi, ci societatea, pe toți cei din jurul nostru.

Ce este sigur, așa cum observăm deja în alte țări, dacă nu sunt respectate sfaturile autorităților, își pierd viața sute de persoane. Știu că nu este ușor, dar împreună vom depăși această perioadă. Învingătorii sunt cei care scriu istoria: doar uniți, respectând măsurile impuse de autorități, vom învinge acest inamic nevăzut”, a declarat, luni, Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.

                                                 Romanian Global News 

Foto/Gluma zilei - Armata, tot mai pregătită...

Armata, cu o conservă de peşte în bulion…

                                                     de Gelu DRAGOŞ

Circula un banc în acea perioadă, care suna cam așa: Un plutonier trece prin faţa rândului de pufani şi îi întreabă: „Ce-ai fost în viaţa civilă, soldat?!” Unul – brutar, altul – măcelar, altul – electrician, fiecare, după pregătire… Ajunge şi la Bulă: „Ce-ai fost în viaţa civilă?!” – „Am fost fericit, tovarăşe plutonier!” Apropo de fericire, ea exista din plin şi în armata română, începând cu ciclul doi.

O fostă colegă din Livada, Satu Mare, era studentă la Timişoara şi într-o duminică frumoasă de mai sunt chemat la poartă. Mă prezint mirat, ştiind că nu vine nimeni de acasă să mă caute. Acolo, o întâlnesc pe Delia, cu un pachet de savarine la ea. Ne-am bucurat sincer de revedere. Întâlnirile duminicale au continuat, şi o dată chiar am fost împreună la filmul „Liceenii” (cu Oana Sârbu şi Ştefan Bănică jr. în distribuție).

Şi apropo de ieşirile în oraş, cu bilet de voie. Aveam în cadrul plutonului un coleg care imita semnătura oricărui comandant de companie, motiv pentru care ne rezolvam bilete de voie în alb, gata ştampilate şi care aşteptau doar semnătura soldatului Amurăriţei. Să nu credeţi că o făcea pe gratis, riscul era mare, dar şi spatele lui era asigurat, fiindcă avea un unchi locotenent-colonel, frate cu mama lui. Îl convingem, într-o zi, cu o conservă de peşte în bulion, eu, centralistul Sandu Griguţă şi liniorul Petre Acatiţei să ne semneze câte un astfel de bilet, ca să putem merge la un film de război cu nemţi, parcă „Tunurile de la Navaronne”, noi neştiind că în duminica respectivă nu s-au dat bilete de voie niciunui soldat din brigadă, fiindcă trecuse un grup mare de persoane frontiera şi era restricţie. Cu biletul în buzunar, ţinuta impecabilă, toţi trei, mari şi laţi, ne-am urcat în tramvai, cu destinaţia centrul Timişoarei, iar apoi am descins la cinema. Ne plăcea că lumea se uita cu compasiune la noi, oamenii erau serviabili şi chiar a plătit cineva biletele pentru noi. Am vizionat filmul, totul a fost perfect, şi ne-am propus să intrăm într-o bodegă mai ferită să bem o halbă de bere, dacă tot ne-au rămas banii de la bilete. Numai că, la ieşire, ne întâlnim cu locotenent-colonelul Tocuţ la braţ cu soţia, cel care ne cunoştea bine, atât pe mine, cât şi pe Sandu Griguţă, fiindcă se întâlnea sau vorbea (la telefon) zilnic cu noi. A zis scurt: „Cine v-a lăsat în oraş? Prezentaţi biletul de voie!” În prima fază, Griguţă ar fi vrut să-l ducă cu zăhărelul, dar, văzându-l nervos, a scos biletul de voie care era plastografiat tocmai cu semnătura lui, fiindcă avea o semnătură uşor de falsificat. Om inteligent, şcolit şi bun pedagog, ne-a cerut şi nouă biletele de voie şi ne-a spus să ne descurcăm cum putem până la unitate, deoarece pe toate mijloacele de transport erau patrule militare, iar a doua zi la ora 7.00 să fim prezenţi în faţa biroului lui. Nu era prima dată când foloseam acest truc, dar de data asta o încurcaserăm şi ne era mai frică pentru colegul Amurăriţei. N-am închis un ochi toată noaptea. A doua zi, când era adunată toată brigada pentru a-i da raportul comandantului Petru Teacă (ajuns ulterior general), noi arătam ca după o zi de instrucţie. Toată ceremonia a durat aproximativ 10-15 minute, după care toţi trei am dat năvală la biroul lt.-col. Tocuţ. Tacticos, acesta ne-a întrebat: „Cine-mi imită aşa de bine semnătura?” Ne-am codit să-i răspundem, dar m-a privit în ochi şi pe un ton imperativ a zis: „Dragoş, cine ţi-a semnat biletul?” Am încercat să mint şi i-am răspuns că aşa l-am primit, dar în clipa următoare am fost ameninţat cu procuratura militară. În fața unei asemenea perspective, inspirația de moment m-a făcut să răspund fără ezitare: „Nepotul domnului locotenent-colonel Furnică, colegul dumneavoastră!” A fost o clipă de tăcere şi mirare, după care Tocuţ s-a dus la biroul colegului său să-i spună de isprava nepotului. Totul s-a muşamalizat, dar pe noi pățania încă ne-a ţinut o vreme în tensiune şi, asemenea lui Nică, vreo două săptămâni am fost soldaţii model ai unităţii noastre, că se mirau şi colegii, şi gradaţii, şi domnul locotenent Jenică Moşneagu de aşa ostași ai Armiei Române.

Timpul trecea greu, dar încercam să ni-l diversificăm cât mai mult, pentru a uita de dorul de părinţi, de iubite, de civilie. Seara, cei mai piloşi intram în magazia de haine şi urmăream programele TV de la sârbi. Așa am descoperit-o pe cântăreaţa Lepa Brena. Se dădeau multe filme western sau altele de acţiune. Apoi, mai aveam un coleg din Constanţa, care ne cânta la acordeon melodii ca „Doi ochi negri”, „Puştoaico, tu ai sânge de viperă”, sârbe şi altele.

Câteodată, făceam chetă şi ne cumpăram „Florio”, un lichior ieftin, dar care te făcea să vezi viaţa în roz. Vrând-nevrând, simţeai uneori că eşti într-o puşcărie, iar ca să uit scriam mult acasă, colegilor de liceu, prietenelor.

Trecuse mai bine de jumătate de armată şi ne-am pregătit de o demonstraţie de luptă, la care urma să asiste și un general din trupele de grăniceri. Am fost repartizat pe o autospecială rusească, în calitate de telegrafist. Am făcut mai multe exerciţii şi aşteptam alături de şefi „Ziua-Z”. Era o stare de nervozitate în rândul cadrelor militare, dar şi a soldaţilor. Seara eram puşi să ne curăţăm armele şi să le dăm cu ulei, să nu ruginească. Activitatea aceasta se desfăşura de vreo două săptămâni şi deja devenise rutină pentru noi. Primisem un răcan de prin Teleorman să-l învăţ la telegraf, urmând să-mi fie schimbul la liberare. Și îmi dă prin cap să-i cer permisiunea sergentului să-mi duc pistolul-mitralieră cu mine la telegraf, eu fiind atunci în tura de noapte, ca să-l pun pe pufan să mi-o cureţe. Numai că în seara respectivă a venit inopinant comandantul companiei, căpitanul Varady, pentru a verifica întreaga companie şi a face exerciţii-simulări cu soldaţii, pentru caz de război. La luarea armelor din rastel, una lipsea, motiv pentru care toţi soldaţii au fost strânşi pe platou. Cazul era grav, lipsea un pistol-mitralieră! Noroc cu unul dintre colegi, care m-a văzut urcând cu arma pe la opt seara în sediul unde era telegraful. Am scăpat basma curată, deoarece ofiţer pe brigadă era locotenent-colonel Lupaşcu, cel care se împrietenise cu ţuica de prune din Iadăra (sat aparținând, ca și Lucăceștiul meu, de comuna Mireșu Mare) şi care i-a spus căpitanului Varady: „Hai, bă, pentru atâta lucru să-l pedepsim pe fruntaşul Dragoş? El doar a vrut să-şi cureţe arma şi să fie un exemplu pentru noii recruţi!”

Întâmplări urâte am avut, dar nu din vina mea, ci din a superiorilor care n-au respectat regulamentele militare. Despre unii dintre ei am auzit lucruri pozitive la Revoluţia din Decembrie 1989, despre alţii, mai puţin frumoase. Bunul Dumnezeu ştie unde este adevărul.

Pentru mine, armata a fost o lecţie, fiindcă disciplina militară în acea vreme nu admitea excepţii sau „variante”. De aceea, și acum, la 50 de ani, spun cu convingere că n-aş fi vrut să lipsesc de acolo. Armata mi-a întărit… coloana vertebrală (în sens metaforic vorbind). Nu am o armată de prieteni, am puţini, dar pe viaţă!

P.S. În ziua de azi văd tot mai mulţi generali făcuţi la apelul bocancilor, care nu depăşesc ca valoare nici măcar un caporal al anilor ’80-’90! Dar, despre armată, numai de bine!

Preluare https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2016/06/20/armata-cu-o-conserva-de-peste-in-bulion/

Drumu-i lung, armata-i grea…

                             de Gelu DRAGOŞ

Era început de octombrie când am fost chemat în armată. Terminasem liceul, primisem repartiţie, în urma promovării bacalaureatului, un post de electromecanic la Palatul Poştelor din Zalău, municipiul reşedinţă de judeţ Sălaj. Am încercat apoi şi la facultate, tocmai la Iaşi, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, la Drept, dar am căzut cu brio, iar pentru mine, sosirea ordinului de încorporare la postul de miliţie din Mireşu Mare nu a fost o surpriză. M-am prezentat la Centrul Militar Judeţean Maramureş şi am fost repartizat la Timişoara. Alţii o păţiseră şi mai rău, mă refer la distanţă: Iaşi, Galaţi, Bucureşti. Dacă îmi părea rău de ceva în acele momente, era faptul că părinţii mei şi bunica Iuliana aveau mult de lucru pe câmp, iar eu nu-i puteam ajuta la recoltat, apoi faptul că iubeam disperat o fată şi mai era şi temerea de necunoscut pentru cineva care avea 18 ani şi opt luni.

Părinţii mei, Ana şi Aurel, erau îngrijoraţi și preocupați să nu-mi lipsească nimic, motiv pentru care mi-au cumpărat cufăr de carton, cu ceva metalic pe la colţuri. Era destul de spaţios pentru ceea ce trebuia să duc cu mine. Zvonurile că se rabdă foame, frig şi altele circulau şi pe la Lucăceşti. Îmi spusese asta verişorul meu Valentin, care tocmai se liberase din armată, culmea, tot de la grăniceri, şi mi-a propus să-mi împrumute valiza lui din lemn masiv, mult mai sigură şi cu o încuietoare pe care nici cei mai iscusiţi hoţi n-ar fi putut-o sparge.

Am fost repartizat la Brigada 9 Grăniceri din Timişoara și mi-a luat bilet fratele meu mai mare, Ioan, de la Agenţia CFR de la Buclă [n.r.: denumirea populară a unei intersecții din Baia Mare]. În preziua plecării, mi-am luat rămas-bun de la părinţii mei dragi, de la bunica şi de la căţelul Pufi, de la toţi vecinii și prietenii, de la toate rudele, de parcă aș fi plecat pentru totdeauna. Părinţii şi bunica m-au condus la autobuzul de ora 20.00 spre Baia Mare, de unde aveam trenul la ora 1.00.

Acum, scriind aceste rânduri, îmi dau seama cât de important a fost fratele meu în momentele majore ale vieţii mele de până atunci: înscrierea şi admiterea la liceu, apoi la facultate, prima zi de serviciu, sau plecarea în armată – aşa-zisa „şcoală a vieţii”. Era atunci percepţia că cine nu face armată nu este fecior „de treabă”, că nu-i sănătos fizic şi mintal.

Noi, eu şi fratele meu mai mare cu unsprezece ani decât mine, am ajuns pe la ora 24.00 în gară, gară care era arhiplină şi credeţi-mă că Baia Mare are o gară imensă, spaţioasă. Peronul era plin de „răcani” şi părinţi, fraţi, surori şi… iubite. Era ca o secvenţă din filmele ruseşti ale anilor ’80, pe care le-am vizionat la cinematograful Dacia în anii de liceu. Fratele meu mi-a dat câteva sfaturi şi priveam îngrijoraţi cum atmosfera se încinge în apropierea orei fatidice, când sosea trenul cu destinaţia Baia Mare-Timişoara: unii erau foarte supăraţi, supărare amplificată şi de prezenţa iubitelor şi a părinţilor, alţii erau ameţiţi, iar unii aproape de comă alcoolică. Se cânta, se răcnea, se lălăia, ştiu că erau la modă cântecele bănăţene ale lui Vasile Conea şi cele ale Irinei Loghin. M-am retras într-un colţ cu fratele meu şi am privit straniul spectacol. Patrula de miliţie avea de lucru, ca şi poliţiştii de la T.F.

La sosirea acceleratului, plânsetele s-au înteţit, dar majoritatea s-au abţinut a plânge, vrând să demonstreze că de-acum sunt bărbaţi. În compartimentul ocupat, mi-am regăsit un coleg de liceu, care fusese repartizat la Arad. Dar mai mult m-am bucurat de locul care era scris pe biletul de tren.

După o călătorie obositoare, în care n-am închis un ochi, dimineaţa în jurul orei 7.00 am fost preluaţi de ofiţeri şi subofiţeri M.Ap.N., care ne-au dus la unitate. Am fost invitaţi printr-un ordin scurt în sala festivă, pentru a fi dispuși pe eșaloane. Datorită faptului că am absolvit un liceu electrotehnic, am fost repartizat la Compania a IV-a Transmisiuni, plutonul I. Am avut bucuria să-l întâlnesc pe colegul de clasă Aurel Pop, ceea ce îmi mai atenua din dorul de casă și frica de necunoscut. Comandant ne-a fost tânărul locotenent Jenică Moşneagu, moldovean de prin Galaţi, un tip roşcovan, îndesat, inteligent, proaspăt absolvent al Academiei Militare, dar nu mai înalt de 1,68 metri. Ne-a povestit că perioada de trei luni, până la depunerea jurământului, este cea mai importantă pentru noi, recruţii. În funcţie de rezultatele obţinute, vom rămâne la Brigadă, unde condiţiile sunt bune, sau vom fi repartizaţi ca centralişti la pichetele de pe graniţa cu Ungaria şi Iugoslavia, unde condiţiile sunt austere, iar pericolele tot timpul iminente. Aveam să aflu mai târziu că unii soldaţi se umpleau de scabie acolo, apa era dusă cu şareta în bidoane mari şi trebuia să le ajungă pentru două săptămâni, că acolo se trăgea efectiv în cetăţenii români care voiau să treacă frontiera, bocancii şi uniformele erau vechi (recondiţionate) iar cel care pregătea mâncarea, bucătarul cum ar veni, era selectat din rândul soldaţilor.

Aşadar, aveam de-a face cu o perioadă de foc, un nou examen. Nu prea avem timp să mă gândesc la cei de-acasă ori la prietena mea, deoarece din prima seară gradaţii ne-au pus la „condus”, adică să facem târâş pe sub paturi cu valiza pe post de maşină sau… tanc. A doua zi am avut ca sarcină de la aceiaşi gradaţi (ei erau şefii în unitate după ora 15.00, când subofiţerii şi ofiţerii plecau acasă) să spălăm toaleta companiei cu periuţa de dinţi; vă daţi seama că a doua zi a trebuit să ne cumpărăm altă periuţă de la chioşcul unităţii. Ca să-şi facă un leuţ în plus pe lângă solda de mizerie, sergentul şi caporalul ne întrebau ce dorim să ne cumpăram, le dădeam banii (noi nu aveam voie să mergem la chioşc) iar ei ne aduceau comanda, la preţuri umflate. Ştiu că un coleg din Bacău şi-a terminat banii în prima săptămână şi a depins doar de mâncarea de la cantină, în care de trei ori pe săptămână era varză. Se făceau bani frumoşi prin acest mod de operare. Oricum, eu nici nu am condus grupă, nici n-am fost gradat (decât mult mai târziu), dar nici nu am procedat aşa cu noii veniţi, deşi am prins două ture de „răcani”. La vreo 3-4 zile, pe când eram la cititul presei şi locul unde puteam să scriem acasă, vine caporalul cu un teanc de scrisori. Ca să primeşti scrisoarea, trebuia să „bagi” între 25-50 de flotări, în funcţie de „valoarea” persoanei expeditorului. Scrisoarea mea era de la prietenă, care era în primul ei an de învăţământ şi îmi scrisese „cartea” la maşina de scris, başca şi nişte versuri sentimentale, motiv pentru care a trebuit să execut 50 de flotări! Noroc că pe vremea aceea duceam viaţă sportivă şi nu cred să fi avut mai mult de 55 de kilograme. Am uitat să precizez un lucru esenţial: scrisorile ne erau deschise şi citite de sergenţi şi caporali celor din ciclurile doi (aveau şase luni de armată) şi trei (aveau nouă luni de armată).

Am avut parte de un locotenent la început de carieră, apropiat ca vârstă de sergentul plutonului, şi de o instrucţie, fără să exagerez, ca la trupele de elită. Îmi amintesc că după-amiaza eram duşi la baza de antrenament şi făcea instrucţie cu noi de „ne săreau capacele”. Celelalte plutoane (radiolocaţie, radiotelefonişti) au fost mult mai norocoase, se întorceau la unitate şi cu o oră mai devreme decât noi şi se odihneau sau aveau liber.

Pe nesimţite, timpul a trecut şi a trebuit să participăm la prima tragere. Comandantul companiei transmisiuni era locotenent-colonelul Lupaşcu, care mai mult stătea în birou, portdrapelul companiei fiind maiorul Opriţa. Îmi amintesc cu plăcere de primul marş şi prima tragere. Cântam pe parcursul celor 30 de kilometri cântece patriotice: „Treceţi, batalioane române, Carpaţii”, „Drum bun, drum bun, toba bate…”, „Frunzuliţă, muşeţel”, „Suflecată pân’ la brâu…” şi altele, pe care acum chiar nu mi le amintesc. Am avut în dotare un pistol-mitralieră fără cusur, în sensul că nu era dereglat, şi am obţinut punctaj foarte bun: 29 de puncte din 30. Prima tragere. La raport, maiorul Opriţa m-a menţionat şi mi-a spus că după ce depun jurământul voi fi lăsat, ca premiu, în permisie, lucru care s-a şi întâmplat. La jurământ, în plină iarnă, am primit uniforme şi scurte noi, precum şi bocanci noi-nouţi, iar la mine a venit din nou fratele meu, Ioan, pentru acest important eveniment din viaţa mea de soldat al Armatei Române. A fost emoţionant, am primit în ziua aceea mâncare bună – fasole cu ciolan –, iar ca „desert” o bere, plus că mai aveam mâncare primită de-acasă. Erau frumoase mesele pe care le organizam la primirea câte unui pachet de-acasă. Am dat mâna pentru prima dată cu locţiitorul comandantului, colonelul Ciortan, pe care-l respectam mult şi îmi era drag pentru că era brunet şi sprâncenat şi semăna puţin cu tatăl meu.

Alexandru Griguţa și Gelu Dragoş. După verificarea pachetelor…

După trei luni de efort şi temeri, am reuşit să fiu selectat ca telegrafist la Brigada 9 Grăniceri, comandant col. Petru Teacă, şi în ciclul doi, alături de bunii mei prieteni, fraţii Sandu şi Alexandru Griguţa, să fim invitaţi la verificatul pachetelor pe care le primeau „pufanii”. Alcoolul întotdeauna era confiscat de către ofiţerul de serviciu, iar când era căpitanul Sabău, cu origini maramureşene, şi recolta bogată, mai primeam şi noi câte o sticlă de vin sau votcă poloneză, dar la fel de bine ne bucuram de un borcan cu magiun sau de o conservă de carne. De slănina din Ardeal, întotdeauna…

Armata pentru mine a însemnat o adevărată şcoală, în sensul că mi-a întărit caracterul, mi-a înfrânat pornirile, iar oraşul Timişoara era frumos şi atunci (vorbesc de perioada octombrie 1985 – ianuarie 1987) și respira un aer de libertate.

Despre păţaniile din acest ciclu al tinereţii mele voi reveni cu altă ocazie. Oricum, trebuie să mulţumesc îndrumătorilor mei de atunci, bravi şi patrioţi ofiţeri români, care ne doreau binele, într-o societate aşa cum era atunci, socialistă şi ceauşistă.

Preluare https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2016/06/20/drumu-i-lung-armata-i-grea/