Se afișează postările cu eticheta august 2025. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta august 2025. Afișați toate postările

joi, 6 august 2026

Să ne reamintim - Început de august 2025

 


Festivalului Internațional de Poezie „Drumuri de spice”, organizat de către Societatea Cultural-Artistică „Tibiscus” din Uzdin, Voievodina, Serbia

Împreună cu Delia Muntean (critic literar, redactor șef al revistei Nord Literar), Gheorghe Mihai Bârlea ( poet, om politic, om de cultură), Flaviu Mihali ( poet, tehnoredactor, editor și conducătorul nostru...auto) și Antonia Mihali ( soția lui Flaviu și editor la Ed. Casa Cărților din Baia Mare) am participat la a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie „Drumuri de spice”, organizat de către Societatea Cultural-Artistică „Tibiscus” din localitate. Sufletul acestui festival, început în anii 1990, al cărui prim mare câștigător a fost poetul român din Voievodia, din Vâșeț, Petru Cârdu, în 1994, premiu pe care l-au primit, printere alții poeți precum Adrian Păunescu, Grigore Vieru, Petre Stoica, Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu Cezar Ivănescu, Mircea Dinescu, Leonida Lari, Adam Puslojci, Vasile Tărâțeanu, Ioan Pintea, Ioan Baba, Ileana Roman, Vasile Morar (din Ulmeni, Maramureș) ș.a. este poetul Vasile Barbu. Ca fost consultantartistic la Centrul Creației Populare ”Liviu Borlan” Maramureș, din Baia Mare dar și ca poet, câștigător, în anul 2018 al Premiului ”Petru Cârdu – pentru literatură de avangardă”, premiul de care sunt foarte mândru, apoi ca prieten al poetului Vasile Barbu, președintele societății Tibiscus și al festivalului dar și al românilor din Uzdin, dar și din alte localități din Voievodina, eu am fost la Uzdin de 8 ori , în companii dintre cele mai alese, de cele mai multe ori și conducător auto. Anul acesta pe o căldură sufocantă, specifică zonei am avut ca traseu Timișoara (unde am înnoptat la Hotel Central), am intrat în Serbia prin punctul de frontieră Foieni, am dormit în Serbia la un Motel confortabil, am vizitat apoi impresionanta cetate de pe malul drept al Dunării – Petrovaradin din Novisad, am participat la festivitățile de premiere în Torac și, firește, la Uzdin, iar în drum spre țară, cetatea Vârșeț, unde se află și Consulatul român în Serbia și am ieșit (intrat) în țară prin Biserica Albă - Naideș, pe malul Dunării, unde am înnoptat într-o pensiune aflată lângă Insula Cailor, nu departe de Cetatea Golubac, în Coronini... De acolo, prin Orșova, Sarmisegetusa Ulpia Traiana, Hațeg și, prin furtună, înapoi în Maramureș, în Baia Mare. Multă și, parcă nesfârșită câmpie in Banat, căldură, Dunarea la intrarea in țară, Cazanele, Orșova, premii, impresii, furtună pe drum, revărsări de puhoaie, deastre in Broșteni și Neamț, acasă, odihnă. Ordinea fotografiilor este cam incurcată, dar se poate distinge usor despre ce este vorba in fiecare fotografie si unde a fost făcută. Eu am fost fortograful de serviciu, așa că a trebuit să imi fac singur fotografiile proprii. Tot acest parcurs, ca explicație la fotografiile pe care le postez, cu dărnicie, aici. Următoarele texte, cele de mai jos, sunt scrise de Delia Muntean, care prezintă manifestările și premianții de la Torac și Uzdin.
La Uzdin, în Provincia Autonomă Voivodina din Serbia, s-a desfășurat în 26 iulie ediția a XXXII-a a Festivalului Internațional de Poezie „Drumuri de spice”, organizat de către Societatea Cultural-Artistică „Tibiscus” din localitate.
Festivalul s-a derulat în cadrul unui program mai amplu, cuprinzând lansări de cărți și de reviste, expoziții de farfurii pictate (la Casa Românească), de fotografie artistică și de pictură naivă (la Galeria „Torna, torna, fratre”), întreceri culinare, un spectacol folcloric susținut de un ansamblu de copii din localitatea Prundu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.
Sâmbătă, de la ora 10,00, a avut loc în curtea Căminului Cultural „Doina” din Uzdin, lângă bustul lui Mihai Eminescu, festivitatea de premiere. Au participat scriitori, traducători, oameni de cultură, jurnaliști din Serbia și din România, precum și locuitori ai Uzdinului. A fost prezent, de asemenea, Daniel Bala, ministru consilier al Consulatului General al României la Vârșeț.
Spicuim din cuvântul de deschidere al președintelui asociației, poetul, traducătorul, editorul și jurnalistul Vasile Barbu:
„Noi, organizatorii acestei manifestări culturale, mulțumim și pe această cale tuturor celor care ne-au venit în gostâie și s-au ostenit a se deplasa în această davă de românism și poezie, la această întâlnire anuală cu Eminescu și slujitorii frumosului din limba română. [...]
În numele poeziei românilor, al dulcii noastre limbi – vă zic bine ați venit la Uzdin, în acest centru cultural de netăgăduit al românilor din Voivodina.
Să trăiască în vecii vecilor poezia românească!”
La ediția de acum, Marele Premiu pentru Poezie „Sf. Gheorghe” a fost atribuit scriitorului Valeriu Stancu din Iași.
S-au întors cu premii și autorii băimăreni:
• Gheorghe Mihai Bârlea – Marele Premiu al Culturii Românilor „Podul lui Traian”;
• Delia Muntean – Premiul „Tibiscus” (pentru volumul „De veghe la hotarul limbii române. Studii critice privind literatura română din Serbia”, Editura Institutului pentru Cultura Românilor din Voivodina, Zrenianin, 2025);
• Nicolae Scheianu – Premiul „Mihai I. Vlad”;
• Flaviu Mihali – Diplomă de merit cultural.
•
În 25 iulie 2025, scriitorii băimăreni Gheorghe Mihai Bârlea, Delia Muntean, Nicolae Scheianu și Flaviu Mihali au participat la o manifestare culturală în localitatea Torac, din Provincia Autonomă Voivodina, organizată de Asociația pentru Artă și Cultură Românească „Vichentie Petrovici Bocăluț”.
A avut loc un recital de poezie, urmat de un spectacol susținut de ansamblul folcloric al elevilor din Prundu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.
La eveniment au luat parte, de asemenea, Daniel Bala, ministru consilier al Consulatului General al României la Vârșeț, și Todor Doru Ursu, director al Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina.
Poeții băimăreni au primit premii pentru creația lirică, iar Delia Muntean – autoare a volumului „De veghe la hotarul limbii române. Studii critice privind literatura română din Serbia” – o „Diplomă de excelență” pentru promovarea valorilor cultural-identitare românești.
Diplomele au fost acordate de către scriitorul Mircea Lelea, coordonator al evenimentului și președinte al Asociației pentru Artă și Cultură Românească „Vichentie Petrovici Bocăluț”.
(Delia Muntean)


marți, 2 septembrie 2025

Constantin Miia prezent în prestigioasa revistă „100% SPORT”, august 2025


Am primit numărul 8 (103), Anul 10, august 2025 al revistei de sport „100% SPORT”, o revistă ilustrată și tipărită în condiții excepționale, de la distinsul meu consătean Constantin Miia. Pe coperta întâi este prezentă naționala masculină de volei a României, care s-a calificat la Mondiale după 43 de ani de secetă iar în momentul de față ocupă cel mai bun loc în clasamentul mondial, locul 20!



Iată și cuprinsul ei: editorialul numit „Moștenirea lui Cristi Borcea” este semnat de Cristian Manea, Marian Burlacu semnează articolul „În elită după 43 de ani” și se referă la naționala masculină de volei; la paginile 14-15 este un interviu cu Adin Cojocaru, președintele FR de Volei; Adi Marica scrie despre faptul că „Fotbalul revine la Săcele” ceea ce-i îmbucurător; Ionuț Coman abordează subiectul „Handbalul constănțean și-a dat un reset forțat”; Narcis Pohoață cu titlul „Fotbal pentru suflet!” scrie despre fostul fotbalist al Politehnicii Iași, Adrian Ambrosie; colegul nostru băimărean Ioan R. Șter ne aduce în centrul atenției pe marele portar maramureșean (prin adopție) Constantin Miia – „Constantin Mii, zidul de neînvins – O viață cu inima în poartă”; Alex Șiclovan propune textul „Mai sus ca niciodată în lumea anduranței auto”; Daniel Nazare abordează fotbalul feminin în eseul „Fetele fac toți banii!”;  la rubrica „Sportpictures.eu”- este prezent David Popovici, „Zeul apelor”; Fotoeditorialul este despre „Liga a II-a, start cu iz de prima scenă”; despre „o vară competițională fierbinte” scrie în „Poveștile lui” Mihai Rusu; la rubrica „Interviul lunii” este invitat actorul Radu Gabriel; la rubrica „Librăria media” Narcis Drejan se întreabă și constată „Dacă e switch 2, avem și donkey kong nou”, la rubrica „Portret” Andreea Visu, se apleacă asupra spadasinei Alexandra Predescu; în fine, revista are pe ultima pagină  un articol al lui Narcis Drejan despre „Nae Grigore și cei mai buni adversari”, printre care îi amintește pe: De Bruyne, Oscar Cordoba, Zago, Barzagli, Srna, Fernandinho, Matic, Wilian, Dzeko, Juninho, ș.a., fotbaliști cu care s-a confruntat pe dreptunghiul verde.

Revin la consăteanul meu de acum, din Lucăcești, comuna Mireșu Mare – Constantin Miia, atât de profesionist surprins de către Ioan R. Șter: „Un deceniu. Atât a trecut de când Constantin Miia nu a mai simțit vibrația gazonului sub crampoane, mirosul peluzei în zi de meci, energia tribunei care a vibrat odinioară pentru fiecare intervenție a sa. Peste zece ani de absență, nu din voința sa, ci din cauza unui destin care l-a forțat să stea departe de iubirea vieții sale: fotbalul. Și totuși, când a ajuns din nou pe teren, timpul părea să se fi oprit. A privit spre tribună, apoi spre cer. A atins mingea și a dat lovitura de începere. Un gest simplu? Poate pentru alții. Dar pentru el, un simbol. O lecție. O declarație: Nu am renunțat. Sunt încă aici!”.

Colegul nostru trece în revistă momentele în care marele portar Constantin Miia a fost invitat să dea lovitura de începere la un meci al echipei Minaur Baia Mare cu Olimpia Satu Mare, în amintirea sezonului excepțional realizat de portarul Miia la F.C. Baia Mare în sezonul 1984-1985. Articolul este presărat cu 7 fotografii sugestive din arhiva personală și nu numai, în care îi vom vedea pe regretatul nepoțel Luca și un mare talent al porții, căruia, i-a înmânat mănușile sale, Emanuel Breban, actual golkeeper al Băii Mari.

Câteva date, aflate din materialul lui Ioan R. Șter, despre longevivul portar Constantin Miia. La doar 7 ani apără poarta celor din localitatea natală Victoria (județul Iași), la 14 ani debutează la seniorii de la Minerul Ghelar (Divizia „C”), în perioada stagiului militar apără poarta echipei din Miercurea Ciuc iar între 1974-1979 joacă la Relonul Săvinești, în Divizia „B”, fiind luat în vizor, pentru evoluțiile lui de către cluburi din Divizia „A”. La 27 ani face pasul spre prima ligă la C.S. Târgoviște, la un moment dat intersectându-se cu cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, Nicolae Dobrin. În 1984 semnează cu F.C. Baia Mare, echipă care-i priește fiindcă se căsătorește cu doamna Felicia din Țara Codrului și-i dăruiește singura fiică Cristina, o româncă frumoasă și adevărată. După perioada băimăreană evoluează între 1987-1989 la Universitatea Cluj Napoca. În total în prima divizie a apărat într-un număr de 101 partide, un număr de poveste, așa cum a fost și cariera lui de fotbalist. Respect, domnule Constantin Miia! Meritați pentru prestigioasa dumneavoastră carieră, pentru modelul ce sunteți tinerilor de azi și activitatea religioasă depusă voluntar în cadrul Parohiei Ortodoxe Lucăcești, titlul de cetățean de onoare al comunei noastre. Poate al județului, domnule prefect Florian Sălăjanu!

Închei cu spusele lui Constantin Miia, o adevărată filosofie de viață, moștenită de la părinții lui din satul ieșean: „Talentul nu e de ajuns. Trebuie să muncești, să te sacrifici, să renunți la lucruri. Să nu cauți scuze, ci soluții. Să crezi în tine, chiar și când nimeni nu o mai face. Și mai ales, să nu renunți. Niciodată”.

                                                     Gelu DRAGOȘ, UZPR

Notă. Povestea completă în Revista 100% Sport, nr. 103 – disponibilă la Inmedio, Xpress și online pe 100sport.ro.