Se afișează postările cu eticheta contact. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta contact. Afișați toate postările

sâmbătă, 27 aprilie 2019

PRAVDA: RUSIA a reușit să intre în CONTACT cu o CIVILIZAȚIE EXTRATERESTRĂ


 În perioada sovietică, Ministerul Apării de la Moscova lucra în secret la un proiect de realizare a unui super-om cu puteri paranormale. În cadrul acestui proiect, cercetătorii au intrat în contact cu o civilizație extraterestră.
 Pravda.ru susține că jurnaliștii săi au vorbit, în urmă cu mai multe luni, cu un fost ofițer din Miniserul de Interne, un locotenent-general în rezervă, doctor și membru al Academiei de Științe Naturale Alexey Savin.
Acesta a spus că un grup de cercetători a luat contact cu o altă civilizație în anii ’80.
Vasily Yeremenko, un alt general, care a lucrat în KGB și a supervizat cercetarea sovietică în aviație, a spus că au fost adunate numeroase dovezi despre obiectele zburătoare neidentificate. Lansatoarele de rachete aveau instrucțiuni speciale în caz că detectau OZN-uri.
Potrivit surselor, OZN-urile apăreau de cele mai multe ori în zonele unde rușii testau echipamente militare și arme.
”Putem spune că ne-am dat seama cum să atragem OZN-urile la baza din Vladimirokva. Am crescut foarte mult numărul de zboruri militare. Când intensitatea activității noastre creștea, apăreau și obiectele neidentificate”, a spus unul dintre generali.
La început, rușii nu au putut identifica fenomenul. Credeau că obiectele pot fi de origine japoneză sau americană.
”Problema OZN-urilor este azi atât de obscură pentru că mulți cercetători nu o iau deloc în serios. Piloții au văzut aceste obiecte, dar refuză să vorbească public despre asta”, a adăugat Vasily Yeremenko.
Proiectul sovieticilor era să descopere resursele ascunse ale intelectului uman. Scopul era să găsească un fel în care să activeze creierul uman pentru realizarea unor sarcini incredibile. Studiile au fost conduse de Natalya Bekhtereva, un academician specializat în probleme neurologice.
”În timpul procesului de cercetare s-a ajuns la concluzia că un om este o un sistem energetic și informațional care primește informații din exterior. În acest fel un om poate manifesta abilități paranormale”, a precizat Alexey Savin.
Trei grupuri au participat la proiect: unul format din cercetători, unul format din militari și unul din femei. Cel din urmă a făcut cele mai mari progrese.
”Au vrut să intre în contact cu reprezentanții altor civilizații. Au reușit”, a adăugat acesta, care susține că totul se făcea cu ajutorul creierului, acesta fiind ”reglat” pe o anumită frecvență, ca un radio. În timpul experimentelor nu au fost folosite droguri sau hipnoze.
Șase participanți au primit șansa de a face contact fizic cu extratereștrii, mai scrie Pravda, în timp ce doi au ajuns chiar pe o navă a acestora. Savin susțin că extratereștrii nu erau prea dornici să împartă informațiile pe care le dețin.
Singurul lucru asupra căruia au căzut de acord oamenii și extratereștrii a fost despre colaborarea pentru tratarea unor boli.
”Civilizația noastră este prea tânără pentru ca ei să fie interesați de un dialog. Noi putem să ne facem rău prin acțiunile noastre prostești, astfel că ne păzesc”, a adăugat generalul.
Grupul a fost dezactivat în 1993. Există foarte puține dovezi despre acest proiect în arhivele Ministerului Apărării.
”De curând, am încercat să repetăm experimentul și am reușit. Este important să continuăm să vorbim cu extratereștrii mai ales în situația în care suntem, când condițiile meteo se schimbă, iar apa de băut este tot mai puțină”, a mai spus Alexey Savin.


Sorin Breazu, Sursa: EVZ

miercuri, 29 mai 2013

De ce nu vor extratereştrii să intre în contact cu pământenii?!

Extratereştrilor nu le place atitudinea omului faţă de propria lui planetă şi de aceea nu intră în contact cu pământenii, au explicat oamenii de ştiinţă ruşi de la Observatorul Pulkovo.
„Extratereştrii ne văd un fel de idioţi, nişte creaturi subdezvoltate”, afirmă, de exemplu, Serghei Smirnov. Faptul că ei nu au intrat în legătură cu noi denotă infantilismul „inteligenţei noastre cosmice”, crede specialistul rus.
     Întrebat, la o Conferinţă de presă, cum arată aceşti extratereştrii, Smirnov a afirmat, pe un ton cît se poate de serios, că marţienii cu siguranţă seamănă cu... fotbalistul rus Arshavin după antrenamentele lui din Marea Britanie. Omul de ştiinţă nu exclude, de asemenea, posibilitatea ca reprezentanţii altor planete să se fi separat de Terra cu „un fel de ecran special care protejează întreg Universul”. Un ecran care împiedică, de altfel, orice comunicare cu oamenii.
    În acelaşi timp, afirmă Smirnov, extratereştrii trimit avertismente locuitorilor altor planete, atrăgîndu-le atenţia că oamenii sunt periculoşi, iar toate cunoştintele care le vor fi încredinţate vor fi folosite pentru crearea de arme. Numeroşi ufologi consideră că Pământul le-a fost dat oamenilor în arendă, pînă când vor ajunge la nivelul unor stăpâni cu simţul răspunderii. Dacă oamenii nu vor reuşi însă să-şi demonstreze capacitatea de a evolua în direcţia indicată, extratereştrii îi vor distruge pentru a salva „casa”, adică Terra, mai scrie presa rusă.


                                                                                               C. Somesan