Mirel Palada: „Libertatea, această primejdie de care ne apără stăpânii noștri ce ne vor binele cu de-a forța”

A fost o perioadă în care cochetam cu ideea vaccinării obligatorii. La fel cum a fost o perioadă cînd am votat cu Traian Băsescu.

La fel cum a fost o perioadă cînd credeam cu sinceritate în toate blestemățiile pe care gașca lui Soros ni le înfunda în cap cu polonicul de propagandă. Că România trebuie reformată să semene cu Occidentul. Că trebuie privatizat tot și că proprietatea de stat e anatema. Da, cum să nu. De-aia Franța și Germania și Austria își proiectează puterea politică inclusiv prin intermediul proprietății de stat. Da, da…

După cum unii dintre voi și-au dat seama, sînt un tefeleu răspopit. La vremea mea, am pus botul la multe din momelile ideatice fluturate prin fața sinapselor mele de tînăr prost și frumos.

Cînd eram tînăr prost și frumos, prin anii ’90, m-am certat cu taică-meu, Dumnezeu să-l odihnească, pentru că “industria românească e o grămadă de fiare vechi”. Noroc că mi-a trecut.

Ceva mai tîrziu, aproape la fel de tînăr și de prost, doar că ceva mai puțin frumos, am avut discuții aprinse cu prieteni privind aroganța lui Adrian Năstase și necesitatea istorică a lui Traian Băsescu. Noroc că mi-a trecut. Tot cam pe-atunci, am avut poziții publice privind conservatorismul Bisericii Ortodoxe Române. Noroc că mi-a trecut.

Am comis multe la viața mea, cu gîndul, cu vorba, cu fapta.

Asta este partea proastă. Partea bună, însă, este că mi-am dat seama de vorbele celebrului comunist Tudor Postelnicu, “am fost un dobitoc”.

Partea și mai bună este că nu mi-e rușine să recunosc public asta și că mă strădui la fel de public să le spun altora prin ce greșeli am trecut în formarea mea intelectuală, morală, de cetățean al acestei țări asediate de fameni și de vipere și de lipitori.

Tefeleii mei dragi, pufoșii mei iremediabili, va veni o zi în care veți începe să înțelegeți.

Ca de obicei, va fi prea tîrziu.

Va fi prea tîrziu cînd vă veți da seama că ați fost păcăliți. Că v-au fost creierele spălate ca la Nufăru’, prin mijloace de propagandă eficiente, standard, de manual.

Că ați fost mînați la creiere ca vitele la abator, să vă urîți țara, neamul, să țineți cu străinii și să vă acceptați cu entuziasm condiția de cetățean de rang secund, de slugă la habsburgi și la ceilalți imperialiști de serviciu, mascați fățarnic în spatele unor cuvinte deontoloage și false, numa’ bune de păcălit tinerii naivi.

Va fi prea tîrziu cînd vă veți da seama că, dincolo de toate cele, cel mai important cuvînt din toată istoria este “libertate”. Nu “păpică” și nu “burta plină”. Nu Netflix și nu Facebook. Libertate, pufoșilor. Doar decît libertate.

Pe termen scurt, pîinea și circul astîmpără nevoile de slugă. Pe termen lung, istoric, panem et circences e maniera cea mai necruțătoare de a vă pune cătușe la mîini și mai ales la creier. De a rămîne și voi, și copiii voștri, și copiii copiilor voștri slugi la stăpîn. Iar strădania întru libertate, tot pe termen lung, e singura care vă scoate din condiția de slugă.

Libertate. Acest cuvînt tocit și pentru care, totuși, luptă atîția oameni și în zilele noastre. Unii să o obțină. Alții să-i împiedice pe ceilalți să fie liberi.

Cînd eram tînăr, manualele comuniste de istorie erau absolut oribile. Propagandă pe față. Drept pentru care tindeam să disprețuiesc tot ce ni se spunea acolo. Inclusiv toți morții ăia îmbrăcați aiurea care ne priveau din manuale cu privirile lor pline de reproș: Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Horea, Cloșca, Crișan. Niște primitivi îmbrăcați în blănuri de oaie care ne stricau nouă creierul nostru de copii cu prostiile lor de oameni morți și de ciobani.

Una din prostiile pe care le-am aflat tîrziu puse în gura lui Horea, într-unul din filmele alea oribile comuniste pline de propagandă, și pe care le-am înțeles încă și mai tîrziu cum se cuvine, sînt următoarele vorbe, rostite de Ovidiu Iuliu Moldovan în filmul Horea:

“Ce e rău în robie, nu e atîta robia. Rău e că, dacă trece prea multă vreme, omul să-nvață cu ea. Cu robia. Cu frica. Cu supunerea. Cu “săru’mîna”. Să fie batjocorit și să nu-i mai pese. Să-nvață ca pasărea cea proastă, cu colivia. Care uită și că o știut zbura oarecîndva. Sau să teme să nu afle stăpînu’ că n-o uitat să zboare.”

Noi, dragii mei tefelei care sîntem, am fost și vom mai fi, riscăm să uităm libertatea. Să uităm să zburăm. Să uităm condiția de om liber și să acceptăm ca normală condiția de slugă.

Riscăm să ajungem să fim batjocoriți și să nu ne mai pese. Cum se întîmplă aproape în fiecare zi în vremurile astea de rahat vopsit în vorbe mari și goale, cînd ambasadorii imperiului vin și își bat joc de noi cu sfaturile lor neo-colonialiste și conduc pe față, cu aroganță de grof și cu dispreț de habsburg această țară în interesul lor. Iar noi înghițim și ne supunem. Am ajuns niște slugi resemnate. Niște iobagi proști.

De-aia, deși sînt de acord cu principiul vaccinării, nu sînt de acord cu ideea de vaccinare obligatorie. Pentru că e vorba de libertate. Cu toate cele ce vin împreună cu dînsa: risc, responsabilitate, iresponsabilitate, semeție, îndoială, cumpănă. Putere. Cîștig. Pierdere. Luptă. Strădanie. Viață.

Da, vaccinarea e bună. Total de acord. Nu, nu e bine să obligi oamenii să se vaccineze. Îi transformi în vite, în oi. Și nu vreți să ajungeți oi. Nici voi, nici copiii voștri.

Nu știu. Poate e rău să lăsăm oamenii liberi, să decidă ei dacă se vaccinează sau nu. Dacă fumează sau nu. Dacă își riscă viața pe munte sau nu. Dacă e bine să deschidă o firmă sau nu. Dacă e bine să se drogheze sau nu. Dacă e bine să se însoare sau nu. Dacă e bine să treacă strada sau nu.

Dacă e bine să se avînte în necunoscut sau nu.

Dar am învățat încet încet, pas cu pas, că e mult mai rău, mult mult mai rău să împiedici oamenii să fie liberi.

E primul pas spre moartea aia mare, de om, nu spre moartea mică, de individ.

Ăsta este adevăratul liberalism, dragilor. Nu făcătura aia de păcăleală de maclavais de pseudo-ideologie cu care se împăunează amărîții de liberali pe-aici, prin gubernia asta a noastră mediocră. Săracii de liberali de Dîmbovița, ei sînt orice, dar nu liberali.

Românii vor rămîne slugi atîta timp cît vor fi îndrumați de la spate cu de-a forța. Așa au făcut-o și comuniștii: ne-au siluit întru progres. Și ne-au transformat în vite resemnate.

Așa vor să o facă la fel de bicisnic și această nouă rasă de comuniști, propagandiștii ăștia de progresiști de azi care vor să ne învețe cum să trecem strada, să ne controleze viața în cele mai mici detalii. Ca în cartea lui Orwell, în 1984.

Libertatea e aprigă, pufoșilor. Libertatea implică riscuri. Poți să mori de libertate. Dar altminteri Columb nu descoperea America dacă nu era liber. Dacă nu îndrăznea și dacă nu era iresponsabil. Nici americanii nu cucereau lumea dacă nu erau liberi. Nici austriecii nu puneau mîna pe Petromul nostru dacă nu ne împiedicau să fim liberi.

Citatul ăla din filmul comunist propagandist nu e complet. La sfîrșit, Horea, adică Ovidiu Iuliu Moldovan, un cioban primitiv îmbrăcat într-o dulamă de-aia de oaie care pute de amețești, mai zice ceva. Niște vorbe în plus. Niște încă niște vorbe pe care poate poate o să vi le aduceți aminte, cînd veți fi și mai slugi, și mai fraieri, și mai păcăliți de vesela propagandă care vă învață cum să vă trăiți viața în cele mai mici amănunte.

“Numa’ c-amu, cu voie de la împărat ori ba, am învățat că să poate.”

Poate o să învățăm și noi, vreodată, că indiferent ce zice împăratul din ziua de azi, totuși se poate. Acuma nu. Azi nu se poate. Azi sîntem proști și slugi. Dar poate, totuși, într-o zi…

Speranța moare ultima. Ghinion.

Autor: Mirel Palada

Sursa: https://turambarr.blogspot.com/ 

Laura Kovesi ar trebui dusă la comisia parlamentară exact cum a fost dus Cristi Boureanu la circumscripția de poliție: cu forța!

Cristi Boureanu a fost oprit in trafic la un control de rutină. Nu era la volan și, chiar dacă alcoolemia sa era mare, nu avea de ce să se teamă. Nicio lege din România nu-i interzicea să circule, ca pasager, în stare de ebrietate. Trebuia doar să rămână liniștit și să fie respectuos fată de polițiști. Atât!

Cristi Boureanu e, însă, șmecher. Cum să-l legitimeze pe el niște pârliți de plutonieri de la circulație și să nu-și ceară scuze pentru deranj în secunda doi după ce l-au recunoscut?

Așa că s-a răzvrătit seul de neam prost din el. A început să-i înjure, să scarpine întunericul în sus cu degetul mijlociu, surogatul său de virilitate, să-i amenințe și să le-arate el ce le dă în loc de acte: m..e!

Băieții, nici ei prea duși la biserică atunci când vine vorba să-i înțepe musca țețe, și-au inflamat degrabă pipotele și-au luat-o pe procedura simplificată: l-au umflat (și la propriu și la figurat) cât ai zice pește, pe marele Gatsby de Ferentari, și l-au depus, cu tot cu vânătăile de pe meclă și cu fluturașii din creier, la locul de odihnă pentru 24 de ore unde se servește la micul dejun vestitul ceai cu bromură.

Doamna Kovesi, cam la fel. Pe o procedură legală și ranforsată constituțional de trupa lui Daniel Morar, a fost invitată să se prezinte în fața unei comisii parlamentare care, departe de a-i putea face vreun rău efectiv, cerea doar atât: respect pentru o simplă formalitate. Putea foarte bine, Laura Kovesi, să urmeze modelul de nesimțire al lui George Maior și să-și arate mușchii prin non-colaborare. Ei bine, nu! Nu i-a convenit această formă de sfidare pentru că, domnia sa, se consideră aparținând unui alt regn, al patrulea: nu vegetal, nu animal, nici măcar mineral, ci divin.

Cum, n-ați auzit de regnul divin? Dar Nicolae și Elena Ceaușescu nu tot acestui regn aparțineau? Exemplare ușor recognoscibile prin cultul personalității și situarea mai presus de legi și grade de comparație.

Laura Kovesi a devenit victima propriei legende. Pe cât de înfricoșătoare, pe atât de neînfricată.

Înainte, cât încă instinctele îi asigurau un nivel decent de prudență, îi mai păsa, cât de cât, de aparențe. De când, insă, a scăpat de zăbala lui Traian Băsescu și s-a văzut liberă în manej, cu un nou președinte mai degrabă mânuind țesala decât harapnicul, nu o mai interesează reguli și pași: galopează când ți-e lumea mai dragă, tropăie și fornăie metamorfozată într-un adevărat centaur.  [Wikipedia: „Centaurii trăiau pe muntele Pelion și Thessaly, în Grecia, și erau considerați o pacoste de către oameni. […] Erau șireți și ignoranți. Ei erau cunoscuți a fi ostili cu oamenii fiind mereu în ceartă cu ei”]. Și, peste toate astea, parcă plictisită de atâta putere căreia nimeni nu cutează să i se opună, se distrează inventându-și adversari și cauze care să-i răscolească puțin adrenalina. Cum ar fi Curtea Constituțională și Comisia Parlamentară supranumită și „sufrageria lui Oprea”. Cu aceste organe ale statului de drept se războiește mai recent Laura Kovesi dându-le cu tifla, scuipându-le semnițe-n cap, eschivând ca Mayweather și mușcând de ureche precum Tyson pe Holyfield.

Atâta neînfricare seamănă izbitor de mult cu anticamera cnocautului. Iar umilirea instituțiilor care ar trebui să se ocupe cu arbitrarea unui meci ca acesta, plin de obstrucții și abuzuri flagrante, seamănă foarte mult cu pregătirea unei unanimități în cadrul revanșardului juriu al rușinii.

Până una – alta, ridic aici o problemă de procedură: așa cum poliția rutieră a avut dreptul să-l încătușeze pe Cristi Boureanu și să-l ducă la secție cu forța, pentru că i- a sfidat autoritatea și nu s-a supus cerințelor imperioase ale agenților ei, de ce nu ar avea și Parlamentul României la îndemână o astfel de posibilitate pentru a o aduce cu forța pe Laura Kovesi în fața comisiei sale?

Dacă puterile în stat sunt egale și dacă puterea judecătorească are dreptul să aducă în fața ei, cu forța, pe oricine din cadrul celorlalte puteri care îi nesocotește autoritatea, de ce atunci când un reprezetant al puterii judecătorești comite o abatere asemănătoare el să nu poată fi adus cu forța la ordine în fața puterii pe care a sfidat-o?

Repet: e o problemă de simetrie operațională. Parlamentul României ar trebui să aibă un corp de intervenție pe care să-l însărcineze cu punerea de îndată în aplicare a ordinului ca Laura Kovesi să se prezinte la Comisia parlamentară.

În rest, să ne păstrăm simțul umorului. E limpede că în acest moment România nu este condusă de forțe democratice interne ci de forțe oculte, cu sprijin și interese externe. Politicieni, parlament, instituții au luat frica străzii manipulate profesionist și nu sunt în stare să-și revină după sperietura din ianuarie.

În cavalcada de abuzuri comise de Laura Kovesi, PSD ar avea la îndemână o armă decisivă, pe care, însă, refuză să o folosească: scoaterea în stradă a electoratului său pentru apărarea deciziilor Curții Constituționale și pentru sprijinirea Comisiei Parlamentare în misiunea sa de a clarifica aspecte legate de prezidențialele din 2009.

Câteva zeci de mii de oameni, câteva zile, în câteva mari orașe ale țării, cerând demisia Laurei Kovesi pentru sfidarea Parlamentului României și a CCR, ar elibera, garantat, fotoliul de la DNA. Căci nu există teamă mai mare a sistemului ocult și a reptilienilor săi conducători decât revolta populară care să îi arate cu degetul.

Ei bine, da, revoltă populară să fie, dar nu îndreptată împotrivă-le ci, ca în ianuarie, în sprijinul lor de abuzivi, corupți manipulatori și ilegitimi.

S-a văzut clar reacția neînfricaților la un bobârnac de protest. Doar trei zile a protestat Liviu Pleșoianu în fața DNA și doamna Kovesi nu mai știa pe ce intrare ferită să intre în biroul său.

Refuzul PSD de a uza de principalul său atu, forța impresionantă a alegătorilor săi, nu mai este de mult așa inexplicabil cum părea. El reprezintă o formă de pact vinovat cu sistemul, după cum ne-a învățat Victor Ponta la vremea lui și, cum aflăm azi, chiar și Liviu Dragnea cu celebrele sale partide de tenis.

Și atunci de ce să ne omorâm cu firea? Constatăm, dar rămânem senini. Consemnăm, dar cu simțul umorului. Ce mai înseamnă câteva luni de mârșăvie antinațională, la dimensiunea uriașă a timpului atoate vindecător?

Sursa: Contele de Saint Germain