Se afișează postările cu eticheta deschiderea anului şcolar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta deschiderea anului şcolar. Afișați toate postările

miercuri, 18 septembrie 2013

Propunere de lege. Încă o zi liberă pentru români ?

Senatorul Partidului Poporului - „Dan Diaconescu” (PPDD) Constantin Popa spune că a pregătit un proiect de lege prin care cere ca, din 2014, ziua deschiderii anului școlar să fie declarată liberă de către stat.
Parlamentarul spune că acest lucru ar trebui să se întâmple pentru ca toți părinții să-și poată însoți copii la școală. Evident, această zi va fi liberă pentru toată lumea, mai puțin pentru cadrele didactice, preoţi, primari, poliţişti.
„Este o zi foarte importantă în viaţa copiilor, deschiderea anului şcolar, fie că sunt boboci, fie că sunt în clasele mai mari. Emoţiile sunt aproape aceleaşi pentru copii şi pentru părinţi, iar eu consider că, cei din urmă trebuie să fie lângă odoarele lor în acele momente.
Există foarte multe cazuri, în care, unii părinţi sunt nevoiţi să se învoiască sau să îşi ia concediu fără plată, sau mai rău, alţii sunt sancţionaţi de angajatori că întârzie la muncă. Cred că, toţi părinţii ar trebui să fie liberi în această zi, pentru ca să fie lângă copii lor.
Dacă guvernanţii nu au dorit să dea nici măcar un leu la alocaţia copiilor, atunci, ca o mică recompensă, să dea liber părinţilor în această zi”, și-a argumentat proiectul senatorul Popa, citat de sansanews.ro.


                                                                                  c.l.

luni, 16 septembrie 2013

Senatorul Liviu Marian Pop a fost prezent la festivitățile de deschidere a noului an școlar în Baia Mare

Senatorul Liviu Marian Pop a fost prezent la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Colegiul Tehnic ”Anghel Saligny” din Baia Mare, precum și la Școala ”Lucian Blaga”. Demnitarul a ținut să le ureze tuturor elevilor, atât celor din ciclul primar, gimnazial, cât și liceal, să aibă parte de realizări și mult succes pe toate planurile.
”Sunt azi aici în calitate de profesor, nu ca om politic. Asta pentru că cea mai importantă politică pe care o putem face în cadrul unei unități este politica școlii. Chiar dacă colegiul meu este dincolo de Deal, am ținut să fiu alături de dumneavoastră. Fiind coordonator al comisiei de învățământ din Senat, pot să vă spun că deja am început discuțiile privind Legea Educației Naționale. Sper ca aceasta să aducă schimbări la examenul de bacalaureat, cel puțin pe filiera tehnologică. Suntem după 23 de ani de experiențe în acest domeniu, ceea ce ne-a aruncat într-o groapă. Învățământul din România trebuie să renască iar acest lucru nu se poate realiza decât dacă voi, părinții, și voi, elevi, veți reuși să vedeți niște parteneri în profesorii pe care îi aveți alături”, a subliniat Liviu Marian Pop în fața celor prezenți la Colegiul Tehnic ”Anghel Saligny”.
Având în vedere că fiica domniei sale este elevă în clasa a IV-a la Școala ”Lucian Blaga”, senatorul PSD a fost alături de ea, la fel ca și ceilalți părinți.
”Salut corpul profesoral, părinții, elevii și nu în ultimul rând pe toți cei care sunt în prezidiu. Sunt onorat că mă aflu azi în Baia Mare. În primul rând pentru că fiica mea este elevă a acestei școli și, așa cum este normal, sunt preocupat de viitorul și evoluția ei. Din păcate, nu am observat același interes și din partea părinților care au copii în ciclul liceal. Pot spune că doar dacă vom fi alături de profesori, împreună cu administrația locală, poliția și alte instituții abilitate vom reuși să avem o școală mai bună, așa cum o dorim cu toții. Mă bucur că părinții și elevii au reușit să înțeleagă importanța clasei pregătitoare și nu pot să nu îmi aduc aminte cât de greu a fost să pornim la drum. Totul a intrat în normalitate și asta este important”, a punctat parlamentarul.
Liviu Marian Pop le urează tuturor elevilor și dascălilor mult succes în noul an școlar. Totodată, îi sfătuiește pe părinți să aibă încredere și mai ales să se preocupe de copiii lor. Pentru că doar așa vom reuși să clădim o societate cu adevărat de valoare.


Comunicat de presă senator Sorin BOTA

Deschiderea anului şcolar


Azi, 16 septembrie, senatorul Sorin Bota participă la deschiderea anului şcolar la liceele din Târgu Lăpuş alături de adolescenţii care cu emoţie păşesc într-o nouă etapă a vieţii, cea de liceeni, şi alături de profesorii ce îi vor îndruma în aceşti frumoşi ani ajutându-i să descopere domeniile care mai târziu vor sta la baza studiului universitar sau post-liceal al acestor adolescenţi. Învăţământul preuniversitar alături de cel primar este unul formator şi foarte important deoarece stă la baza transformării copiilor în oameni responsabili.
Senatorul a urat liceenilor un an şcolar plin de împliniri şi de de succes. „Prima zi de liceu este importantă în viaţa fiecărui adolescent, deoarece înseamnă intrarea într-o nouă comunitate şi nu nou stadiu de independenţă. Acum vă puteţi face noi prieteni şi în special,  vă puteţi îmbogăţi cunoştinţele şi testa aptitudinile. De aceea noi suntem cu toţii alături de voi, vă încurajăm şi vă îndrumam în această zi specială”, a punctat senatorul Sorin Bota.



Cabinetul senatorului