Se afișează postările cu eticheta fabulă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fabulă. Afișați toate postările

duminică, 27 octombrie 2013

FABULĂ la IZVOARE CODRENE şi CHIORENE

Joienel şi... hingherii


- Joienele, mamă, a trecut un ceas
şi n-ai scos o vorbă! Ori nu mai ai glas?!
- Meditam mămucă, altceva mai bun
tot nu am ce face...
- Iote, ce să spun!
În loc s-aduci apă, să-ţi fierb colărezi,
tu bagi cornu-n pernă şi... filozofezi,
cum face şi tactu, mai întreaga ziuă,
apoi, toată noaptea, bate apa-n piuă.
- Rogu-te, mămucă, nu mă persifla,
eu o să-mi bat capul până voi afla
răspunsul la toate câte mă frământă,
chiar de-o fi, cu viaţa, să mă iau la trântă!
Nu-nţeleg, de pildă, de ce acea gloată
care se pornise, din cuşcă, să scoată
o nu ştiu ce javră de-aia ordinară
îi striga întruna să iasă afară,
când era mai simplu să cheme hingherii...
- Băieţelul mamii, să ştii că mă sperii!
Să zicem că, totuşi, ar fi scos din cuşcă
javra care latră însă nu şi muşcă,
o scoteau hingherii, poate, cu de-a sila
şi pleca din cuşcă să trăiască-n vila
care-i pregătită cică-n Primăverii...
- Pentru asta, mamă, sunt plătiţi hingherii?!
- Doar n-ai vrea, băiete, acum să m-apuc
să-ţi dau explicaţii ţie pe „feisbuc”,
că se trezesc unii să-mi închidă contul.
Doar ştii cum stă treaba, n-o face pe tontul!!!

Sursa http://batcailie.blogspot.ro/

joi, 3 mai 2012

FABULĂ MODERNĂ


O vulpe se uita la un corb care stătea pe o creangă şi ţinea o bucată de pâine în plisc.
- Corbule, zice vulpea, ai o voce minunată! N-ai vrea să-mi cânţi ceva?
Corbul pune pâinea sub aripă şi zice:
- Măi, vulpeo, vii cu chestii d’astea răsuflate!
Vulpea nu ştie ce să mai facă şi pleacă. Peste vreo jumătate de oră, se întoarce.
- Auzi, corbule, tu stai şi mesteci pâinea aia, iar în timpul ăsta corbul-corbilor, şeful tău, îşi face de cap cu nevastă-ta pe dealul de colo.
- Aoleu, zice corbul, şi scapă pâinea din plisc...
Morală : Dacă auzi că şeful îşi face de cap cu nevastă-ta, nu deschide gura, că-ţi pierzi pâinea!

                                                                                       G.D.L.