Bogdan Alexandru Duca: „Familia asta nu mai e ceva firesc ci e un ideal. Un ideal tot mai îndepărtat.”

 Una din marile probleme ale referendumului pentru familie a fost acela că nimeni nu a vorbit realist despre familie. Și pentru majoritatea oamenilor, nu e chiar clar în cap ce e cu ”familia tradițională”. Nu e clar nici măcar ”tradiționaliștilor”. De asta, privind retrospectiv, bătălia era pierdută din oficiu.

Într-o lume în care ideea de familie este mai degrabă o bătaie de cap decât o cetate de scăpare, faptul că homosexualii și-ar dori așa ceva poate fi mai eficient de contestat cu ajutorul bancurilor de….”familiști”. Explică-i cum e cu soacra, cum e cu nevasta când te enervează și cu copiii când se emancipează și ….îi va trece.

În schimb s-a preferat un soi de telenovelă idilică: familia ca o comuniune perfectă de iubire, armonie și fericire, fără griji.

Dar în România, la 140 de mii de căsătorii pe an (o medie), se înregistrează 30 de mii de divorțuri.

Deci peste 20 la sută din cupluri eșuează în atingerea idealului marital și merg la divorț. Asta într-o Românie în care în bună parte din țară divorțul poate aduce un stigmat social.

Și stăm bine. O statistică din 2014 arată că în SUA și Rusia doar 50 la sută din căsătorii reușesc să nu ajungă la divorț. Iar în alte țări occidentale, nici atât. În Belgia, doar un cuplu din trei nu ajunge la divorț, de exemplu.

Dincolo de predică, motivul este simplu: familia chiar și-a schimbat înțelesul în modernitate.

Nu mai este necesară în sensul în care era până acum 100 de ani. Femeia nu mai are nevoie de bărbat să îi ofere legitimitate socială și protecție. Bărbatul nu mai are nevoie de zestrea femeii și de alianța cu familia extinsă acesteia ca să se consolideze social.

Cât despre copii, ei nu mai apar ca o necesitate, ci ca o complicație economică și socială într-o lume care nu mai are milă cu astfel de ”mofturi”.

De fapt, familia acum nu se mai întemeiază pe instinct și nevoie socială ci pe …..iubire. Ce e iubirea?

E greu de estimat când treci prin câteva iubiri până ajungi la preot ca să te însori/măriți. E instinct erotic, e și simțământ mai profund, dar nu e în niciun caz un ciment suficient pentru un angajament pe viață, amenințat cu canoane și încă cu stigmat social, în caz de rupere a lui.

Biserica a preluat această retorică: a familiei întemeiată pe iubire. Frumos, cântat de atâtea telenovele, amorul a devenit și parte a retoricii teologice.

Și a unei propagande tot mai neconvingătoare.

Pe de o parte este retorica de broșură, cu imagini de familii perfecte: el tânăr, înalt, sănătos, cu părul vâlvoi, barbă macho, sau neras aranjat.

Ea, înaltă, picioare zvelte și frumoase ce sunt parțial mascate de o fustă decentă, un pic sub genunchi. Inspiră sănătate, energie, sportivitate, dar și feminitate în hainele ei moderne și totuși clasice.

Lângă ei, 3 copii cârlionțați, bucălați, frumoși ca din povești, cu obrăjorii roșii, plini de puritatea copilăriei.

Uneori apare și un câine. Pisicile sunt evitate. Nu sunt….familiste.

Dar aici e greșeala standard. Familia asta nu mai e ceva firesc ci e un ideal. Un ideal tot mai îndepărtat.

Burtica, chelia, ridurile, celulita, sânii lăsați (că doar nu o să îți pui silicoane între sarcinile a doua și a treia), vergeturi, poate niște copănele mai dolofane, un bad hair week…. Astea sunt mainstream, nu familia de broșură.

Și în broșura aia nu se mai spun multe. Nu se spune cum e cu rata la casă, cum e să ai job și copii, cum e să ai nevoie de al doilea job ca să îți permiți al treilea copil.

Și nu vorbește nici despre frustrările familiei tradiționale când vecinii și prietenii netradiționali sunt la ski în Austria sau pe plajă în Ibiza, în timp ce tu visezi să pleci cu tot tribul la Nisipurile de Aur (că la Jupiter e prea scump)….

Or astea sunt problemele familiei tradiționale.

Cum le înfruntăm?

Pe de altă parte, este familia din imaginarul predominant monahal creștin tradițional. Familia din visele lui Ioan Gură de Aur…

Pe Doxologia tocmai am citit un articol scris de părintele Nicolae Tănase în numele unei….tinere femei.

Nu îi cunosc experiența părintelui Tănase în calitate de tânără femeie. Dar în secolul acesta, cine sunt eu să mai asum genul cuiva? Ar fi incorect politic.

Dar am citit aceste rânduri ale sale:

”Noi, ca soţii tinere, nu mai ştim să ne primim soţii, care sunt aşa cum sunt ei educaţi – cum i-am ales, aşa sunt – dar, deşi îi iubim, nu ştim să-i primim în casă. Şi nu ştim, prin purtarea noastră, să-i schimbăm în bine. Şi apoi dorim ca prin acatiste şi prin rugăciuni să-i modificăm. Dar nu reuşim, pentru că noi nu facem nici măcar un minimum – acela de a avea o obişnuinţă firească în amabilitatea de a-l primi sau, atunci când pleacă, de a crea o anumită ambianţă

Prima reacție, ca bărbat, a fost: ”Mișto”.

Dar a doua reacție, de om rațional, a fost: ”Ce? Din ce secol vine tânăra femeie Nicolae Tănase? Probabil secolul IV, că tot îl invocă pe Ioan Hrisostom….

Deci cum apărăm familia până la urmă? Că se pare că gay-ii sunt chiar ultima ei problemă.

Iar prima ei problemă este că nu mai atrage pe heterosexuali.

Autor: Bogdan Alexandru Duca

Doar jumătate din societatea americană mai crede în Dumnezeu și în familia “tradițională”. Noi am “importat” valorile celorlalți

M-am uitat cu o oaresicare admiratie la Scrisoarea deschisa adresata de Liviu Plesoianu ambasadelor Statelor Unite ale Americii, Frantei, Germaniei, Olandei si Suediei. Le cere sa stopeze exportul de coruptie. Sigur, exista acolo nume, date, cifre. Chestiuni incontestabile. Si totusi, cred ca mult inainte de a opri importul acestei coruptii, ar trebui sa oprim importul de asa-zisa “normalitate”. Ar trebui sa stopam importul prostiei si ticalosiei.

Dupa cum bine remarca Dinesh D’Souza, in America, Partidul Democrat, sau daca vreti, liberalii, au pervertit pina si radacinile “visului american”, povestea aceea ca fiecare om este liber si ca se poate realiza prin efort si munca cinstita potrivit efortului depus, iar intr-o buna zi, nu-i asa, ar putea ajunge chiar presedintele tarii. Dupa cum spune D’Souza, liberalii au inoculat populatiei falsa idee ca indivizii se pot realiza si fara efort, fara sa urce treapta cu treapta, lasindu-se in voia partidului care “ii va face oameni”. Deci, sa uite de acea scara a valorilor, sa se agate de ata pe care liberalii le-o lasa in jos, si negresit vor fi trasi in sus. Ceea ce nu le-a mai spus nimeni tuturor impostorilor care au navalit imediat asupra sansei nesperate de a se realiza fara nici un efort, a fost ca cei care ii trag in sus nu au spus niciodata ca ii vor trage pina sus de tot. Asa incit, la toate nivelurile, atirna in societatea actuala, agatati de fire, tot soiul de impostori corupti ce viseaza sa devina mari oameni. Acesta este modul de a corupe lumea. Dar, ar mai fi ceva!

In urma cu ceva vreme m-am imprietenit pe LinkedIn cu un profesor de comunicare de la Stanford. Ne amuzam copios de corporatistii de pe grupul de discutii, ne ridicam reciproc mingi la fileu, cum se zice. Pina cind am inceput sa vorbim si pe InMail. Asa aveam sa aflu de ceea ce ei numesc “safe space“, de teroarea liberala din universitati, de groaza zilei de miine. Incetul cu incetul, am ajuns sa preiau ceea ce el nu avea curajul sa comunice pe grup si sa postez ca si cum ar veni de la mine, un european habarnist intr-ale corectitudinii politice. Aveam, totusi, scuza asta. Si, chiar aici doream sa ajung! La educatie. Odata cu oficializarea imposturii, era nevoie ca si invatamintul sa fie pus pe butuci. Sa nu ne mire, deci, daca la universitate se preda sexul anal. No biggie, o chestie scurta de numai doua saptamini, suficient ca exista in curricula.

In paralel cu distrugerea valorilor si invatamintului, incet-incet a inceput sa intre in disolutie si institutia familiei. Daca in 1960, 72% din adultii peste 18 ani erau casatoriti, acum, abia 50% mai reprezinta procentul celor casatoriti.

Evident, asa cum arata cercetarea, exista diferente in functie de educatie, cea mai mare scadere fiind la cei care au absolvit doar liceul (o scadere de 15 procente), iar cei cu studii superioare absolvite cu o pierdere mai marunta, de cca. 4 procente.

Dintre cei necasatoriti, de notat, peste 40 la suta spun ca lipsa unei stabilitati financiare reprezinta principala cauza pentru care nu si-au intemeiat o familie. Diferentele nu sint semnificative intre barbati si femei.

Dar, la fel de interesante sint si datele privind credintele americanilor. Cercetarea a avut un esantion de  4,729 respondenti.

Ei bine, aflam ca in Dumnezeul descris de Biblie (deci nu alta forma de divinitate), mai cred 56% din americani. Diferentele dintre confesiuni nu are sens sa le discutam acum. Notam doar ca atunci cind vine vorba despre Dumnezeu, republicanii (conservatorii) cumuleaza mult mai multe procente decit democratii (liberalii). Ceea ce, hai sa recunoastem deschis, nu ne mira deloc.

Citeam zilele trecute o postare pe Facebook, si propunea cineva ca cei cu scoala mai multa, cadre universitare, sa se invredniceasca sa ii lumineze si pe ceilalti in privinta neomarxismului sau sexomarxismului sau popomarxismului sau ce o mai fi. Sigur, nobila ideea, numai ca noi am fost deja campioni la a importa prostia si in a promova contraselectia in invatamint. Ca sa explici orice, mai trebuie sa si ai cui. Dar de undeva ar trebui inceputa povestea aceasta. Pentru ca nu coruptia ne omoara, ci prostia.

Autor: Ambrus Bela

Sursa: Samizdat.ro