Dupa cum bine remarca Dinesh D’Souza, in America, Partidul Democrat, sau daca vreti, liberalii, au pervertit pina si radacinile “visului american”, povestea aceea ca fiecare om este liber si ca se poate realiza prin efort si munca cinstita potrivit efortului depus, iar intr-o buna zi, nu-i asa, ar putea ajunge chiar presedintele tarii. Dupa cum spune D’Souza, liberalii au inoculat populatiei falsa idee ca indivizii se pot realiza si fara efort, fara sa urce treapta cu treapta, lasindu-se in voia partidului care “ii va face oameni”. Deci, sa uite de acea scara a valorilor, sa se agate de ata pe care liberalii le-o lasa in jos, si negresit vor fi trasi in sus. Ceea ce nu le-a mai spus nimeni tuturor impostorilor care au navalit imediat asupra sansei nesperate de a se realiza fara nici un efort, a fost ca cei care ii trag in sus nu au spus niciodata ca ii vor trage pina sus de tot. Asa incit, la toate nivelurile, atirna in societatea actuala, agatati de fire, tot soiul de impostori corupti ce viseaza sa devina mari oameni. Acesta este modul de a corupe lumea. Dar, ar mai fi ceva!
In urma cu ceva vreme m-am imprietenit pe LinkedIn cu un profesor de comunicare de la Stanford. Ne amuzam copios de corporatistii de pe grupul de discutii, ne ridicam reciproc mingi la fileu, cum se zice. Pina cind am inceput sa vorbim si pe InMail. Asa aveam sa aflu de ceea ce ei numesc “safe space“, de teroarea liberala din universitati, de groaza zilei de miine. Incetul cu incetul, am ajuns sa preiau ceea ce el nu avea curajul sa comunice pe grup si sa postez ca si cum ar veni de la mine, un european habarnist intr-ale corectitudinii politice. Aveam, totusi, scuza asta. Si, chiar aici doream sa ajung! La educatie. Odata cu oficializarea imposturii, era nevoie ca si invatamintul sa fie pus pe butuci. Sa nu ne mire, deci, daca la universitate se preda sexul anal. No biggie, o chestie scurta de numai doua saptamini, suficient ca exista in curricula.
In paralel cu distrugerea valorilor si invatamintului, incet-incet a inceput sa intre in disolutie si institutia familiei. Daca in 1960, 72% din adultii peste 18 ani erau casatoriti, acum, abia 50% mai reprezinta procentul celor casatoriti.
Evident, asa cum arata cercetarea, exista diferente in functie de educatie, cea mai mare scadere fiind la cei care au absolvit doar liceul (o scadere de 15 procente), iar cei cu studii superioare absolvite cu o pierdere mai marunta, de cca. 4 procente.
Dintre cei necasatoriti, de notat, peste 40 la suta spun ca lipsa unei stabilitati financiare reprezinta principala cauza pentru care nu si-au intemeiat o familie. Diferentele nu sint semnificative intre barbati si femei.
Dar, la fel de interesante sint si datele privind credintele americanilor. Cercetarea a avut un esantion de 4,729 respondenti.
Ei bine, aflam ca in Dumnezeul descris de Biblie (deci nu alta forma de divinitate), mai cred 56% din americani. Diferentele dintre confesiuni nu are sens sa le discutam acum. Notam doar ca atunci cind vine vorba despre Dumnezeu, republicanii (conservatorii) cumuleaza mult mai multe procente decit democratii (liberalii). Ceea ce, hai sa recunoastem deschis, nu ne mira deloc.
Citeam zilele trecute o postare pe Facebook, si propunea cineva ca cei cu scoala mai multa, cadre universitare, sa se invredniceasca sa ii lumineze si pe ceilalti in privinta neomarxismului sau sexomarxismului sau popomarxismului sau ce o mai fi. Sigur, nobila ideea, numai ca noi am fost deja campioni la a importa prostia si in a promova contraselectia in invatamint. Ca sa explici orice, mai trebuie sa si ai cui. Dar de undeva ar trebui inceputa povestea aceasta. Pentru ca nu coruptia ne omoara, ci prostia.
Autor: Ambrus Bela
Sursa: Samizdat.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu