Nu accept lipsa de bun-simț ambalată în „personalitate”. Nu consider că școala trebuie transformată într-un podium de afișare a exceselor sau într-un spațiu unde orice regulă devine negociabilă ca să nu se supere nimeni. Elevii mei știu foarte bine diferența dintre libertate și lipsa regulilor.
Nu tolerez chiulul mascat prin scuze inventate, întârzieri repetate sau mesaje trimise de părinți la orice oră ca să justifice ceea ce nu poate fi justificat. Dacă un copil lipsește, notez. Dacă nu învață, evaluarea reflectă realitatea. Dacă greșește, discutăm deschis despre consecințe. Simplu.
Și poate cel mai greu de acceptat în ziua de azi: nu negociez notele. Nu mă interesează presiunile, funcțiile părinților, amenințările voalate sau ideea că „o notă mică afectează stima de sine”. Lipsa muncii afectează viitorul mult mai tare decât un 7 trecut corect în catalog.
Am avut părinți supărați că nu „înțeleg emoțiile copilului”, că sunt „prea directă” sau că „pun prea mult accent pe responsabilitate”. Dar adevărul este că viața nu va deveni mai ușoară doar pentru că noi, adulții, alegem să îndulcim permanent realitatea pentru copii.
Nu primesc cadouri costisitoare și nu fac favoruri. Respectul nu se cumpără cu pungi elegante și nici autoritatea unui profesor nu ar trebui condiționată de atenții sau interese ascunse.
Le spun părinților exact ce văd: când copilul este muncitor, când este dezorganizat, când are potențial, când pierde timpul, când are nevoie de ajutor real și când este doar prea obișnuit să fie scuzat pentru orice. Uneori adevărul deranjează. Dar minciuna liniștitoare nu ajută pe nimeni.
După atâția ani în sistemul de educație, într-o perioadă în care profesorii sunt tot mai des puși la zid pentru că cer disciplină și seriozitate, pot spune un singur lucru: nu regret că am...
Opinia pe larg, în articol, accesand https://latabla.ro/.../191-profesoara-stricta-refuza...
Prof. Adriana DUMITRESCU