Pe sub podul adormit,
rezemat de maluri sparte,
trece un râu liniștit,
blând, cu mâinile la spate.
Sus, în salcia pletoasă,
stă luna cu șoldu-n mâini,
visătoare și frumoasă,
precum grâul copt în pâini.
Somnul de la ușa mea,
mângâie tâmple cărunte.
Noaptea, precum o cățea,
mi se-așează blând pe frunte.
Dincolo, un clopotar,
trage clopotul de limbă,
tăind zile-n calendar,
celui ce nu se mai plimbă.
Râul, curge liniștit,
spălând pietrele pe frunte,
pe sub podul adormit,
rezemat de maluri mute.
Puiu RĂDUCAN