Se afișează postările cu eticheta mic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mic. Afișați toate postările

duminică, 17 februarie 2013

Românii, cel mai redus salariu minim din UE


 Românii, estonienii și maghiarii primesc cele mai reduse salarii minime din Europa.
Astfel, românii primesc un salariu minim de 1,28 de dolari pe oră, de unsprezece ori mai puţin decât cei mai bine plătiţi angajaţi din Uniunea Europeană, precum cei din Luxemburg, Franța sau Irlanda.
Cele mai mari salarii minime se plătesc în Luxemburg, de 14,21 dolari pe o oră de muncă, aceștia fiind urmați de francezii şi de irlandezii, fiecare obținând peste 12 dolari pentru o oră de muncă.
Din anii 2000, salariile minime au crescut peste tot în Europa, însă nu în acelaşi ritm, astfel că anul trecut, câştigurile lunare ale muncitorilor români erau cu 120 de dolari mai mari decât în 2001, potrivit digi24.ro.
Cele mai reduse salarii minime din UE:
România 1,28 dolari/oră
Estonia 2,22 dolari/oră
Ungaria 2,24 dolari/oră
Cele mai mari salarii minime din UE
Luxemburg 14,21 dolari/oră
Franţa 12,55 dolari/oră
Irlanda 12,03 dolari/oră
Salariul de bază minim brut pe economie a crescut de la 1 februarie cu 50 de lei, la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, iar de la 1 iulie urmează să fie majorat la 800 lei lunar.
Începând din 1 ianuarie 2012 şi până în februarie 2013, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost de 700 lei lunar, reprezentând 4,13 lei/oră.

                                                                 Cristi SOMEŞAN

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Avem cel mai mic salariu din UE


      Şi bulgarii ne-au depăşit la capitolul salarizare! Dacă până în acest an, ţara noastră avea al doilea cel mai mic salariu minim din Europa, de la 1 ianuarie am fost surclasaţi de bulgari, care au un salariu minim mai mare cu 0,37 euro faţă de salariul minim din România.
Începând cu acest an, salariul minim în Bulgaria a fost majorat cu 20 de leva, ajungând la 310 leva, echivalentul a 158,424 euro, relatează gândul.info.
Astfel, salariul minim din Bulgaria este mai mare decât salariul minim din România, care este în prezent de 700 de lei, adică echivalentul a 158,387 euro.
La nivelul UE, cele mai recente date disponibile pe Eurostat, valabile la 1 iulie 2012, arătau că România era pe penultimul loc din UE în ce priveşte salariul minim, cu 157 de euro, iar Bulgaria era pe ultimul loc, cu 148 de euro.
Premierul Victor Ponta a anunţat, ieri, că există intenţia de creştere a salariului minim pe economie de la 700 la 800 de lei (respectiv peste 180 de euro). Guvernul va susţine creşterea în discuţiile cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional care va sosi pe 15 ianuarie la Bucureşti.
Programul de guvernare al USL prevede creşterea salariului minim pe economie la 1.200 de lei până în anul 2016, dar şi reducerea în următorii patru ani a CAS datorate de angajator cu cinci puncte procentuale.
Ceea ce nu înţeleg eu este de ce avem cel mai mic salariu din Europa iar preţurile sunt aliniate cu cele din ţările U.E., adică sunt aceleaşi preţuri ca în occident! Până la urmă dacă stai şi cugeţi un pic suntem un popor de supravieţuitori!
Când eram copil mic am învăţat nişte versuri, care cred că tare bine merg în conjunctura actuală:
„DACă şi cu POATE
S-au dus să înoate;
DACĂ nu era
POATE se îneca...”

POATe că în 2016 salariul minim pe economie va fi 1.200 de lei, dar DACĂ nu?!

                                                                              Cristian LAURENŢIU