Se afișează postările cu eticheta mihai nae. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mihai nae. Afișați toate postările

joi, 12 martie 2026

Impresii de spectator


Dumincă 8 martie 2026, premieră la Teatrul Municipal Baia Mare, piesa „Cu sufletul nu-i de glumit” de Dimitré Dinev, traducere Dan Stoica. PREZENT!

Dragi băimăreni și musafiri ai orașului, pentru că acest articol vorbește despre impresii, voi începe cu o amintire pusă la ierbarul existențial: „Casa Wittgenstein” din Viena, un edificiu arhitectonic cu caracter reprezentativ pentru epoca în care a fost construită dar și pentru ilustrul ei proprietar, filosoful Wittgenstein, a găzduit în 2003 lansarea primului roman al lui Dinev, „Engels Zungen”, (Limbile îngerilor). Edificiul arhitectonic aparține statului bulgar și este destinat pentru actvități culturale, conferințe internaționale, etc. Dimitré Dinev este bulgar și în cadrul activității de prezentare a romanului am avut prilejul să asist și eu la eveniment. Să văd o piesă de-a lui, jucată aici la Baia Mare, este un prilej de parfum nostalgic al vremurilor în care eram la Viena, avid să nu pierd nimic din pulsul cultural al orașului. O nostalgie pe care o simt cu atât mai mult cu cât traducerea aparține unui prieten de-al meu, Dan Stoica, la care i-am fost martor la Starea Civilă în primăria sectorului 10. Deajuns cu legănarea nostalgică...
Eine heikle Sache, die Seele - Cu sufletul nu-i de glumit, este o comedie macabră în care moartea devine o prezență universală, care prin regia domnului Daniel Vulcu este transferată și pe meleagurile noastre, în inima Maramureșului, la Săpânța.
Macabrul, o categorie estetică bine definită a literaturii, preocupă mulți scriitori; moartea rămâne o temă explorabilă, dătătoare de fantasme și ficțiune fără margini.
În piesa „Cu sufletul nu-i de glumit” ne întâlnim cu „moartea” pe tot parcursul spectacolului. Moartea e pretutindeni, pândește, își alege candidații. Nu voi da aici nimic din cursul evenimentelor din scenă, pentru a nu dezvălui surpriza cu care spectatorii se vor confrunta. Dar pot să felicit regizorul pentru un spectacol de umor debordant, pentru „curajul” de a se juca cu moartea la modul exacerbat. Hiperbola în care un priveghi se transformă într-o petrecere, este inspirată din realitatea în care cei care priveghează un mort, au cărți de joc, deapănă amintiri cu mortul, creează o atmosferă mai degrabă hazlie decât una de petrecanie! Domnul Vulcu care a montat peste 60 de piese de teatru și a condus Teatrul Regina Maria din Oradea timp de 15 ani, a expus cu mult rafinament, prin maniera regizorală, slăbiciuni și defecte umane care au creat râs pe tot parcursul spectacolului.
Regizorul Daniel Vulcu, face un artificiu geografic și duce Maramureșul la Viena în cartierul 16, Ottakring, cu adresă definită în Panikengasse. O mână de muncitori români se întâlnesc la evenimentul funerar și lucrurile o iau razna; atmosfera tristă se preschimbă treptat, totul intră în persiflarea morții ca act biologic, totul primește amprenta pe care doar „Cimitirul Vesel” o poate proiecta prin renumitele epitafuri hazlii, regăsite în inscripționările de pe cruci.
Pentru mine personal, jocul cu cadavrele a avut un și mai mare efect emoțional decât al spectatorului de lângă mine, pentru că eu am trăit pe viu confundarea unor cadavre la o înmormântare din familie; în acele împrejurări am căutat cadavrul familiei timp de trei zile, (1991) încercând să găsesc răposatul, la început în morgă, pe urmă printre cei vii, pe urmă prin diferite cimitire, prin capele, printre cruci, etc. În primul comentariu, pun un link cu această povestire pentru cei care sunt curioși să vadă amănunte despre teribila întâmplare, relatată la modul comic, așa cum prietenii mei mă cunosc.
Am remarcat din nou cu multă satisfacție scenografia excepțională semnată de domnul Mihai Vălu, care prin sugestii deosebite de expresie plastică, a completat perfect conceptul regizoral. Simbioza dintre imagini filmate și actul actoricesc este tot mai des întâlnită în creațiile scenice contemporane. În acest spectacol avem din nou un accent foarte sugestiv prin proiecțiile propuse. Moartea este „vie”, apare de „nicăieri”, plutește și se pierde în neant, până la următoarea victimă din calendarul ei haotic. Domnii Cristi Popovici și Liviu Popovici semnează cu succes procesul de video mapping și filmările.
Doresc să mai remarc cei doi soliști de la secția muzicală, domnul Marcel Mache Mîrza și domnul Dorin Griguța, care prin cântecele interpretate aduc încă un plus întregului concept de regie artistică. Așadar, POFTIȚI LA TEATRU!

Mihai NAE

joi, 5 martie 2026

Invitație la teatru și voie bună!

 

Prietenii mei băimăreni care încă nu au văzut spectacolul meu „Familia Pop”, îl pot viziona pe data de 22 martie 2026. Teatrul Municipal Baia Mare, îl mai joacă probabil doar o singură dată! Vom vedea pe urmă dacă familia Pop se întoarce la toamnă cu alte peripeții!

Mihai NAE

joi, 12 februarie 2026

Întrebare: va mai exista țara asta peste încă o sută de ani?


Cunoaște toată lumea atitudinea lui Churchill când i s-a cerut să taie bani de la cultură pentru a asigura finanțarea războiului împotriva lui Hitler, iar Churchil a răspuns: Dacă tăiem banii de la cultură, pentru ce să mai luptăm?

Facem un salt din Marea Britanie și ajungem în România comunistă. Un președinte de CAP, care era un tovarăș de nădejdie al organizației de bază, a făcut carieră și a tot urcat până a ajuns la direcția de cultură a unui județ. Acolo a participat la un concert al filarmonicii și la final l-a chemat pe dirijor la el.

- Tovarășu’ dirijor! Am asistat la concertul vostru, dar eu cred că vă bateți joc de noi, de societate.

- Cum așa? Cum ați ajuns la concluzia asta?

- Tovarășu’ dirijor, nu încerca să mă aburești pe mine. Instrumentiștii ăștia trag chiulul. Cântă când și când, iar mai stau, iar mai suflă în goarnă câte puțin, iarăși mai stau, e acolo unul cu niște tobe, ăla a bătut de două ori; păi tovarășu dirijor, asta nu e bătaie de joc? Recunosc că sunt vreo doi la vioară care muncesc. Ăia trag cu arcușul aproape tot timpul. Dar spre exemplu, la pian, e acolo o muiere, care se uită în gol jumătate din timp. Și mai sunt trei, ăia cu dulapurile alea ca niște viori care stau în picioare. Nici ăia nu fac treabă. Păi la ce ești dumneata dirijor? Asta e o atitudine în care le dai voie oamenilor să-și facă de cap.

- Tovarășu’ secretar, dați-mi voie să vă explic! Așa este partitura!

- Ce să fie?

- Partitura.

- Ce e aia?

- Sunt... notele. Notele muzicale.

- Alea care le aveți voi pe niște foi volante?

- Da.

- Tovarășu dirijor, să-mi spuneți cine le scrie pe astea?

- Sunt mulți compozitori...

- Lasă-mă cu compozitorii! Cine scrie foile alea?

- Notele fac parte din compoziții... Compozițiile le fac compozitorii.

- Da?

- Da.

- Și astea de astăzi, cine le-a scris?

- Ludwig van Beethowen.

- Bine, ești liber! Să-l trimiți la mine pe Betovăn ăsta, că vă învăț eu să munciți cu respect pentru toată clasa muncitoare. Voi vă faceți aici că cântați, în timp ce oamenii muncii lucrează în oțelării, scot minereu, fac agricultură, voi trageți cu arcușu’ scârța – scârța și vreți salarii.

Venim în februarie 2026. Actorii să stea opt ore în teatru. Le punem un ceas cu cartelă să-și facă pontaj. Să vină toți de dimineață la servici. Cine a mai auzit să lenevești toată ziua pe-acasă. Ce? Lumea să muncească pe brânci ca să-și facă bani de-o pânie și actorii să se fofileze doar așa, prin societate? Și dacă muncesc peste zi, n-au decât să stea acasă seara. Și să pună spectacole în timpul zilei, când sunt la servici!

MIHAI NAE

miercuri, 4 februarie 2026

Piesa „Der Talisman” (Talismanul) de Johann Nepomuk Nestroy, tradus[ de maramureșeanul Mihai Nae

 


Dragi prieteni, după o muncă asiduă de vreo patru săptămâni susținute, am reușit să fac o traducere care e de fapt mai mult o adaptare după piesa „Der Talisman” (Talismanul) de Johann Nepomuk Nestroy, scrisă la 1840 (!), într-un limbaj vienez care s-a cam stins, așa cum vocabularul din „Ciocoii vechi și noi” este azi o relicvă lingvistică. Lucrările lui Nestroy nu s-au mai tradus în limba română! Este o muncă sisifică la care umorul trebuie reinventat, semantica trebuie adaptată, personajele trebuie revitalizate în contextul percepției contemporane. Am adaptat tot materialul în dialectul transilvănean, cu regionalisme și arhaisme pline de umor și de conținut metaforic. Spre exemplu, grădinăreasa Flora vorbește cu grădinarul Plutz: „Flora: (către Plutz) Da’ nu-i tăce’? Ț-oi da io mintenaș vreo două iertăciuni păstă tolcer, de s-a mira dințaroșu’ cum zboară dinți fără haramfogău! Și-apoi nici un felcer nu ț-a mai tomni gura din care tăt boscorodești. Ni măh la el... ” Toată piesa este condimentată cu astfel de replici. De ce fac acest anunț aici? Am speranța că interesul pentru o premieră națională va fi destul de viu încât și această postare să creeze curiozitate. Cine dorește să parcurgă textul, îl pot trimite în format pdf, spre o lectură umoristică, plină de fior actoricesc. Postarea se adresează prietenilor mei actori și regizori, dar și publicului larg, dornic să reintre în lumea graiului autentic, neaoș, fără improvizații aduse din contemporaneitate. Sunt și momente în versuri:

Lumea asta-i de glazură
Sub miere să ascunde ură.
Nu ce zîce omu’ sau ce face!
Lumea tătă să preface!
Ce-i amu prilej de fală,
Mâine-i pricină morală,
Să judecă îmbrăcămintea,
Nu ce are omu-n cap, nu mintea!
Păru’ de pă creștet îi valoare,
Pusă la îndoială însăși de culoare.
Păru’ negru, galbăn sau roșcat,
Face și legea și verdictu’-i dat!
Lumea asta-i o spoială,
Îi subțâre tencuială...
Că nu judecata dreaptă,
Te suie mai în sus o treaptă!
Minciuna și ipocrizîia
Își ieu din glod fățărnicia,
Că-i numa’ tină și mocirlă
Când să face cioara mierlă.
Și bogații prefăcuți
N-o cetit, da’ îs știuți.
Trag învățăminte strâmbe,
Le suflă cu larmă-n drâmbe,
Și trompeți și dobe mari,
Surle-n piață la samsari,
Tăt neamu’ și tăt omu’ ca să știe,
Învățăturile dintr-o prostie!
Că de fapt, haina și cu păru’ la culoare,
Nu pot vrednicia-n veci să o măsoare!
Păru’ roșcat îi o mirare!?
O vicleană înfățișare!?
Că-i asămănată cu vulpea roșcată,
Cu vulpea hunshută, șireată?
Da’ cum să fie omu’ în fățărnicie,
Că nu-i născut el pă slugărnicie,
Pântru păru’ care i-o crescut,
Când mă-sa-n lume l-o făcut...
Și cu ce-am rămas de la balu’ mascat?
Cu hainele; luate pă-ncercat!
Am un rând de haine nepurtate,
Pot intra la altă curte, într-o altă societate!
Nah, deci, ca să zic, în cursul nopții am tras cortina și am răsuflat. Acum am făcut și aici acest anunț! Piesa va fi trimisă la mai multe teatre din Ardeal; dacă vreun regizor va putea aduna o trupă de actori care să fie crescuți în grai, dacă vreun teatru de pe la noi se va „încumeta” la o premieră națională, vă anunț cu mult entuziasm! Big smile!

Mihai NAE

joi, 23 octombrie 2025

INVITAȚIE - „Elegie cu un...Zâmbet!”

 

Vă invit cu emoție să cunoașteți firea mea lirică; balade și doine scrise în grai urmate de versuri nocturne. În schimb, poezia pe care o compune Adina este ciolanul (100 pentru două persoane).

 „Recitativul” are loc sâmbătă 25 oct. 2025 la ora 19:00, în „berărie”, cu foc în șemineu și jar în simțiri.

 Rezervări: 0758901131. 

Al vostru Mihai Nae!


joi, 13 martie 2025

Am scăpat...

 


Am scăpat de un impostor, dar nu am scăpat de impostură. În Parlamentul României avem o sumedenie de impostori, la fel și în guvern. Această caracatiță răpitoare și hunsfută, această molimă parazitară care suge, precum lipitorile, banul de la buget, acești ticăloși care și-au pus odraslele în cele mai bine plătite funcții, acești mișei care au inventat agenții statale pentru amantele lor, tâlharii care împărțesc banul public între ei ca o haită de coioți, tot acest cancer trebuie eradicat. Nu știu cum, nu am soluții, dar știu că această curățenie nu se face cu gloanțe și nici măcar cu bâte sau cu „ajutor rusesc”!

O mizerie de om precum Ciolacu și gașca lui mizerabilă sunt la putere și se agață acolo cu un teatru ieftin de reinventare a valorilor reprezentate de cinste și intenții curate. Și ce va face un Crin Antonescu? Le va cânta în strună tot lor, cei care l-au pus acolo de mascotă ca să-l strângă bine de tot sub centură. Sau crede cineva că Nicușor poate să țină piept celor care au furat toată averea țării după ‘89? Ce să facă Nicușor Dan? Să repare țevile de încălzire în toate orașele? Poate Lasconi să facă față la mașinațiile din spatele ușilor ferecate ale fostei și actualei securități? Și Ponta ce mai vrea? Cum să-l crezi pe unul care a fost PSD-ist toată viața lui, care până ieri era consilierul lui Ciolacu iar acum e împotriva sistemului? Cât de proști ne cred ăștia? Pe cine să votezi președinte? Vine un Puric să se puricească la ușa Kremlinului? Vine vreun Dungaciu pe care nu-l cunoaștem deloc? Și Fenechiu? Da, poate că Fenechiu ar fi bun, cred că e singurul care mai are valoare de politician. Că la președinția României nu e nevoie de un administrator ci de un diplomat! Șoșoaca ar vrea și ea din nou să candideze. Și ea, ca Georgescu, ar vrea să vină cu botnița în societate, să oprească presa, partidele, să facă ravagii, să urle din megafonul alienării ei mintale. Simion la o galerie și ea la cealaltă; tobe, vuvuzele și larmă asurzitoare...Și mai sunt câțiva candidați care au forța de prezență a unui țânțar pe urechea unui elefant. Avem doar o pauză de respirație, dar rucsacul de pe umerii națiunii este la fel de plin cu bolovanii corupției, a înșelătoriei, a prefăcătoriei și a jafului constant. Nici măcar Bolojan nu cred că s-ar descurca în hățișul de manevre regizat din umbră de bogătașii nevăzuți, cei care au avut acces la conturile României din Elveția și din alte țări, după ce au devalizat Intreprinderea de Comerț Exterior, în urma asasinării dictatorului Ceaușescu. România rămâne o țară căpușată, iar cu amnințarea războiului, politicienii corupți ies din atenția poporului, preocupat acum de soarta păcii.

Mihai NAE

sâmbătă, 15 februarie 2025

Nu ar mai trebui să consumăm timp cu oameni cu frunte îngustă!


 Nu ar mai trebui să consumăm timp cu oameni care dau dovadă de frunte îngustă! Mereu am zis că poți fi îndrăgostit de nepoții tăi și lucrul acesta e legitim și curat, mereu am zis că poți să iubești natura și e chiar necesar, mereu am zis că poți iubi oceanele sau poți îndrăgi oameni din lumea politică! Dar la profilul care te reprezintă să pui un copac, o mâță, niște valuri de oceane sau fotografii cu copii sau chiar să nu pui nimic, să lași un cerculeț gol, reprezintă de fapt o goliciune interioară. Dar când mai pui la profilul tău, spre exemplu fotografia lui Trump, nu doar că ești trompeta acestuia, dar ești de fapt o mascotă, un fel de surogat uman!

La ultima postare a venit un „Donald” pe nume Sorin Dumitru Dobrila care mă sfădește mai de multă vreme. De ce nu l-am dat afară din listă? Ei bine, eu consider că toți avem dreptul la opinii, chiar dacă ele sunt contradictorii. În ceea ce postez eu aici nu aduc jigniri, eventual răspund cu unele ca replică în comentarii. Pentru că de fapt prostia nu o poți jigni! Domnul trumpist, despre care facem vorbire, a mai luat o postare de la mine, care era în legătură cu boicotul magazinelor. Voi pune aici un screen, ca să mai vedem încă o dată (dacă mai era nevoie) ce fel de gândire au „suveraniștii” noștri!
Iar acum voi face o referire la perioada pandemiei, în care poliția și-a făcut de cap, o vreme în care și-au bătut joc de noi și ne-au închis în case pe timpul nopții, în sensul că virusul acela mic, miculuț, (cam cât acidul dezoxiribonucleic sau aurul monoatomic) umbla, după ora 22:00 până la 5:00, ca un virus turbat să prindă oameni pe stradă! Dacă nu te prindea virusul, te prindea poliția. Pe Adina mea au scos-o de la duș, cu girofaruri și sirene, iar eu a trebuit să ies în balcon pentru că eram în carantină, venisem de la Viena după miezul nopții! A trebuit să ne arătăm fundurile în fereastră ca să se vadă că suntem acasă și mâncăm din rezerve. Magazinele mari au fost obligate să aplice legi deșănțate și să contribuie la paranghelia de dezmăț legislativ. Eu nu am pus la îndoială existența virusului, dar trăind oarecum în sfera mea de la poalele dealurilor, nu m-am vaccinat. Pentru că vaccinurile nu au fost niciodată omologate, ci au fost doar recomandate!
Fac o paranteză în favoarea lanțurilor de magazine, nu sub aspect economic, al veniturilor pe care le realizează, ci din punct de vedere al felului în care și oameni și comerț și instituții trebuie să se supună legilor sau decretelor sau altor tipuri de bășini politice, date în Ordonanțe de Urgență. Nu te aștepți de la niște lucrători comerciali, angajați, să facă revoluție și să încalce legile țării.
Dar să revin la cetățeanul onorabil care se tot ia de mine și pe care din rațiuni de respect nu l-am blocat. Știm cu toți că acești pretinși „suveraniști” aruncă cu pietroaie verbale pe unde apucă, știm că scuipă venin, că jignesc, că înjură, că sunt mârlani, că sunt departe de orice lume a manierelor. Am șters din listă câteva sute... Dar nu cred că mă voi mai lăsa scuipat, de dragul convenției civice. Ah da: oricine exprimă altă părere în antiteză cu convingerile lor, este plătit să o facă! Oamenii nu mai pot avea opinii contrare cu „izvoarele sfinte din Carpați”, că repede sunt membri ai unei liste de oameni plătiți! Spunea acest Dobrilă (cu fotografia lui Trump) că îmi „țâțâie curul”, că voi fi luat la întrebări de adevărații patrioți! Ei bine, înjurăturile și ofensele au sclipirea lor! Ne arată cum strălucește ignoranța și prostia reflectată din luciul unui creier fără circumvoluțiuni, un creier ca un bec, neted și rotund! Pun așadar postarea distinsului trumpist care probabil are contacte cu alte specii inteligente, care bea doar apă cu informații, (nu H2O), care numără nanocipurile din Pepsi, care este pui de dac autentic, domnul care aplaudă deraiații din SOS și șoșoaca cu tot cu botniță, omul care face plecăciuni unui Simion din galeria de fotbal, distinsul domn care aruncă cu pietroaie și scuipă zgomotos ca un mârlan pe holda pustie a reprezentărilor lui sociale:. În colecția mea de fotografii, jpg-ul poartă numele de „Bou Sorin Dumitru Dobrila”. Repet, înjurăturile domnului vin după postarea în care mi-am exprimat părerea cu boicotul:
Nu ar mai trebui să consumăm timp cu oameni care dau dovadă de frunte îngustă! Mereu am zis că poți fi îndrăgostit de nepoții tăi și lucrul acesta e legitim și curat, mereu am zis că poți să iubești natura și e chiar necesar, mereu am zis că poți iubi oceanele sau poți îndrăgi oameni din lumea politică! Dar la profilul care te reprezintă să pui un copac, o mâță, niște valuri de oceane sau fotografii cu copii sau chiar să nu pui nimic, să lași un cerculeț gol, reprezintă de fapt o goliciune interioară. Dar când mai pui la profilul tău, spre exemplu fotografia lui Trump, nu doar că ești trompeta acestuia, dar ești de fapt o mascotă, un fel de surogat uman!
Repet, înjurăturile domnului vin după postarea în care mi-am exprimat părerea cu boicotul:

(Mihai NAE, pe pagina de facebook)

vineri, 24 ianuarie 2025

Cultura românească este salvată...


 Cultura românească este salvată, iată vestea! Imaginați-vă o localitate de mărimea orășelului Baia Sprie și ne putem teleporta în localitatea Balaguer, dintr-o provincie catalană. Aici își are reședința „Academia Internațională de Literatură și Artă – Balaguer – Spania”. Internațională, pentru că la această rampă de genialitate scriitoricească, alături de România se regăsește și Republica Moldova! Având sediul în Spania, caracterul internațional este deja conferit și academia oferă în diverse concursuri de creație, titula „MERITUL ACADEMIC”, o mică făbricuță de diplome, oferite marilor poeți care nu prea sunt luați în seamă de Uniunea Scriitorilor din România. De ce scriu aceste rânduri?!... Oamenii, din dragostea lor pentru vers, pentru trăirea poetică, nu se mai mulțumesc cu denumirea de „cenaclu” sau „cerc literar”, nu, ei trebuie să defileze cu titula de „Academie”!


Dex: 1. Înaltă instituție culturală care reunește pe cei mai de seamă savanți și artiști; 2. societate de învățați, de literați, de artiști etc. creată pentru dezvoltarea științelor și a artelor. 3. Prima școală filozofică, înființată de Platon la Atena, care își ținea întrunirile în grădinile consacrate eroului Akademos.

Contrastul dintre importanța localității Balaguer pe plan cultural, istoric sau româno-spaniol și denumirile pompoase de „Academie” și „Merit Academic” este nu doar hilar, nu, contrastul invocă ridicolul absolut. În istorie avem destule exemple de localități care au rămas neînsemnate din punct de vedere economic sau demografic, dar care au o tradiție de sute de ani înainte de a primi titula de „ACADEMIE”. Noi facem direct academii, suntem buricul pământului, deci să nu ne mai mirăm de o „șoșoacă” sau de un „Călin – nebunul”! Contactul cu realitatea s-a pierdut în metafore care aduc plăsmuiri fantasmaogorice cu răsunet patriotic mioritic, cu tot cu căcăreze, la nivel paneuropean. Și stați! În Getafe avem și Casa Română de Cultura (denumirea pe fb „articulat”) ; și aici se organizează concursuri de creație cu tot cu diplome. Deci suntem bine, românii din Spania au parte de carte! VIVAT!

Mihai NAE

luni, 1 mai 2023

Pamflet

 


Învrednicirea de a fi scriitor se atribuie la născare… Acolo vin patru babe care, după dispoziția lor, dau de la ele câte ceva… Ele fericesc copilul uitându-se la părinți… Dacă tatăl era beat mereu și mama era la servici, copilul va primi un destin încropit din două mari nefericiri, deci va fi un victorios la crâșma din cartier… Babele astea nu se joacă… Eu am venit pe lume după ce tata a murit. Nu știu mare lucru despre el, doar că NU era organizat pe alcool. Din cele patru babe una era absentă. A stat mama ce a stat, cam vreo nouă luni, după care a zis, eu îl fac, poate că reușeșete ceva de aici. Babele astea despletite nu dădeau verdicte decât în formație completă. Și iată că mama m-a făcut fără ele… Cele patru babe din patru zări, nu s-au mai întrunit și eu am primit doar resturile de la un festin al secretarului de partid cu soția și amanta lui la un festival de buci victorioase și umplute. Mama nu a luat parte la această ședință, nu era înscrisă încă în partid. Eu am zbierat, îmi era poftă de lăptic; mult mai târziu mi-a venit pofta de bere. Era proastă, berea; berea la halbă costa (la Semilună - Baia Mare) trei lei. Acum mă uit la lună și aș vrea să urlu. Din pruncia lui Darwin, parcă aș mai găsi resurse de urlat. Mă tem însă că vecina se va sfădi cu câinii ei, cu care mă pot lua la întrecere. Ei nu au evoluat, au rămas căței. Roger Waters scarpină o chitară chiar acum, eu mă scarpin în același timp, aproape în cur… Curul devine studiu biblic, ce să faci tu cu curul tău? În afară de faptul că îl porți cu tine mereu, partea lui dorsală poate deveni centrul de atenție al unui atacant care lovește cu vârful bocancului, îți dă un picior din iubire pentru mingea peste care a trecut o rabă și a spart-o. Anii au trecut și de aceea atancantul lovește în toate cururile aplecate, adică cele care stau la împroșcat. Prin aceste gesturi el devine vârf.

Dar mai sunt și alte aspecte legate de cur. Cu curul totuși se pot face și minuni. Un cur darnic, nemaltratat cu lovituri executate de la 11 metri, (sau de la 20 de cm) poate deveni un evantai compus din două părți similare care nu fac vânt, ele fac doar vânturi în condiții de fasole. Desfăcute, cele două buci pot aduce semne de întrebare deopotrivă curului (care nu judecă - doar există), dar și purtătorului, în sensul retoric dacă să mă las pătruns/pătrunsă (a se citi în acord cu număr și gen „gaura”) de o unealtă biologică gândită pentru niște alergăleți puși pe intabulare. Știind deja că el, curul nu judecă, fără prea multe zbateri filozofice, el se lasă pătruns deopotrivă, bărbați femei sau cimpanzei (Darwin a zis, nu eu)!
Revenind la actul scriitoricesc, iar devine curul foarte important. Dacă judecăm cu curul, scriem astfel de imposturi, ca aceasta. Eu personal în calitate de membru al juriului compus aci, cu tot cu uneltele biologice, consider că gândirea cu curul a ajuns la ministerul învățământului. Acolo niște doamne cu cururile lor joacă rolul babelor plictisite de atâtea destine. Aceste doamne perindabile, țin frumos curul deasupra mesei, de unde deducem că masa nu este doar un loc unde ne așezăm ca să mâncăm. Bine, recunosc că limba are și în acest caz rostul ei; nu cel natural cu tot cu papile, ci rostul care face niște pile. Cu cât mai multe limbi, cu atât mai multe pile; relații care vin de la masa abundenței unde bucile își schimbă întrebuințarea după caz: unele se lasă linse, altele pătrunse, cum ar fi și în cazul EUROVISION! Și iată că îmi vine în minte și ministrul Bode, despre care nu știm cum își folosește curul, dar știm că de multă vreme îl poartă peste grumaz și când râgăie, iese o mireasmă de la birtul gării din Lehliu Gară!
Deci în concluzie, eu nu sunt un scriitor, ci doar un scribăreț… Despre curul meu pot afirma cu tărie tovărășească că a fost folosit pentru lovituri în partea lui dorsală, pe strada Scînteii, în Baia Mare, dar pe vremea aceea pantofii sau bocancii veneau de la fabricanții din Italia. Prin urmare, neavând CTC, bocanii de producție românească s-au rupt în curul meu dorsal cu care nu am putut să mai șed, dar nici să-l folosesc în scopuri practice pentru că nu mi-au dat nimic de mâncare în timp de făceau antrenamente (două săptămâni)!
Rețeta de slăbire o are fostul căpitan, devenit mai târziu maior, cu care m-am întâlnit peste 31 de ani într-o parcare din Austria (numele lui este Mărieș), dar nu am fost capabil să-l pleznesc; el se deghizsase și nu am știu dacă are curul pe grumaz sau îl ține în pantaloni!
Concluzia acestei întârziate filozofii despre cur este un fel de bășină: nu sunt scriitor, dar am curul virgin. Cei care au vrut să mă pătrundă au folosit sufletul meu, acolo m-au împuns. Pe strada „17 Octombrie” și pe strada „Scînteii” (străzi devenite în timp eroine) în anul Domnului 1986, de unde am ieșit cu genunchii sparți și falca ruptă pentru 50 de zile la maxilo-facial în Cluj. Ah da, mai era unul: „căpitanul Peter”. El era vigilent, m-a culcat cu nasul în iarbă și m-a judecat cu un pum în falcă; el după sinea lucrurilor sale credea că e curul…
Acum, dacă mă pipăiesc, nu mă mai doare nici în cur. Mă gândesc, cu ceea ce am peste grumaz, că acești imbecili care purtau carnet de partid, apărau o fortăreață imaginară. Dar se foloseau din abundență de cururi, pe unele le lingeau, pe altele le împroșcau și uneori, iată, foloseau și curul lor pentru limbi concrete sau chiar pătrunderi zemoase. Accesul la gaura curului, să recunoaștem, nu era mereu o plăcere; pentru unii era un gest de maximă înfrângere trupească. Pentru alții (care erau trimiși la Canal) era o împlinire a destinului. Doamnele se exclud din această evaluare. Ele oricum foloseau bucile și nu prea se știe mult despre membrele de partid, decât că aveau limbi aspruțe și harnice. Și mai aveau guriță! Ea folosea la două scopuri, la șoptit și la destinația metaforică, aceea de a înlocui curul cu gura.
De fapt, chiar acum merge Pink Floyd, e ora 3 noaptea, eu stau cu curul meu pe un scaun pe care l-am furat. A fost singurul meu gest de furt calificat, l-am luat dintr-un depozit unde aruncau lucruri și eu, cu curul meu, m-am așezat pe el, am chemat-o pe doamna Poppins și am zburat cu umbrela ei și cu scaunul. Atât despre curul meu, că deja am vorbit despre dânsul.
Ursus nu poate deveni un destin dar are gradul de curs de calificare. Sunt absolvent nocturn (învățământ la distanță). Nu vă mai țin cu vorbe ieșite din fâsăieli pseudo - organice, ci vă las să dormiți cu cururile voastre rotunde și neprihănite. Bine?

Mihai NAE

joi, 30 septembrie 2021

Declaraţia zilei: Mihai NAE

 


La ce mă gândesc? Cine poate avea această curiozitate? În sfârșit, mă gândesc la toată pandemia asta, la tot acest dezastru social care va schimba lumea definitiv!... Eu am mai apucat vremea când în avion aveam o sticlă de pălincă, am mai apucat vremea când îmi duceam în Grecia berea la bagaje de mână (în avion; la greci berea e nasoală)... Acum? La ce să mă gândesc... Poate că mă voi gândi la ceea ce se gândește un bărbat și când doarme... Restul este o înscenare, copiii nu vor mai ști cum e să „fii liber”!

joi, 8 iulie 2021

Despre accidentul de la VIVO Baia Mare și nu numai

 
Crede cineva că s-ar mai putea adăuga comentarii, (reflexii, tristeți, oftaturi, revoltă, neputință, resemnare, etc.) la evenimentul de la VIVO? Dacă nu aș avea nimic de zis, sincer, aș tăcea în rușine și pioșenie… Nu buiecia unor tineri de „bani gata”, nu mașinile lor ne omoară, nu lipsa lor de experiență la volan, nu infatuarea lor susținută de manele gen „am bani am fetițe, am mașini și am cuțite”... Crima vine din partea statului român care nu are la școală materia „să învățăm cum să trăim”... Dacă niște părinți bine aranjați cu sistemul (evaziuni, aranjamente, telefoane discrete și bani la pungă), dacă acești părinți dăruiesc copiilor mașini cu care ei ne omoară, noi nu îi mai putem ajuta pe acești părinți; din păcate nu putem să ajutăm nici odraslele cu BMW-uri și bășini la creier, băieți care nu au valori, nu cunosc scara de valori. Nu putem ajuta nici familiile îndoliate! Pe vremuri un post de TV dădea o emisiune „Chef de chef” unde se bâțăiau din cur pirande fugite de-acasă după mașini verzi pe pereți cu mulți cai… Societatea românească cu profesori corigenți, cu profesoare compromise prin diplome cumpărate și cearșafuri mototolite, societatea românească suferindă de paraziți (păduchi și viermi) poartă vina prin fiecare dintre noi! Da, e o acuzație teribilă! Întrebați-vă totuși ce faceți voi (fiecare) pentru a îmbunătăți valorile sociale!?... Care sunt faptele fiecăruia? Nu, dragi cititori, răspunsul nu găsește un vinovat de o tragedie, răspunsul ne acuză pe toți! Ne trebuie un nou tren al dezvoltării noastre ca nație! Dar trenul nu poate merge fără șine. Și de aici începe paradoxul: nu avem miniștri competenți, nu avem școli pedagogice care să preagătească „șinele” și prin urmare nu avem „cale ferată”. Și până bâjbăim noi să ne regăsim mândria devenită gomflabilă, până ne scărpinăm în cur să vedem pe cine am ucis într-o stație de autobus, până să avem o urmă de civilizație, vor mai trece ani fatidici! Domnule Johannis, (România Educată) ce părere aveți?!

Autor: Mihai NAE

luni, 13 februarie 2012

CONDEI DE JURNALIST

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Suceava împreună cu editura „Cartea Sonoră”invita elevii de liceu să ia parte la Concursul interjudeţean de interviuri şi reportaje "Condei de Jurnalist"!

Parteneriatul deschide alternativa prezentării directe online a creaţiilor, fapt care dă o notă în plus de entuziasm şi care poate antrena mai mulţi elevi la participare.

Prezentarea reportajelor online oferă elevilor posibilitatea de a distribui lucrările în toate platformele de socializare, la prieteni şi cunoştinţe. Mai mult decât atât, accesul la lectura reportajelor postate de concurenţi antrenează competiţia în direcţia perfecţionării textelor.

Vă invit aşadar să parcurgeţi detaliile şi regulamentul concursului:

http://www.pasager.eu/CONDEI_DE_JURNALIST

Mult succes!

Mihai Nae

Redactor şef

Editura Cartea Sonoră

Coordonator proiect enciclopedic pasager.eu

mihai.nae@carteasonora.ro