Se afișează postările cu eticheta ora de vară. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ora de vară. Afișați toate postările

vineri, 23 martie 2018

România trece la ORA de vară

În noaptea de sâmbătă spre duminică România trece de la ora de iarnă la cea de vară, astfel ora trei devenind ora patru.


În fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, românii îşi dau ceasul cu o oră înainte, deoarece România trece la ora de vară. Mai exact, în noaptea ce desparte 24 martie de 25 martie 2018, toate ceasurile din România vor fi date cu o oră înainte. Ora 03:00 va deveni ora 04:00.
Ziua de 25 martie va avea doar 23 de ore, în loc de 24 de ore din această cauză. Ceasurile se vor da înainte în acelaşi moment în toate ţările Uniunii Europene.
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939 ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00 şi prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, şi 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România.
Din 1997, ora de vară începe în România în ultima duminică din martie şi se încheie în ultima duminică din octombrie, la fel ca în toate ţările europene.


                                                                                                    C.S.

luni, 12 februarie 2018

Parlamentul European a votat pentru eliminarea trecerii la ora de vară și ora de iarnă!

Parlamentul European a votat pentru eliminarea trecerii la ora de vară și ora de iarnă. Schimbarea orei vara și iarna ar putea să fie lăsată în spate, după ce Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea introducerii aceluiași timp pe tot parcursului anului. Urmează ca membrii Consiliului European să evalueze în detaliu directiva privind ora de vară și cea de iarnă și, dacă este cazul, să propună revizuirea ei.
”Sunt foarte încântat că după ani de discuții la nivelul comisiilor în Parlamentul European a fost dezbătută această rezoluție și votată astăzi în plen. Iar Parlamentul a acceptat propunerea noastră să întrebe Comisia Europeană să vină cu o recomandare prin care să încheiem schimbarea bi-anuală de oră”, a spus Sean Kelly, parlamentar european din Irlanda.
De ce a fost luată decizia în UE,   pe care Turcia, de exemplu,  o aplică? Pentru că beneficiile legate de ulilizarea în zona de timp activă a luminii naturale ar fi mai mici decât menținerea aceluiași timp, fără dereglări pentru organismul uman care are de înfruntat  adaptări costisitoare pentru sănătate.
                                                                                                                                                       C.L.

vineri, 24 martie 2017

Se trece la ora de vară !

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 25-26 martie,  dăm ceasurile înainte şi trecem la ora de vară. Practic vom dormi cu o oră mai puţin - duminică, 26 martie, ora 3:00 va deveni ora 4:00 și va fi cea mai scurtă zi din an. 
Ideea de a trece la ora de vară, cu scopul de a avea la dispozi
ție mai multă lumină, a fost introdusă prima oară de Benjamin Franklin în timpul unui sejur în Paris, în anul 1784. Primul care s-a gândit însă în mod serios să facă această idee posibilă a fost un constructor londonez pe nume William Willett. Acesta a propus să dăm ceasul înainte cu 20 de minute în fiecare duminică din luna aprilie. 
Ora de vară a
șa cum o cunoaștem astăzi, a fost propusă în 1895 de entomologul George Vernon Hudson din Noua Zeelandă. Astăzi, 110 țări din întreaga lume se folosesc de mecanismul propus de acesta. Din Europa, Islanda este singura țară care nu face trecerea la ora de vară, iar Rusia, deși a început să aplice acest sistem din 1981, a renunțat după 20 de ani. În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima oară în 1932, dar practica a fost suspendată 11 ani mai târziu, în 1943, fiind reintrodusă în 1979.
                                                                               Cristian LAURENŢIU

marți, 25 martie 2014

Vom dormi mai puţin! Trecem la ora de vară!

România va trece la ora de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică (29/30 martie). Transformarea orei 03:00 în ora 04:00 va însemna mai puţin somn.
Ora de vară şi ora de iarnă au ca substrat economia de energie pe durata verii, fiind reglate în funcţie de activităţile zilnice si lumina naturala.
Deşi ne vom trezi mai devreme cu o oră decât iarna, cercetările arată că, din punct de vedere al sănătăţii schimbarea orei exacte nu are efecte vizibile asupra organismului.
Chiar dacă schimbarea orei exacte perturbă în mică măsură organismul, ciclul de somn, temperatura corpului şi dispoziţia creată de trezirea mai timpurie se adaptează în scurt timp.
Trecerea la ora de vară este un efort cu care organismul se poate adapta relativ uşor, însă acest lucru depinde şi de particularităţile fizice şi psihice ale fiecărui organism în parte.
Ora de vară a fost introdusă în România pentru prima dată în anul 1932 şi a functionat până în anul 1942, între prima duminică din aprilie şi prima duminică din octombrie. Din anul 1943, practica trecerii la ora de vara în Romania a fost suspendata, fiind reintrodusa din anul 1979.


                                                                    Cristian LAURENŢIU

vineri, 29 martie 2013

Duminică se trece la ORA DE VARĂ. Ce trenuri sunt afectate!


Ceasurile se vor da sâmbătă spre duminică cu o oră înainte, astfel ora 3,oo va deveni ora 4,oo!
România trece în noaptea de sâmbătă, 30 martie 2013 spre duminică, 31 martie, la ora oficială de vară. Trecerea la ora oficială de vară nu va afecta mersul trenurilor, dar vor fi întârzieri pentru garniturile aflate în circulaţie între orele 3.00 şi 4.00 (ora de iarnă)

Astfel, şapte trenuri internaţionale, 32 InterRegio şi 46 Regio vor fi afectate de schimbarea de oră, acestea urmând să recupereze întârzierile pe trasee, a anunţat CFR Călători.

Trenurile de călători vor pleca din staţii după ora de iarnă până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.00, care devine ora 4.00. După 4.00, trenurile vor pleca din staţii la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile spre Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina şi Bulgaria vor circula normal, după orele trecute în mersul trenurilor, pentru că trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi şi în aceste state.

                                                                           Cristian LAURENŢIU

vineri, 23 martie 2012

DUMINICĂ TRECEM LA ORA DE VARĂ


În această duminică, 25 martie, maramureşenii vor dormi cu o oră mai puţin, odată cu trecerea la ora de vară. Astfel, în noaptea de sâmbătă 24 martie, spre duminică, 25 martie, maramureşenii trebuie să dea ceasul înainte cu o oră, iar ora 3.00 va deveni ora 4.00.

                                                     Cristian LAURENŢIU