Se afișează postările cu eticheta pr. Al. Stănciulescu-Bârda. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pr. Al. Stănciulescu-Bârda. Afișați toate postările

duminică, 10 mai 2026

Scrisoare pastorală

 


Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXVI(2026),  nr. 561(1 –30 Aprilie)

 Dragii mei enoriași!

 Hristos a înviat! Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului să aducă apropiere de Dumnezeu, sănătate, bucurii, înțelegere, fericire în viața și în familiile Dumneavoastră, iar în lume pace între popoare!

*

         Puterea rugăciunii. Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte, icoanele  sau   alte obiecte sfințite. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul ,,material" al acestui fenomen divin. ,,O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri   Slezin, şeful Laboratorului de  Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. ,,Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele  din organismul uman, ea repară şi structura grav  afectată a conştiinţei."    Profesorul Slezin a  făcut ceva de necrezut: a măsurat puterea rugăciunii. El a înregistrat   electroence-falogramele unor călugări în timp ce se rugau   şi a captat un fenomen neobişnuit: ,,stingerea" completă a cortexului cerebral.

            Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă   mamele lor, în siguranţă absolută. Pe măsură ce   persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al   biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul   somnului profund sau al  rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta   stare necunoscută ,,trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă  vitală pentru orice persoană.

            Este un fapt cunoscut că  bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi  afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar  sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât   vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

            Slujbele bisericeşti  ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la   Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus  peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii  unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în   biserică normalizează tensiunea şi valorile analizei sângelui.

            Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la   Cernobîl, instrumentele de măsură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.

            Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de  asemenea, proprietăţi vindecătoare.. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor. Ultrasunetele, emise de clopotele care bat, omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se  încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A.   Malakovskaia. Semnul  crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii  patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi   lacuri. Este chiar mai eficient decât   aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.  Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.  A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea   Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai  mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.

            Astfel,  recomandările ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă. Apa sfinţită nu este  numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine  inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.  Spectrograful indică o densitate optică mai  mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles  sensul rugăciunilor şi l-ar  fi păstrat.  Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca…    Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.      ,,Apa distinge nivelul de credinţă al oamenilor", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot  sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai  mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană  credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.

*

        Îngerul toreador. Începusem să învăț prima mea rugăciune: ,,Înger, îngerașul meu,/ Ce mi te-a dat Dumnezeu!/ Totdeauna fii cu mine/ Și mă-nvață să fac bine./ Eu sunt mic, tu fă-mă mare/ Eu sunt slab, tu fă-mă tare,/ În tot locul mă-nsoțește/ Și de rele mă ferește! Amin.”/  O spuneam seara,  așa cum mă învăța mama. Ședeam în genunchi, în pat, cu fața la icoana din perete, mă închinam și o rosteam mai în șoaptă, mai cu voce tare. Îmi plăcea rugăciunea. Care copil nu ar vrea să fie tare, să fie mare, să fie apărat de cineva de relele ce-l amenință la tot pasul. Nu prea înțelegeam bine cine este îngerul, unde șade, cum arată, dar spuneam rugăciunea cu toată tragerea de inimă, convins fiind că îngerașul meu mă aude și mă ascultă.

            Era toamna. Între Ogașul Buciumului și șosea, pe acolo pe unde astăzi mai sunt resturile fostei plantații de meri a fermei, fuseseră porumbi. Se recoltaseră știuleții, se tăiaseră cocenii, se luaseră țuțele și eliberaseră terenul. Rămăseseră însă pe loc multe și de toate. Puzderie de știuleți în pene sau curățați ședeau ascunși în iarbă, coceni verzi netăiați, coceni uscați, căzuți, frunze și pene, ici-acolo chiar vreji cu dovleci. La acestea se adăuga costreiul, potroaca, volbura, lăptuca și multe alte buruieni crescute în umbra porumbilor. Toate acestea acopereau terenul. Peste câteva zile trebuiau să vină plugurile să înceapă aratul, așa că se dăduse voie particularilor să pască vitele. Atât le trebuise acestora. Vestea se răspândise ca fulgerul în Bârda și Colibași, ba chiar și în Bobaița și vitele veneau buluc din toate părțile. Vaci, boi, cai, oi, capre, ba chiar și porci, toate amestecate, de nu mai știai care și ale cui sunt. Păzitorii vitelor nu mai încercau să și le izoleze de mulțime. Totul era în devălmășie în acele zile până la arat. Toate aveau însă ce să mănânce. Nu lipseau loviturile, împunsăturile, apucăturile, zbieratul, icnitul. Păzitorii se adunau grupuri-grupuri, fie la marginea tarlalei, fie printre vite, în locurile mai puțin aglomerate și ședeau de vorbă, mulțumiți că satură vitele repede și bine în zilele acelea.

            Într-o astfel de zi, eram și eu cu mama acolo. Ne dusesem cu vitele, mai bine-zis cu Stela, vaca pe care mama o adusese de zestre de la părinți și cele două oi. Mama găsise un neam de-al ei de la Colibași. Discutau. Eu m-am desprins încetișor de mâna ei și am vrut să merg acolo unde erau alți copii și se jucau, la câteva zeci de metri depărtare. Am luat-o printre vite. Boii mai ales  mi se păreau niște monștri uriași. Îi ocoleam sfios.

           La un moment dat, un bou s-a slobozit  spre mine. Am încercat să fug. Am făcut doi-trei pași. Sandala mi s-a prins de teșul unui cocean și am căzut. Eram cu fața în sus. Nu mai avem nici o scăpare. Boul s-a apropiat fulgerător până la câțiva centimetri de trupul meu. I-am simțit răsuflarea, i-am simțit firele de păr de pe frunte cum m-au atins pe pieptul dezgolit. Putea să mă strivească fie cu capul, fie cu copitele; putea să-și înfigă cornul în mine și să mă arunce ca pe o zdreanță cât colo. Nimic din toate astea. Ceva parcă l-a oprit.

             O forță nevăzută l-a ținut suficient de departe de mine, ca să nu-mi facă nici un rău. Poate chiar îngerul a fost acea forță. El a făcut în acele momente pe toreadorul. Se știe doar că toreadorii sunt acei bărbați spanioli curajoși, care se luptă pe stadioane și-n arene cu taurii. Așa s-a luptat și îngerul meu și m-a apărat de rele, așa cum îl rugasem în rugăciune seara.  Boul a stat câteva clipe cu capul deasupra mea, apoi s-a retras cuminte și și-a văzut de păscut. M-am ridicat și eu și m-am strecurat tiptil, printre vite, până la mama și nu m-am mai dezlipit de dânsa. Cred că niciodată nu a bănuit prin ce pericol am trecut în ziua aceea, fiindcă nimeni n-a observat întâmplarea, iar eu am evitat întotdeauna să i-o povestesc, pentru ca să o feresc de emoțiile ce i le-ar fi provocat aflarea unei asemenea posibile nenorociri.

            De câte ori am spus acea rugăciune și de câte ori am învățat și pe alții s-o spună, mi-am amintit întâmplarea aceea de pomină, care putea însemna sfârșitul groaznic al vieții mele.    

*

Taina Sfintei Spovedanii reflectată în proverbele românești(IV).

Ø Recunoașterea păcatelor cu sinceritate:  ,,Atunci te poți mântui, când, recunoscându-ți greșeala, nu numai te vei căi, ci te vei pocăi”(VIII, 390); ,,Cel păcătos cunoaște prea bine greșeala sa, dar de mândrie s-arată ca și când nici o știință n-ar avea”(VIII, 469); ,,Cu suflet viteaz și cu trup leneș”(II, 439); ,,Cu sufletul în palmă”(II, 440); ,,Cu sufletul la gură”(II, 440); ,,Cui i-e frică de Domnul, nu-i este frică de greșeli, că niciodată nu greșește”(VIII, 194); ,,Curăță mai întâi partea dinăuntru a paharului și a blidului, ca să fie și cea din afară curată”(IV, 39); ,,Greșalele tale la suflet ușurință, când de față le mărturisești”(VIII, 194); ,,Greșeala are și iertare”(X, 408); ,,Greșalele când se mărturisesc de sine se iartă”(VIII, 193);,,Greșalele se iartă când omul se pocăiește”(VIII, 194); ,,La vreme de mântuire și cel dintâi și cel din urmă deopotrivă se înțeleg”(VIII, 390); ,,Mai bine să mărturisești greșeala ce-ai făcut și s-o îndreptezi, decât să zici că n-ai greșit și în greșeli să rămâi”(VIII, 196); ,,La vreme de mântuire și cel dintâi și cel din urmă deopotrivă se înțeleg”(VIII, 390); ,,Păcatul acoperit – totdeauna suferit”(VIII, 469); ,,Păcatul ascuns nu te necinstește”(VIII, 469); ,,Păcatul mărturisit este iertat”(VII, 72); ,,Păcatul mărturisit este pe jumătate iertat”(VII, 72); ,,Păcatul mărturisit și îndată părăsit este vrednic de iertare, când pocăință are”(VIII, 469); ,,Păcatul netămăduit cu noi în pământ se îngroapă, ca să se arate la Dreptul Judecător”(VIII, 469); ,,Se pocăiește ca lupul când îl tundea și el se văieta că oile se depărtează”(IX, 72); ,,Cu trupul în biserică și cu gândul la dracu”(II, 447);

Ø  Umilința trebuie să caracterizeze pe cel ce vine la Sfânta Spovedanie: ,,Ca rugăciunea cu umilință, nimic altceva nu ți-aduce bună rânduială”(IX, 140);

Ø  Rugăciunea  trebuie să fie pe buzele și în inima celui ce vine la Spovedanie, dar o rugăciune sinceră, ci nu rugăciuni formale, rostite fără noimă:  ,,Rugăciunea peste măsură, ca ,,Doamne miluiește!” de mii și mii de ori, ce-aduce și la popă mare supărare”(IX, 140);

Ø  Iertarea dușmanilor și a celor ce ne-au făcut rău: ,,Blând și lesne iertător către cei ce-ți greșesc ție de te vei arăta, cu Dumnezeu te vei asemăna”(VIII, 37); ,,Când zici ,,Iartă-ne nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșalele greșiților noștri” se înțelege că faci o legătură cu Domnul, că de vei ierta tu mai întâi pe ai tăi greșiți,  așa și Domnul în urmă să te ierte pe tine; iar de nu, nu. Vezi dar acum ce legătură faci și cu cine o faci, că și de-ar voi Domnul să te ierte pe tine, n-ar putea să te ierte mai înainte, până ce vei ierta tu celor ce ți-au greșit ție. De aceea, ca să se păzească această legătură ce însuți tu ai făcut cu Domnul, de bună voia ta, iartă tu mai întâi și apoi roagă pe Domnul ca să te ierte și el pe tine”(VIII, 36); ,,Cel ce nu iartă pe altul, nu să înțălege de om, că omul, firește fiind supus patimilor, unul altuia trebuie să creadă”(VIII, 37); ,,Până nu vei ierta nu cere iertăciune, că Domnul nu te va asculta”(VIII, 37); ,,Cel mai mare păcat este a ține tu minte greșeala ce ție altul a greșit”(VIII, 469). Sunt și din cei care chiar și pe patul morții, la Spovedanie mărturisesc că pe anumiți dușmani nu-i pot ierta, nu pot vorbi cu ei, iar fapta acelora ,,O să o spun și morților”(II, 616) și ,,O să o țin minte și mort”(II, 616), ceea ce nu-i creștinesc, iar Sfânta Spovedanie nu-și face efectul;

Ø Iubirea semenilor și chiar a dușmanilor: ,,Bucuria și fericirea celor mântuiți a se iubi în veci”(VIII, 390);

Ø Despăgubirea celor păgubiți, asemenea lui Zaheu vameșul: ,,Păcatul cu pomene nicicum nu se curăță, ci numai cu despăgubirea celui ce l-ai năpăstuit”(VIII, 469);

Ø Postul  în perioada premergătoare Sfintei Spovedanii ajută pe cel în cauză să-și facă o analiză atentă a propriei stări sufletești, crează mediul potrivit pentru rugăciune, fapte bune și căință: ,,Cel ce postește spre spășenia sufletului și de fapte rele nicicum nu se lasă, mai mult păcătuiește, socotind că cu postul pe Domnul va înșela”(VIII, 459);

Ø Căința sinceră pentru păcatele făcute și hotărârea de a nu le mai repeta în viitor: ,,Ca căința, nici o pedeapsă nu te duce la pocăință”(IX, 72); ,,Ca mușcătura de căință nici o mușcătură mai dulce”(IX, 72); ,,Ca să te scapi de amărăciunea căirii, să te căiești până a nu greși”(VIII, 263); ,,Căința fără pocăință moartă să-nțelege. Urmează-le pe amândouă”(VIII, 263); ,,Căința și pocăința – cea mai mare cinste a păcătosului”(VIII, 469); ,,Cea mai mică căință c-o bună pocăință, ți-aduce la suflet bună fericire. De ea să te ții” (VIII, 264); ,,Cei ce târziu se căiesc, ca râsul de cu vară ce plânge de cu iarnă”(IX, 72); ,,Cel ce se căiește își cunoaște greșeala; cel ce se pocăiește mai înțelept să socotește, că de ea se părăsește. Tu acestuia să te asemenea”(VIII, 264); ,,Cel ce se căiește târziu se deșteaptă, când vremea nu-l mai așteaptă. Deșteaptă-te mai din vreme, ca să nu te căiești”(VIII, 264); ,,Cu pocăință după căință păcatul l-ai spălat, fără a mai supăra pe Domnul cu mii și sute de rugăciuni, iar dimpotrivă, mai mult Îl întărâți, că-I aduci aminte de relele ce-ai urmat”(VIII, 468); ,,Cui i-e rușine să se căiască, să se ferească să nu greșeasc”(VIII, 263); ,,După căință/ Vine pocăință”(VII, 351); ,,Nici o iertare de păcate până nu te vei îndrepta și părăsire lor nu vei da”(VIII, 37); ,,O pocăință cât de mică, cu părăsire de cele rele, biruiește mii și sute de mătănii”(VIII, 381); ,,Omul cu știință/Are pocăință”(V, 585); ,,Vai de cel ce cere iertare pentru greșale numai până se va cumineca, socotind că cu aceasta pe Dumnezeu va înșela”(VIII, 36); ,,Păcatul îndată se uită, când îndată se îndreptează”(VIII, 469).

Ø Milostenia și facerile de bine  trebuie să însoțească Sfânta Spovedanie: ,,Câte lacrimi de săraci vei șterge cu mâna ta, atâtea păcate din sufletul tău vei spăla”(VIII, 468); ,,Ce dai săracilor ție-ți dai”(V, 561); ,,Cel mai mare păcat în lume este a nu săvârși binele ce poți altuia a săvârși”(VIII, 469); ,,Cine dă săracului împrumută pe Dumnezeu”(V, 560); ,,Bogățiile trec, faptele bune rămân”(V, 94); ,,Păcatele, cât de multe, numai milostenia cu pocăință, ca apa pe foc le stinge”(IX, 125);

Ø Sfaturi bune date semenilor: ,,Cel ce va îndrepta pe un păcătos, sufletul din moarte va mântui”(VIII, 469);

Ø Metaniile  nu sunt agreate prea mult de omul din popor. Le socotește formalism și fără folos pentru suflet: ,,Mătănii multe în zadar, când pocăința îți lipsește”(VIII, 382); ,,Mătănii multe, întreagă dobitocie, viclenie și răutate arată, că va să înșele pe cei ce-i văd făcând metanii”(VIII, 382); ,,Nici măcar o metanie, ci îndurare mare”(VIII, 382); ,,Nici mătănii cere Domnul, ca să-ți frângi mijlocul, tocmai ca pehlivanii, ci căință și pocăință, cu depărtare de orice rea urmare”(VIII, 282).

VIII.Efectele  Sfintei Spovedanii sunt mai multe, astfel:

v Iertarea păcatelor mărturisite: ,,L-a iertat Dumnezeu”(VI, 687); ,,Cine are iertăciune până a nu se osândi, își dovedește greșeala sa și scapă de păcat. Asemenea și tu să urmezi”(VIII, 37);

v Curățirea sufletului: ,,Când ne căim, nu ne căim pentru răul ce am făcut, ci pentru că ni-i frică să nu ne ajungă alt rău și mai rău; iar când ne pocăim cunoaștem răul ce am făcut, de-aceea de el ne părăsim”(VIII, 263); ,,Întâi să te căiești, apoi să te pocăiești și în urmă să nădăjduiești iertare să dobândești”(VIII, 36);  ,,Nu înfrunta pe cel ce se pocăiește, că toți suntem vinovați păcatului”(VIII, 263); ,,Nu înfrunta pe păcătosul ce Domnul l-a iertat”(VIII, 468); ,,Păcătosul când se pocăiește, sufletul îi înflorește”(VIII, 469);

v Mântuirea: ,,Dacă pui untdelemn în candelă, îți va lumina”(III, 67); ,,A-și vedea de suflet”(II, 443); ,,Cu spovedania și cu buna mărturisire la multe greșeli te îndreptezi; de-aceasta să te ții”(VIII, 574); ,,Greșalele tale la suflet ușurință, când de față le mărturisești”(VIII, 194); ,,Pocăința te duce în cer de pe pământ, când la vreme o săvârșești”(VIII, 263);

v Răsplată de la Dumnezeu: ,,Nici o faptă fără plată, îndată sau mai pe  urmă(VIII, 607); ,,Nici o căință fără mângâiere, după pocăință”(VIII, 263); ,,Când se trudește săracul,/Dumnezeu îi umple sacul”(V, 563);

v  Reorganizarea vieții și a comportamentului: ,,De acu calea bisericii”(VI, 492).

*

           Primul cântec. Din scrierile regretatului Arhiep. Iustinian Chira, am selectat un text splendid, dedicat muzicii. Iată-l:

,,Cel mai frumos și sfânt prinos pe care un om îl aduce lui Dumnezeu este cântarea. Toată făptura cântă. Cântă Îngerii din Cer, cântă vântul și apele cântă. Cântă păsările codrului, cântă greierii pământului, dar mai presus de toate cântă omul. Omul cântă și la bucurie și la supărare, el cântă, cântă…

Cântarea este un dar pe care Dumnezeu i l-a dat omului ca pe o mângâiere. Primul cântec l-a cântat omul când a fost alungat din Rai. Atunci sufletul omului a început să cânte de dorul lui Dumnezeu, de dorul Raiului și al Îngerilor, de dorul fraților lui și al tuturor Sfinților și așa a început să întocmească slujbele, ca să le cânte în fața altarelor și a icoanelor. Acestea sunt formate din cele mai frumoase cuvinte de laudă, de mulțumire și de cerere. Cântările acestea sunt cele mai iubite daruri, pe care Dumnezeu și toți Sfinții le primesc de la fiii oamenilor.

Dar și în familie, în casa lui, omul cântă, cântă, cântă. Cântă mama cea bună, când își leagănă copilul. Cântă bărbatul, când se află departe de casa lui, de satul lui, de familia lui. Cântă tânărul îndrăgostit și omul când se simte singur.

Omul cânta, când este vesel sau trist. Cântă omul și la durere, la despărțirea de cei dragi, care pleacă pe calea de unde nu se mai întorc niciodată, dar cântă de bucurie și la nuntă sau când se întâlnește cu prietenii care nu-l uită...”

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală”- 558, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 3 mart. 2026, ediție și on-line(https://www.observatorul.com); ,,Scrisoare pastorală” – 559, în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 14 mart. 2026, ediție on-line(https://moaraluigelu.blogspot.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, 16 mart. 2026, ediție și on-line(https:// ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 19 mart. 2026, ediție și on-line (https://armoniiculturale.ro); ,,Scrisoare pastorală” – 560, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 21 apr. 2026, ediție și on-line(https:// armoniiculturale.ro); în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 20 mart. 2026, ediție și on-line(https://www.observatorul. com);

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații din afara parohiei, astfel: Doamna Chiriac(Brașov), fiică a satului Bârda, Doamna Pătru(Brașov), fiică a satului Bârda, Domnul Hora Grigore(Topleț), fiu al satului Bârda, Domnul Curea Gheorghe(Bârda) și Domnul Sârbu Marian(Tr. Severin): câte 200 lei; Doamna Trocan Tinca(Bârda) și Domnul Tănase Aurel(Bârda): câte 150 lei; Domnul Sain Florentin(Topleț), fiu al satului Bârda și Doamna Oproiu Elisabeta(Malovăț): câte 100 lei.

Le mulțumim tuturor! Dumnezeu să le răsplătească!

                                                                     *                                                                                                                                                                                                                                                                                 

În cursul lunii aprilie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 5 Apr.(Malovăț): 243 pâini; 9 Apr.(Bârda): 136 pâini; 19 Apr.(Malovăț): 264 pâini; 23 Apr.(Bârda): 80 pâini; 26 Apr.(Bârda): 100 pâini. Așadar, în luna aprilie s-au donat 823 pâini. Facem precizarea că zilele Sf. Paști brutăria a fost închisă și nu ne-a livrat pâine. Totodată, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de 1,40 lei/buc. astfel:  5 Apr.(Malovăț): 257 pâini; 9 Apr.(Bârda): 134 pâini; 19 Apr.(Malovăț): 236 pâini; 23 Apr.(Bârda): 120 pâini; 26 Apr.(Bârda): 500 pâini. Așadar, în luna aprilie s-au donat 1.247 pâini.

*

Plăți. În luna aprilie am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 2.898 lei brutăriei pentru cele 2.070 pâini donate și vândute în lua aprilie; 600 lei hârtie de scris; 392 lei impozit; 120 lei internetul;  120 lei curentul electric;  50 lei poștei pentru colete și altele mai mici.

*

Spovediri. Împărtășiri. În Săptămâna Sfintelor Patimi am avut programate mai multe zile pentru spovedit și împărtășit la biserică și în sat. în Bârda: 38+4+5=47 enoriași. Dintre aceștia, 12 au fost copii, iar 10 au așteptat preotul acasă, fiind nedeplasabili.  În Malovăț, am spovedit și împărtășit 44+1+152=197. Dintre aceștia, 150 au fost copii, iar 26 nedeplasabili. Așadar, în total, au fost  244 enoriași de toate vârstele.

Copiilor li s-au dat cărți de rugăciuni, ciocolată și brățări cu însemne religioase.   

*

Zâmbete.,,-Părinte, sunt foarte speriat! Aud mereu o voce, care-mi spune ce să fac! Sunt posedat?” ,,- Nu, fiule! Ești însurat!” ☺ Dumnezeu a făcut viața simplă; omul a complicat-o! ☺Cuvintele sunt gratuite! Numai modul cum le folosești te poate costa! ☺Am luat o pungă cu sare de Himalaia, pe care scrie că s-a format în urmă cu 250 de milioane de ani, dar expiră în patru luni! O doamnă l-a întrebat pe scriitorul B. Show:  ,,- De ce credeți dvs. că Dumnezeu a creat întâi bărbatul și apoi femeia?” Scriitorul i-a răspuns:  ,,- Probabil că Dumnezeu n-a vrut să fie deranjat de sfaturile femeii, în timp ce-l crea pe bărbat!” După ce şi-a scrântit piciorul, la 65 de ani, Grigore Moisil a afirmat:  „- Ştiam că la vârsta mea te scrânteşti la cap, nu la picior!”

*

         Excursii-pelerinaj. În ziua de vineri, 5 iunie, parohia noastră organizează o excursie- pelerinaj la Mănăstirea Godeanu. Parohia suportă costul transportului. Participanții vor asista la slujba oficiată de mai mulți ierarhi. Rugăm pe cei care vor să meargă să se înscrie cel mai târziu până la sfârșitul lunii mai. Este nevoie să comunicăm la episcopie numărul de participanți, deoarece după slujbă sunt invitați la masă și trebuie să se știe pentru câți meseni se face pregătirea. Anul trecut s-au înscris 800, iar la masă au fost 1.000. Puneți-vă în situația organizatorilor!

*

În ziua de joi, 11 iunie, parohia noastră organizează o excursie – pelerinaj pe următorul traseu: Bârda-Malovăț-Tr. Severin-Caransebeș-Hunedoara-Alba-Iulia-Mănăstirea Izbuc. Vom reveni cu amănunte privind obiectivele ce vor  fi vizitate pe traseu. Costul: 150 lei/persoană.

*

Licitații. Duminică, 10 Mai, în biserica de la Bârda, la ora 11, va avea loc licitația terenurilor bisericii din Govăra, Bucium, Dealul Corbului, curtea bisericii și cimitirul din Bârda, iar duminică, 17 Mai, la ora 11, în biserica de la Malovăț, va avea loc licitația terenurilor bisericii din Ogașul Barbului, curtea bisericii și cimitirul din Malovăț.  

*

Mulțumiri I. Mulțumim cordial enoriașilor noștri pentru disciplina de care au dat dovadă în timpul slujbelor din preajma și din perioada Sf. Paști. Deși au fost foarte mulți, au păstrat liniște deplină, au manifestat atenție sporită, s-au comportat ca niște adevărați creștini.

*

Mulțumiri II. Mulțumim cordial enoriașilor noștri pentru efortul depus cu prilejul efectuării curățeniei generale  la cele două biserici în ziua de 19 martie. Au participat:

I.                        La Malovăț:  Dima Vasile, Nistor Petre, Oprișan Stela, Ciobanu Constanța, Săftoiu Monica, Popescu Elena, Mănescu Elena, Crăciunescu Paraschiva, Vișan Ramona, Căprioru Stela, Lupșa Anca, Bazavan Georgeta, Baltac Mariana, Tărăbâc Elena, Manolea Elisabeta, Ionașcu Livia, Bobiț Violeta și Popescu Niculina;

II.   La Bârda: Ivașcu Domnica, Luca Mihai, Luca D. Maria, Gheran Iuliana, Gheran Aurel, Stoichină Ecaterina, Șeitan Adela, Mema Păuna, Morjan Gheorghița, Luca C. Maria, Drăghia Maria, Drăghia Aurel, Luca Lala, Mema Ileana, Avram Maria  Stănciulescu Puița și Curea Vasile.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Botezuri. Cununii. Înmormântări.   În ziua de 18 aprilie am oficiat Taina Sf. Botez pentru Mihăescu Cataleya-Elena, fiica Domnului Mihăescu Irinel-Dumitru și a Doamnei Mihăescu Valentina din Bârda, iar în ziua de 30 Aprilie pentru Curea Bianca – Ștefania, fiica Domnului Curea Petrișor și a Doamnei Curea Mădălina-Nicoleta din Bârda.  Să le trăiască! În ziua de 25 Aprilie am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul Tănase Aurel din Bârda și Doamna Vâjaică Irina-Loredana din Balta. Dumnezeu să le ajute! În ziua de 4 Aprilie am oficiat slujba înmormântării pentru Avram Dumitru(74 ani) din Bârda. Dumnezeu să-l ierte!

*

           Program. În luna mai avem următorul program de slujbe: 2  Mai(Malovăț-Bârda); 3 Mai (Malovăț); 9 Mai(Bârda-Malovăț); 10 Mai(Bârda); 16 Mai(Malovăț-Bârda); 17 Mai(Malovăț); 21 Mai(Pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 23 Mai(Bârda-Malovăț); 24 Mai (Bârda); 30 Mai(Malovăț-Bârda); 31 Mai(Malovăț). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul  0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.

            Hristos a înviat!  Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

marți, 21 aprilie 2026

Scrisoare pastorală de Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

 


Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXVI(2026),  nr. 560(1 –31 Martie)

 Dragii mei enoriași!

 Hristos a înviat! Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului să aducă apropiere de Dumnezeu, sănătate, bucurii, înțelegere, fericire în viața și în familiile Dumneavoastră, iar în lume pace între popoare!

*

          Vremea cățeilor. A venit primăvara! Toți ne-am bucurat, căci ne săturasem de atâta iarnă. A venit primăvara, dar a venit și vremea mieilor. Încep tăierile și pământul se înroșește de sângele lor nevinovat. Sărmanii! N-au nici o scăpare și nici o crezare. Nici o lege nu-i ocrotește pe ei. Cer diperați ajutor de la mamele lor, care-i privesc neputincioase și înlăcrimate, cum sunt tăiați, jupuiți, puși în cenghire, tăiați bucățele, împachetați și dați cumpărătorilor. Zbiară oile de ți se rupe sufletul de durerea lor, precum mamele evreice din Egipt de pe vremea lui Moise, sau cele din  Betania, când le erau tăiați pruncii și nu aveau nici o putere să-i apere, să-i salveze! Am auzit că au fost oi, care cădeau în genunchi și-și înălțau botul spre cer, zbierând sfâșietor, încercând să-L îndure pe Dumnezeu să vină în apărarea mieilor. Nimeni nu le aude, nimeni nu înțelege, toți știu una și bună: mieii trebuie să moară, mieii trebuie să fie mâncați. Mieii nu au nici o lege în sprijinul lor. Nimeni nu le ia apărarea, parcă toate păcatele și toate fărădelegile lumii ar cântări în spinarea lor. Ei nu știu să se gudure pe lângă stăpâni, să se facă plăcuți, lingușitori, știu să fie miei și atâta tot. Dau din codiță doar când sug, să le arate mamelor lor că se bucură și că le place laptele, în rest, sunt ceea ce sunt, adică miei!

            A venit și vremea cățeilor! Aici lucrurile se schimbă. Omul care rămâne surd și mut la durerea oilor, la  cererea de ajutor a mieilor ce urmează a fi junghiați, sunt foarte atenți și manierați față de căței. În timp ce mieii tremură în grajduri și suportă cu greu frigul iernii, ori stau, pur și simplu, lângă mamele lor în zăpadă și în ploaie, cățeii stau în casă, pe sofale, pe pat, uneori pe masă. Ei dorm cu stăpânii sub plapumă, au cojocele de mieluț făcute anume, ca să nu răcească atunci când ies stăpânii cu ei la plimbare. Cățeii mănâncă numai mâncăruri alese, cumpărate cu bani grei de la magazine și farmacii veterinare. Stăpânii se îngrijorează ca de proprii lor copii de suferințele cățeilor. Îi duc la cabinete veterinare, îi consultă medici de specialitate, le dau tratamente. Pe căței îi țin stăpânii în brațe, îi sărută, uneori cățeii îi ling pe față, pe la gură, în semn de dragoste eternă. Cum să ții un miel în brațe?! Un cățel e altceva! Mielul miroase a usuc, pute; cățelul e spălat la câteva zile cu șampon special și parfumat cu șpreiuri  scumpe, fiindcă nu poate să miroase oricum. Unii căței își fac nevoile în casă, pe covoare, pe parchet, uneori în pat, dar nu contează. Stăpânul curăță cu hărnicie, să-i arate cățelului cât de mult îl iubește. De la miel se folosește totul, inclusiv oasele, pe care le mănâncă,- cine alții –, decât cățeii. De la căței nu se folosește nimic, nici măcar coada, deși pe unii îi auzi îndemnând pe alții fără ezitare: ,,-Mânca-i-ai coada!” În alte țări, la alte popoare, cățeii și dulăii se mănâncă, așa cum se mănâncă la noi mieii, porcii, vacile, păsările. La  noi, ne mai mâncăm și unii pe alții! La noi, cățeii sunt doar de companie. Ne însoțesc peste tot. Când nu putem să-i luăm cu noi din variate motive, îi lăsăm în grijă unor hoteluri specializate în cazarea câinilor și mâțelor. Suntem oameni civilizați, ce naiba!

            Ne facem timp și îi plimbăm prin parcuri, pe străzi.  Legea îi obligă pe plimbătorii de căței să aibă asupra lor punguțe de plastic, fărășele și măturele. Dacă se întâmplă să facă ceva potăile, stăpânii intră imediat în activitate. Doamnele scot din poșetă, iar domnii din servietele ,,Diplomat” fărășelul și măturica și încep să curețe ceea ce au făcut jigodiile. Dacă se mai întâmplă să nu fie pe acolo o cutie de gunoi, doamnele pun punguța cu conținutul adunat cu trudă în poșetă, iar domnii în ,,diplomat”. Domnii au avantaj că servietele  lor se închid ermetic și se încuie cu cifru, așa încât putoarea nu poate ieși; doamnelor le este mai greu, fiindcă din poșete duhnește. Cine poate să bănuiască, însă, că putoarea vine de la o doamnă. Putoarea vine de la natură, doamna miroase numai a parfumuri fine! Întotdeauna!       

            Cățeii sunt foarte plăcuți multora. Ei știu să dea din gură, adică să latre și să dea din coadă, adică să se gudure. Asta este toată știința, tot folosul ce-l aduc stăpânilor lor. Pe ei îi apără tot felul de legi interne și internaționale. Pe ei îi apără tot felul de asociații din țară și din străinătate. Pe ei îi apără artiști și politicieni! Pe miei cine să-i apere? Cu ani în urmă am predat la un liceu agricol. N-am văzut acolo o planșă cu miei, dar am văzut una imensă cu peste o sută de căței mai mari și mai mici. Erau acolo toate rasele pământului. Copiii trebuiau să le știe, să le cunoască și să le recunoască. Poate rasele de căței  era chiar temă principală la bacalaureat, la materiile de specialitate. 

            La urma-urmei, de ce ne-om mai chinui noi să ținem oi?!  Asta făceau moșii și strămoșii noștri, care aveau turme mari de oi și de miei. Erau înapoiați, nu erau oameni culți, ca noi! E și deranjant, fiindcă trebuie să te scoli dimineața, să pleci cu ele la câmp! Cu cățeii e altceva! Poți, foarte bine, să-i dai ceva de mâncare și să stai cu el în pat până târziu, așa încât să nu-ți scape nici un film la televizor. Despre oi poți să-ți înveți copilul să spună o poezie ca aceasta, spre exemplu: ,,Oița ne-aduce nouă/ Lapte, brânză, carne, ouă!”

            E vremea cățeilor, fraților! Vrem sau nu vrem s-o recunoaștem, asta este! Vai de mama noastră!

*

Taina Sfintei Spovedanii reflectată în proverbele românești(III).

III.Definiția. Sfintei Spovedanii este de o claritate și profunzime impresionante: ,,Spovedania este biciul greșalelor și mijlocul cel mai înlesnitor spre spăsenie și împăciuire”(VIII, 574). Existența sau neexistența Sfintei Spovedanii este în directă legătură cu atitudinea lui Dumnezeu față de om în lumea aceasta: ,,Cel ce nu se pocăiește, de câte ori se închină, de atâtea ori aduce aminte lui Dumnezeu de-ale lui nelegiuiri, de-aceea tu întâi să te pocăiești, apoi la Domnul să îndrăznești”(VIII, 264); ,,Precum după boală sănătatea e mai dulce, așa și după greșeală căința ne-aduce pocăință mai dulce”(IX, 57); ,,Prin păcate ne bolnăvim și prin pocăință ne lecuim. Alergă la leac, ca să scapi de boală”(VIII, 264). Această atitudine însă devine mult mai  hotărâtoare pentru situația sufletului după moarte: ,,Urât este să te duci cu sufletul încărcat de nelegiuiri, de blestemății și de netrebnicii”(VIII, 543).

IV.Întemeietorul Tainei Sfintei Spovedanii nu este menționat în proverbele studiate.

V.Săvârșitorul Sfintei Spovedanii este preotul, care e numit frecvent și pe bună dreptate duhovnic.  Instituția duhovniciei în dreptul cutumiar românesc este foarte veche și e firesc acest fapt, având în vedere, pe de o parte, vechimea preoției, iar pe de altă parte vechimea creștinismului la români. Așa, bunăoară, ea a intrat în cutumele unor localități  rurale, fiindcă acolo se întâlnesc destul des proverbe precum ,,I-a făcut popa blană”(V, 82). În acele localități era obiceiul  ca preotul să facă judecățile pentru infracțiunile din parohie. Pentru adulter, punea un țăruș în curtea bisericii. Făcea gaură la o scândură și o înfigea pe țăruș. La celălalt capăt al scândurii făcea altă gaură și acolo băga cu capul pe femeia adulteră, după slujbă. Toți care treceau o scuipau. Bărbații nu erau băgați niciodată cu capul ,,în blană”.

Duhovnicul are puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor: ,,Ca duhovnicul: el leagă și dezleagă”(IX, 203). El spovedește pe toți, și buni și răi: ,,Duhovnicul spovedește și pe cel bun și pe cel rău”(VI, 632). Ținerea sau iertarea păcatelor este un drept incontestabil al duhovnicului: ,,Ca duhovnicul: când vrea, te iartă, când vrea, te osândește”(IX, 203). El își  ,,încarcă sufletul cu păcatele altuia”(VII, 75), în sensul că toate păcatele mărturisite intră în responsabilitatea preotului. El răspunde în fața lui Dumnezeu de ușurința cu care a iertat unele păcate, de refuzul de a reține altele, de asprimea sau ușurătatea epitimiilor pe care le dă.  Tocmai de aceea duhovnicul trebuie să fie om învățat, mai învățat decât toți, fiindcă el este cel care leagă și dezleagă, cel care povățuiește, cel care dă sentințe: ,,Duhovnicii decât toți mai învățați să fie, că de la ei toți așteptăm povățuiri să luăm”(VIII, 710). Autorul proverbului nu se sfiește să spună că duhovnicii buni contribuie substanțial la progresul religios-moral al unui popor și invers: ,,vai de acel popor, ce duhovnici nevoiași au”(VIII, 710).

Cele destăinuite la scaunul duhovniciei rămân îngropate în sufletul preotului-duhovnic. El are obligația sacră de a nu le divulga nimănui: ,,Ce știe popa nu trebuie să știe satul”(VII, 100); ,,Nimeni ca duhovnicul mai multe taine poate cunoaște”(IX, 203). Spovedania este făcută direct, față către față, fără martori: ,,La duhovnic, ca la moară, pe rând intră, pe rând iese”(IX, 203). Credincioșii se îndeamnă unul pe altul să se spovedească: ,,Haideți să ne spovedim/La moș popa Constantin”(VII, 90). De aici vedem imaginea duhovnicului ca a unui bătrân preot cu experiență de viață.

Preotul povățuiește și dă canoane enoriașilor ce se spovedesc, dar în unele cazuri  aceste  prescripții el nu le respectă: ,,Duhovnicul pe păcătoși bine îi povățuiește, iar el niciuna nu păzește din câte lor le grăiește”(VIII, 710). De aceea omul din popor îi transmite un îndemn înțelept: ,,Dohtore, vindecă-te mai întâi pe tine însuți”(V, 270). Dacă uneori epitimiile și îndrumările duhovnicești sunt prea aspre, omul din popor conchide: ,,Nici toate ale dohtorului, nici toate ale duhovnicului”(V, 269). Există și afirmații ironice din partea omului din popor care se bazează pe obiceiul unor preoți – duhovnici de a lua bani pentru spovedanie: ,,Vai de duhovnici, când vor lipsi păcătoșii”(VIII, 710).

VI.Primitorii Sfintei Spovedanii sunt creștinii, oamenii păcătoși, care-și simt sufletul greu de păcate(Va urma).

*

            Uitătura popii. Într-o zi eram în piaţă, după cumpărături. Eram civil. O femeie care vindea cartofi m-a recunoscut că sunt preot şi a început să strige în gura mare, că la înmormântarea soţului ei, preotul i-a făcut ochi dulci, s-a apropiat de ea şi a întins mâna s-o mângâie, dar că ea s-a ferit şi l-a lovit peste mână. Reieşea din afirmaţiile femeii, că preotul era un afemeiat şi că ea era o femeie cinstită. M-am strecurat binişor prin mulţime şi m-am îndepărtat, fiindcă scena era penibilă.

            La vreo câteva zile de la întâmplarea cu pricina, eram la o emisiune la televizor. Era emisiune interactivă, aşa că oricine putea să dea telefon şi să intre în emisiune. O doamnă oarecare a spus că la înmormântarea soţului ei, preotul nu se uita decât la picioarele ei!  Nu ştiu dacă o fi fost una şi aceeaşi persoană, însă faptul dă de gândit.

              Dacă preotul s-ar fi uitat pe deasupra mulţimii aflată la acea înmormântare, s-ar fi spus despre el că se uita după ciori sau după avioane; dacă şi-a ţinut privirea la nivelul capului, a făcut ochi dulci tocmai văduvei care-şi bocea soţul; dacă s-ar fi uitat la stânga, se uita după făină; dacă s-ar fi uitat la dreapta, s-ar fi uitat după slănină; dacă s-a uitat în jos, s-a uitat la picioarele văduvei. Grea problemă cu uitătura popii! Poate ar trebui să se lege la ochi sau să-şi pună ochelari negrii, ca să nu mai vadă şi să nu i se vadă ochii!

            Este mult mai grea însă problema cu starea noastră de spirit! Suntem stresaţi, suntem striviţi de greutăţi, de necazuri, de lipsuri. Se mai ivesc şi situaţii de acestea de drame familiale. Avem impresia că lumea întreagă este împotriva noastră. Căutăm mereu ţapi ispăşitori, ca să ne motivăm neputinţele şi eşecurile. Aruncăm cu noroi în oricine, crezând că astfel facem o ispravă admirată de cei din jur. Am uitat noţiunile cele mai elementare privind rolul preotului într-o parohie. Asta dacă le-am ştiut vreodată! Televizorul ne-a intoxicat viaţa şi ne-a modelat sufletul şi mentalitatea după alte valori decât cele tradiţionale româneşti.

            Să zicem că femeia din piaţă era bolnavă psihic sau nervos. Un om sănătos nu s-ar fi manifestat aşa în nici un caz! Se adaugă şi cea de la televizor şi  lucrurile se complică. Îmi amintesc de regretatul  preot Ionică Sfetcu de la Bârda. În mod frecvent, la biserică sau în alte împrejurări grele din viaţa cuiva, îl mângâia pe acela, fie că era bărbat, fie femeie. Îl mângâia ca un părinte şi încerca să-l încurajeze, ca să treacă de momentul critic în care se afla. Îi vorbea frumos şi-l îmbărbăta. Nimănui vreodată nu i-ar fi trecut măcar prin gând că părintele face astfel vreun ,,avans sexual” cuiva. Doamne fereşte! Părintele era părintele satului cu adevărat.  La el se duceau oamenii din sat, fie la biserică, fie acasă şi-şi vărsau durerea, necazul, lacrimile şi of-ul. De la el aşteptau un sfat, o încurajare, o mângâiere. El nu era numai părintele, ci şi judecătorul. Trebuia să ia cunoştinţă cel dintâi de o situaţie şi părerea dumnealui conta şi contribuia cel mai adesea la rezolvarea problemei. Astăzi nu numai preotul nu mai are voie să mângâie pe un enoriaş, dar chiar un copil nu mai  ai voie să-l mângâi, fiindcă devii suspect şi gestul poate fi răstălmăcit!

  Sărmană fiinţă umană, în ce hal ai ajuns!

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 559, în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 14 apr. 2026, ediție on-line(https://moaraluigelu.blogspot.com), în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 16 mart. 2026, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 19 mart. 2026, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro).

*

Parohia noastră a republicat volumul Catehism creștin ortodox(600 pag), spre a-l dona credincioșilor parohiei noastre cu prilejul Sf. Paști – 2026. L-am mai donat cu mai mulți ani în urmă(2005), dar, cu prilejul vizitelor la domiciliul enoriașilor noștri, am observat că lipsește din multe case, ceea ce dovedește că  a fost preluat de către copii și nepoți, fiind o carte de mare valoare pentru un creștin. Lucrarea reproduce ediția stabilită de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Să fie de folos sufletesc tuturor celor ce o vor citi!

,,Catehismul este o colecţie de învăţături creştin-ortodoxe. Denumirea vine din limba greacă, „catehizo“ însemnând a învăţa. Conţinutul unui Catehism este dispus sub formă de întrebări şi răspunsuri. În Catehism sunt prezentate, în rezumat, comorile de învăţături din Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie pe înţelesul tuturor. Catehismul a ajutat pe preoţi şi credincioşi să adâncească mai bine învăţăturile Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, să se întărească în credinţa ortodoxă şi în convingerea că aceasta este credinţa cea adevărată, lăsată nouă de Mântuitorul Iisus Hristos şi că numai prin ea pot ajunge la mântuire. Datorită ajutorului dat de mărturisirile de credinţă şi catehisme, multe suflete au fost câştigate pentru mântuire, mulţi creştini s-au putut feri de rătăcirile sectare, ori au revenit pe calea mântuirii, în sânul Bisericii Ortodoxe”.

*

Parohia noastră a mai republicat în luna aceasta cartea preotului Dvs., Drept canonic,  cartea Doamnei Dr. Ionescu Mihaela-Aritina, Ritmuri Japoneze, cât și cărțile regretatei sale mame, Prof. Sofia Dobrescu, Justiția supremă, Însemnări și Frunze pe cărare. Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina și-a cumpărat cărțile sale și ale mamei sale.

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații din afara parohiei, astfel: Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina(Curtea de Argeș): 12.100 lei; Doamna Proc. Iuliana Dogaru(Tr. Severin): 500 lei; Doamna Mierluș Maria(Rm. Vâlcea) și Domnul Sârbu Marian(Tr. Severin): câte 400 lei; Doamna Pera Maria(Tr. Severin), fiică a satului Malovăț, Domnul Ghinea Dumitru(Tr. Severin), fiu al satului Malovăț și Doamna Rădulescu Gica(Tr. Severin), fiică a satului Bârda: câte 300 lei;  Doamna Elisabeta Leferenz(Nürnberg): 250 lei; Domnișoara Rodica Bordeiașu (București), Doamna Sârbu Felicia(Turda), Domnul Zgarcea Cornel(Tr. Severin), Domnul Stănciulescu Cristian(Tübingen), fiu al satului Bârda, Doamna Trocan Maria(Lugoj), fiică a satului Bârda, Domnul Curea Gigi(Bârda) și Doamna Filip Cornelia(Tr. Severin): câte 200 lei;  Domnul Pera Valeriu(Tr. Severin), fiu al satului Malovăț, Domul Pera Alexandru(Tr. Severin), fiu al satului Malovăț, Domnișoara Baltac Corina(Timișoara), fiică a satului Malovăț și Domnul Baltac Alexandru Costinel(Tr. Severin), fiu al satului Malovăț, Doamna Mucioniu Camelia(Germania), fiică a satului Bârda: câte 100 lei; Doamna Rolea Violeta(București), fiică a satului Bârda și Domnul Mișa Mirel(Tr. Severin): câte 50 lei.

Le mulțumim tuturor! Dumnezeu să le răsplătească!  

*

Cu prilejul Sf. Paști am trimis câteva ajutoare, astfel: Parohia Valea Plopului(PH), care are 400 copii în îngrijire: 1.000 lei, Orodan Claudiu(Malovăț): 400 lei; Pau Dumitru(pentru fiu): 300 lei, Ștefu Constantin(pentru fiu) din Malovăț: 200 lei; Butoi Romică(Bârda): 200 lei; Badea Ion(pentru fiu) din Malovăț: 200 lei; Bazavan Georgeta(pentru nepot) din Malovăț: 200 lei; Tănase Stela(pentru cumnată) din Malovăț: 200 lei; Zamfir Viorel (pentru  fiică) din Malovăț: 200 lei;  Lupșa Monica(pentru fiu) din Tr. Severin: 200 lei.

*

În cursul luii martie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 1 Mart. (Bârda): 161 pâini; 8 Mart.(Malovăț): 450 pâini; 15 Mart.(Bârda): 170 pâini; 22 Mart. (Malovăț): 200 pâini: 25 Mart.(Malovăț): 235 pâini; 29 Mart.(Bârda): 144 pâini. Așadar, s-au donat 1.360 pâini. Totodată, s-a vândut pâine, la prețul de achiziție de 1,40 lei/buc., astfel:  1 Mart. (Bârda): 589 pâini; 15 Mart.(Bârda): 530 pâini; 22 Mart. (Malovăț): 250 pâini: 25 Mart. (Malovăț): 215 pâini; 29 Mart.(Bârda): 556 pâini. Așadar, s-au vândut 2.140 pâini.

*

Azilul de la Cujmir ne-a solicitat o mașină de spălat rufe. Am cumpărat-o și le-am trimis-o.

*

Cu prilejul zilelor premergătoare Sf. Paști, am spovedit și împărtășit copiii, prilej cu care le-am donat 150 ciocolate, 100 cărți de rugăciuni și 50 brățări cu cruciulițe.

*

În zilele stabilite și nu numai, am spovedit și împărtășit, la biserică și în sat, astfel: în Bârda: 38+4+5=47 enoriași. Dintre aceștia, 12 au fost copii, iar 10 au așteptat preotul acasă, fiind nedeplasabili.  În Malovăț, am spovedit și împărtășit 44+1+152=197. Dintre aceștia, 150 au fost copii, iar 26 nedeplasabili. Așadar, în total, au fost  244 enoriași de toate vârstele.

*

          Pentru Fondul Central Misionar s-au strâns 600 lei. Am trimis 1.000 lei.

*

Plăți. În luna martie am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 15.423 lei tipografiei pentru cărți; 4.900 lei brutăriei pentru cele 3.500 pâini donate și vândute în luna martie; 3.170 lei ajutoare de Sf. Paști; 3.000 lei protoieriei pentru lumânări; 2.275 lei protoieriei pentru Sf. Vase;  2.196 lei protoieriei pentru vin de Paști; 1.392 lei pentru mașina de spălat donată Azilului de la Cujmir; 1.384 lei protoieriei pentru icoane și diferite obiecte de colportaj; 1.000 lei protoieriei pentru Fondul Central Misionar; 728 lei protoieriei pentru făclii mari;  704 lei  protoieriei pentru făclii mici; 600 lei hârtie de scris pentru imprimantă; 476 lei ciocolată pentru copiii care s-au împărtășit de Sf. Paști; 392 lei impozit;  351 lei protoieriei pentru icoane; 189 lei curentul la biserici; 168 lei poștei pentru colete; 152 lei încărcat stingătoare; 108 lei  internetul; 88 lei protoieriei pentru imprimate și altele mai mici.

*

Zâmbete.Doctorul: ,,- Cum stai cu durerea de cap de care te plângeai?” ,,- E plecată la părinți!” ☺Două femei stau de vorbă: ,,- Soțul meu cred că face Alzheimer!” ,,- Păi, de ce crezi asta?” ,,- Zice că nu-și mai amintește ce a văzut la mine când m-a luat!” ☺Un om bătrân mi-a spus odată: ,,Când banul vorbește, legea tace!” ☺,,- Domnule Doctor, vreau să ies la pensie!” ,,- E devreme! Încă se mai aud bătăile inimii!”  ☺Mulți sunt educați să nu vorbească cu gura plină, dar nu le amintește nimeni, niciodată, ca să nu fie cu capul gol! ☺Iarna asta a fost atât de frig în Romania, încât un politician a fost prins cu... mâinile în propriile sale buzunare!!

*

         Excursii-pelerinaj. În ziua de marți, 31 martie, parohia noastră a organizat o excursie- pelerinaj, pe următorul traseu: Tr. Severin-Malovăț-Bârda-Florești-Apa Neagră-Mănăstirea Tismana-Tg. Jiu-Mănăstirea Vișina-Mănăstirea Lainici- Petroșani-Hațeg-Mănăstirea Prislop-Mormântul Sf. Arsenie Boca – Caransebeș – Mănăstirea Teiuș – Mănăstirea Piatra Scrisă-Orșova-Mănăstirea Vodița-Tr. Severin-Malovăț-Bârda. Au participat 55 persoane.

*

Înmormântări. În cursul lunii martie am oficiat următoarele înmormântări: la 10 Martie   pentru Cimpoieru Leonița(72 ani) din Bârda, la 11 Martie pentru Paicu Nicolae(83 ani) din Malovăț, iar la 17 Martie pentru Pera Aurica(88 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-i ierte!              

*

Inspecție. În ziua de 30 martie, parohia noastră a fost vizitată de doi ofițeri superiori de la Inspectoratul Județean de Situații de Urgență. Au inspectat bisericile, urmărind dacă acestea întrunesc condițiile necesare oficierii slujbelor și dețin materialele și instrumentele necesare stingerii eventualelor incendii. Am avut totul în ordine. Nu s-au constatat deficiențe. Asemenea inspecții se fac în fiecare an înainte de Sf. Paști. Cu focul nu e de glumit. Ați auzit și Dvs. de nenorocirea ce s-a abătut asupra Mănăstirii Bistrița din Județul Vâlcea, care a ars recent.

*

Licitații. Duminică, 10 Mai, în biserica de la Bârda, la ora 11, va avea loc licitația terenurilor bisericii din Govăra, Bucium, Dealul Corbului, curtea bisericii și cimitirul din Bârda, iar duminică, 17 Mai, la ora 11, în biserica de la Malovăț, va avea loc licitația terenurilor bisericii din Ogașul Barbului, curtea bisericii și cimitirul din Malovăț.  

*

Mulțumiri. Mulțumim cordial enoriașilor noștri pentru disciplina de care au dat dovadă în timpul slujbelor din preajma și din perioada Sf. Paști. Deși au fost foarte mulți, au păstrat liniște deplină, au manifestat atenție sporită, s-au comportat ca niște adevărați creștini.

*

Anunț. Începând cu 1 Mai, slujbele din duminici și sărbători vor începe la ora 8.

*

          Program. În luna mai avem următorul program de slujbe: 2  Mai(Malovăț-Bârda); 3 Mai(Malovăț); 9 Mai(Bârda-Malovăț); 9 Apr.(pomeniri la ora 8 la din Bârda; slujbă la Malovăț; denie la Malovăț); 10 Mai(Bârda); 16 Mai(Malovăț-Bârda); 17 Mai(Malovăț); 21 Mai(Pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 23 Mai(Bârda-Malovăț); 24 Mai (Bârda); 30 Mai(Malovăț-Bârda); 31 Mai(Malovăț). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul  0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.

            Hristos a înviat!  Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda