Prin ape limpezi muntele vorbește,
Purtând în valuri tot ce stă ascuns,
În trupul lui ce-n piatră zăvorăște,
O taină mare și de nepătruns.
Dar de vei ști s-asculți cum apa cântă
Și îți vorbește-n undele-i zglobii,
Vei auzi străbunii cum cuvântă
Și care vor să-ți spună, tu să știi,
Că s-au ascuns în glia cea străbună,
Unde veghează tot ce ți-au lăsat,
Ca bun de preț, nu doar un pumn de hună,
Ci țara asta sfântă-n lung și-n lat.
Mai stai o clipă sub umbrarul verde
Și spune-o rugăciune-n al tău gând,
Mai prinde printre frunze-un nai ce pierde,
Duioase note-n triluri rând pe rând.
Adună-apoi în traista ta din suflet,
Aceste armonii dumnezeiești,
Mângâie-ți chipul cu un blând răsuflet
Și află-n vreme cine-ai fost și ești!
Autor: Aurelia Oancă
29.05.2025
Imagine internet