Printre zăpezi se-aude zvon de viață,
Ce-n albele petale stă ascuns,
Și care-n tremurat ușor ne-nvață,
Că a privi neutru nu-i de-ajuns.
O luptă colosală se zidește,
În trupul fin de magic ghiocel,
Care-a trecut prin gheață și vestește,
Că el e primul, tainic menestrel,
Spunând cu trupul său că e aproape,
Un anotimp pe care-l așteptăm,
Ca zorii zilei după neagra noapte,
Cu razele de soare să valsăm.
Puterea ghiocelului ne spune,
Prin albul pur, să fim și noi ca el,
Căci dragostea de viață nu apune,
Chiar dacă iarna-i un crâmpei rebel!
Autor: Aurelia Oancă