Se afișează postările cu eticheta proiect educaţional. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proiect educaţional. Afișați toate postările

miercuri, 9 noiembrie 2022

Proiect educaţional Şcoala "Vasile Lucaciu" Şişeşti şi Palatul Copiilor Baia Mare

 


Palatul Copiilor Baia Mare, director prof. dr. Ion Iuga împreună cu Școala Vasile Lucaciu Șișești, director prof. Mihaela Boiciuc, director adjunct prof. Alexandra Wegroszta, s-au alăturat într-un frumos proiect menit să aducă în prim-plan pictura pe sticlă din Maramureș în contextul redescoperirii, promovării, şi valorificării acesteia în rândul tinerilor.

În cadrul proiectului „ Maramureșul și Icoana pe sticlă -Valoare cultural națională”, elevi ai Școlii Gimnaziale “Vasile Lucaciu” Șișești vor fi inițiați în tainele picturii pe sticlă și ale iconografiei de către doamna profesor Lavinia Maria Balazsi de la Palatul Copiilor Baia Mare. Prima grupă de copii a participat marți, 18.10.2022, la Cercul de pictură pe sticlă, urmând ca pe parcursul următoarelor luni toate grupele să desfășoare activități în cadrul cercului.

La final lucrările realizate de către elevi vor fi reunite într-o expoziție. Coordonatoarele proiectului sunt doamna prof. dr. Rodica Silvia Pop și doamna profesor Lavinia Maria Balazsi.

GDL



luni, 13 mai 2013

Proiect educaţional HORA VITAMINELOR



Proiectul este inclus în Calendarul activităţilor educative interjudeţene/regionale 2013  la poziţia 706

Regulament
TEMA CONCURSULUI:   
„Hora vitaminelor”
PARTENERI:
Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş
Casa Corpului Didactic Maramureş
Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” Baia Mare
Şcoala Gimnazială « Nichita Stănescu » Baia Mare
Şcoala Gimnazială « Lucian Blaga » Baia Mare
COLABORATORI:
            CJRAE Maramureş
ARGUMENT:
Sănătatea este integritatea fizică, psihică şi socială a individului şi a comunităţilor sociale. Pentru realizarea acestui deziderat este nevoie de activităţi organizate sistematic, în cadrul cărora să fie incluse conştiinţa stării de sănătate, legătura dintre sănătatea fizică  şi psihică, implicarea directă a elevilor în activităţi de informare, documentare şi nu în ultimul rând activităţi practice, de preparare a alimentelor respectând normele igienico-sanitare.
Comportamentele elevilor se formează atât în familie cât şi la şcoală într-un cadru formal sau mai puţin formal, de aceea este nevoie de o colaborare strânsă cu părinţii, un parteneriat real  activ şcoală familie comunitate, acesta impunându-se ca o necesitate obiectivă. Valorificarea potenţialului formator al familiei, comunităţii şi şcolii în formarea tinerei generaţii, angajarea efectivă a părinţilor, a actorilor importanţi din comunitate (medic, poliţist, preot, primar, etc.) în cât mai multe proiecte educative, precum şi deschiderea spaţiului educaţional în dialog cu alte instituţii abilitate şi responsabile de starea de sănătate a populaţiei şcolare se constituie în tot atâtea obiective explicite ale demersului nostru.
Educaţia pentru Sănătate sporeşte importanţa activităţilor educative extra-curriculare şi extraşcolare pentru formarea/dezvoltarea unor comportamente şi atitudini responsabile privind alimentaţia sănătoasă, igiena alimentară, starea de bine, confort fizic şi psihic, atât la elevi cât şi la părinţi.

SCOP:
Educarea copiilor, elevilor şi a adulţilor pentru promovarea sănătăţii şi a stării de bine, formarea unui stil de viaţă sănătos prin cultivarea respectului faţă de viaţa personală, sănătatea proprie şi a celorlalţi.
OBIECTIVE:
1. Recunoaşterea alimentelor bogate în vitamine şi aportul  acestora asupra organismului uman;
2. Dobândirea unor deprinderi/comportamente corecte pentru alimentaţia copilului în familie;
3. Formarea unor deprinderi de cercetare documentară pe o temă dată;
4. Stimularea  creativităţii elevilor prin realizarea unor creaţii literare şi plastice;
GRUP ŢINTĂ:
      -  aproximativ 250 de preşcolari şi elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal;
        -    50 de cadre didactice;
SECŢIUNI:
1.      Creaţie literară: poezie, compuneri/eseu (clasele III- IV, V-VIII, IX-XII)  
2.      Creaţie plastică: picturi, desene, colaje
3.      Idei gastronomice sănătoase: reţete culinare;
REGULAMENT DE DESFĂŞURARE:
        Creaţiile literare vor respecta următoarele cerinţe de redactare:
       - criteriile de elaborare ale unei compuneri/poezii/eseu, în care să prezinte/să sublinieze importanţa vitaminelor în alimentaţia zilnică şi aportul acestora în dezvoltarea armonioasă a organismului;        
       - redactarea pe o pagină A4, în Word, cu caractere de 12, Times New Roman, format Portrait, alinierea-justified, margini pagină-1.5 cm,  obligatoriu cu semne diacritice.
La sfârşitul compunerii/poeziei/eseului, se va specifica numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, localitatea, judeţul, numele cadrului didactic coordonator.
Creaţiile plastice vor fi realizate în tehnică de lucru la alegere, pe hârtie A4, iar pe verso, în partea dreaptă jos, se vor trece: numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, localitatea, judeţul, numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător, adresa de e-mail.
Ideile gastronomice vor fi realizate sub formă de reţete culinare sănătoase respectând următoarele criterii:
-  redactarea pe o pagină A4, în Word, cu caractere de 12, Times New Roman, format Portrait, alinierea-justified, margini pagină-1.5 cm,  obligatoriu cu semne diacritice;
- La sfârşitul reţetei se va specifica numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, localitatea, judeţul, numele cadrului didactic coordonator.
Toate creaţiile elevilor însoţite de fişa de înscriere, Acordul de parteneriat completat şi ştampilat, copie după chitanţa cu taxa de participare, un plic A4 autoadresat timbrat, se vor expedia în perioada 3-20 mai 2013, la adresa menţionatã mai jos:
Şcoala Gimnazială “I.L Caragiale”
Pentru Concursul „Hora Vitaminelor”
Str. Traian, nr. 26 A
Loc. Baia Mare, jud. Maramureş
Cod 430262

Pe mandatul poştal se va preciza ”Taxă participare concurs şi numele dumneavoastră” şi se va trimite pe adresa precizata mai sus.
- taxa de participare concurs  este de 15 lei de cadru didactic, taxă care cuprinde acoperirea cheltuielilor pentru diplome şi editarea unei reviste in format electronic cu ISBN/ISSN.

Pentru informaţii legate de desfãşurarea concursului, vã rog sã scrieţi pe adresa de e-mail:  ionitamatesan@yahoo.com, deliapetcas@yahoo.com , valentinabutoi2005@yahoo.com   

Vor fi descalificate lucrările:
·        care nu sunt însoţite de fişa de înscriere;
·        care nu respectă tema propusă;
·        lucrările copiate;
·        în care se observă intervenţia adulţilor.
Evaluarea creaţiilor  elevilor va fi făcută de către un juriu format din cadre didactice de specialitate, în perioada 25-30 mai 2013.
Se vor acorda:
·        premiile I, II, III şi menţiuni pentru fiecare grupã/clasă şi diplome de participare pentru toţi elevii şi cadrele didactice îndrumătoare.
Nu se admit contestaţii. Lucrările elevilor nu se restituie. Diplomele se vor trimite în perioada 10-20 iunie 2013, pe adresele de e-mail indicate de îndrumători. Un cadru didactic poate participa cu o creaţie literară şi 2 creaţii plastice, excepţie grupa micã, grupa mijlocie, grupa mare, clasa pregãtitoare, clasa I şi clasa a II-a, unde cadrele didactice pot participa cu 3 creaţii plastice.
Promovarea si mediatizarea concursului:
- expoziţii în cadrul Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu” Baia Mare  
- articole în presa locală

COORDONATORI:
dir.adj. prof. înv. primar  Eugenia Pampa
                                    prof. Mateşan Ioniţa
                                   prof. Butoi Valentina
                                   prof.înv.primar  Delia Petcaş
MEMBRII  ECHIPEI  DE PROIECT:
prof. Petrescu Claudia, Şcoala Gimnazială “Ion Luca Caragiale”, Baia Mare;
prof. Dorca Livia, Şcoala Gimnazială “Ion Luca Caragiale” Baia Mare;
prof. psiholog  Moldovan  Rodica, CJRAE Maramureş;
prof. înv. preşcolar Bocuţ Ariana, Şcoala Gimnazială “Ion Luca Caragiale”, Baia Mare;
înv. Palfi Mirela, Şcoala Gimnazială “Ion Luca Caragiale”, Baia Mare;
prof .înv. primar Borca Olimpia, Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga”, Baia Mare;
prof. Ardelean Nina, Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga”, Baia Mare;
prof. Târnovan Elisabeta, Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga”, Baia Mare;

              Vă aşteptăm cu drag şi vă dorim mult succes!



duminică, 22 aprilie 2012

PROIECT EDUCAŢIONAL SUSŢINUT DE AGIRO


 
ASOCIAŢIA ÎNVĂŢĂTORILOR IALOMIŢENI                                                                         
Slobozia, Str.Matei Basarab, Nr.35, Jud. Ialomiţa         
C.I.F.RO.21453799
Tel. 0733741033, E-mai: as_inv@yahoo.com
Nr. 145 din 17.04.2012

1.    Titlul proiectului :

SIMPOZIONUL NAŢIONAL
 ,,ŞCOALA ALTFEL  - DE LA DEZIDERAT LA REALIZARE”

Ediţia I, Slobozia 5 iunie 2012

2.     Tema proiectului:
           PROIECTUL EDUCAŢIONAL AL UNEI ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE ÎN CADRUL PROGRAMULUI ,,ŞCOALA ALTFEL”

3.    Categoria în care se încadrează : EDUCAŢIE PENTRU DEZVOLTARE PERSONALĂ

4.    Data : 5 iunie  2012, orele 14,00

5.    Locul desfăşurării : CENTRUL CULTURAL UNESCO
                                  ,,IONEL PERLEA” SLOBOZIA

6.     Organizator : Asociaţia Învăţătorilor Ialomiţeni
      
7.    Parteneri :
·        Ministerul Educţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
·        Consiliul Judeţean Ialomiţa
·        Consilul Local al Primăriei Municipiului Slobozia
·        Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa
·        Casa Corpului Didactic Ialomiţa
·        Centrul Cultural UNESCO ,,Ionel Perlea”Slobozia
·        Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România
·        Liceul de Artă ,,Ionel Perlea” Slobozia
·        Şcoala cu Clasele I- VIII Nr.2,,Sfântul Andrei”Slobozia

8.    Coordonator de proiect:
Profesor VICTORIANA APRILIA GĂLBENUŞ
    
9.    Echipa de proiect:
·       Profesor Luminiţa Rodica Barcari, Inspector General Şcolar, I.S.J.Ialomiţa;
·       Profesor Gabriela Borodea, Director C.C.D.Ialomiţa;
·       Profesor  Zoia Marinică, Inspector I.S.J.Ialomiţa;
·       Profesor Claudia Stoica, Inspector I.S.J.Ialomiţa;
·       Profesor Marcela Smeianu, Inspector I.S.J.Ialomiţa;
·       Profesor Ion Teodora, Inspector I.S.J.Ialomiţa;
·       Profesor Dumitru Cioboată, Director  Liceul de Artă ,,Ionel Perlea” Slobozia;
·       Profesor Gabriel Ioniţă, Director Şcoala cu Clasele I- VIII Nr.2,,Sfântul Andrei”Slobozia;
·       Profesor Liliana Agapie, Director Adjunct Şcoala cu Clasele I- VIII Nr.2,,Sfântul Andrei”Slobozia;
·       Profesor Neculina Zăinescu, Director Grădiniţa Junior Slobozia;
·       Profesor Minodora Fotea, Director G.P.P.Nr.3 Slobozia;
·       Profesor Julieta Marioara Radu;
·       Profesor Nela Răceanu;
·       Profesor Mihaela Neagu;
·       Profesor Elisabata Stoicescu;
·       Profesor Viorica Aron;
·       Profesor Necula Niculina;
·       Profesor Mihai Emil;
·       Profesor Dinu Erica;
·       Profesor  Petcu Marieta;
·       Profesor Voica Tache;
·       Profesor Viorica Stanciu;
·       Profesor Diancof Manole;
·       Profesor Alexandru Ştefan.

10.                       Argument:
       Clopoţelul ,,Şcolii altfel” a sunat pentru prima dată,  pe 12 aprilie 2012. El a anunţat , pentru o săptămână, altfel de  activităţi ale învăţământului preuniversitar din România.
            Programul a condus la implicarea , deopotrivă , a elevilor şi profesorilor lor , în activităţi non-formale, interesante, atractive şi interactive care au valorizat talentele, procupările extraşcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi  interesante. El  a adus un plus de valoare întregii comunităţi şcolare : competenţe, coeziune, inovaţie, implicare, profesionalism, dăriure , spirit de echipă, şi nu în ultimul rând, a întărit relaţia elev- profesor, printr-o cunoaştere mai bună a copiilor. 
          Asociaţia Învăţătorilor Ialomiţeni vine în sprijinul dascălilor implicaţi şi interesaţi de a promova activitatea clasei/şcolii, prin prezentarea unui astfel de exemplu pozitiv într-o altfel de şcoală.
          Bunele practici ale dascălilor vor fi cuprinse într-un volum-ghid, care va fi călăuză celor interesaţi în viitor de asemenea activităţi.

11.                        Scopul :
       Formarea continuă a profesorilor,  în direcţia implementării modernului şi eficientului în activitatea profesională, prin activităţi non formale  , pentru colaborarea, stimularea şi implicarea elevilor în propria formare , contribuind la sporirea calităţii învăţământului.

12.                         Grupul ţintă:
 Acest simpozion se adresează cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar din România.

13.                       Obiective:
·        Promovarea atitudinilor pozitive a demersurilor novatoare, purtătoare de valenţe noi, europene, privind problemele actuale ale educaţiei din Programul ,,Şcoala altfel”;
·        Identificarea modalităţilor de concepere, realizare, aplicare şi evaluare  a unei activităţi extraşcolare ;
·        Realizarea unui schimb de experienţă între cadrele didactice din învăţământul universitar din România.

14.                       Regulament de participare:

a.Înscrierea participanţilor şi depunerea lucrărilor se vor face concomitent:
  • până la data de 10 mai 2012 , la adresa de e-mail : as_inv@yahoo.com ,  sau pe adresa: Asociaţia Învăţătorilor Ialomiţeni , Str. Matei Bsarab, Nr.35, Loc. Slobozia, Jud. Ialomiţa;
  • prin e-mail care să conţină trei fişiere ataşate:1) fişa de înscriere completată ;2) lucrarea redactată în format electronic; 3) copie după dovada achitării taxei;
  • completarea fişei de înscriere din anexă este obligatorie de fiecare participant în parte.

b. Conţinutul şi structurarea lucrării :
    Se va realiza o lucrare , cu descrierea unei activităţi desfăşurate în cadrul Programului ,,Şcoala altfel”, după următoarea structură:
v     Titlul activităţii.
v     Tipul activităţii.
v     Domeniul în care se încadrează.
v     Scopul activităţii.
v     Obiectivele educaţionale ale activităţii.
v     Elevi participanţi.
v     Durata şi locul desfăşurării activităţii.
v     Descrierea activităţii ( Maxim 20 de enunţuri).
v     Descrierea rezultatelor obţinute în urma activităţii.
v     Modalităţi de evaluare.
v     Sustenabilitatea activităţii.
  Domeniile de activitate sunt : cultural- artistic;  tehnic- științific; sportiv; cetățenie democratică și responsabilitate social;  educație pentru sănătate și stil de viață sănătos; educație ecologică și protecție a mediului;  abilități de viață, consiliere și orientare.

c..Redactarea lucrărilor:
  • se  va face în format A4, pe o singură parte, scris la un rând, cu margini egale de 20 mm (text aliniat „justified”);
  • titlul lucrării va fi acelaşi cu titlul activităţii descrise;
  •  titlul lucrării  va fi scris cu majuscule (Times New Roman 12 Bold), centrat;
  • la două rânduri de titlu se vor scrie cu majuscule  autorul şi instituţia (Times New Roman 12);
  • la un  rând sub numele autorului se va începe scrierea textului (Times New Roman 10).
  • Lucrarea va avea maxim două pagini şi va avea un singur autor.
  • Lucrările vor fi scrise cu diacritice.
  • Lucrările primite şi care respectă (obligatoriu!) criteriile menţionate mai sus , vor fi tipărite  într-un volum cu ISBN.
  • Lucrările vor fi redactate în format Word 2003.

·        ATENŢIE, NU FOLOSIŢI ÎN REDACTARE TABELUL ŞI FOTOGRAFII!

d.Trimiterea lucrărilor : se va face pe următoarea adresă de e-mail: as_inv@yahoo.com
       
e.Taxa de participare este 35 RON şi va cuprinde cheltuielile cu redactarea lucrării, a mapei , a protocolului  , a diplomei cu număr de înregistrare .
Taxa se va trimite în contul Asociaţiei Învăţătorilor Ialomiţeni , Contul : Cont deschis la Raiffeisen Bank Slobozia, Cod IBAN: RO52RZBR0000060009033552 , sau prin mandat poştal pe adresa :Gălbenuş Victoriana Aprilia, Str. Cuza Vodă, Bl. 1, Sc. A, Ap.11, Loc. Slobozia, Jud. Ialomiţa, Cod 920057.

IMPORTANT !
         Pentru cadrele didactice din judeţul Ialomiţa :
·        Taxa şi lucrările pot fi aduse şi  personal, în zilele de marţi şi joi, între orele 17,00-18,00, la sediul After School ,,Smarty”din Slobozia.(Locaţia este situată în Internatul Grupului Şcolar,,Mihai Eminescu”Slobozia).
·        Prezenţa la simpozion este obligatorie !
·        Cadrele didactice  care trimit lucrare şi nu participă la desfăşurarea evenimentului nu vor primi diploma simpozionului!

f.. Prezentarea lucrăriilor în cadrul simpozionului se va face în Power Point şi nu va depăşi 5 minute.

15.                       Invitaţi :
v   SILVIAN CIUPERCĂ- PREŞEDINTE, CONSILIUL JUDEŢEAN IALOMIŢA
v   GABI IONAŞCU –PRIMAR, MUNICIPIUL SLOBOZIA
v   ROMIŢĂ IUCU –PRORECTOR , UNIVERSITATEA BUCUREŞTI
v   LAURA CIOLAN- CONFERENŢIAR UNIVERSITAR, UNIVERSITATEA BUCUREŞTI
v   VASILE MOLAN-CONFERENŢIAR UNIVERSITAR, UNIVERSITATEA BUCUREŞTI
v   RODICA LUMINIŢA BARCARI-INSPECTOR GENERAL, INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN IALOMIŢA
v   GABRIELA BORODEA –DIRECTOR , CASA CORPULUI DIDACTIC IALOMIŢA
v   VIOREL DOLHA – PREŞEDINTE, ASOCIAŢIA GENERALĂ A ÎNVĂŢĂTORILOR DIN ROMÂNIA
v  DOINA ROŞCA – DIRECTOR , CENTRUL CULTURAL UNESCO ,,IONEL PERLEA”SLOBOZIA
v  DUMITRU CIOBOATĂ- DIRECTOR , LICEUL DE ARTĂ ,,IONEL PERLEA”SLOBOZIA
v  GABRIEL IONIŢĂ- DIRECTOR , ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR.2,,SF.ANDREI”SLOBOZIA
v  NECULINA ZĂINESCU- DIRECTOR, GRĂDINIŢA ,,JUNIOR” SLOBOZIA
v  MINODORA FOTEA- DIRECTOR, GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.3 SLOBOZIA

16.                       Programul de desfăşurare:
     
      13,30  –  13,45        Primirea invitaţilor şi a participanţilor  
       14, 00 – 16,00         Activitatea în plen
       16,00-  16,30          Evaluarea activităţii şi înmânarea diplomelor
       16,30- 17,00           Program artistic ,,Omagiu Dascălului”

     17. Echipa de proiect:

       Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor Ialomiţeni, 
                 Profesor Victoriana Aprilia Gălbenuş
                 Tel. 0733741033,  zilnic după orele 16,00
               
        Profesor Răceanu Nela
                Tel.0720036458
              
        Profesor Voica Tache
                 Tel. 0763423023, zilnic, după orele 16,00
            

PREZENŢA DUMNEAVOASTRĂ NE ONOREAZĂ !
VĂ AŞTEPTĂM CU MULT INTERES !

Preşedinte Asociaţia Învăţătorilor Ialomiţeni,
Profesor VICTORIANA APRILIA GĂLBENUŞ