Se afișează postările cu eticheta rugăciune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rugăciune. Afișați toate postările

vineri, 14 august 2026

Sfânta Marie Mare, bucurie, recunoștință, rugăciune...

15 august, Adormirea Maicii Domnului, este unul dintre cele mai mari praznice ale creștinătății și una dintre cele mai iubite sărbători în spiritualitatea românească. Biserica amintește în această zi mutarea la cer a Fecioarei Maria, cea care l-a născut pe Mântuitorul Iisus Hristos.

Sărbătoarea este precedată de Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), o perioadă de pregătire sufletească, de rugăciune și de reculegere.

În tradiția Bisericii, Maica Domnului nu cunoaște moartea ca sfârșit, ci „adormirea”, adică trecerea din viața pământească în slava cerească. Potrivit tradiției, apostolii s-au adunat în chip minunat la Ierusalim pentru a o însoți pe Născătoarea de Dumnezeu în ultimele sale clipe petrecute pe pământ. Hristos Însuși primește sufletul Maicii Sale și îl duce în Împărăția cerurilor.

Sărbătoarea este însoțită de numeroase tradiții populare. În multe zone ale țării, 15 august marchează sfârșitul verii și începutul pregătirilor pentru toamnă. Tot în această zi își sărbătoresc onomastica milioane de români care poartă numele Maria, Marian, Marin, Mariana, Marinela și alte nume derivate.

Din punct de vedere liturgic, praznicul transmite un mesaj profund: omul este chemat la viața veșnică, iar Maica Domnului devine modelul desăvârșit al credinței, al smereniei și al ascultării față de Dumnezeu.

Evanghelia rânduită pentru acest mare praznic este cea de la Luca 10, 38-42 și 11, 27-28. Este un text surprinzător. La prima vedere, el nu vorbește nici despre sfârșitul vieții pământești a Fecioarei Maria, nici despre mutarea ei la cer. Și totuși, Biserica a ales acest fragment pentru că el dezvăluie adevărata măreție a Maicii Domnului.

În prima parte a Evangheliei, Hristos intră în casa surorilor Marta și Maria. Marta se îngrijește de toate cele necesare primirii oaspeților, în timp ce Maria se așază la picioarele Domnului și ascultă cuvintele Sale.

Marta îi cere lui Iisus să-i spună surorii sale să o ajute. Răspunsul Mântuitorului este bine cunoscut: „Marto, Marto, te silești și te îngrijești de multe; dar un singur lucru trebuie. Maria și-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea.”

În a doua parte a Evangheliei, o femeie din mulțime exclamă: „Fericit este pântecele care Te-a purtat și sânii la care ai supt!”

Iar Hristos răspunde: „Așa este, dar fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc.” Acesta este mesajul profund al praznicului.

Maica Domnului nu este cinstită doar pentru că l-a născut pe Hristos. Ea este cinstită pentru că a ascultat cuvântul lui Dumnezeu și l-a împlinit în mod desăvârșit. Prin smerenie, credință și ascultare, Fecioara Maria a devenit modelul întregii omeniri.

Adormirea Maicii Domnului nu este o sărbătoare a tristeții, ci una a speranței. Ea ne amintește că moartea nu reprezintă sfârșitul existenței, ci trecerea spre viața cea adevărată. Poate că acesta este și motivul pentru care poporul român a numit această zi „Sfânta Maria Mare”, transformând-o într-un moment de bucurie, de rugăciune și de recunoștință.

Maica Domnului rămâne pentru credincioși mama ocrotitoare, mijlocitoarea și sprijinul celor aflați în suferință. Iar dacă în duminicile trecute am descoperit împreună minunile lui Hristos, astăzi ne vom opri în fața celei care a făcut posibilă, prin răspunsul ei plin de credință, venirea Mântuitorului în lume.

„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” Aceste cuvinte simple au schimbat istoria omenirii.

Autor: Grigore Ciascai

Sursa: Redactia 9

Foto: Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Pieter Bruegel cel Bătrân (1564)

vineri, 21 mai 2021

Poesis - Gelu Dragoş

 


Rugăciune

Doamne, găseşte cuvântul ideal pentru iubire,

Găseşte cuvântul ideal pentru pace şi adevăr

Găseşte cuvântul  încă nerostit de oameni

Te implor din toată fiinţa mea găseşte-mi cuvântul...

 

Doamne, găseşte cuvântul de naştere şi dor

Găseşte cuvântul precum curcubeul după ploi

Asemănător zâmbetului pruncului de o zi

Găseşte cuvântul de naştere şi de strigăt!

 

P.S. Am găsit cuvântul prin zbor de stele! 

marți, 9 aprilie 2019

Text citit la şedinţa Cenaclului literar "Petre Dulfu" Satulung



                                             Rugăciune

 Doamne, te implor, prin credința și frumusețea mamei mele pe care mi le amintesc vag doar prin ochii copilăriei de până acum, ca să-i oferi prin rugăciune adevărată și puternică, inimă plină de bunătate tatălui meu care a săvârșit păcatul de neiertat pentru care acum trăiește izolat de oamenii dragi inimii lui, ispășindu-și aspra pedeapsă.
Doamne, iartă ce-i de neiertat, iubește pe cel ce nu iubește, ajută-l pe cel ce are nevoie de purul Tău ajutor, iar pe cel rătăcit îndrumă-l pe calea cea bună a vieții acesteia. Ajut-o pe mama să se roage, nu doar pentru sufletul și viața mea așa cum a dat dovadă până acum, ci și pentru îngerii de pe pământ, cu aripi albe tainic ascunse, care m-au făcut să fiu mai bună, mai înțelegătoare și să îmi creez, în ciuda trecutului, un viitor în care cred. Oferă-i, măicuței mele, ajutorul de a-l ierta pe omul pe care l-a iubit, dar care i-a limitat zilele, făcându-l prin sincera ei rugăciune un om mai bun.
Doamne, mama a fost prima mea întâlnire cu un înger al Tău, primul meu cuvânt sfânt, prima rază de soare în ochii mei și prima mea rugăciune pentru mântuirea vieții. A fost primul meu sentiment adevărat și puternic, dar și ultima mea nădejde. Mi-a dăruit prima îmbrățișare, lumina Sfintei Tale zile am văzut-o prin ea, dar și comoara sufletului pe care o voi purta mereu în suflet ca cel mai prețios diamant. Mâna ei delicată a fost primul meu contact cu un înger, iar privirea ei primul loc de liniște și iubire. O văd și acum, Tată Ceresc, cum ochii ei sclipeau ca două stele singuratice printre norii cenușii, iar corpul ei firav mă atrăgea ca un magnet. Tu, Doamne, te poți bucura doar privind-o de curăția și iubirea pe care o poartă în suflet și de frumusețea pură a chipului ei de înger.
Mă rog ție, Doamne, să dai timpul înapoi pentru a-i oferi și eu toate clipele pierdute, dar pe care le merita din plin, toate mângâierile, îmbrățișările, toate bucuriile de care nu a avut parte, toate cuvintele de aur pe care nu i le-am spus la timp. Mă întorc la Tine, Tată, și-ți spun că vreau să o răsfăț, așa cum nu am făcut-o niciodată, să o alint, să-i arăt iubirea mea infinită pentru ea, iar lacrima arzând pe obrazul neted să i-o întorc din drum, iar ochii să-i rămână surâzători și luminoși ca altădată.
Aș vrea să-i aflu fricile, dorințele pierdute, să știu cum aș putea să-i bucur sufletul și să recuperez fiecare secundă fără ea. Dumnezeule Mare, mi-e atât de dor de amintirile ușor uitate cu ființa minunată care mi-a dat viață și de care m-ai lipsit din anii fragedei copilării.
Acum, mamă, unde să te caut? Printre stele, dar printre razele soarelui? Nu-ți mai pot recunoaște urmele și lacrimile pe care le-ai lăsat în urma ta. Aș întreba toți îngerii, toți oamenii, dar cum ar știi să-mi răspundă? Dar oare, eu aș avea puterea să te strig din nou, mămico? Dar, mamă, mi-ai recunoaște sufletul și chipul asemănător cu al tău? Oare, Doamne, e imposibil să-mi înapoiezi ființa fără de care mi-este atât de greu? Cui să-i spun gândurile, fricile, sentimentele, bucuriile, tristețile sau să-mi pun capul în poala ei și să-i aud glasul duios ca de zână? De ce, Doamne, au dus-o așa departe de mine fără a mă lua cu ea, iar s-o știu în grija cerului și nu a mea mă neliniștește. Dar, eu mamă, supusa ta fiică, îți amintesc că mereu vei fi în sufletul meu, iar locul special pe care îl ocupi în inima mea nu-l va putea lua nimeni pentru că tu ești singura mea lumină în viața aceasta.
Îmi deschid ochii și privesc măreția credinței în Dumnezeu prin conexiunea Casei Domnului din satul meu cu bolta senină a cerului, iar gândul îmi deschide imaginea chipului mamei pe care o simt arzând înăuntrul meu. Satul pare pustiu fără umbra aripilor de înger ale mamei mele și pasul ușor al mersului ei delicat. Îmi amintesc cu iubire cum mâna ei caldă, o apăsa pe a mea, în fiecare zi când noi, oamenii Domnului, ne adunam în Casa Lui și ne rugam cu speranță, iubire și credință pentru ziua de mâine și pentru a duce o viață bună alături de sătenii dragi din jurul nostru și de Dumnezeu care păzește parohia noastră și binecuvântează credincioșii ei.
Doamne, acum, îmi rămâne să-ți dovedesc mul­țumirea și credința pe care o port pentru tine, deoarece prin ajutorul Tău pot spune cu hotărâre că sunt binecuvântată cu oamenii pe care mi i-ai încredințat și printre care îi pot enumera pe minunații mei colegi, profesorii care ne sprijină și ne destăinuie tainele cărților și a lumii, preoților care mi-au oferit o atenție deosebită prin sfaturi și îndrumări și fiecărui om care mi-a zâmbit.

Gabriela B. Groşan, cls. a VII-a
Şcoala Gimnazială Satulung, Hideaga

vineri, 6 aprilie 2018

Rugăciune [Doamne, de n-ar cânta cocoșul!]

                                                                           de Viorel ŞERBAN

Doamne, de n-ar cânta cocoșul!
De-aș trece dincolo de păcat,
Teama lui Petru să n-o cunosc.

Întors în noaptea timpului,
Să-nviu o altă lume
Pură ca prima dimineață,
Spre-amiaza fără de-nserare a Raiului.
Să am unic drum,
Căutarea adevărului, iubirea și slava Ta.


Preluare https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2018/04/05/rugaciune-doamne-de-n-ar-canta-cocosul/

sâmbătă, 1 iulie 2017

1 iulie: Rugăciune împotriva păcatului la Catedrala Ortodoxă din Cluj-Napoca

”Veniți alaturi de noi in rugaciune sambata 1 iulie 2017 la Catedrala Mitropolitana din Cluj Napoca, începand cu ora 11.00, ca sa ne rugam impreuna lui Dumnezeu pentru fratii nostri cazuti în pacatul homosexual”, se arată într-o chemare a unei parohii ortodoxe clujene pe Facebook.
Poate că lipsesc cinci din cincizeci de drepţi; poate să fie numai patruzeci şi cinci; pentru lipsa a cinci pierde-vei, oare, toată cetatea?” Zis-a Domnul: „Nu o voi pierde de voi găsi acolo patruzeci şi cinci de drepţi”.
Şi a adăugat Avraam să grăiască Domnului şi a zis: „Dar de se vor găsi acolo numai patruzeci de drepţi?” Şi Domnul a zis: „Nu o voi pierde pentru cei patruzeci!”
Şi a zis iarăşi Avraam: „Să nu Se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi: Dar de se vor găsi acolo numai treizeci de drepţi?” Zis-a Domnul: „Nu o voi pierde de voi găsi acolo treizeci”.
Şi a zis Avraam: „Iată, mai cutez să vorbesc Stăpânului meu! Poate că se vor găsi acolo numai douăzeci de drepţi”. Răspuns-a Domnul: „Nu o voi pierde pentru cei douăzeci”.
Şi a mai zis Avraam: „Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi încă o dată: Dar de se vor găsi acolo numai zece drepţi?” Iar Domnul i-a zis: „Pentru cei zece nu o voi pierde”. – Facerea 18:28-32
NapocaNews

joi, 24 noiembrie 2016

Rugăciunea pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule







Sfinte venim la tine, Doamne, cu pocăinţă şi durere în inimi, să ne rugăm pentru poporul nostru românesc. Ascultă cererea noastră, intră Doamne, ca un împărat ceresc în ţara noastră şi în neamul nostru şi-l scapă Iisuse, de uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Că prigoneşte vrăjmaşul sufletul neamului românesc şi viaţa lui o calcă în picioare. Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morţii cei din veacuri, şi sufletul lui este mâhnit de moarte. Că l-au trădat cei puşi de Tine să-l conducă şi au uitat că Tu ai spus ca cel ce vrea să fie întâiul, să slujească tuturor.
Şi ei au ştiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tău, l-au asuprit şi l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri şi au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au înstrăinat. Dar poporul acesta Te slăveşte, Doamne, nu numai cu buzele ci şi cu inima.
Adu-Ţi aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii şi monahiile care zilnic se roagă pentru el şi pentru rugăciunea noastră de astăzi, chiar dacă suntem nevrednici de mila Ta. Pentru că toţi ne-am abătut, toţi am făcut nelegiuire, şi ierarhii, şi preoţii şi credincioşii. Nu mai este nici unul care să facă dreptate, nu mai este nici unul! Ci încetează Doamne, bătaia Ta împotriva poporului românesc. Adu-Ţi aminte, Iisuse, de fraţii noştri care sunt în afara ţării, în exil sau vânduţi odată cu teritoriile cedate, şi-i miluieşte pe ei. Reunifică poporul Tău. Repune-l în cinstea pe care a avut-o la Tine mai înainte, iartă-i păcatele săvârşite, apostaziile, răutăţile, îndemnurile la desfrânare, la neiertare şi la răzvrătire împotriva Ta. Rugători aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfântă, Pururea Fecioara Maria, Puterile Cereşti, pe Sfinţii Tăi Apostoli, pe mucenicii neamului nostru şi pe toţi mucenicii, sfinţii şi cuvioşii care au slujit Ţie cu credinţă curată. Adu-Ţi aminte, Stăpâne, de toţi cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserică şi Neam; adu-Ţi aminte de sângele lor care s-a vărsat şi pune-l pe acesta în balanţa iertării noastre. Redă poporului nostru pământul care l-a păzit cu grijă şi credinţă prin veacuri, redă-i bisericile şi mânăstirile vândute, redă-i pacea văzduhului şi îmbelşugarea roadelor pământului, stăpânirea de sine, demnitatea lui creştină şi naţională de altădată, conducători buni şi cinstiţi, neasupritori, nemincinoşi şi nelacomi, redă-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoţi dăruiţi Bisericii şi Neamului, credincioşi misiunii lor, adevăraţi secerători, aşa cum Îi vrei Tu, Milostive. Auzi-ne Doamne întru îndurarea Ta! Nu intra Stăpâne la judecată cu robii tăi, ci întoarce-Ţi iar privirea spre noi şi ne ridică din păcat cu dreapta Ta cea mântuitoare. Şi trecând prin patimile toate, curăţaţi prin suferinţă, să ajungem şi la Sfânta Ta înviere Iisuse slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin!
.

joi, 25 aprilie 2013

Rugăciune - Mihai Eminescu



Noi ce  din mila Sfântului

Facem umbră  pământului,
Rugăndu-ne'ndurărilor,
Luceafărului mărilor.

Ascultă-a nostre plângeri,
Regina peste îngeri;
Din  neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Si pururea  Fecioară, Marie!

Crăiasă  alegându-te,
Îngenunchem  rugându-te:
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul  ce ne bântuie.

Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.
Privirea-ţi  adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică  Preacurată
Şi pururea  fecioară, Marie!
      
N.n. Mihai  Eminescu a scris această Rugăciune,
care a fost  recitată în limba română de către Papa  Ioan Paul al II-lea la Vatican!!!

duminică, 26 februarie 2012

ÎNCEPE POSTUL PAŞTELUI

Astăzi 26 februarie 2012 se lasă sec pentru Postul Paştelui 2012, sărbatoare ce marchează începutul Postului sărbătorii pascale. Postul Paştelui durează şapte săptămâni şi este considerat a fi cel mai aspru de peste an. După Lăsata Secului, sărbătorită în această duminică, toţi credincioşii care vor să postească trebuie să renunţe la carne, ulei şi vin. Prima săptămână şi ultima din Postul Paştelui sunt cele mai stricte. Vor fi doar două dezlegări la Peşte, iar de luni până vineri sunt interzise până şi legumele fierte sau prăjite. Acestea se mânâncă doar crude. Uleiul se adaugă în preparate doar în zilele de odihnă şi de sărbători, excepţie făcând Săptămâna Patimilor. Creştinii care vor să ţină post trebuie să evite carnea, ouăle, lactatele, maioneza, pâinea în compoziţia căreia există drojdie şi dulciurile. Praznicul Învierii Domnului va fi sărbătorit anul acesta pe 15 aprilie.

Tot în această zi, pomenim sfintei muceniţe Fotini samarineanca, cu care a vorbit Domnul Hristos la fântână, şi cei împreună cu dânsa. Pe vremea lui Neron, împăratul Romei, s-a pornit prigoană mare împotriva creştinilor. Căci după ce sfinţii apostoli Petru şi Pavel au pătimit mucenicia, căutau şi pe ucenicii lor să-i piardă. Atunci, sfânta Fotini, aflându-se cu Iosi, fiul ei, în cetatea Cartaginei, în Africa, propovăduia acolo Evanghelia lui Hristos, cu îndrăzneală. Iar Victor, fiul ei cel mai mare în vârstă, făcând vitejii mari în războiul cu avarii, care se ridicaseră cu oaste asupra romanilor, a fost făcut general de către împărat şi a fost trimis, după aceea, în Italia, ca să chinuiască pe toţi creştinii ce se aflau acolo. Atunci ducele Sebastian, care era în Roma, auzind de el şi chemându-l la sine, i-a zis: ştiu bine, generale, că eşti creştin, şi mai ştiu că maica ta împreună cu Iosi, fratele tău, urmau lui Petru. Dar ceea ce ţi-a poruncit împăratul caută să faci cu toată nevoinţa, ca să nu-ţi primejduieşti viaţa. Atunci Victor i-a zis: eu vreau să fac voia cerescului şi nemuritorului Împărat; cât priveşte însă porunca împăratului Neron, ca să chinuiesc pe creştini, nici măcar nu pot să aud un lucru ca acesta. Atunci ducele îi zise: te sfătuiesc, Victore, ca pe un bun prieten, că de vei şedea la judecată şi vei cerceta pe cei ce se cunosc că sunt creştini şi-i vei chinui, vei plini şi voia împăratului şi vei dobândi şi averile creştinilor.

Postul Paştelui este, în principal o perioadă de postire, de abstinenţă alimentară şi sexuală. În Evul Mediu persoanele care nu respectau Postul Paştelui erau pedepsite sever, aceştia putând fi condamnaţi la moarte! În timpul Potului Paştelui Biserica ne invită să ne pregătim pentru marea sărbătoare a Paştelor care va comemora Învierea lui Iisus Christos venit să-i elibereze pe toţi oamenii de greutatea obstacolelor şi să le propovăduiască iubirea. Postul nu este doar o perioadă de sacrificiu şi de pocăinţă, este înainte de toate o invitaţie de a ne concentra asupra esenţialului: Iisus Christos.

De când se ţine acest Post? Încă din secolul IV, a început constituirea Postului ca perioadă a pocăinţei şi a reînnoirii, a postirii şi a abstinenţei alimentare. Ce este pocăinţa? Pocăinţa, traducere din grecescul „metanoia” care înseamnă convertire, transformare (literar înseamnă schimbare a spiritului) a păcătosului desemnează un ansamblu de acte interioare şi exterioare în vederea „reparării” păcatului comis.

Simbolica. Numărul 40 are o valoare simbolică. În Biblie:

§ 40 de zile este durata Potopului: apele s-au revărsat timp de 40 de zile şi 40 de nopţi ne spune textul Genezei.

§ 40 de zile este durata şederii poporului evreu în deşert.

§ 40 de zile este durata şederii lui Moise pe Muntele Sinai unde Dumnezeu îi face darul legii.

§ 40 este durata regatului lui David şi Solomon.

Cum se ţine Postul Paştelui:

Regulile bisericeşti au stabilit că zilele rânduite pentru ajunare (adică abţinerea totală de la mâncare şi băutură), sunt lunea şi marţea din prima săptămână a Postului, iar în ultima săptămână a postului, numită şi a patimilor, se ajunează luni, marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă. În aceste zile se pot consuma seara pâine şi apă.

În zilele de miercuri şi vineri din post se ajunează până seara, când se consumă pâine şi legume fierte, fără untdelemn. În celelalte zile din săptămână, din tot timpul Postului Mare, se mănâncă o singură dată pe zi, seara, hrană uscată, iar sâmbăta şi duminica untdelemn şi puţin vin. În toată această perioadă sunt două dezlegări la peşte pe 25 martie, de Buna Vestire, şi apoi de Intrarea Domnului în Ierusalim (Florii). Postul alimentar trebuie să fie însoţit de abstinenţă sexuala, de conduită morală în special.

Credincioşii trebuie să se spovedească în prima săptămână din post şi apoi în ultima şi apoi, dacă primesc dezlegare din partea părintelui duhovnic, să primească Sfânta Împărtăşanie după ce şi-a făcut rugăciunile dinaintea Împărtăşaniei. În Postul Paştelui nu se fac cununii religioase. În ceea ce priveşte botezurile, nu se fac doar pentru că după aceea se mănâncă de dulce.