Pentru că frica naște disperare iar disperarea, de multe ori, naște un curaj nebun care acționează ca un bumerang împotriva agresorului.
Președintele Klaus Iohannis se comportă ca o persoană șantajată din greu. Un prim semn al șantajului la președinte a fost dat pe la începutul mandatului său, când, într-un elan de libertate de gândire (5 ianuarie 2015), Iohannis a spus:
“Consider important de subliniat faptul ca Justitia este una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere. Justitia trebuie exercitata cu demnitate, respect si sobrietate, nu etalata sub aspect de exotism mediatic. În acelasi timp, Justitia se face cu respectarea tuturor drepturilor si libertatilor civile, inclusiv a prezumtiei de nevinovatie si a dreptului la imagine. Din acest punct de vedere, este de dorit ca CSM-ul si Inspectia Judiciara sa ia atitudine, potrivit atributiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informatii în presa, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare. De asemenea, este fundamental ca mijloacele de investigare sa fie folosite în conditii de deplina concordanta cu Constitutia si cu reglementarile internationale si doar sub controlul unui magistrat judecator”.
Chiar a doua zi s-a declanșat jihadul. Prima care a dat semnalul rebeliunii a fost Monica Macovei: “sunt declaratii care seamana cu ce spune PSD. Din ele se intelege ca presedintele transmite justitiei sa o lase mai moale cu anchetele in cazul celorlalte doua puteri: Guvern si Parlament”.
Imediat a intrat în funcțiune mecanismul de propagandă al sistemului ocult care, într-un mod concertat și fără menajamente, l-a strivit pe Iohannis fără preaviz, din toate direcțiile: sute de mii de like-uri retrase în mai puțin de 24 de ore, aluzii la dosarele sale cu casele din Sibiu si la așa – zisul comerț cu copii, ironii pline de subânțelesuri penale la adresa Primei Doamne etc.
Astfel încât, pentru a-și regăsi liniștea și confortul atât de prețioase pentru sine, domnul președinte a trebuit să retracteze tot, să arate că a înțeles unde a greșit și să promită, implicit, că nu se va mai repeta o atare imprudență.
De atunci s-a comportat conform statutului său de instrument telecomandat, mielușel cu sistemul paralel și absolut inert (dacă nu apărător complice) față de abuzurile din justiție devoalate în cascadă și probate cu dovezi din ce în ce mai solide și mai imposibil de contestat.
Din nefericire pentru unii, din fericire pentru alții, tăvălugul dezvăluirilor a ajuns până acolo încât cea mai înaltă instanță a piramidei de putere a țării, Curtea Constituțională, a trebuit să-l someze pe Președinte să înfrunte amenințările celor care îl constrâng să încalce Constituția și să semneze firescul decret de destituire a șefei DNA.
În acest moment, toate sforile prin care Klaus Iohannis este manevrat de la diverse comandamente ba să închidă ochii, ba să deschidă gura, au apărut la vedere în toată ilegalitatea și tendențiozitatea lor. Și în toată ticăloșia lor agresivă din moment ce, în plin proces de luare a unei decizii importante, președintelui i se flutură în față un nou dosar penal, dosar plimbat ca ursul prin parchete, doar doar o pricepe și iepurașul ce junglă e pădurea în care s-a rătăcit.
E cât se poate de clar că președintele e șantajat grosolan și că nu-l țin nervii să opună rezistența demnă care s-ar fi cuvenit din partea unui conducător responsabil de țară. Poate o ști despre sine mai multe și mai grave decât știm noi, poate o fi mai sperios decât iepurașul din poveste, cert e că a fost complet izolat de realitate și că, în acest moment, funcționează teleghidat, după un soft care mie mi se pare antinațional.
Probabil își închipuie că, astfel, va scăpa. Că încredințându-se deplin păpușarilor săi, doamna Carmen va rămâne veșnic nemaculată de justiția română independentă iar dânsul va rămâne pe post încă 5 ani de luxurianță.
Eu, ascultând pildele istoriei, nu cred asta. Nu cred că-l vor ierta ci, dimpotrivă, cred că îi vor cere compromisuri din ce în ce mai mari și mai grave pentru țară. Și ca să-și atingă interesele lor lipsite de orice patriotism dar și ca să-l facă mai dependent de ei, să-i zădărnicească orice eventual puseu de demnitate renăscută.
Și mi e o întrebare care mă frământă în legătură cu pericolul pentru țară pe care îl reprezintă un președinte șantajabil: câți știu despre vulnerabilitățile sale? Câți pot profita de acestea?
Din intern, cel puțin SRI și DNA. Și, cum cei care populează aceste instituții de forță sunt tot mai divizați, au aflat despre aceste vulnerabilități, cu siguranță, din extern, atât partenerii noștri strategici cât și inamicii acestora.
Practic, avem un președinte care umblă gol nu numai în baia lui personală ci printre toți puternicii și perverșii lumii care, metaforic vorbind, sunt atât de amatori de trofee.
Soluția demnă față de șantaj a oamenilor de onoare este necedarea. Dacă e cazul chiar prin recunoaștere publică. La limită, chiar prin sacrificiu de sine. Recunoașterea e una dintre condițiile obligatorii ale iertării creștine. Apoi ar mai fi căința.
Pentru oamenii de stat necedarea la șantaj este de două ori mai importantă. Este și o formă de onoare dar, mai presus de aceasta, este o formă de patriotism.
Președintele Iohannis crede că pactul cu Diavolul este soluția de viitor pentru sine. Pentru sine, o fi! Dar pentru țară?
Mai are puțin, foarte puțin timp, să înfrunte șantajul și să facă ceea ce trebuie: să respecte, cu orice preț, cu orice risc personal, Constituția.
Eu, unul, nu l-aș condamna mai mult pentru păcatele sale recunoscute ci i-aș aprecia curajul de pe urmă de a alege demnitatea personală și de a se închina, chiar prin jertfă, interesului țării sale.
Sursa: Contele de Saint Germain
