Neorevizionismul maghiar s-a manifestat puternic în
Harghita şi Covasna. A constatat- o pe propria- i piele maramureşeanul Mircea
Buie ( foto ), un tânăr ofiţer de Securitate, pe care evenimentele din 1989 l-au prins
activând la Odorheiu Secuiesc. Mircea Buie a scăpat ca prin minune: şansa a
făcut să se rupă creanga de care îl agăţaseră un grup de extremişti maghiari. Întâmplarea
cutremurătoare din 1989 avea loc la Odorheiu Secuiesc, când românii de etnie
maghiară au pornit războiul împotriva ofiţerilor de Miliţie şi de
Securitate. În decembrie 1989 în judeţele Harghita şi Covasna, în zilele
Revoluţiei, şase cadre din Miliţie şi Securitate au fost ucise cu sălbăticie de
populaţia de etnie maghiară din regiune. Mircea Buie a scăpat ca prin
minune. Lucrurile erau pregătite cu mare atenţie Mircea Buie ocupa chiar
funcţia de lider al grupului de securişti. A scăpat ca prin minune de ororile
atacanţilor. Bărbatul povesteşte că existau la orice pas semnale clare de
intensificare a contactelor revizioniştilor maghiari cu anumiţi oameni din
zonă. Astfel, Sándor Csoóri, preşedintele Federaţiei Mondiale a Ungurilor şi
apoi, lider al Frontului Democrat Maghiar, ţinea legătura cu profesorul Katona
Ádám şi cu actorul Bartha Mihály. Rolul lor era să atragă intelectualii de vârf
din Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc, sub pretextul luptei împotriva
asimilării şi afirmării secuilor. La o cabană din zonă aveau loc întâlniri la
care mai veneau scriitorul Sütő András (plecat şi el în Ungaria după
evenimentele de la Târgu Mureş) şi fratele lui László Tőkés. În ce-l priveşte
pe Sütő András, Mircea Buie spune că acesta şi-a îndesit vizitele la Consulatul
Maghiar din Cluj, iar după desfiinţarea acestuia, la Ambasada Ungariei de la
Bucureşti, în acelaşi timp fiind contactat şi de alţi diplomaţi străini
acreditaţi la Budapesta. Mai ales diplomaţi maghiari, britanici şi francezi
şi-au intensificat prezenţa în Harghita şi Covasna. Că lucrurile au fost
pregătite cu atenţie, o demonstrează şi faptul că, în 23 decembrie, a şi apărut
pe piaţă un ziar în limba maghiară. De altfel, din primăvara anului 1989, în
zonă au apărut şi ruşii, câte 2- 3 într-un autoturism Lada. „A crescut şi
numărul celor care fugeau în majoritatea mergând să se pregătească în tabăra de
la Bicske“, spune Mircea. Protestatarii au spart depozitul cu aparatură
confiscată de miliţieni Zilele de 20-21 decembrie au fost marcate de provocări:
au fost incendiate depozitele de fân de la CAP-urile din Zetea şi Dealu
(localităţi de lângă Odorheiu Secuiesc), precum şi depozitul fabricii de mobilă
de lângă gara oraşului. În dimineaţa zilei de 22 decembrie, am predat armele la
fişet, conform ordinului generalului Iulian Vlad. Comandantul Securităţii din
Odorheiu Secuiesc, locotenent-colonelul Dumitru Coman a dat ordin ca nimeni să
nu părăsească sediul. Mircea Buie a primit ordin să aducă nişte paturi şi
saltele de la internatul liceului. „Când se întorceam cu ele, la radio s-a
anunţat sinuciderea lui Milea“, mărturiseşte Buie.Pentru a întări siguranţa
sediului a fost adus un pluton din trupele de securitate. Cam la o oră după
discursul lui Mircea Dinescu de la televiziune, în faţa sediului s-au adunat
protestatari. La început au fost paşnici, apoi au început să spargă geamurile
şi să agreseze miliţienii care intrau sau ieşeau din sediu. În depozitul de la
parter al Miliţiei se aflau aparate video confiscate din dispoziţia fostului
şef al Miliţiei de la cetăţenii care contraveniseră dispoziţiilor legale.
Protestatarii au spart depozitul ca să-şi recupereze aparatele. Bărbatul
povesteşte că în jurul orei 16.00, plutonul de securitate a primit ordin să se
retragă în cazarma de la Gheorgheni, moment de care a profitat pentru a salva
documentele. A deschis şi golit fişetele şi a pus documentele în camionul cu
soldaţi, iar peste ele s-au aşezat militarii, mascându-le. Camionul a reuşit să
plece, după ce s-a negociat cu un tractorist care blocase poarta cu tractorul.
Astfel, documentele au fost salvate şi ulterior recuperate. Executaţi- l !
Strigau extremiştii În sediul de la etaj al Securităţii rămăseseră câţiva
ofiţeri: Mircea Buie, Ioan Trifu, Dan Coţofană, Dan Petrariu şi comandantul,
locotenent-colonelul Dumitru Coman. Între timp, protestatarii au devastat
parterul şi l-au incendiat. „ Din cauza fumului am ieşit în curtea din spate,
unde se aflau garajele. Dialogau cu manifestanţii, îndemnându-i la calm şi
repetând: „Nu vrem sânge!”, dar degeaba, se aduna tot mai multă lume“,
povesteşlte fostul ofiţer.. În jurul orei 18.00 a sosit un grup de oameni băuţi
şi violenţi. Îi reproşau că este ofiţer de securitate. Un tânăr cam la 30 de
ani, îmbrăcat în costum popular secuiesc, liderul acelui grup, pe care l- au
întrebat dacă e român sau maghiar. „ Am minţit, spunând că tata e român, iar
mama unguroaică. Tânărul a fost tranşant: „Nu corespunde. Executaţi-l!” Pe
lângă cei ce incitau la violenţă, existau şi îndemnuri la calm şi la renunţarea
la acte de violenţă, venite chiar de la etnici maghiari“, declară Buie. După ce
s-a dat sentinţa „executaţi-l”, Mircea spune că a fost luat cu forţa şi scos
din incinta sediului, care se afla lângă un complex alimentar, de care era
despărţit de o stradă mărginită de castani. Cineva din mulţime a strigat: „Să-l
spânzurăm!” Imediat au adus de la alimentară o frânghie şi o ladă de ambalaje
de la sticle. Au legat frânghia de creanga unui castan, l-au urcat pe ladă şi
i-au pus ştreangul de gât. Apoi au tras lada. Însă, creanga a cedat şi s-a
rupt. În acel moment, s-a creat o busculadă, provocată de un grup de karatişti,
antrenaţi de inginerul Mika Domokos. Ei l- au înconjurat, i- au scos funia cu
tot cu restul de creangă şi l- au condus în interiorul depozitului Peco din apropiere.//
Oricât m-au protejat, tot am fost lovit în cap cu o sticlă de un litru. Dar am
scăpat. Cum rana la cap era destul de adâncă, am fost dus prin spate la spital,
unde am rămas într-un fel de “arest medical”, răstimp în care mi-a fost spartă
şi devastată locuinţa. În spital mai erau 3- 4 miliţieni şi un ofiţer de
securitate, care fuseseră grav bătuţi. Mai era şi o persoană din Zetea, care se
alesese cu o plagă împuşcată, după ce fusese omorât adjunctul şefului de post
din localitate. Tragică a fost şi moartea şefului de post din Dealu, spune
Mircea, Liviu Cheochişan, tatăl unui băieţel de doi ani. În seara zilei de 22
decembrie a fost luat din locuinţă, scos în faţa sediului şi bătut până la
inconştienţă. Apoi au turnat ţuică pe el şi i-au dat foc. La Cristuru Secuiesc,
un miliţian a fost omorât de rromii pe care-i cercetase pentru diferite
infracţiuni. A avut de suferit şi preotul ortodox Călugăru – acuzat că-i
protejează pe ofiţerii de securitate. De aceea, l-au căutat şi la biserică şi
la casa parohială. Şi destinul locotenet-colonelului Dumitru Coman a fost
crunt. După apariţia lui Dinescu la TVR, soţia acestuia l-a rugat să vină
acasă. A refuzat-o, rămânând în sediu, la datorie, şi liniştind-o că nu are de
ce să se teamă. (Într-adevăr, era perceput ca un om de treabă şi era chiar
îndrăgit în oraş). „ Ultima dată l-am văzut înainte ca eu să fiu dus la
spânzurat, el rămânând în curtea cu garajele. Când eram internat, Venczel,
directorul spitalului, mi-a spus: Îmi pare rău, dar pentru şeful dvs. n-am putut
face nimic, decât să constat decesul. Am aflat că Dumitru Coman a fost scos în
stradă, omorât în bătaie şi apoi aruncat în curtea spitalului. Criminalistul
miliţiei, Pop, mi-a spus că Dumitru Coman nu mai avea nici un os întreg. Se
ştie cine l-a ucis, există înregistrări video şi martori. Dar toţi ucigaşii de
etnie maghiară au fost puşi ulterior în libertate, în urma demersurilor pe la
forurile europene, întreprinse de fruntaşul UDMR, György Frunda“, mărturiseşte
fostul ofiţer de securitate. Ce s- a gândit Mircea Buie în momentul în care
atârna cu ştreangul de gât? Se ruga să nu-l desfigureze prea mult, pentru ca ai
lui să- l poată înmormânta în sicriu descoperit. Nu le-a povestit părinţilor
niciodată prin ce trecut. Au aflat despre păţania sa de la televizor, când se
prezentau rezultatele Comisiei parlamentare asupra evenimentelor din 17-24
decembrie 1989 din Covasna. .„Când a auzit toată grozăvia, mama a scăpat tava
din mână.În Evul Mediu scăpai de spânzurătoare dacă o femeie te cerea de soţ.
Eu am scăpat altfel. Poate nu întâmplător, am fost pasionat de dendrologie
(înainte de a fi ofiţer am lucrat în silvicultură). Peste ani, m-am întâlnit cu
un fost coleg, care m-a întrebat dacă mai ştiu ceva dendrologie. Şi, ca să se
convingă, m-a întrebat care e cea mai valoroasă specie de la noi. I-am răspuns
că nu mai e stejarul, ci castanul porcesc. Căci, dacă m-ar fi spânzurat de un
stejar, acum îmi aduceai flori la mormânt“, încheie Mircea Buie.
de Cristina Cicău
