Se afișează postările cu eticheta subprefect Gavris Ardelean. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta subprefect Gavris Ardelean. Afișați toate postările

luni, 3 iulie 2017

Ședința Comisiei Județene de Fond Funciar



Comisia Județeană de Fond Funciar, întrunită în ședință luni, 3 iulie, la Palatul Administrativ din Baia Mare, a avut pe ordinea de zi analizarea a 104 dosare, având ca obiect validarea/invalidarea a tot atâtea documentații privind terenuri agricole. Întâlnirea a fost condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuț, președintele comisiei. 
S-au avut în vedere solicitări privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri de pe raza a aproape 30 de unități administrativ-teritoriale. Majoritatea dosarelor au avut ca obiect terenuri agricole situate în zone necooperativizate. Comisia Județeană a analizat și votat propunerile Comisiilor locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Unele discuții au privit situația canalelor de pe terenurile agricole, care nu sunt trecute distinct în cartea funciară, astfel că, după 1990, ele au intrat în proprietatea cetățenilor odată cu suprafețele agricole. O atenție sporită a necesitat cazul unei proprietare de teren care a primit titlul de proprietate pe numele pe care îl avea atunci când a fost căsătorită, în prezent fiind divorțată. cererea ei de modificare a titlului nu a fost admisă, întrucât cererea eliberării titlului de proprietate fusese făcută pe numele vechi.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

marți, 15 noiembrie 2016

Subprefectul Gavriș Ardelean a condus întâlnirea cu secretarii unităților administrativ-teritoriale

Luni, 14 noiembrie, la Palatul Administrativ a avut loc o întâlnire cu secretarii unităților administrativ-teritoriale, în cadrul căreia li s-au comunicat diverse prevederi legislative necesare desfășurării în condiții bune a activității lor. Ședința a fost condusă de Gavriș Ardelean, subprefectul județului Maramureș.
În debutul întâlnirii, prima pe care subprefectul Gavriș Ardelean a avut-o cu secretarii, acesta i-a asigurat pe foștii săi colegi de tot sprijinul său.
Ioan Ștrempel, comisar șef al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș, a prezentat atribuțiile instituției, în condițiile în care acestea nu sunt bine cunoscute de cetățeni. Ștrempel i-a atenționat pe secretari că în acest moment nu se pot înființa și autoriza noi depozite de deșeuri, în condițiile implementării Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor, cu fonduri europene. În aceeași ordine de idei, subprefectul Gavriș Ardelean a tras un semnal de alarmă în privința aruncării deșeurilor în albiile râurilor, fenomen inexplicabil atâta timp cât deșeurile sunt ridicate de societățile de salubrizare din fața porții cetățenilor. Acesta a cerut secretarilor să pună în vedere consiliilor locale să anunțe populația vizavi de necesitatea stopării acestui fenomen, iar în caz contrar să se aplice sancțiuni contravenționale.
În continuare, Vasile Pop, coordonator, a prezentat câteva aspecte legate de Ancheta structurală în agricultură, care se va desfășura, pe modelul recensământului agricol, în perioada 10 ianuarie – 10 februarie 2017. Acesta este un program european și va cuprinde, în județul nostru, 8.000 de gospodării ale populației, 2.700 persoane fizice și 577 persoane juridice. Se vor colecta, de către operatorii statistici de teren, date privind structura exploatației agricole și caracteristici ale exploatației agricole.
Aurica Todoran, reprezentanta Biroului Județean Maramureș al Autorității Electorale Permanente, a vorbit despre principalele activități și responsabilități ale autorităților publice în perioada electorală.
Căpitan Marian Buciuman, reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Maramureș, a arătat importanța asigurării condițiilor de securitate privind apărarea împotriva incendiilor la amenajarea secțiilor de votare.
Rodica Pop, șefa Serviciului Juridic din cadrul Instituției Prefectului – Județul Maramureș, a făcut câteva precizări privind organizarea alegerilor parlamentare, privind unele probleme de fond funciar și a îndemnat secretarii să fie atenți la stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2017.
În cadrul aceleiași întâlniri, reprezentanți ai Instituției Prefectului au distribuit materiale informative privind organizarea alegerilor parlamentare realizate de Autoritatea Electorală Permanentă.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș