“Când a fost să moară Ştefan”
Pina in ultima zi a domniei si a vietii sale,
Stefan a tinut sabia in mina. Grigore Ureche spune ca Stefan cel Mare a murit
intr-o zi de Marti, la 2 Iulie 1504, in scaunul sau domnesc de la Suceava, dupa
ce a domnit 47 de ani, doua luni si trei saptamini, si a inaltat 44 de
minastiri si biserici in toata Moldova, incit pe vremea aceea un duh Crestinesc
de sfintenie plutea peste tot pamintul cel binecuvintat al Moldovei.
Pentru faptele sale crestinesti, Dumnezeu Tatal cu mare semn l-a insemnat, caci
ca unui adevarat sfint, lui mai dinainte i s-a aratat ziua si ceasul mortii.
Intr-o dimineata senina, in a doua zi a lunii lui Cuptor, pe cind se ingina
ziua cu noaptea, Stefan chema iarasi linga patul sau pe sotia sa, doamna
Voichita, pe Bogdan, domnul cel nou, pe mitropoliti si pe vladici, pe boieri si
pe curteni.
Bolnavul se ridica singur de pe pat si porni incet spre tronul domnesc, care
era alaturi. Isi puse singur coroana pe cap, prinse sceptrul in mina ca in
vremurile lui de marire si, asezindu-se in scaunul domnesc, ridica ochii sai
albastri inlacrimati si grai:
- Bucurati-va! Iata ingerul Domnului si Dumnezeului meu m-a vestit ca peste
trei ceasuri trebuie sa va parasesc! M-am urcat iarasi pe scaunul Domniei, ca
sa va dau binecuvintarea pentru despartire!
Si pentru ca toti incepura sa plinga, Stefan le zise:
- Nu plingeti. Mergeti si vestiti poporul ca toate durerile mi-au trecut. Peste
trei ceasuri nu voi mai fi intre ai mei. Nu plingeti. Dumnezeu Tatal sa va aiba
in sfinta Sa paza!
Lacrimi fierbinti curgeau din ochii tuturor, iar el zimbea fericit si fata lui
stralucea ca soarele. Dupa trei ceasuri, cel care fusese fala Moldovei, scutul
si nadejdea crestinatatii inchise ochii linistit si impacat. Buciumasul primi
semn sa sune din bucium ca sa vesteasca poporul ca prorocirea Sfintului Voievod
s-a implinit intocmai.
Incepu sa bata iarasi clopotul cel mare de la Sfinta Mitropolie. Iar dupa el
incepura sa plinga in glasuri de arama mii si mii de clopote de la toate
bisericile si doliu greu se intinse de la munte pina la mare. In toate
minastirile se tinura priveghiuri si se citira rugaciunile prohodului.
Zilele se strecurara in jale multa si in rasunatorul bocet al clopotelor. Pe
urma se intinse alaiul mare de preoti, de osteni, de boieri si de popor. Si
Voda, investmintat ca in vremile maririi, cu coroana pe cap, cu sabia si
buzduganul alaturi, fu ridicat pe nasalie de boierii mari; clerul isi inalta
glasul si pornira. Muzicile ostasesti prinsera a suna, si cind iesi alaiul din
cetate se umplura cimpiile de multime. Calaretii isi duceau in pas caii, iar
armele, care alte dati se inaltasera cu fala, acum erau indreptate spre pamint
in care si voievodul lor cobora. Mersera multa vreme prin arsita lui iulie de
la Suceava spre Putna. Si a fost o adinca zguduire in inimi cind corpul marelui
Stefan fu coborit in bolta de piatra. Si fu atit de sfisietoare jalea, incit
niciodata pina atunci si nici de atunci pina astazi pe pamintul Moldovei o
durere ca aceea nu s-a mai pomenit.
Testamentul lui Stefan cel Mare
Ultimii ani de domnie ai lui Stefan cel Mare au fost cei mai zbuciumati. Desi
se aburca tot mai greu pe cal, desi minuia sabia cu ceva mai putina indeminare
ca-n anii cei tineri, viteazul voievod al Moldovei n-a stiut ce-i odihna pina-n
ultimele zile ale vietii sale. Rana de la picior, pe care o capatase sub
zidurile Chiliei in 1462, incepu sa-l chinuiasca. Dar cel mai mult il durea o
alta rana, din suflet – Chilia si Cetatea Alba care se aflau sub jug strain.
Visa sa le mai vada adaugate Moldovei, ca sa poata muri impacat. Mindria lui
Stafan cel Mare erau cetatile tarii, pe care le-a intarit sau au fost ridicate
la indemnul lui.
Batrinul domnitor voia ca tronul tarii sa ramina pe miini sigure. In tara era
pace, dar Stefan simtea ca pacea e relativa. Tarile vecine, dar si unii dintre
boierii tarii asteptau sa inchida ochii voievodul, ca sa-si dicteze conditiile,
sa puna un domn pe care l-ar putea manevra si inclina sa le faca toate
hatirurile. Cind simti ca puterile il parasesc de tot, Stefan a chemat “tara”
la ultimul lui sfat:
“Boieri dumneavoastra, v-am chemat sa ma marturisesc inainte de moarte, sa ma
spovedesc tarii. Rog sa ma iertati ca am fost prea bun cu voi si prea crunt.
Am mostenit o tara de tarani si va las o tara de osteni. In Moldova, toata populatia
care stia sa tina in miini numai coarnele plugului, stie azi sa tina in mina si
sabia.
Turcul ne-a dorit Moldova un pasalic al Imperiului Otoman. Lesii (Polonezii) –
un voievodat al Tarii Lesesti. Ungurii – un teritoriu al Tarii Unguresti.
Tatarii – un loc de pasune pentru caii lor. Dar n-au izbutit. Va las o tara
bine aparata. In cetatea noastra de la Dunare – Chilia, si de la Marea Neagra –
Cetatea Alba, sed acum ca un spin in coasta tarii paginii cei fara de Dumnezeu.
Imi pare rau de neputintele pe care mi le-a adus batrinetea, caci visul meu era
sa va las tara intreaga si nestirbita.
Caci
o tara, atita timp cit isi va avea hotarele stirbite, va singera mereu. Si acum nu singerez atit de ranile mele din
bataliile trecute, cit de aceste doua rani vii – Chilia si Cetatea Alba. Ca sa
pot dormi linistit in mormintul meu, as vrea sa-mi jurati ca nu veti uita
niciodata de ele si, atunci cind va sosi clipa prielnica, veti face tot
posibilul ca sa le intoarceti Moldovei.
Nu
ni s-a furat doua cetati, ni s-a furat ceva mai mult – Dunarea ne-a fost furata
si Marea Neagra ni s-a rapit. Moldova fara de mare e tara numai pe jumatate.
Multi ne-au vrut ingenuncheati. Multi ni s-au
dorit “eliberatori”. Turcii vroiau sa ne elibereze de unguri, ungurii – de Lesi
(Polonezi), Lesii – de turci. Dar toti urmareau alte scopuri: cum sa ne faca
robi si turcilor, dar si lor. Grea
mi-a fost domnia. Timp de 47 de ani ma miram in fiecare zi ca n-am murit.
Dusmanul m-a ingenuncheat numai de doua ori: la Chilia si la Valea Alba. El nu
tintea moartea mea, el tintea moartea Moldovei. Si cind am avut noroc, Moldova
l-a avut.
Va las o tara pe care mi-am dorit-o si v-ati dorit-o. Si nu as vrea sa inchid
ochii fara sa stiu pe cine ati ales domn al tarii in locul meu. Nu doresc ca
mormintul meu sa fie stropit cu singe. Nu doresc sa se certe din cauza tronului
tarii parinti si copii, frati si surori, nepoti si unchi. Vreau sa mor impacat.
Va rog, boieri dumneavoastra, sa faceti alegere si sa-l sprijiniti pe
Bogdan-voda, fiul meu si domnul vostru. Stefan, cu miinile tremurinde, isi
scoase coroana de pe crestetul incununat de plete carunte si o aseza pe fruntea
lui Bogdan, care sta in genunchi inaintea tronului.”
"Nu e o coroana de diamante, e o coroana de spini, fiule. As vrea sa-ti
dau citeva sfaturi, de care poti asculta, dar de care poti si sa nu tii seama.
M-am temut sa rostesc aceste cuvinte cu coroana pe cap, sa nu le luati drept
porunca. Acum, cind mi-am luat locul printre boieri, cred ca le pot
spune.
Traim vremuri tulburi. Din toate partile, fiare gata de prada se uita cu ochi
pohticiosi catre biata tara a Moldovei. Eu si boierii si razesii mei am facut
tot ce mi-a stat in putinta si am aparat-o, pe unde cu cuvintul, pe unde cu
sabia, de dusmani.
Iar dusmanii ei sunt
mai ales vecinii ei, care vor sa-si mareasca tarile pe seama Moldovei. Care vor tara Moldovei ca pe o simpla
regiune a tarilor lor. Si Lesii (Polonezii) jinduiesc sa va aiba birnici. Sa va
faca pe cit se poate mai curind catolici. Ca si ungurii, care viseaza mereu
gurile Dunarii. Si tatarii nu s-ar da in laturi s-o prefaca intr-o pasune
pentru caii lor sirepi. Si cazacii care ajung pina aici cu gind sa se bata cu
paginul pentru credinta, dar se intorc inapoi cu turme si herghelii de-ale
moldovenilor. Si rusul care a inceput sa se lateasca in toate partile, dintr-o
tara mica devenind o tara cu intinderi mari, pe seama vecinilor. Si turcul care
a cuprins atita lume.
Toti ne-ar vrea vasali si birnici. Si daca tu, fiule, si voi boieri
dumneavoastra, veti vedea ca nu puteti tine tara, si-ti vedea ca nu aveti
incotro, sa o inchinati, dar sa nu o inchinati oricui
. Daca
vreti ca fiii si nepotii vostri sa mai vorbeasca limba noastra stramoseasca, sa
nu o inchinati vecinilor – nici Lesilor (Polonezilor), nici ungurilor, nici
muscalilor (rusilor). Acestia, daca vin, nu se mai duc din tara si sub
diferite pretexte au sa va treaca la alta credinta si au sa va impuna sa le
vorbiti limba si jugul va va fi dublu. Vor gasi argumente ca sunteti
unguri sau slavi, ca graiurile lor sint mai nobile. Si nu veti fi stapini, ci
straini in tara voastra.
Si din toti – cel mai tare astazi e turcul.
As vrea sa va stiu liberi. Dar daca veti vedea ca nu va puteti pastra
libertatea, si gura mea spune acum ceea ce n-ar vrea sa rosteasca niciodata, sa
va inchinati celui cu care m-am razboit intotdeauna – turcului; ca acesta nu
cumpara mosii in tara straina, nici moschei nu zideste si nici alta limba decit
turca turcul nu are dreptul sa invete. Si fiind Turcia prea departe de Moldova
si peste ape, ea nu va dori niciodata sa se mute in Moldova, ca unele neamuri
de la nord care cauta regiuni mai calduroase si paminturi mai roditoare. Veti
plati birul umilitor pina veti gasi putere in voi sa va scuturati jugul
nesuferit. Si as dormi la locul meu de veci impacat, daca as sti ca mi-ati
ascultat sfatul. Eu am ostenit. Si plec sa ma culc. Nu as vrea sa dorm somn
greu, insotit de cosmaruri. As vrea sa dorm in somnul cel de veci impacat. Asta
e ultima rugaminte a celuia care v-a fost mai mult decit un domn, v-a fost un parinte.”
"Democrat inseamna cineva
care vrea sa inalte poporul pe umerii sai, nu cineva care vrea sa se inalte el
pe umerii poporului" - Nicolae Iorga.
"Viciile sint calaii care te omoara incet, ca o sabie neascutita" -
Nicolae Iorga.
