Azi, 6 septembrie, se împlinește un an de la
trecerea la cele veșnice al prozatorului Valeriu Sabău, de loc din Cicîrlău,
loc care a dat și alți prozatori de mare substanță.
De la moartea lui, nu știu dacă am fost mai mult de
4-5 ori la ”Academia OJT” înființată de el (cel puțin ca nume), loc unde ne
întâlneam și-i ascultam fascinat poveștile. Și slavă Domnului avea ce povesti:
despre pădurea copilăriei unde mergea alături de tatăl și cei doi frați, despre
anii de școală, despre anii de studenție, despre unicul copil Liana, ajunsă
judecător, despre întâlnirile cu marii scriitori contemporani, despre
activitatea ca ziarist în presa locală și centrală (”Expres Magazin”), despre înființarea
Cenaclului și Festivalul sătesc de
poezie ”Vasile Lucaciu” Cicîrlău, despre unchiul său, regretatul cântăreț
Nicolae Sabău, despre miraculosul vin de Cicîrlău, despre epigonii din
cenaclurile maramureșene și câte și mai câte.
Întotdeauna
i-am urmat sfaturile pentru că el, Valeriu Sabău, era un bun sfătuitor cu toate că Valeriu nu
asculta de nimeni! În mai multe privințe în ceea ce-l privește, se pare că s-a
înșelat.
Înainte de a
trece Styx-ul, era mândru că lucrează la o carte de povești pentru nepotul său Luca
și era satisfăcut și mulțumit că maestrul Ioan Marchiș i-a editat cartea
”Mărgeaua Șarpelui” în cadrul Taberei de la Ocoliș și astfel putea s-o
comercializeze, să aibă în buzunar un leuț al lui.
Nu știu cât este el de vină (a fost economist), dar
știu că statul român n-a făcut nimic în ceea ce-l privește! Cineva îi promisese
că-l ajută să-și facă pensie, dar din câte știu acest deziderat nu s-a mai
împlinit! Ca multe altele! Dar Valeriu Sabău a fost un supravețuitor!
Valeriu Sabău s-a risipit! A scris puțin față de
talentul lui uriaș, dar la Academia OJT era Lordul, toată lumea îi căuta masa
la care se așeza, de fapt îi căuta prietenia!
A debutat în 1988, la editura ”Dacia” Cluj
Napoca, într-un volum colectiv alături
de alți 12 prozatori. În 1998 a scris o carte-reportaj „Închisoarea elitei
românești” despre ororile din „lagărul
de exterminare” a intelectualității noastre de la Sighetu Marmației. În 2001,
tot la ”Dacia”, a tipărit volumul de proză „Biserica de sticlă”, care a fost
bine primit de critica transilvăneană. În 2005 a tipărit la editura
”Scriptorium” Baia Mare, excelentul volum de poezie „Singur la Altar”, în care
experiența cenaclurilor frecventate își spune cuvântul. Ultima semnătura pe o
copertă de carte și-a pus-o pe ”Mărgeaua șarpelui”, editura ”Archeus” Ocoliș în
anul 2022, anul în care a fost chemat la Domnul!
A dispărut prea devreme din literatura română și din
vina lui, dar va rămâne în amintirea confraților, asemeni lui Ion Burnar sau
Ioan Voicu. Voi prețui amintirile pe care le am cu el, Valeriu Sabou (în buletin) de la Lucăcești,
Cicîrlău, Satulung, Baia Mare, Baia Sprie, Vișeu și mai ales de la ședințele
Cenaclului Scriitorilor Maramureș.
Odihnă veșnică, Valeriu Sabău!
Gelu
Dragoș
