"Noi, românii, suntem maeștri ai mistificării
sau auto-amăgirii. Ne este greu să vedem realitatea, dar mai ales să ne
recunoaștem eșecurile. Chiar și atunci când ne lovim violent cu fruntea de
pragul de sus, noi căutăm explicații despre OZN-ul care ne-a lovit. Și
victoriile colective le mânjim deseori prin căutarea de a șterge meritele
celorlalți, trecând în seamă unora merite incorect evaluate. Asta nu este ceva
nou; cel puțin trei decenii de democrație, ne-au adus destule dovezi pentru
aceste constatări, devenite, cred, lucruri comune. Dar evenimente, precum este
Schengen, ne arată adevărata poziție a României în Europa și în lume.
Concertul opiniei publice rănite din aceste zile ne
împinge spre autovictimizare și spre diluarea responsabilităților interne,
chiar spre aneantizarea ei, dacă se poate. Este foarte bun acest consens
politic mai ales că nu suntem obișnuiți cu lungi perioade de armonie, dar
acesta poate fi canalizat mai eficient către cauze constructive, spre exemplu
am putea să îl folosim pentru a face reforma instituțiilor statului de care
avem mare nevoie. Asemenea momente trebuie să beneficieze de analize prin care
să depășim valul de ceață, de iluzii, minciuni și păcăleli; pentru binele
nostru, pentru a înțelege sau chiar pentru a învăța ceva din înfrângerile
noastre.
Se cuvin a fi făcute câteva mențiuni, chiar dacă
acestea vor fi probabil marginale și vor putea doar să dea senzația de tablou
polifonic și democrație funcțională.
În primul rând, votul de ieri din Consiliul JAI este
o mare înfrângere a României. Da, așa este, și România suntem toți. Este o
înfrângere a întregii clase politice care, din 2011, a acceptat fără să se
impacienteze această situație ingrată. Dar mai este un lucru, este și o
înfrângere masivă a dreptei românești, cea care are acum, în România,
președinte, premier, ministru de externe și ministru de interne. Aici Marcel
Ciolacu are dreptate, cred că este chiar foarte elegant și solidar. Nu a făcut
politicianism din această situație de eșec politic.
Nu accept teza falsă conform căreia votul din
Consiliul JAI este o mare înfrângere a Europei, a solidarității și coeziunii
europene și că va urma o mare presiune a Europei pe Austria care va determina
intrarea rapidă a României în Schengen, eventual vom primi și ceva premiu de consolare.
Cred că cei doi lideri europeni, două doamne miloase, care au vorbit despre
nedreptatea care se face românilor și bulgarilor au pronunțat discursuri
politicianiste de consolare.
Nu vom putea progresa ca națiune dacă nu vom accepta
încă de azi că este vorba despre un eșec politic major. Da, nu ne mai lăsăm
prostiți cu minciunile următoare: vine viitorul Consiliu, convingem Suedia sau
Spania, că toată lumea plânge pentru umilința României. Putem ascunde eșecul
după declarații europene sau speranțe false, dar nu ne va folosi la nimic. Nu
vom face altceva decât să accentuăm frustrarea oamenilor care manifestă un
puternic sentiment anti-european.
Da, lumea e rea și dușmănoasă, o spun hit-urile cu
cel mai mare succes la public în care temele cele mai importante sunt banii și
dușmanii, dar să ne uităm cu mai mare atenție la ceea ce s-a întâmplat și să
recunoaștem măcar în forul nostru interior că România nu beneficiază de prea
mare încredere în Europa. Da, Austria a folosit tot felul de date inexacte pentru
a-și justifica decizia, dar ea nu este singură În scepticismul ei. Dacă nici
românii nu au încredere în instituțiile statului cum să aibă încredere
străinii? Spațiul Schengen este un spațiu al încrederii reciproce, de aceea se
votează, chiar dacă exista Frontex și alte instituții care veghează tehnic.
Dacă datele Frontex ar fi de ajuns, atunci nu s-ar mai vota.
Ne amăgim cu câteva iluzii care circulă în spațiul
public zilele acestea. Una dintre ele spune că sprijinul și solidaritatea au
fost impresionante și au reconfirmat aprecierea de care se bucură România în
plan european. Este suficient să verificăm procedurile de infringement care au
fost deschise împotriva României, sunt zeci și în fiecare săptămână Guvernul
vine cu ordonanțe de urgență în Parlament pentru a stinge aceste focuri pe
ultima sută de metri. Alteori suntem condamnați la CEDO sau în alte instanțe și
obligați să plătim sume imense ca despăgubiri. De ce nu vrem să facem ceea ce
ne-am asumat atunci când am primit calitatea de membru UE? De ce căutăm, de
foarte multe ori, să fim excepția, elevul care ocolește regulile?
Toți arătăm cu degetul spre Austria, spre premierul
ei sau spre legăturile cu Putin. Da, asta asa este. Dar nu știam până acum?
Știam foarte bine toate aceste lucruri, dar nu am avut o strategie pentru a
contracara aceste tendințe de extremă dreaptă sau influență a Rusiei. Cred că
trebuie să acceptăm că nu este o întâmplare, ci un eșec politic neasumat, chiar
dacă acceptăm că este de vină Austria și Rusia. Da, Putin face tot ce poate
pentru dezbinarea Europei și pentru blocarea cuplării României la lumea
occidentală, Putin are în Austria un proxy important prin care poate să-și
atingă multe interese, un fel de cui al lui Pepelea în spațiul european, însă
nu putem lăsa lucrurile la această explicație. Să fie doar Austria și Rusia? Să
nu mai funcționeze deloc Hinterlandul german în aceste timpuri? Oare relațiile
noastre cu Germania sunt la fel de bune ca și cele ale Ungariei, copilul
neascultător al Europei?
Să nu credem în păcăleala că Austria sau Olanda sunt
țări care acționează ca niște rebeli europeni, chiar dacă au guverne aflate în
dificultate. Am văzut în timpul desfășurării JAI o știre, pe surse, cum ne-au
obișnuit în ultima vreme influencerii unei instituții importante, că Germania
și Luxemburg condiționează Austria că nu vor vota Croația, dacă nu acceptă
România și Bulgaria. Absolut jenantă această minciună, chiar dacă era semnată
de un jurnalist viu, dar care nu era în sală. Pentru cei care am cunoscut
vreodată relațiile Germaniei, pare ridicol să poți chiar minți că Germania
alege România în detrimentul Croației. Votul a arătat desigur ca informația a
fost o minciună, gândită, probabil, de un mic manipulator care a vrut să arate
că Președintele României își folosește influența personală puternică pe care o
are în Germania și Luxemburg.
Este adevărat că îndeplinim condiții tehnice, că
avem aparatura necesară în valoare de 1 miliard de euro, dar oamenii sunt cei
care mânuiesc echipamentele. Iar în portul Constanța, în prezent, este
funcțional un singur scanner pentru mărfuri, dar chiar și acela se oprește
câteodată. Țigările de contrabandă pentru pe piața neagră trec la noi, tiriștii
noștri sunt condamnați pentru asfixierea unor emigranți ilegali. Poate sunt
exemple, dar ele arată un anumit tip de atitudine și de civilizație pe care, în
mod evident, politicienii europeni, demagogi, extremiști sau doar pragmatici,
le vor specula.
Cred că trebuie să discutăm despre EȘECUL POLITIC al
acestui moment fără să ne fie teamă că acest lucru va accentua scepticismul și
antieuropenismul. Românii deja s-au obișnuit să fie tratați ca și cetățeni de
mâna a doua în Europa, nu este ceva foarte nou. Este adevărat că a fost
ridicată o miză politică în speranța deșartă a unui succes pe care să-l
deconteze cineva, dar a ieșit pe dos. Și cel mai grav este că nu mai putem
argumenta acest eșec cu obișnuitul: PSD este de vină!
Vorbim despre un EȘEC POLITIC chiar dacă toți
politicienii noștri au făcut tot ce se putea în aceste două luni de heirup. Au
trecut 11 ani de când știam că trebuie să ne pregătim, iar noi ne-am agitat
doar în ultimele două luni. Acest efort trebuia pregătit din timp, în plus nu
trebuia să îl lăsăm pe ministrul de interne singur (Lucian Bode și Internele
și-au făcut foarte bine treaba), era necesar un efort colectiv la nivel
instituțional - Guvern, Parlament, partide politice, Ministerul de Externe și
corul diplomatic în ansamblul său. România are experiență cu Austria din anul
2003, atunci când a fost obținută eliminarea vizelor, într-o situație mai grea
decât acum. A fost greu atunci, dar nimeni de acum nu a solicitat de la Adrian
Năstase, de la ministrul Ioan Rus, de la ministrul Mircea Geoană sau de la
ceilalți care am fost implicați în acel proces acerb de negociere un minim de
informație. Este șocant cum memoria instituțională este nulă la noi, se
resetează odată cu fiecare rundă de alegeri. Adrian Năstase a luat, la acel
moment, fiecare posibilă piedică și a pus-o într-un plan de acțiune, apoi ne-a
împrăștiat pe noi, miniștrii de atunci, timp de doi ani, prin țările europene
să derulăm procesul de negociere pe fiecare componentă a planului de acțiune,
să căutăm soluții, să îi invităm pe străini să cunoască realitatea de la noi.
Am început acțiunea în 19 ianuarie 2001 şi am avut plan de acțiune săptămână de
săptămână. Numai eu am adus, în acea perioadă, într-un singur an, vreo 250 de
jurnaliști străini să viziteze România. Iar orice om și orice resursă posibilă
au fost incluse în proiect și folosite. Dacă ar povesti Domnul Ion Țiriac cât a
alergat, atunci, pentru România – și precizez foarte clar: a făcut asta pro
bono - am înțelege mai bine cum trebuie să se desfășoare un proces de negociere
cu astfel de mize. Acum, se poate observa cu ochiul liber că sunt foarte puține
persoane cu drept de inițiativă, iar negocierea și contactele externe sunt
prerogative foarte limitat distribuite, deci capacitatea de influență a
României scade. Lucrurile nu pot funcționa în felul acesta simplist. Capitalul
fiecărui politician și competențele tuturor celor cu expertiză sau cu influență
trebuie lăsate să se însumeze pentru a depăși marile bariere diplomatice.
Diplomația poate fi concepută și într-o dimensiune mai formală, mai
birocratizată, dar aici este vorba de influență. Ori România are respectul unor
țări sau guverne, dar are slabă influență. Și aici influența umană este
importantă, alături de relația personală ori de diplomația nepublică, de cea din
spatele ușilor închise. Și activismul unei țări este important!
Am văzut tot felul de autoamăgiri și iluzii expuse
de principalii actori politici, una hilară fiind cea conform căreia ar trebui
să schimbăm regulile UE, cu referire la dreptul de veto. Este chiar de râs;
adică noi nu reușim să obținem o decizie pe care o merităm din punct de vedere
formal și poate și moral, dar credem că putem schimba regulile Uniunii și mai
ales această regulă de aur, care a deranjat de multe ori, dar niciodată nu a
fost modificată, fiind legat de un principiu fondator. Pe de altă parte, nu
vreau să fac pe nebunul și nici extremist nu sunt, dar a amenințat România de
multe ori cu folosirea dreptului de veto? Nu prea știu cazuri. Nu suntem nici
polonezi, nici unguri, cunoscuți ca zurbagii în unele situații; suntem însă
perfect mioritici și stăm cu capul plecat, fără să avem curajul de a ne spune
răspicat punctul de vedere. Haideți să fim realiști, să nu îi mai amăgim pe
oameni cu astfel de himere. Să ne schimbăm pe noi înșine, să câștigăm statutul
de membru măcar egal cu ceilalți și apoi să facem reforma Europei.
Am alimentat, până în ultima clipă, opinia publică
cu speranța că mai este o șansă și continuăm să facem asta chiar și acum, cu
trimitere la săptămâna ce vine. Înseamnă că noi nu înțelegem deloc logica
instituțională. Noi credem că, în Europa, politica este ca la noi: vrea Liderul
să se întâmple ceva, totul se rezolvă, indiferent de proceduri, de legi, cutume
sau chiar de Constituție. Degeaba căutam în biografia de extremist pro-putinist
a Cancelarului austriac rădăcinile deciziei. El și ministrul de interne au
venit cu o decizie formalizată instituțional (chiar dacă era șubred motivată),
dar nu era părerea lor personală ori una pe care o puteam schimba în noaptea
dinainte de JAI la un șpriț sau cu un telefon binevoitor. Logica instituțională
trebuie atacată prin mecanisme instituționale, înainte de a se lua decizia
instituțională; trebuie să ataci procesul în care se formează decizia, pentru
că apoi este greu să o schimbi.
*** ***
Să lăsăm să treacă două-trei zile și să curgă
discursul de autovictimizare și doinele de jale, dar apoi ar trebui să ne uităm
cu realism la acest eșec politic major și să facem o analiză, să evaluăm
obiectiv și să vedem unde greșim, iar apoi să ne facem un plan serios pe care
să îl începem chiar de a doua zi. Nu de luni, nu după vacanța de Crăciun.
Nu este necesar să cerem demisii ori să căutăm
vinovați, nu este în obiceiul nostru să legăm acțiunile de responsabilitate
decât atunci când este vorba de succes.
Nu cred că isteria de la noi va ajuta, dar nici
batista pe țambal nu va avea efecte bune. Niciun război deschis cu Austria nu
ştiu dacă va avea sorţi de izbândă.
Să nu credem în solidaritatea unor declarații, chiar
sincere, nu afecțiunea europenilor va rezolva problema noastră și intrarea în
Schengen. Problema cu Austria trebuie rezolvată bilateral și avem foarte multe
mijloace. Nu trebuie să fim isterici, dar trebuie să fim pragmatici,
inteligenți și să avem măcar un pic de curaj. Nu mult, dar măcar atât curaj și
atâta determinare cât să putem justifica salariile de demnitari și să nu ne fie
rușine să răspundem familiilor noastre ce am făcut pentru țară atunci când
ajungem târziu acasă.
P.S.
Cum am scris și mai sus, nu este cazul să dăm vina unii pe alții în coaliția de
guvernare. Nu ar ajuta la nimic, deși nu sunt de acord că trebuie să ne abținem
la a vorbi deschis despre unele lucruri. Dar, haideți să facem un mic
experiment de ficțiune: încercați să vă închipuiți ce ar fi spus, în urma acestui
eșec, partenerul de dreapta dacă Președintele, Premierul, ministrul de interne
și cel de externe ar fi fost de la PSD? Ce concert ar fi fost, ce de ciuma
rosie, ce plăcute suedeze … Acum PSD e blând și cuminte, acceptă plăcuțele
austriece în solidar cu PNL și poate că este bine așa. Să iertăm cu nonșalanță,
dar să nu uităm chiar de tot!”
Sursa:Vasile
Dincu pe Facebook
