duminică, 30 iunie 2019

Două congrese într-un an pentru un pesede plăvan…


   Azi, 29 iunie 2019, cu câteva ore înainte de începerea congresului Partidului Social Democrat (PSD) întru desemnarea troicii politrucianiste președinte-președinte executive-secretar general, pentru mine este cât se poate de limpede că votul celor peste 4.000 de delegați nu va decide, ci doar va confirma ceea ce deja a fost stabilit în culisele totalitariste ale acestei formațiuni de coșmar pentru țară și nație: Viorica Dăncilă va fi noul președinte până la congresul ordinar (cât pe-aci să-i spun „ordinărie”) din februarie sau martie 2020, vicepremierul Daniel Suciu (posibil Orlando Teodorovici, care a reintrat pe ultima turnantă în competiție) va deveni președinte executiv, iar Mihai Fifor va obține firmanul de secreta(u)r general.
            Cu atât mai mult cu cât „greii” partidului, precum necușerul Marian Oprișan, doresc reafirmarea unității pesediste, serios avariată în perioada dragniană, prin concentrarea puterii politice și executive în aceeași mână, iar premierița Viorica i-a înștiințat/amenințat pe neprietenii de crez ideologic că-și va da demisia de va fi cumva împiedicată să guste din amarnica dulceață a funcției politice supreme de după interimat.
            Ceea ce, firește, n-ar cădea prea bine niciunui pesedist, necum sforarilor de la vârf, taman acuma când – după căderea moțiunii de cenzură, adică după otrăvita victorie șparlamentară – parcă s-a mai atenuat nițel enormul eșec înregistrat la europarlamentare…
            Unde mai pui faptul că nostima noastră premieriță comite mai puține gafe decât în atrocea perioadă dragniană (de exemplu, pârdalnicele ei gânduri se îndreaptă spre sex în loc de cex) și că PSD ține morțiș să-și refacă înșelătoarea imagine public într-ale democraței interne, prin acceptarea mai multor competitori formali în confruntări politice care, cum spuneam, deja și-au desemnat câștigătorii. De pildă, ce șanse de câștig are unul ca Șerban Nicolae, fostul șofer al interlopului exsenator Cătălin Voicu, dar mai ales Codrin Ștefănescu, în continuare omul lui Liviu Dragnea, acuma când Viorica Dăncilă a afirmat răspicat că, în calitate de președinte al partidului, n-ar putea să colaboreze cu un asemenea secretar general, căruia – de altminteri – i-a făcut vânt din funcție îndată după încheierea epocii dragniene?!...
            Vasăzică, totul în pesede este de fațadă (mă rog, nu pot fi lesne date uitării monstruoasele congrese bolșevice) și, eventual, spre deliciul spălaților pe creier, care fie că participă efectiv în calitate de invitați, fie că se implică afectiv în calitate de anteniști.
            Și când te gândești la cheltuielile ocazionate de-o atare megaaflare în treabă, nu poți să nu chibzuiești în felul următor:
            1)Dacă tot se organizează la începutul anului 2020 ordinăria în care vor fi alese toate organele de conducere pesediste (președinte, președinte executiv, secretar general, vicepreședinți), ce sens a avut iuțirea (în plus, fără acordul întregului staff decident) acestei extraordinării, unde lucrurile vor fi făcute pe jumătate și doar pentru câteva luni? A, da, pentru că Viorica și ciracii ei sunt – chipurile - pe val după respingerea moțiunii și declarativa orientare proeuropeană, deci nu puteau rata momentul favorabil.
            2)Întru desăvârșirea absurdului pesedisto-dăncilesc, peste numai câteva zile (sfârșitul lunii iulie sau poate începutul lunii august) va fi convocat straniul congres pentru desemnarea candidatului la prezidențiale. Ce importanță are că acesta, oricare va fi el (ah, ce desfătare pe  români să candideze chiar Viorica!), are șanse minime să prindă turul doi și că, în această eventualitate, va fi realmente umilit de Klaus Iohannis?
            3)Cu toate aceste grotești întruniri, se vor arunca pe apa sâmbetei zeci de milioane de lei, bani care, la o adică (a se citi „într-un stat condus de politicieni responsabili, nu de politruci aroganți”), ar putea fi economisiți, donați și întrebuințați pentru tratarea unor răni sociale.
            N.B.:Nevrând să fie la acest capitol mai prejos ca pesediștii congresiști, Gheorghe Falcă a organizat tot acuma „congresul mâncăilor” (câteva mii din ăștia), cu care a sărbătorit pe rupte schimbarea statutului său social: din Primăria  Aradului, vreme de 15 ani, s-a mutat în  Parlamentul European pentru cel puțin cinci ani.
            Mai poate spune cineva că țara (românească) nu arde și baba (cârmuitoare) nu se piaptănă?...

            Sighetu Marmației,                                                       George  PETROVAI
                29 iunie 2019






Aforismul zilei - Bill Watterson


Tabăra prieteniei literare „De amicitiae”, ediţia a III-a s-a desfăşurat la Haţeg, Hunedoara


 Deschiderea oficială a taberei a avut loc miercuri, 26 iunie 2019 la pensiunea „Batiz”, Haţeg, judeţul Hunedoara. Cuvântul de bun venit a aparţinut scriitoarei Mariana Moga, fondatoarea şi sufletul acestei manifestări literare la care au participat în jur de 50 de scriitori din toată ţara, dar şi din diaspora. Sub genericul „Să ne cunoaştem mai bine!” a avut loc prezentarea autorilor, sub coordonarea maestrului Cornel Udrea din Cluj Napoca. Seara a urmat un mult-aplaudat program muzical-artistic susţinut de Bebe Jianu din Teleorman. Joi, 27 iunie, a avut loc lansarea cărţii de versuri „Aripi de nisip”, autor Viorel Birtu Pârăianu din Constanţa, prezentarea cărţii a fost făcută de către Maria Vaida din Cluj Napoca şi Gelu Dragoş din Baia Mare. A urmat o întâlnire cu  natura (moment fotografic) şi credinţa la Mănăstirea Prislop, unde a fost vizitat mormântul lui Arsenie Boca şi Peştera cuviosului Ioan. Seara a susţinut un concert folcloric frumoasa şi talentata solistă Cristina Muntean din Sibiu, aceasta venind în tabăra la invitaţia colegului de arme jandarmul Vasile Bele. Vineri, 28 iunie, a avut loc conferinţa cu titlul „Poezia ca destin” în prezentarea Mariei Vaida, lansarea Antologiei „Clepsidra cu sentimente” în prezentarea Marianei Moga şi Antoniei Bodea de la Liga Scriitorilor Români, filiala Cluj. Nadia Urian din Bistriţa a prezentat cartea „Satul poveştilor” iar seara de muzică şi poezie le-a aparţinut folkistei Corina Ofelia Corpodean şi aceluiaşi valoros cântăreţ de romanţe Bebe Jianu.
Sâmbătă, 29 iunie, în prima parte a zilei scriitorii au vizitat Muzeul civilizaţiei dacice şi romane Deva şi Castelul Corvinilor Hunedoara. După masă a avut loc Conferinţa „Religia marelui război reflectată în memorialistica românilor transilvăneni şi bănăţeni” şi prezentarea de carte „Sebeşul şi Marea Unire: memorii, acte şi documente”, ambele manifestări moderate  de către istoricul dr. Mihai Octavian Groza. A urmat acordare de diplome participanţilor din partea Asociaţiei „Astra”, Despărţământul „Vasile Moga” Sebeş, a Societăţii „Românca” din Londra şi Radio TV „Unirea”, Wiener Neustadt Austria. Seara s-a încheiat cu un moment muzical susţinut de Silvana Andrada Tcacenko, tocmai venită din Budapesta şi Bebe Jianu. Duminică 30 iunie, în jurul orei 11,00 a avut loc încheierea lucrărilor taberei unei ediţii în care s-au oferit peste 30 de titluri de cărţi între colegii participanţi dar şi Bibliotecii Taberei „De amicitiae”, s-au propus proiecte comune şi s-a constatat cât de frumoasă este limba română şi cât de necesar este să ne simţim români, oriunde ne-am afla, să gândim româneşte şi să promovăm valori şi personalităţi române, cu orice prilej posibil!




                                                                                            Gelu Dragoş

Foto aici https://moaraluigelu.blogspot.com/2019/06/instantanee-fotografice-din-tabara.html

GENȚIGRAME

lângă bloc /unde nu mai e un loc

Ocupare abuzivă

Mi-am plătit loc de parcare.
De lipsesc măcar o zi,
Mi-l ocupă fiecare
Ne zicând măcar mersi!

Inflație de automobile

Toți din casă au mașină:
Tata, mama și doi fii,
În curând, parcarea-i plină
…Și pe Marte, într-o zi.

                                   Gențiana Groza


Din frumuseţile României - Alpina Blazna-Vârfurile Cobaşel-Roşu şi Inaut

























Foto: Ionică  POP

30 IUNIE, SEMNIFICAŢIA ZILEI ÎNVĂŢĂTORILOR

30 IUNIE, SEMNIFICAŢIA ZILEI ÎNVĂŢĂTORILOR, ,,cei bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie”


INVITAȚIE PENTRU ÎNVĂȚĂTORI, EDUCATOARE ȘI PROFESORI DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR


Aradul va sărbători și în acest an Ziua Învățătorului în perioada 28 – 30 iunie. Cadrele didactice doritoare sunt așteptate sâmbătă, 29 iunie, de la ora 11, în Sala Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad la Simpozionul Internațional „Portrete de dascăli”- ediția a XIII-a, sub genericul „100 de ani de administrație românească în Arad”, eveniment organizat de Asociația Generală a Învățătorilor din România, la inițiativa și sprijinul Consiliului Județean Arad, al Centrului Cultural Județean Arad și al Casei Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad. Activitatea se desfășoară în parteneriat cu Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia, Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Regiunea Cernăuți, Ucraina, Asociația Generală a Învățătorilor din România–filiala R.Moldova, Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Regiunea Odessa, Ucraina, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Inspectoratul Școlar al Județului Arad, Primăria Municipiului Arad, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad șiComplexul Muzeal Arad.
            Se vor acorda și premii în cărți câtorva dintre cei 400 de elevi care au participat la concursul internațional „DESPRE LOCALITATEA MEA”. Vor avea loc conferințe, cursuri de formare și lansare de carte.
Cinstirea Apostolilor este atestată în Constituţiile Apostolice: ,,Zilele Apostolilor, să le serbeze, căci ei au fost învăţătorii voştri.” Constituţiile Apostolice (gr. Αποςτολικαι Διαταγαι; lat. Constitutiones Apostolicae) sau Aşezămintele Sfinţilor Apostoli sunt o scriere creştină din secolul IV şi se prezintă ca aparţinând celor 12 apostoli. Biserica Ortodoxă le-a inclus printre cărţile ortodoxe. Primele 6 cărţi se bazează pe Didascalia Apostolilor (lat.Didascalia Apostolorum). Cuvântul apostol provine din grecescul αποστολος, însemnând "acela care este trimis". În contextul creştin, apostolul se referă la ucenicii care răspândesc învăţătura.
Din primii ani ai creştinismului, în bisericile române ortodoxe (şi în cele române unite cu Roma) se sărbătoreşte în fiecare an de 30 iunie ,,Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”. Redăm din canonul de rugăciune la Soborul Sfinţilor 12 Apostoli: ,,Cei ce sunteţi între apostoli şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.” şi ,,Cu un glas pe dumnezeieştii ucenici şi Apostolii lui Hristos, care ne-au tunat nouă cereştile învăţături, grădinile credinţei, pe făcătorii de bine cei de obşte ai omenirii şi mântuitorii şi slujitorii Cuvântului, să-i lăudăm.”
Profesorii, educatoarele şi învăţătorii din România s-au simţit onoraţi să fie serbaţi şi felicitaţi de ziua apostolilor în fiecare an. Şi an de an, de chiar ziua apostolilor, li se aduce aminte că au cea mai nobilă misiune pentru care merită făcute orice sacrificii asumându-şi apostolatul. În 1923, la un congres al lor ţinut în Arad, învăţătorii au fost numiţi ,,cei bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie,,.
Nu cunoaştem altă sărbătoare care să fi dănuit la români în calendare atât timp. Ziua Învăţătorului a fost atât de împământenită încât şi regimul comunist a păstrat-o la 30 iunie trecând însă sub tăcere sau nedându-şi seama şi de semnificaţia ei creştină.
30 iunie a fost aleasă şi ca dată de ,,naştere,, a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România fiindcă aceasta a ales pentru autentificarea statutului său la tribunalul Ilfov chiar data de 30 iunie (1927). Se oficializa atunci manifestarea solidarităţii între cadrele didactice la nivelul României Mari -corolar al tradiţiei asociative învăţătoreşti începută la 1869 în diferitele provincii în care exista şcoală românească. Mai mult, sediul din perioada interbelică a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România a fost ales în Bucureşti pe chiar strada Sfinţii Apostoli la nr 14.
Legislativul român, a hotărât în 2007 prin legea nr. 289 să se sărbătorească Ziua Învăţătorului în 5 iunie. Suntem siguri că legiuitorul a fost în necunoştinţă de cauză şi a aprobat această dată la cererea unora care nu aveau ştiinţă de existenţa şi semnificaţia adevăratei Zilei a Învăţătorului, aceea din 30 iunie. Iniţiatorii îşi doreau poate o zi care să nu fie după încheierea anului şcolar. Conform acestei logici s-ar putea, pentru raţiuni de comoditate, să se legifereze date mai convenabile şi pentru Paşte, Crăciun, 1 Decembrie etc. Suntem siguri că se va reveni asupra acestei gafe care îşi bate joc, vorba poetului, ,,de ţară, de străbuni, de obicei…”.
În sujba din 30 iunie, în toate bisericile se va auzi, conform canonului, ruga de a coborî asupra apostolilor ,,Vărsare de înţelepciune, lărgime inimii şi limbă binegrăitoare”. La mulţi ani, dragi colegi cadre didactice!

Prof. Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, Tel. 0723259290

INSTANTANEE FOTOGRAFICE din TABĂRA PRIETENIEI LITERARE "DE AMICITIAE" BATIZ, HUNEDOARA, EDIŢIA A III-A, 26-30 IUNIE 2019

























































Fotografii: Gelu DRAGOŞ şi câţiva dintre prietenii lui