vineri, 30 septembrie 2022

TRIPLĂ LANSARE DE CARTE!!!

 

Un eveniment Literar de excepție care a avut loc la Hotelul Internațional Sinaia în 3 Iulie 2022, prin Lansarea celor 3 Cărți ale Distinsei Scriitoare MihaelaC. D.

„Prin ochii mei ” , „ La casa de Nebuni ” și „Dialog peste Ocean ” Cartea este o punte de poeme pentru suflet, scrisă de doua perle ale literaturii Române, Mihaela CD și Trandafir Sîmpetru. Editate de Editura Globart Universum.

( Canada) și Trandafir Simpetru( România), apărute la Editura Globart Universum, Montreal, Canada, publicate de Domnul Senior Johnny Ciatlos-Deak, soțul Doamnei scriitoare Mihaela  C.D.

Este o familie minunată, două bijuterii literare Române care își desfășoară activitatea literară în Canada dar au venit cu o dorință fierbinte de a-și publica cărțile în Romania, țara în care s-au născut și s-au format ca oameni de valoare plini de lumină și cuvânt.

Cărțile scrise de Doamna Mihaela C.D. sunt un model de iubire, dăruire și responsabilitate pentru cititori, cărțile sunt încununate cu succes în profesia sa de poetă , scriitoare, cronicar și un bun jurnalist.

Sub aripa de lumină a creatorului l-a avut ca om de valoare și încredere pe soțul său care a susținut-o prin labirintul literar cu multă dragoste și respect.

De asemenea am fost profund impresionată de colaborarea Doamnei Mihaela C.D. cu Domnul Senator al Poeziei Românești Trandafir Simpetru printr-o magie de cuvinte în care versurile curg cu măiestrie peste Ocean, pe tărâmul sfânt al poeziei.

Felicitări din suflet amândurora cu mult respect și considerație și în aceiași măsură Domnului Johnny Ciatlos-Deak pentru activitatea sa literară de a promova literatura în toată lumea.

Evenimentul de la Sinaia ne-a adus pe toți Poeții și Scriitorii alături de dvs, într-un climat cald al poeziei, muzicii și dansului românesc.

 Felicitări, organizatorilor și tuturor participanților din familia noastră literară.

Sunt onorată de participarea mea la această Lansare de carte.

Dumnezeu să binecuvânteze pe toți creatorii de frumos, cu mințile luminate și mâinile lor pine de trudă și dăruire!

Vă mulțumesc din suflet pentru darurile de suflet, (cărțile oferite) vă îmbrățișez cu respect și prețuire.

Autor: Ecaterina Rolea

 

Sărbătoare fără precedent la Liceul Teoretic "Ioan Buteanu" Șomcuta Mare


Am celebrat azi, în avans, Ziua Mondială a Educației printr-o suita de manifestari culturale, structurate pe patru ateliere educationale de exceptie.

Am fost onorati cu prezenta de reprezentanți din Guvernul României, respectiv: Secretarul de Stat din Ministerul Educatiei, Antoneta BOLCHIS, Secretarul de Stat din Ministerul Afacerilor Externe, Janina SITARU, Secretarul de Stat din Ministerul Culturii, Mădălin VOICU, Subsecretarul de Stat din Ministerul Educației, Marian DARAGIU, subprefectul județului Maramureș Crina CHILAT, primarul orasului Somcuta Mare, Gheorghe Ioan BUDA.

Delegației i s-au alăturat inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, Mihai POP, directorul Casei Corpului Didactic Maramureș, Florin SIMION, inspectori școlari ai Inspectoratului Școlar al județului Maramureș.

Primul atelier educațional, intitulat ,,Educația prin sport, susținem performanța”, s-a concretizat într-un meci amical între echipa de handbal CS ,,Minaur” Baia Mare și elevii șomcuteni pasionați de sport, aceștia din urmă bucurându-se de privilegiul jocului alături de campioanele handbalului feminin.

Mulțumim echipei "Minaur" pentru bucuria pe care le-au facut-o elevilor nostri! Sigur nu vor uita niciodata acest meci. De asemenea, felicit elevii implicati in joc si pe colegii profesori de sport care i-au pregatit!

Al doilea atelier educațional, ,,Educația prin meșteșug. Meșteșugul olăritului”, l-a avut ca invitat pe meșterul popular Daniel LEȘ. S-au alăturat elevilor șomcuteni copiii din DIASPORA, respectiv din Belgia, Italia, Spania. Împreună, de Ziua Mondială a Educației, copiii ROMÂNIEI și copiii DIASPOREI au fost vibrat la unison. Mulțumim mesterului popular pentru onoarea pe care ne-a facut-o si pentru faptul ca i-a captivat pe elevi, divulgandu-le tainele olaritului. Multumesc dnei prof. Claudia Maglaviceanu si dlui adm. retea Oskar Pascui pentru eforturile facute cu asigurarea transmisiei live in Diaspora. Multumesc dlui prof. Ionel Cotet si dansatorilor de la Clubul Elevilor Somcuta Mare pentru minunatele dansuri.

Cel de-al treilea atelier, ,,Educația incluzivă, fără bariere, granițe, segregare și etichetare”, s-a desfășurat la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil, atelier în care elevii audienți au devenit ,,Biblioteca vie” din comunitatea șomcuteană. Dansul copiilor de etnie romă a întregit acest atelier educațional multicultural. Mulțumim doamnei comisar – șef Simona CHIOREAN, de la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramures pentru gazduire si dnei prof. Anca Pascui pentru eforturile depuse in organizarea atelierului.

Manifestarea s-a încheiat cu un regal dedicat artei teatrale, în cadrul atelierul educațional intitulat ,,Educația prin teatru”. În sala Casei de Cultură ”Aurel Buteanu” Șomcuta Mare, spectatorii au vizionat două piese de teatru jucate de către Trupa Cuore a Liceului Teoretic ,,Ioan Buteanu” Șomcuta Mare, coordonata exemplar de dna bibliotecar OnoricaTirziu. De asemenea, invitati speciali, de la Baia Mare au pus în scenă spectacolul ”Piccolo Paese”, coproducție a Teatrului Municipal Baia Mare și Artspot – Baia Mare. Mulțumesc maestrului Dragoș CĂLIN, doamnei bibliotecar Onorica TÂRZIU, dnei prof Corina Muntean pentru organizarea atelierului de teatru! Multumesc, dnei prof. Lorincz Izabela pentru realizarea minunatului decor de la Casa de Cultura!

Felicitari Alexandru Mester pentru expozitia de tablouri minunate prezentata!

Multumesc dnei secretar de stat Antoneta Bolchis pentru ca a facut posibila aceasta sarbatoare in liceul nostru!

Multumesc dlui primar Gheorghe Buda pentru eforturile depuse si pentru faptul ca sprijina educatia somcuteana!

Multumesc dnelor director adjunct pentru sprijinul oferit si tuturor colegilor! Am demonstrat ca suntem un colectiv unit si ca atunci cand ne propunem putem sa realizam lucruri frumoase impreuna.

Va respect si va iubesc!

La multi ani, dragi colegi!

La multi ani, dragi elevi!

Multumesc tuturor pentru efortul comun facut, pentru organizarea unei Zile a Educatiei de neuitat la Somcuta Mare!

Alina TALPOȘ

























 

Top 5 Moara lui Gelu din 30 septembrie 2022

 


O MARE ȘI SUPERBĂ SĂRBĂTOARE LITERARĂ – 3 iulie 2022


O sărbătoare care îți scrie pe suflet povestea unor oameni minunați, pe care nu ai cum să nu-i iubești!

O bucurie a fost întâlnirea de azi, de la Sinaia, prilejuită de Lansarea celor 3 cărți: PRIN OCHII MEI, LA CASA DE NEBUNI, ale scriitoarei MIHAELA C.D. și DIALOG PESTE OCEAN, autori MIHAELA C.D. (CANADA) și TRANDAFIR SÎMPETRU (ROMÂNIA), apărute la Ed. Globart Universum, Montreal, Canada.

Veniți din Canada, Doamna Mihaela CD și Domnul Johnny Ciatloş Deak, o familie minunată, de o mare sensibilitate și rafinament literar, ne-au oferit bucuria acestui eveniment de excepție, aici la noi, în România! Oameni frumoși, plini de lumină, dovadă că distanțele nu stau în fața iubirii de neam, de semeni, de Cuvânt.

Au fost momente unice, poezie, muzică și multă dăruire. Mulțumim pentru darurile oferite: cărți, reviste, diplome, dar cel mai frumos dar a fost prezența dumnealor aici, pe meleagurile românești!

Un frumos ÎMPREUNĂ, care va dăinui în sufletele noastre, dovadă că Dumnezeu ne iubește și am avut această șansă a unei întâlniri unice! MIHAELA CD: Redactor la Universum VIP Studios, artiste la ART Design by Mihaela CD, Redactor la Editura Globart Universum, fondator la Poezii pentru sufletul meu, Creative Writer la The Writers’ Union of Canada.

JOHNNY CIATLOS–DEAK: Senior Editor la Editura Globart Universum, Editor & Co Founder la Poezii pentru sufletul meu de Mihaela CD.

TRANDAFIR SÎMPETRU: – President of România for World Union of Poets, president Of The World Literature Academy, Editor la Editura Liric Graph România, etc.

Cartea PRIN OCHII MEI, a scriitoarei MIHAELA C.D., Ed. Globart Universum, Montreal, Canada, 2022, este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare, care ne întâmpină cu convingerea autoarei că scriitorii au o mare responsabilitate, „aceea de a transmite cititorului mesaje relevante și adevărate, pozitive, care să-l îmbogățească, să-l valorizeze, să-l ajute să se autovalorizeze.”. Avem nevoie de „mesaje pozitive, gânduri optimiste, valori morale, învățături creștine”, iar pana scriitorului este „arma sa cea mai de preț”.

Prin această carte avem un tabloul întregit al personalității sale artistice, la care, adaugă acum și scrierile sale în calitate de jurnalist și redactor, fiind deopotrivă „scriitor, poet, jurnalist și cronicar”, toate încununate cu succes

Evidențiem existența unui parcurs ascendent al permanentei descoperiri de sine, a distinsei Doamne scriitoare MIHAELA C.D., care continuă să se descopere în fiecare zi, prin ceea ce face, dar mai ales, prin ceea ce scrie, descoperă în ea valenţe noi, nebănuite, abordări şi poziţionări din cele mai diferite faţă de realitatea înconjurătoare şi faţă de propria sa creaţie, fie lirică sau jurnalistică.

Scrierile ei jurnalistice te situează și pe tine, cititorule, în mijlocul evenimentelor, pe care le trăiești împreună cu ea, în iureșul lor, cu interpretări pertinente și scoatere în evidență a unor aspecte semnificative. Cred că această formă de exprimare prin scris, jurnalismul, aștepta latent să iasă la lumină și iată că MIHAELA C.D. o face în modul cel mai reușit posibil, surprinzându-ne și bucurându-ne totodată.

O consider un model de demnitate, de scriitor integru, cu un stil propriu, de român adevărat, trăind amplu și curat tot ceea ce Creatorul i-a dat spre binecuvântare.

Vă asigur că în această carte vă veți regăsi în multe din scrierile autoarei, veți vibra alături de ea, veți spera și veți trăi românește alături de ea!

O activitate creativă prolifică, prin care se reinventează, se redescoperă, într-o libertate a spiritului care o definește și pe care o induce ca o respirație, tuturor celor cu care ea interrelaționează. O felicităm și îi dorim mult succes în creațiile și proiectele viitoare!

A două carte, cu un titlu provocator, LA CASA DE NEBUNI, dar care nu te surprinde având în vedere că în lumea de azi asistăm la un război care distruge umanul, credința și valorile fundamentale, nu pe ascuns ci pe față, în care umilința suferința au atins cote amețitoare și dezarmante, iar o „casă de nebuni” stă în expectativă, în care nu intră cine trebuie, spre care sunt dirijați cei manipulați, și ajunși la disperare.

Poezia distinsei scriitoare MIHAELA CD transformă poezia într-un puternic mesaj de iubire, de pace, de dialog cu Dumnezeu: face din ea un barometru, un senzor umanității, ce trebuie trezit în fiecare dintre noi, cu dragoste și credință. Valoarea poeziei derivă și din modul cu totul special prin care autoarea volumului unește timpul cu spațiul, decorându-l cu trăiri înalte, chiar dacă răul a invadat pământul.

Chiar dacă nimic nu va mai fi ca înainte, Forța Cuvântului își pune amprenta pe sufletele înrobite. Un volum manifest, în care te simți în iureșul luptei pentru libertate, alături de autoare, în care pandemia ar trebui înlocuită cu una de iubire. Emoții pure, smerenie, rugă, manifest.

Forța poeziei distinsei doamne MIHAELA CD, generează bucurie, speranță, mișcă sufletele. O efervescență inedită și inefabilă, acaparatoare, care ne confirmă încă o dată ceea ce de fapt știam și anume faptul că doamna MIHAELA CD este o scriitoare complexă și completă, care își asumă cu demnitate identitatea sa literară, promovând valorile umane românești, la nivel planetar. Într-o permanentă stare de veghe, își respectă promisiunea făcută cu credință în fața lui Dumnezeu, de iubitor al Cuvântului

Într-o lume atât de lipsită de dragoste și plină de nepoveste, apariția volumului DIALOG PESTE OCEAN, o punte de poeme pentru suflet, scris de MIHAELA C.D. (CANADA) și TRANDAFIR SÎMPETRU (ROMÂNIA), la Ed. GLOBART UNIVERSUM, este o binecuvântare. Cartea reprezintă un dialog poetic, care învinge distanțele și cu siguranță va învinge și timpul.

Am fost mereu fascinată de lumea poeziei celor doi scriitori, de exuberanța și eleganța poeziei MIHAELEI C.D., plină de grație și inefabil, dar și de oceanul de trăiri poetice al lui TRANDAFIR SÎMPETRU, care te acaparează ca un vârtej și te poartă acolo unde vrea poetul, la marginea lumii, pe țărmul poeziei.

Dialogul dintre cei doi, curge magic de la unul la altul, de parcă un fir celest țese și scrie povestea lor, de iubire la distanță, invitându-ne la reflecții. Un dialog literar, care miraculos ne poartă în lumile lor, imaginar tangibile pentru noi, presărate cu metafore și construcții estetice. O arhitectură precum o arcă din cuvinte, care leagă prin firele nevăzute ale iubirii, oamenii între ei, într-o lume care are nevoie atât de mult și de iubire și de poezie.

Un templu din cuvinte în care cei doi pășesc extatic, măreția sufletelor fiind scăldată în iubirea adevărată. Un dialog prin care sufletele se regăsesc și se recunosc, iubirea adevărată dăinuind prin poezie. Fiecare dintre cei doi, cântă pe o frecvență a sufletului, realizând o orchestrație cosmică și metaforică, divină și pământeană deodată, oferindu-ne stări de spirit eliberatoare și înălțătoare.

Mulțumim MIHAELEI C.D. și lui TRANDAFIR SÎMPETRU pentru darul de iubire oferit și așteptăm cu interes și bucurie următoarele apariții editoriale!

Iată că în vacarmul acestei lumi ce glisează spre dezumanizare, Dumnezeu ne trimite oameni speciali, cu misiuni bine definite, care să revigoreze prin cultură, acest neam!

Mulțumim distinsă Doamnă MIHAELA CD, Domnule JOHNNY DEAK, cât și dvs Domnule TRANDAFIR SÎMPETRU pentru dăruirea cu care promovați pe plan mondial valorile românești.

Mulțumim și pentru organizarea minunată de care s-a ocupat Doamna Cristina Florea, Președinte al Asociației Socio-Culturale Prahova, Excelsior Sinaia și bineînțeles Dl Trandafir Sîmpetru pe care îl felicităm pentru minunatele activități literare organizate de fiecare dată, în țară și peste hotare! Admirație și recunoștință!

Dumnezeu să binecuvânteze Poezia, Poeții și Românii de pretutindeni!

Cu prețuire, AURELIA RÎNJEA

 

Criza energetică şi animalele cu blană scumpă

 

                                                                                                de Dumitru Păcuraru

Cine spune că PNL nu are voinţă politică şi nu face reforme ca să sprijine economia poate fi contrazis prin fapte. Astfel, un parlamentar al principalului partid de guvernare a depus un proiect de lege prin care se interzice creşterea şi sacrificarea în scop comercial a tuturor speciilor de şinşila şi de nurci crescute în ferme. Este şi acest lucru un mod de a ne alinia la lumea civilizată.

Sunt la fel de bune şi blănurile artificiale.

Pe cât de mari şi diverse sunt aşteptările populaţiei, pe atât de puţine decizii politice se iau în larga coaliţie de guvernare. Lumea aşteaptă să se clarifice odată problema preţurilor. În schimb, şeful ANRE spune că furnizorii de energie nu ştiu cum să stabilească preţurile. Adică nu ştiu cât profit să-şi pună ca să nu fie atât de bătător la ochi. Aceşti furnizori îşi cunosc foarte bine cheltuielile.

Adevărul este că furnizorii despre care vorbeşte şeful ANRE pot stabili preţurile, dar vor tot mai mult şi mai mult profit. Pe de altă parte, cu cât preţurile sunt mai mari cu atât mai consistentă este partea statului, din TVA, din accize, din impozitele pe profit etc. Din aceste surplusuri se pot plăti salarii mai mari pentru primari, dar nu sunt suficienţi pentru majorarea pensiilor. Reformele promise în ultima campanie electorală au ieşit de pe agenda zilei a guvernului. Principala problemă a tuturor guvernelor este plafonarea preţului energiei la nivelul Uniunii Europene.

Următoarea reuniune informală la cel mai înalt nivel, adică şefi de stat, prim miniştri, va avea loc în 7 octombrie, la Praga. Sigur, se va dezbate problema referendumurilor din regiunile ucrainiene ocupate de Rusia, cel de-al optulea set de sancţiuni împotriva Rusiei, dar de interes imediat pentru consumatori este plafonarea preţului la energie.

Din păcate pentru consumatori, nu se va plafona preţul intern, ci se va plafona preţul la gazul rusesc astfel încât pierderile să se ridice la 7 miliarde de euro.

Sigur că Moscova nu se va conforma. Dimpotrivă, va răspunde prin propriile măsuri care vor produce pierderi masive ţărilor europene. Până acum nicio sancţiune nu a rămas fără un răspuns din partea rusă. La o socoteală corectă pierderile sunt deopotrivă la ambele tabere. Poate mai drastice şi mai dureroase pentru populaţia ţărilor care au adoptat măsurile de sancţionare împotriva Rusiei. În ciuda imaginii de ţară slabă, a armatei dezordonate, Federaţia Rusă a demonstrat că are mijloace puternice de a influenţa economia mondială, în special a economiei europene.

Vorbim acum despre economisire, de stingerea luminilor, de limitarea încălzirii în locuinţe până la 19 grade, de ascensiunea preţurilor la energie tocmai pentru că Rusia a închis robinetul care alimenta economiile europene la preţuri mici.

Cu tot efortul depus de Statele Unite, de NATO şi UE, cu toate ajutoarele acordate Ucrainei, Federaţia Rusă a anexat regiunile separatiste din estul Ucrainei. Orice s-ar spune, este o victorie de etapă a Rusiei.

Sigur, în numele democraţiei, al respectării independenţei şi integrităţii teritoriale a unui stat niciun sacrificiu nu este prea mare, dar iată că un conflict ce părea local impune o nouă ordine mondială. Pomeneam aici de proiectul de lege înaintat de un parlamentar PNL pentru interzicerea creşterii animalelor de blană. Cine va câştiga dacă se va interzice creşterea în ferme a nurcilor, nutriilor, şinşilelor, a altor animale cu blană scumpă? Nimeni altcineva decât Rusia. Pentru că Rusia nu va interzice creşterea animalelor cu blană scumpă. Face cumva iniţiatorul acelui proiect de lege jocul Moscovei?

După cum se vede, până şi blana animalelor poate intra în acest concert nebunesc al conflictului NATO-Rusia.

Consiliul Județean Maramureș a demarat încă două proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii de sănătate din județ

 

Consiliul Județean Maramureș a demarat încă două proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii de sănătate din județ, în valoare de 41,2 milioane de lei, prin PNRR.

În ședința de astăzi a Consiliului Județean Maramureș, a fost adoptat proiectul privind extinderea și dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, în valoare de 21.395.578,37 lei, TVA inclus, și proiectul privind modernizarea și dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, în valoare de 19.867.149,41 lei, TVA inclus.

Prin aceste proiecte vor fi reabilitate și modernizate ambulatoriile ambelor unități spitalicești din municipiul Baia Mare, care se află în subordinea Consiliului Județean Maramureș.

Cele două proiecte vor fi depuse spre finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență – PNRR.

Un alt proiect adoptat în plenul ședinței de astăzi vizează înființarea unei linii de gardă în specialitatea Terapie intensivă la Compartimentul Terapie intensivă din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare.

Suplimentarea cu o linie de gardă în specialitatea Terapie Intensivă este necesară, având în vedere creșterea numărului de pacienți și a cazurilor de maximă complexitate din cadrul specialității, precum și necesitatea asigurării serviciilor medicale de calitate, care reclamă prezența medicului de specialitate în unitatea medicală.

În ceea ce privește finanțarea liniei de gardă, aceasta se va asigura din bugetul Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare.

De asemenea, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a efectuat astăzi o vizită de lucru la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare pentru a verifica la fața locului stadiul în care se află Unitatea de Primire Urgențe, modificările și îmbunătățirile de care are nevoie această unitate care deservește aproximativ 80.000 de pacienți pe an.

”În ședința Consiliului Județean de astăzi am aprobat o finanțare de  830.000 de lei pentru Spitalul Județean de Urgență și alta de 773.000 de lei pentru Spitalul de Boli Infecțioase, bani care vor fi folosiți atât pentru achiziționarea de dotări necesare pentru buna funcționare a unităților spitalicești, cât și pentru finalizarea proiectului de extindere a Spitalului de Boli Infecțioase.

În paralel, lucrăm la un proiect de reabilitare și reamenajare a Unității de Primire Urgențe – UPU – de la Spitalul Județean de Urgență, un proiect prin care modernizăm acest compartiment și, totodată, vom eficientiza procedura de acordare a serviciilor medicale pentru pacienți, astfel încât să reducem timpul de așteptare.

 Este foarte important să investim în infrastructura medicală a județului, pentru că toți banii pe care îi investim în Spitalul Județean de Urgență, în Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare înseamnă fonduri pentru sănătatea maramureșenilor și pentru servicii medicale de cea mai bună calitate pentru pacienți”, a declarat președintele Consiliului Județean , Ionel Bogdan.

De asemenea, Ionel Bogdan a transmis că anul viitor vor fi achiziționate două autospeciale dotate cu terapie intensivă mobilă, în valoare de peste 350.000 de euro, necesare în salvarea victimelor accidentelor rutiere, de muncă, dar și a persoanelor cu afecțiuni grave care au nevoie urgentă de terapie intensivă.

Aceste proiecte sunt importante pentru creșterea calității serviciilor medicale oferite în unitățile spitalicești din Maramureș, iar dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de sănătate din Maramureș și atragerea de fonduri europene pentru implementarea proiectelor care vizează creșterea nivelului de trai în județ sunt obiectivele principale la care echipa Consiliului Județean Maramureș lucrează în fiecare zi.

                                                                                                     CJMM

Sorin Cîmpeanu a demisionat din funcția de ministru al Educației după o discuție cu premierul Ciucă

 

În urma scandalului de plagiat, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat joi seară, 29 septembrie 2022, că demisionează din funcție. Mesajul a fost postat pe contul său de facebook.

După ședința de Guvern care a avut loc joi, purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru a spus că premierul Nicolae Ciucă urmează să aibă o discuție cu Sorin Cîmpeanu:  „Ministerul Educaţiei, domnul ministru au prezentat în ultimele zile o serie de clarificări. După cum ştiţi, premierul Nicolae Ciucă s-a întors în urmă cu doar câteva ore din vizita pe care a făcut-o în Japonia, (…) ca atare, în perioada următoare, cu siguranţă, că vor fi purtate discuţii pe această temă la nivelul Guvernului şi vom reveni cu detalii”, a afirmat Cărbunaru, întrebat despre ancheta jurnalistei Emilia Şercan privind plagiatul care îl vizează pe ministrul Sorin Cîmpeanu.

Cîmpeanu a anunțat că a decis să demisioneze din proprie inițiativă, potrivit unui mesaj pe Facebook.

Reamintim că Sorin Cîmpeanu a fost acuzat că și-a plagiat o operă științifică, potrivit unei anchete PressOne.

De asemenea, cele două proiecte de legi ale educației pe care le-a pus în dezbatere publică au fost criticate dur de o parte din profesori, rectori, asociații ale elevilor și părinților, experți în educație. Aceștia l-au acuzat că a elaborat legile într-o manieră care ar duce la discriminarea elevilor fără posibilități materiale, ar crea caste favorizate (colegiile naționale) și ar albi plagiatele.

„Am decis, din proprie inițiativă, să demisionez din funcția de ministru al educației. A fost o șansă și o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învățământ.  Am preluat mandatul de ministru nu pentru că nu aveam ce face sau pentru a-mi trece ministeriatul in CV. Aveam și una și alta. Am venit într-un moment extrem de dificil cu dorința de a schimba lucrurile în bine. Mi-am început mandatul într-o criză sanitară fără precedent și am luptat pentru ca în toată acea perioadă elevii să meargă la școală cu prezență fizică. Am militat în mod constant și am asigurat cadrul legal pentru ca finanțarea educației să crească. În mandatul de ministru al Educației am reușit schimbări care au pus bazele reformei “România Educată”:

·        un sistem de educație timpurie integrat, prin preluarea creșelor în sistemul de învățământ;

·        îndeplinirea jaloanelor PNRR care asigură suportul financiar atât de important pentru reforma sistemului de învățământ; am preluat mandatul cu un buget de 1 miliard euro pentru educație, iar acum educația are doar în PNRR un buget de 3,6 miliarde de euro. Până acum am contractat și sunt în derulare toate cele 1402 proiecte pentru reducerea abandonului școlar – prima rundă (1,14 miliarde lei) și toate cele 61 de proiecte pentru digitalizarea universităților românești (1,24 miliarde lei);

·        organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director în școli;

·        mărirea burselor elevilor;

·        recunoașterea meritelor olimpicilor prin recompensarea acestora la justa valoare;

·        rezolvarea problemei decontării integrale a navetei elevilor;

·        demararea reformării planurilor-cadru și curriculumului aferent – o schimbare atât de mult așteptată;

·        extinderea programului Masă caldă în școli  de la 150 de unități la 450 de unități de învățământ;

·        introducerea învățământului dual la nivel universitar;

·        internaționalizarea universităților românești prin reglementarea diplomei joint degree;  Și multe altele………

·        Am elaborat proiectele Legilor “România Educată” și am parcurs procedura de dezbatere publică, în urma căreia am finalizat cele două proiecte, preluând foarte multe amendamente care au adus plus valoare, astfel încât aceste proiecte sa răspundă pe deplin așteptărilor și nevoilor reale ale societății. Sunt omul care construiește și nu sunt omul care dărâmă!  Cu toții avem obligația să contribuim și să susținem reforma în educație!  Cred în România Educată și voi susține Legile “România Educată” din calitatea mea de profesor, de rector și de senator.  Proiectele legilor “România Educata” reprezintă cea mai buna șansa pentru o educație așa cum cred ca ne dorim cu toții. Altfel, în lipsa unui acces echitabil la o educație de calitate, vor fi și mai mulți oamenii care nu percep conținuturi și nu înțeleg adevăratul sens al cuvintelor.Le mulțumesc tuturor celor care, cu onestitate, au ales sa susțină educația!”

Sursa: G4 Media.ro

A murit actorul Alexandru Arșinel. Actorul avea 83 de ani!

 

Alexandru Arşinel era internat la Spitalul Universitar din Capitală, din cauza unor escare specifice celor care stau mult la pat, nefiind vorba despre o agravare a afecţiunii sale de fond, au declarat pentru News.ro surse medicale. Ulterior, reprezentanţii unităţii sanitare au anunţat că Alexandru Arşinel a fost transferat în secţia ATI, „având în vedere istoricul medical şi pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă”.

Luna trecută, actorul fusese internat la Institutul Clinic Fundeni, în secţia de ATI, din cauza mai multor probleme de sănătate.

Anul trecut a fost operat pe inimă iar în urmă cu 9 ani a făcut un transplant renal. Avea şi diabet zaharat şi probleme legate de tensiunea arterială.

Director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase”, Arşinel a jucat în filme şi piese de teatru de comedie, fiind cunoscut pentru lunga colaborare cu Stela Popescu.

Arșinel s-a născut acum 83 de ani, în satul Dolhasca din regiunea Baia a Regatului României atunci, pe 4 iunie 1939, acum județul Suceava.

 Familia actorului a stabilit toate detaliile înmormântării. Maestrul va fi condus pe ultimul drum duminică, 2 octombrie 2022.

                                                                                                                        C.S.

 

Comunicat de presă „Innovation IT 2022”, ediția a VIII-a

Innovation IT 2022, dedicat clienților business One-IT - cel mai mare eveniment de tehnologie din Nord-Vestul României

 

One-IT a organizat a opta ediție a Innovation IT, evenimentul anual dedicat clienților business ai companiei, ce a avut loc joi, 22 septembrie 2022 și a găzduit peste 130 de participanți.Acesta este cel mai mare eveniment de tehnologie din Nord-Vestul României.

Evenimentul a avut loc la sala „Primera” a Hotelului PrimeraDru și s-a adresat specialiștilor IT și managerilor de nivel înalt din rândul clienților One-IT, interesați de noutățile și soluțiile de digitalizare în business.

În acest an, One-IT a adus în premieră noi tehnologii și soluții practice sub forma unui studiu de caz general, cu scopul de a susține și accelera procesul de dezvoltare a afacerilor prin digitalizare.

Acest lucru a fost realizat cu succes datorită partenerilor Innovation IT,cu care s-auconstruitparteneriate solide: Fortinet, Dell, Synology, HP, Lenovo, Acronis, ViewSonic, Exclusive Networls, Thales, Yealink, StorageCraft, Panduit, Spacer, Vertiv, Xerox și Bitdefender.

Pe lângă prezentările dedicate, aceștia au demonstrat în cadrul unei sesiuni demo eficiența soluțiilor și echipamentelor IT propuse, oferind participanților posibilitatea de a le testa. În acest fel, zona dedicată standurilor expuse de parteneri a fost un punct de interes pentru toți participanții.

Deoarece One-IT prețuiește colaborarea cu clienții, au oferit, împreună cu partenerii, numeroase surprize pe parcursul evenimentului: tombola Innovation ITcu premii precum laptop, multifuncționale, NAS, accesorii și multe altele, în valoare de aproximativ 7.500 de lei, peste 30 de premii de interactivitate, precum și pachete surprizăpentru fiecare participant, în valoare de aproximativ 500 de lei fiecare.

Accelerează dezvoltarea și evoluția digitală a companiei tale cu tehnologiile potrivite în business!

La Innovation IT li s-au propus clienților un nou concept de prezentare a tehnologiilor de business, aducând în prim-plan soluții și echipamente IT relevante pentru transformarea digitală a afacerii.

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut parte de o prezentare pe larg a tehnologiilor IT potrivite, ce ajută la rezolvarea celor mai mari provocări din prezent:

-Sporirea productivității în activitate;

- Eficientizarea managementului documentelor;

- Stocarea datelor pentru disponibilitate și securitate a informațiilor;

- Securitatea digitală a infrastructurii IT;

- Asigurarea continuității în business;

-Îmbunătățirea conectivității și comunicării digitale;

- Implementarea soluțiilor IT potrivite cu oportunități de finanțare.

 

Direcțiile de mai sus au fost dezvoltateîntr-o serie de prezentări oferite chiar de partenerii Innovation IT 2022. Acestea au fost înglobate într-un studiu de caz general, prezentat de Nicolae Ontiu, CEO & Fondator One-IT, și de care trebuie să țină cont orice companie pentru a-și eficientiza și optimiza activitatea.

1️⃣ Sporirea productivității în activitate

Productivitatea este un element esențial în dezvoltarea oricărei afaceri. Iar îmbunătățirea ei este susținută de tehnologiile potrivite. Pe această idee a mers Manuel Mirescu, reprezentantul HP, care a adus informații de actualitate legate de tehnologia sustenabilă și echipamente IT ce definesc mediul de lucru al viitorului.

El a afirmat: „Într-o lume în care modul de viață sau lucru este din ce în ce mai accelerat, nevoia de eficientizare, automatizare și calibrare este esențială. Tehnologia ne înconjoară și mai ales organizațiile trebuie să adopte rapid inovația și digitalizarea pentru a se putea adapta nevoilor dinamice ale utilizatorilor și mediului de business. HP este un lider mondial în inovație tehnologică și vine în sprijinul acestora printr-un ecosistem de parteneri cu capabilități și specializări avansate, produse inovatoare, soluții și servicii potrivite oricărui tip de companie, care împreună pot oferi experiențe avansate. În același timp, acționăm cu responsabilitate și avem o strategie de sustenabilitate ce vizează schimbările climatice, drepturile omului și echitatea digitală. ”

2️⃣ Eficientizarea managementului documentelor

Documentele sunt vitale în activitatea zilnică a afacerilor, motiv pentru care participanții și-au concentrat atenția pe eficientizarea fluxului de documente, despre care Bogdan Cobuz, reprezentantul Xerox, a vorbit pe larg la eveniment, punând accentul pe tehnologiile potrivite de printing ce redefinesc munca pentru o lume flexibilă.

El a declarat: „Încrederea și respectul pe care le-am întâlnit la echipa ONE-IT ne oferă garanția unui parteneriat solid.”

Documentele digitale au devenit parte din rutina zilnică, motiv pentru care au nevoie desecuritate șiidentitate digitală. În acest context,Mircea Murgu, reprezentantul Thales, a vorbit despre importanța utilizării semnăturii electronice și avantajele alegerii soluției potrivite în business.

În calitate de lider european în securitate cibernetică și lider mondial în protecția datelor, Thalesse adresează întregului ciclu de viață al securității informațiilor, piatra de temelie a încrederii digitale. Thales ajută la securizarea transformării digitale a celor mai exigente entități guvernamentale, firme private și furnizori de infrastructură critică.

3️⃣ Stocarea datelor pentru disponibilitatea și securitatea informațiilor

Datele de business trebuie să fie disponibile și accesate oricând, iar primul pas este dezvoltarea unei infrastructuri IT care să funcționeze la parametri optimi. Despre acest lucru a vorbit Radu Cornilă, de la LASTING System, reprezentanțul DELL la eveniment, care a prezentat soluții tehnologice care mențin sănătoasă o astfel de infrastructură IT.

Delleste un brand mondial, ce se axează pe furnizarea de PC-uri, laptopuri, servere, dispozitive de stocare de date, switch-uri de rețea, softuri dedicate etc.

Și pentru că datele sunt cea mai prețioasă resursă ale unei companii, Jung Tamás, reprezentantul StorageCraft, a adus în discuție nevoia de disponibilitate și securitate a informațiilor cu ajutorul stocării imuabile.

StorageCraft este o companie americană ce oferă soluții de backup, recuperare în caz de dezastru și continuitate a afacerii pentru servere, desktop-uri și laptop-uri.

Fiind conștient de importanța protejării active a datelor de business, Mihai Marcu, reprezentantul Synology, a oferit detalii importante despre soluțiile de backup și serviciile în cloud ce asigură integritatea, disponibilitatea și recuperarea datelor unei companii.

El a declarat: „Să creezi o comunitate puternică este o mare realizare. Felicitări One-IT pentru rolul pe care îl îndeplinesc cu succes și pentru întreaga activitate! One-IT reușesc să fie un magnet puternic în domeniu, atrăgând și menținând în jurul lor persoane de calitate. Mulțumim pentru promovarea soluțiilor de stocare și backup Synology, soluții complete și cu grad foarte ridicat de fiabilitate, investiție care se amortizează într-o perioadă scurtă de timp.”

4️⃣ Securitatea digitală a infrastructurii IT

Silvia Filip, reprezentantul Acronis, a prezentat noutăți și exemple concrete despre soluțiile capabile să ofere protecția cibernetică împotriva celor mai complexe atacuri digitale ce vizează afacerile.

Acroniseste o companie globală de tehnologie, ce dezvoltă software on-premise și cloud cu integrare de backup, recuperare în caz de dezastru și securitate cibernetică.

În ultima perioadă, amenințările cibernetice au devenit o adevărată provocare pentru companii și, de aceea, partenerul Bitdefender a adus noile trenduri de reziliență cibernetică, alături de soluții pentru prevenția și protejarea digitală a oricărui business.

Tehnologia aduce noi abordări asupra problemei securității digitale, motiv pentru care Tudor Manea și Maria Arvat, reprezentanții Exclusive Networks Romania (Veracomp Europe) au prezentat soluțiile Fortinet și au discutat despre scenarii uzuale de utilizare a tehnologiei SD-WAN, precum și despre soluții complete de cybersecurity cu ajutorul cărora businessurile pot obține protecție digitală completă.

Fortineteste lider mondial în soluții integrate de securitate cibernetică, oferind clienților capacitatea de a avea vizibilitate și un control complet pe întreaga suprafață de atac.

5️⃣ Asigurarea continuității în business

Unul dintre scopurile principale al oricărei firme este dezvoltarea și continuitatea în business, motiv pentru care Bogdan Strătulă, reprezentantul Vertiv, a venit cu o abordare inedită despre asigurarea unui flux de alimentare curat și neîntrerupt în firmă, punând accent pe micile detalii din camera serverului și impactul major pe care îl au referitor la performanța dispozitivelor business.

El a declarat: „Sunt onorat și bucuros să particip, pentru a opta oară, la Innovation IT, serie de evenimente ajunsă la a opta ediție. Apreciez implicarea One-IT în promovarea soluțiilor IT de ultimă generație către comunitatea de afaceri din Baia Mare. Ca partener Vertiv în zona Maramureșului, One-IT facilitează astfel accesul companiilor locale la soluțiile complete de infrastructura din portofoliul Vertiv.”

6️⃣Îmbunătățirea conectivității și comunicării digitale

Atunci când există o infrastructură IT funcțională, următorul pas este îmbunătățirea rețelei cu soluțiile business potrivite, despre care a vorbit pe largValentin Ruse, reprezentantul Panduit, punând accentul pe posibilitățile de scalare și eficientizare a unei infrastructuri de rețea bine gândite și cu tehnologii dedicate fiabile. 

Ela spus: „Mulțumim pentru invitația la acest important eveniment zonal, unde am avut oportunitatea de a prezenta soluțiile Panduit și de a intra în contact cu companiile care ar putea beneficia de acestea.”

Panduiteste producător și furnizor global de echipamente de infrastructură fizică pe segmentul sistemelor de energie, comunicații, computere, control și securitate.

Pe lângă tehnologiile deja prezentate mai sus, orice afacere are nevoie să poată comunica eficient și să colaboreze cât mai productiv de oriunde. Despre acest lucru a vorbit Bogdan Tănăsescu, reprezentantul Exclusive Networks Romania (Veracomp Europe) care a prezentatsoluțiileYealink, aducând în discuțietehnologiile unificatede comunicare și colaborare în afaceri.

Yealink este furnizor de soluții de comunicare unificate (UC), care oferă sisteme de videoconferință și soluții de comunicații audio. Yealink este cel de-al doilea mare furnizor de telefonie SIP din lume și este numărul unu pe piața din China.

7️⃣ Implementarea soluțiilor IT potrivite cu oportunități de finanțare

Sesiunea de prezentări a fost încheiată de Valentin Guran, care a pus accentul pe oportunități eficiente de digitalizare prin finanțare nerambursabilă, o modalitate ce poate fi potrivită multor firme din România, în special în această perioadă.

Atmosfera evenimentului a fost completată de cina festivă, un moment prielnic pentru networking, în care participanții au petrecut timp de calitate și au avut discuțiiconstructive.

În semn de recunoștință pentru clienții și partenerii care au asigurat succesul acestei ediții, Nicolae Onțiu, CEO& Fondator One-IT, a declarat: „Innovation IT a devenit, în timp, un reper pentru mediul de afaceri regional și a ajuns astăzi să fie cel mai mare eveniment de tehnologie din Nord-Vestul României, mulțumită clienților noștri. Cu fiecare ediție, aducem noi opțiuni pentru dezvoltarea afacerilor lor prin intermediul tehnologiei. Mulțumesc clienților ONE-IT pentru încrederea și interesul față de soluțiile oferite de noi, precum și partenerilor care sunt alături de noi de atâtea ediții!”

În urma celei de a opta ediții a Innovation IT, echipa One-IT dorește să mulțumească fiecărui client și partener în parte, care au contribuit la succesul acestui eveniment.

 

Despre One-IT SRL

One-IT este o companie din Baia Mare cu o experiență de peste 18 ani în furnizarea la nivel național de echipamente și soluții IT personalizate. Valorile pe care le promovează cu rigurozitate sunt: încrederea, profesionalismul, integritatea şi, nu în ultimul rând, calitatea.

Compania și-a propus să ajute companiile prin intermediul tehnologiei. Astfel, oferă o gamă completă de echipamente hardware și software pentru sectorul business, însoțite de consultanță specializată și service autorizat.

Colaborarea cu liderii internaționali din domeniul IT, precum: Microsoft, Xerox, Intel, HP, Dell, Cisco, Fortinet și alții la fel de valoroși, a consolidat și a crescut garanția unei oferte complete de produse și servicii IT competitive, bazate pe competențe profesionale și tehnologii cu adevărat utile mediului de afaceri.

One-IT se axează pe inovație tehnologică pentru dezvoltarea companiilor și implicit a comunității de business regionale.

Pentru că este ancorată în prezent și mereu țintită către viitor, compania își propune să asigure produse de ultimă generație, să dezvolte și să implementeze soluții IT eficiente, care să contribuie la dezvoltarea și succesul clienților.

One-IT, Mai mult decât un expert, un prieten!

 

Pentru detalii suplimentare despre One-IT și despre Innovation IT, vă rugăm să vizitați pagina oficială

https://www.one-it.ro/

Contact: Cristina Cîmpan

Tel.: 0755 111 300

E-mail: cristina@one-it.ro