luni, 2 ianuarie 2017

Enigma vieții – parte din seria infinită a enigmelor Universului

  Obișnuința și nepăsarea fac ca oamenii să considere că-i firesc să existe ei și tot ce-i în jurul lor (soarele, stelele, luna, ziua și noaptea, pământul și anotimpurile, aerul și apa, plantele și animalele), chiar și atunci când, parte fiind din infinita armonie universală, acționează împotriva Firii. Preocupați până la obsesie de componenta materială a vieții (unii să supraviețuiască, alții să adune averi pe care le mănâncă moliile și le fură hoții), câți dintre ei își fac timpul necesar să privească cu atenție în jur și apoi să mediteze cu multă uimire la perfecțiunea pretutindeni prezentă în macrounivers și microunivers, în lumea vie și nevie?!
            De pildă, nu doar Pământul, ci întreg sistemul solar din care el face parte (Soarele este o stea de mărime medie), reprezintă un insignifiant fragment din copleșitoarea imensitate a Universului, care se presupune că ar avea peste 100 de miliarde de galaxii. Prin galaxie trebuie să concepem un uriaș ansamblu de stele, gaze și alte materiale cosmice, ce se rotesc neîncetat în jurul unui nucleu central. Galaxia din care face parte sistemul nostru solar se numește Calea Lactee. Având în vedere că ea numără peste 100 de miliarde de stele (unii savanți merg până la mii de miliarde!) și că diametrul ei este de 100.000 ani lumină, adică de circa un miliard de miliarde de kilometri, nu-i de mirare că galaxiile sunt văzute de astronomi ca niște universuri insulare.
            Dar asta nu-i totul. Galaxiile nu sunt răspândite la întâmplare în spațiul universului de universuri, ci, aidoma boabelor de strugure dintr-un ciorchine, ele sunt organizate în grupuri numite roiuri, din care deja pământenii au observat și fotografiat câteva mii. Dacă roiul din care face parte Calea Lactee nu numără decât 20 de galaxii, alte roiuri galactice sunt formate din sute, ba chiar din mii de galaxii...În pofida dimensiunilor (distanțele dintre galaxiile unui roi sunt de ordinul milioanelor de ani lumină, iar distanța dintre două roiuri de 100 milioane ani lumină), s-a constatat că, asemenea ciorchinilor, roiurile de galaxii sunt organizate în superroiuri! Avem astfel cea mai concludentă dovadă că nimic nu-i la întâmplare și că Universul (totalitatea văzutelor și nevăzutelor) trebuie considerat de orice om cu scaun la cap ca un sistem armonios și ordonat.
            Iată, de altminteri, motivul pentru care fostul astronaut John Glenn se întreabă și, totodată, îi întreabă pe adepții evoluționismului în general, ai teoriei Big Bang-lui în special: „S-au putut produce toate astea din întâmplare?”...Și tot el răspunde: „O Forță oarecare le-a pus pe toate pe orbită și veghează ca ele să continue să se mențină astfel”. Da, căci o desăvârșită organizare presupune existența unui desăvârșit Organizator!
            Înșiși savanții admit că prin materializarea energiei pot fi produse toate particulele elementare (în Genesa 1/1, Biblia înfățișează în câteva cuvinte nelimitata sursă de energie situată la originea tuturor evenimentelor: „La început Dumnezeu a făcur cerurile și pământul”) și că a existat un început al creației. Dar cum Big Bang-ul, imaginat ca o superhaotică bombă nucleară, este opusul ordinii și armoniei universale, iată de ce pentru astrofizicianul John Gribbin „momentul creației” rămâne un atare mister, încât se vede nevoit să încline balanța disputelor în favoarea creaționismului: „La urma urmei, poate că Dumnezeu a făcut toate acestea”...
            Aceeași ordine și precizie matematică este prezentă și în infinitul mic, atomul nefiind altceva decât un sistem solar în miniatură: aidoma planetelor, electronii se rotesc fără încetare în jurul nucleului format din protoni și neutroni, astfel că deosebirea dintre o substanță și alta este dată atât de compoziția nucleului, cât și de numărul electronilor ce gravitează pe orbite distincte.
            Cât despre Pământ, astronauții sunt de părere că este planeta cea mai atrăgătoare dintre toate, cu cerul ei albastru și norii săi albi, iar savanții nu prididesc să susțină că este „o sferă unică”, altfel spus o minune a Universului. Într-adevăr, căci toate au fost gândite de Inteligența supremă ca viața să fie posibilă pe micuța Terra (deocamdată singura planetă „vie” din partea de Univers accesibilă omului):
            1)Distanța optimă dintre Pământ și Soare (în medie, 149.600.000 kilometri): Viața n-ar fi cu putință nici la o distanță mai mică (la fel ca planeta Mercur, unde temperatura diurnă depășește 300 de grade, din pricina căldurii Pământul s-ar transforma într-un deșert pârjolit), nici la o distanță mai mare, caz în care, din pricina frigului, planeta noastră s-ar transforma într-un deșert de gheață (pe Pluton, planeta cea mai îndepărtată de Soare, temperatura este de aproximativ 185 de grade sub zero)!
            2)Viteza de rotație (mai exact de revoluție) a Pământului este de 107.000 km/oră, vasăzică taman viteza necesară pentru a contrabalansa atracția Soarelui și a menține planeta noastră la distanța ideală (pentru viață) față de el. O viteză mai mică ar apropia Pământul de Soare, una mai mare l-ar îndepărta, cu fatalele consecințe arătate mai sus.
            3)În raport cu Soarele, axa în jurul căreia se rotește Pământul are o înclinație de 23,5 grade. Fără această înclinație n-am avea anotimpuri, clima rămânând neschimbată pe tot parcursul anului.
            4)Extraordinara atmosferă, atât ca scut pentru protecția Pământului (ne apără de meteoriți, filtrează radiațiile solare dăunătoare, se comportă ca un uriaș și generos izolator termic), cât și în ceea ce privește ideala compoziție a aerului pentru respirație și pentru producerea hranei: 78% azot, 21% oxigen, 1% alte gaze. De pildă, se știe prea bine că oamenii și animalele nu pot trăi fără oxigen. Cu completarea că în stare pură el devine toxic atunci când este inspirat mai mult timp și că o mai mare cantitate de oxigen ar duce la aprinderea instantanee a materialelor combustibile. Viața, prin urmare, este posibilă doar prin „diluarea” oxigenului în azot, același azot care creează diverși compuși în timpul descărcărilor electrice și care, prin intermediul ploii, îngrașă solul. Tot așa, bioxidul de carbon este indispensabil pentru întreținerea circuitului vieții, cu toate că ponderea lui în atmosferă este sub 1%: Oamenii și animalele absorb oxigenul și elimină bioxidul de carbon, iar plantele, aceste fantastice uzine ale naturii, absorb bioxidul de carbon, pentru ca prin tainicul proces de fotosinteză, proces ce implică vreo 70 de reacții chimice distincte, să producă substanțele nutritive (glucide și aminoacizi) și să elibereze  oxigenul!
            5)Apa este indispensabilă vieții ca solvent universal (miile de substanțe necesare omului, animalelor și plantelor trebuie vehiculate fie de sânge, fie de sevă) și sub raport cantitativ: Prezentă la orice temperatură în cele trei stări de agregare (gazoasă sau sub formă de vapori, lichidă și solidă), apa acoperă cam 70% din suprafața planetei, fiind de departe substanța cea mai răspândită. Atât de răspândită în corpul omenesc (este respectată proporția 70% lichid – 30% restul) și în afara lui, încât nu lipsește nici măcar din smalțul dinților!
            6)Solul productiv nu numai că a fost fără cusur conceput (conține toate elementele chimice necesare vieții, plus nenumăratele microorganisme, bacterii și vietăți mai mari care-l fertilizează necontenit), dar mai prezintă și uimitoare posibilități de regenerare.
            N.B.: Oare pe așa ceva se bizuie inconștientul om modern, de nu se mai oprește din poluarea aerului, apei și solului?!...
            Dar cea mai incitantă enigmă pentru mintea umană o constituie viul în ceea ce privește taina apariției lui și fenomenala complexitate a structurii sale: fiecare celulă vie conține pînă la două sute de mii de miliarde de molecule; ADN-ul unei celule ar putea umple o mie de volume de câte 600 de pagini fiecare; cantitatea informațiilor pe care le poate acumula creierul uman cu ponderea sa de doar 2% din greutatea corpului, în opinia lui Carl Sagan „ar umple douăzeci de milioane de volume, totalul celor care se află în cele mai mari biblioteci ale lumii”.
            Da, o taină etern sâcâitoare pentru toți aceia care caută dezlegarea ei în jenanta generație spontanee, neținând seama nici de tranșanta concluzie a lui Louis Pasteur („Viața nu poate proveni decât dintr-o viață preexistentă!”) și nici de justețea afirmației lui Michael Denton din cartea  Evoluția - o teorie în criză: „Între o celulă vie și cel mai ordonat sistem nebiologic, cum ar fi cristalul sau fulgul de zăpadă, există un abis atât de vast și absolut cum nu ne putem închipui”.

            Sighetu Marmației,                                                        George PETROVAI
                31 dec. 2016


Fotografia zilei - Actriţa Gabrielle ANWAR


Semnificaţii istorice pentru data de 3 ianuarie

106 - 106 Î.CH - S-a născut Marcus Tullius Cicero, om politic, orator, filosof şi scriitor roman (m. 43 î.Hr)
1931 - A încetat din viaţă Joseph-Jaques-Cesaire Joffre, mareşal, comandant şef al tuturor armatelor franceze (1915-1916); s-a remarcat în bătălia de la Marna (n. 12.01.1852)
1934 - În România s-a format un guvern liberal condus de Gheorghe Tătărescu, liderul "tinerilor liberali".
1961 - A încetat din viaţă chirurgul Nicolae Hortolomei, membru al Academiei Române (n. 27 noiembrie 1885)
1990 - Printr-un Decret-lege, s-a dat posibilitatea înfiinţării şi înregistrării oficiale a partidelor politice.
1990 - FSN a anunţat că nu este şi nu va fi un partid politic, urmând a se prezenta în alegeri ca o organizaţie politică reunind personalităţi şi grupuri care s-au afirmat în Revoluţie.
 1993 - La Kremlin, George Bush şi Boris Elţîn au semnat Acordul de dezarmare strategică START II care prevedea diminuarea în 10 ani cu două treimi a arsenalelor nucleare strategice ale celor două puteri.
1995 - Anthony Lake, consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Bill Clinton, a declarat că Statele Unite ale Americii îşi vor menţine poziţia în privinţa planurilor de a include în NATO fostele state ale blocului sovietic, în ciuda obiecţiilor Moscovei.
2002 - Euro a devenit monedă oficială în Kosovo şi Muntenegru.
2009 - Trupe israeliene au intrat în Fâşia Gaza, în cadrul celei de-a doua faze a operaţiunii din zonă, Israelul intenţionând să preia controlul asupra unor sectoare din Fâşia Gaza, de unde au fost lansate rachete către teritoriul israelian.
2009 - A murit fiul actorului John Travolta, Jett, în vârstă de 16 ani.

Colţul specialistului. Beneficiile pe care le oferă menta pentru sănătate

Studiile au aratat ca uleiul de menta este destul de eficient in ameliorarea simptomelor sindromului de colon iritabil, manifestari ce includ crampe, dureri abdominale, balonare, constipatie si diaree. Potrivit statisticilor, sindromul de colon iritabil afecteaza 5-20% din populatia lumii. 


Oamenii de stiinta explica faptul ca mentolul blocheaza canalele de calciu, fapt ce ajuta la relaxarea muschilor netezi ai peretilor intestinali. Mai nou, medicii sustin ca suplimentele cu ulei de mentol ar trebui sa faca parte din tratamentul de prima intentie pentru sindromul de intestin iritabil.
- Menta poate calma temporar mancarimile cauzate de muscaturile de insecte, dar si eczemeleprecum si alte leziuni, inclusiv eruptiile cutanate cauzate de iedera otravitoare. Ceaiul de menta poate fi folosit ca apa de gura pentru tratamentul aftelor sau pentru reducerea senzatiilor de greata sau varsaturi din timpul sarcinii, mai ales pentru femeile care doresc sa evite medicamentele mai puternice.
- Uleiul esential de menta (mentolul) este un ingredient din compozitia multor produse, suplimente si medicamente eliberate fara prescriptie medicala, inclusiv pasta de dinti, apa de gura, guma de mestecat, bomboane mentolate, inlocuitori pentru tutunul de mestecat, pastile de tuse si unguente pentru diverse dureri musculare. Mentolul stimuleaza receptorii care semnaleaza senzatia de rece (din plamani si faringe) si inhiba receptorii ce reactioneaza la stimuli durerosi, ameliorand temporar durerile de muschi sau organe.
- S-a demonstrat ca mentolul este de ajutor in vindecarea infectiilor cauzate de bacterii, ciuperci si virusuri, dar pentru ca sunt disponibile numeroase medicamente antimicrobiene, metonolul nu este, de obicei, prima optiune in tratarea infectiilor grave. Cu toate acestea, capacitatile antibacteriene ale mentolului nu pot fi negate. Numeroase studii au aratat ca vaporii uleiurilor esentiale de menta au capacitatea de a eradica bacteriile responsabile pentru infectiile culisteria, E.coli, salmonella si altele. 

Cercetatorii sunt increzatori ca uleiul de menta va fi utilizat, sub forma de vapori, in inhibarea dezvoltarii bacteriilor, in industria alimentara. Cercetatorii explica faptul ca uleiurile vegetale au caracter lipofil, ceea ce inseamna ca sunt atrase de grasimi, iar in membrana celulara a bacteriilor se gaseste destula grasime. In acest fel, moleculele din aceste uleiuri se ataseaza de moleculele de grasime din membrana celulara a bacteriilor cauzand scurgeri de membrana (membrana nu mai poate acoperi si moleculele de grasime si pe cele din uleiurile esentiale). Aceste scurgeri pot ucide, in cele din urma, bacteria.
Problema evidenta care trebuie depasita in tratarea alimentelor cu uleiuri esentiale de menta pentru a preveni anumite boli, o reprezinta chiar gustul puternic de menta. In timp ce aroma puternica de menta este potrivita pentru bomboane sau guma de mestecat, aceasta este posibil sa nu fie la fel de potrivita pentri combinatia cu alte alimente. Cercetatorii recomanda utilizarea unui ulei esential de menta intr-o concentratie cat mai mica (chiar si asa, mentolul va fi la fel de eficient).
- Trateaza acneea. Este cunoscut faptul ca menta echilibreaza pH-ul pielii. Acest lucru ajuta in echilibrarea productiei de sebum din piele. In plus, capacitatile astringente, antiseptice si antiinflamatorii ale mentei pot ajuta la ameliorarea acneei, punctelor negre, eruptiilor cutanate si pielii inrosite.
- Amelioreaza durerile de cap si migrenele. Potrivit cercetatorilor, menta are efecte vasodilatatoare care pot ajuta la reducerea frecventei durerilor de cap. Atunci cand simtiti ca aveti o migrena, aplicati local o cantitate mica de ulei de menta (pe tample, frunte si ceafa) sau beti un amestec de 4 picaturi de ulei de menta intr-o lingura de ulei de masline.
- Indeparteaza paduchii. Menta este cunoscuta ca un insecticid natural si poate ucide paduchii. Aplicati ulei de menta in par cu aproximativ 30 de minute inainte de a face dus pentru a scapa de paduchii din cap. Repetati acest lucru de 3 ori pe saptamana. Daca observati orice fel de iritatie a pielii, puteti sa diluati uleiul de menta cu ulei de masline.
- Reduce intensitatea crampelor menstruale. Expertii recomanda menta femeilor care manifesta crampe menstruale puternice. Deoarece menta poate relaxa musculatura, beti o ceasca de ceai de menta de 2-3 ori pe zi in timpul ciclului menstrual pentru pentru a ajuta la calmarea crampelor musculare.
- Diminueaza durerile. Menta are proprietati analgezice si antiinflamatorii, care pot estompa durerile musculare si de artrita. Pur si simplu se aplica ulei de menta in zona afectata, de 2 sau 3 ori pe zi. Acelasi tratament poate fi utilizat si pentru detensionarea musculaturii dupa antrenamente fizice intense. Puteti face acest lucru adaugand 6-10 picaturi de ulei de menta in apa de baie calda.
- Combate sinuzita si racelile. Menta are proprietati decongestionante, expectorante si antivirale. Menta poate ajuta la calmarea durerilor din gat si usureaza tusea uscata si congestia nazala. Pentru congestie nazala, sinuzita, gripa si astm brosnhic, beti ceai de menta si inhalati vaporii acestuia. Pentru tusea uscata beti ceai de menta si masati zona pieptului cu ulei de menta, deoarece mentolul are proprietatea de a subtia mucusul, de a lubrifia tractul respirator si ajuta la expectorarea mucusului din plamani si bronhii.
- Amelioreaza simptomele de stres si anxietate. Studiile recente au demonstrat ca aromoterapia cu ulei de menta poate ajuta la tratarea anxietatii, stresului si dezechilibrele emotionala. In timpul aromoterapiei puteti asculta muzica de relaxare pentru ca tratamentul sa fie si mai eficient.
Menta sau uleiul de menta nu ar trebui sa fie consumate in cazul in care urmati tratament pentruboala de reflux gastroesofagian, hernie hiatala, arsuri stomacale si calculi biliari. Menta nu este recomandata pentru sugari, femei gravide sau care alapteaza.

                                                               dr. Iulian COZA


TOP articole blogul MOARA lui GELU (29 decembrie 2016-2 ianuarie 2017)


1. Din 1 ianuarie 2017 cresc salariile... Afişări de pagină 1894 vizualizări

2. Cine poate preda Educaţia fizică în înv. primar            - 926 vizualizări

3. Aveţi un televizor vechi? Păstraţi-l !                             - 560 vizualizări

Noua Ordine Mondială în culmea nebuniei-spre un război cu Rusia?

Alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA reprezintă evident un mare semn de întrebare pentru globaliștii Ocultei mondiale.Aleasa lor era Hillary Clinton,un personaj corupt pe care puteau conta sută la sută.Însă mișcarea nu le-a ieșit și s-au ales cu Donald Trump un individ care pentru globaliști și Agenda lor nu reprezintă o bună investiție(cel puțin nu poate fi controlat în totalitate de globaliști deși le poate servi în anumite momente).Donald Trump are în vedere relații amicale cu Federația Rusă în timp ce globaliștii doreau dușmănie și război.Donald Trump are în vedere o refacere a economiei americane în timp ce globaliștii urmăresc distrugerea și integrarea ei într-un sistem planetar controlat de marile corporații.Agenda Ocultei mondiale este în pericol datorită alegerii lui Trump.

În acest moment Oculta mondială joacă cartea disperării ,încercând să provoace tensiuni cu Federația Rusă.Asasinarea mai multor oficiali ruși(inclusiv un ambasador,cel din Turcia) și doborârea unui avion rus deasupra Mării Negre i-ar putea face pe unii să creadă că suntem martorii unei conspirații dirijate contra rușilor.Rușii nu au ripostat la aceste incidente și nu dau vina pe SUA,unii speculând că aceștia nu doresc să crească tensiunile dintre cele două mari puteri înaintea întronării lui Trump.

Dar conducerea de la Washington nu se lasă și supralicitează expulzând mai mulți diplomați americani ,chipurile din cauza faptului că mai mulți oficiali americani au fost hărțuiți în Rusia.Din păcate americanii nu au nicio dovadă în acest sens dar întreaga presă inclusiv cea românească a preluat propaganda americană.SUA amenință Rusia cu noi sancțiuni economice ,din nou chipurile pentru că rușii au sabotat alegerile prezidențiale din SUA.Deși nu au nico dovadă americanii joacă această carte .Dacă rușii au intervenit în alegerile din SUA atunci de ce câștigătoarea votului popular(cel care ar fi fost cel mai expus în fața unor hackeri străini) a fost Hillary Clinton(un om al Ocultei mondiale)?

Este foarte clar ca Oculta mondială dorește conflict cu Rusia și încearcă să îl provoace înainte de venirea lui Trump la putere.Este la fel de posibil  ca globaliștii să crească tensiunile cu Rusia pentru a-i lăsa lui Trump o moștenire foarte grea.

Nici economia mondială nu arată prea bine,existând o posiblitate crescută ca globaliștii să prăbușească economia în timpul administrației Trump pentru a-i sabota administrația iar acesta indiferent de intențiile sale pozitive va fi pus în fața unui fapt împlinit.

Obama este foarte activ pe ultima sută de metri a mandatului său luând măsuri și în direcția îngrădirii libertății mediei.Mai bine spus a mediei independente care a fost ca un ghimpe în coasta Noii Ordini Mondiale,poate cel mai important factor care a provocat înfrângeri globaliștilor.Obama a semnat Documentul privind Contracararea Dezinformării și Propagandei.Se pune bazele unui Minister al Adevărului care va eticheta drept “propagandă rusă” sau “știri false” toate informațiile pe care Oculta globalistă le consideră un pericol la adresa ei.

Este evident că Noua Ordine Mondială are mari probleme și în asemenea clipe poate apela la mijloace disperate inclusiv provocarea unui război mondial.Partea proastă pentru arhitecții globalizării este că mulți le cunosc Agenda și din ce în ce mai mulți se trezesc la realitate.Este o cursă contracronometru globaliștii încercând să repare  ce mai poate fi reparat în timp ce marea masă a populației se  îndreaptă spre ieșirea din Matrice.



Notă de autor [la volumul „Atelierul de reparat fluturi”]

                                                           de Ion GEORGESCU-MUSCEL
Faptul că debutez cu acest volum de versuri, pe care le „rumeg” în gând de o viaţă întreagă, se datorează îndemnurilor unui grup de literaţi din Baia Mare, cu care s-a întâmplat să mă întâlnesc. Dar faptul că îndrăznesc să apar în faţa publicului aşa de târziu se datorează facturii mele sufleteşti, fiind „înfăşurat” în prea multe cămăşi de sfială, poate şi o omenească teamă de ridicol sau un prea mare respect acordat discreţiei, deşi, mărturisesc – m-a încercat şi dorinţa de afirmare.
M-am trezit pe această lume bolnav de „faptele şi suferinţele luminii”, adică de culoare, adică de pictură. Încă de la grădiniţă, apoi din şcoala elementară, am fost remarcat de colegi şi de dascăli pentru uşurinţa cu care desenam. Mai târziu, simpaticii colegi de liceu de la Câmpulung mi se adresau şugubăţ cu apelativul „Maestre” ştiind că pictez sau chiar văzându-mi unele lucrări.
Mă trag dintr-o familie modestă de la ţară, înconjurat însă de grija şi tandreţea mamei mele – o femeie frumoasă şi distinsă.
Vitelul_Ion Georgescu-Muscel
„Viţelul” (Ion Georgescu-Muscel)
Copil „la coada vacii” fiind, toată copilăria mea, am beneficiat, pe lângă şcoala obişnuită, de „Universitatea de Iarbă Verde” a câmpului, de „Academia de Crânguri şi Păduri”, sădindu-mi în suflet astfel poezia luminii şi a umbrei, curiozitatea şi mirarea în faţa măreţiei şi a frumosului.
Am avut urechea bine „lipită” la povestirile bătrânilor pensionari care păşteau şi ei câte o vacă, printre copii. M-am jucat poate toate jocurile copilăreşti prin zăvoiul satului. Mai târziu, de la o vreme, aveam să-mi semnez tablourile cu numele meu de pretins artist: Ion Georgescu-Godeni, căci şi Godeniul „nu era un sat ca toate satele”,
Ulita din Godeni_Ion Georgescu-Muscel_
„Uliţă din Godeni” (Ion Georgescu-Muscel)
era „oraşul copilăriei mele”. Au dispărut, în urma colectivizării, livezi şi grădini de tradiţie, a dispărut o pădure de legendă, Rugeanca, în urma unor ample decopertări în căutarea cărbunelui, dar toate dăinuiesc încă, virtual, în sufletul meu. Sunt o Geografie ambulantă. A-mi lua cineva cu forţa din suflet potecile şi cărările copilăriei este cum i s-ar lua busuiocului mirosul. Poate de aceea nu mai contenesc să mă minunez în faţa tufei de măcieş, a trandafirului de câmp.
Cu siguranţă, şi poveştile lumii m-au dăltuit şi mi-au făurit o matriţă de simţire şi de receptare mai aparte. Pentru mine, povestea lui Andersen cu hainele împăratului a fost o lecţie de justiţie a esteticului sau de estetică a justiţiei. Am umblat prin lume cu o foame şi o sete neostoite de adevăr şi de prietenie. Nu m-am putut abţine în a lăuda frumosul şi ingeniozitatea, dar şi de a judeca strâmbăturile şi vulgaritatea; poate de aceea mi-am făcut peste tot prieteni, dar şi duşmani.
Se spune despre unii visători că sunt cu capul în nori şi cu
Autoportret_Ion Georgescu-Muscel
„Autoportret” (Ion Georgescu-Muscel)
picioarele-n noroi. Şi eu am fost unul dintre aceia. Respins la concursul de intrare în Institutul „Nicolae Grigorescu” din 1966, am „navigat” prin viaţă după cum a bătut vântul întâmplării. Armata de un an şi patru luni mi-a permis să cunosc „Geografii” noi, „istorii” şi „caractere”. Am intrat în învăţământ pentru că mi-a fost la îndemână, dar stau şi mă gândesc că nu putea să-mi fie locul în altă parte, eu însumi simţindu-mă un copil perpetuu, coleg cu toate generaţiile, neevadând niciodată din tărâmul mirării şi al emoţiei adolescentine.
Întâlnirea cu cea care avea să-mi fie „jumătatea dulce a sufletului meu” avea să-mi adauge statornicie în destinul de dascăl: ea educatoare, şi eu profesor.
Cum ne-au venit pe lume copiii noştri gemeni, băiat şi fată, cărora le-am pus nume de flori: Narcis şi Crina – e tot opera destinului. Mă însurasem cu „o fată de plugar”, intrasem într-o familie tipic ardelenească, cu o mamă soacră rugătoare şi sensibilizată prin credinţa statornică în Domnul. Aceasta a fost pentru mine şcoala din umbră a omeniei. Am „ciugulit” din viaţă şi clipe înălţătoare: vizitarea muzeelor de artă din Capitală şi din toate oraşele ţării prin care am umblat, întâlnirea cu oameni ce mi-au marcat oarecum destinul – scriitorul Vasile Andru, ce mi-a dat curaj în a mă specializa în limba franceză, Nicolae Steinhardt, cu care m-am întreţinut într-o discuţie de o oră despre literatură şi artă, în biblioteca Mănăstirii de la Rohia. Sau întâlnirea cu operele marilor maeştri: am pipăit cu degetul pânzele cu pădurile lui Şişkin de la „Tretiakov”, sau pe cele ale lui Claude Mont, întâlnite într-o expoziţie itinerantă la Muzeul Regal de Artă din Toronto.
Şi când toate aceste întâmplări şi trăiri devin destin, îţi vine în gând cugetarea lui Malraux, că o viaţă nu valorează nimic, dar nimic nu
Do you remember lady_Ion Georgescu-Muscel
„Do you remember lady” (Ion Georgescu-Muscel)


Preluare https://ebibliothecaseptentronalis.wordpress.com/2015/07/31/nota-de-autor-la-volumul-atelierul-de-reparat-fluturi/

valorează cât o viaţă.
Pe un album de familie în care adunasem pictură şi versuri, create de-a lungul anilor şi pe care le dedicasem soţiei mele decedate tragic şi dureros – n-am putut să nu mă descarc într-o tânguire ce-mi cuprindea toată respiraţia: O, ce te-am mai iubit şi m-ai iubit, şi m-am învăţat cu tine, fată din părinţi trudiţi!
Iar acum, „naşul meu literar”, prietenul şi poetul Dumitru Fânăţeanu, îmi adună pe o carte numele meu de autor de versuri. Mărturisesc că îmi repugnă ideea de „drept de autor” întrucât mă ruşinez în faţa privighetorii, care nu cere nimănui plată pentru cântul său. Nu ştiu de ce, ieşirea din anonimat îmi pare o banalitate. Îmi vreau cu ardoare numele scris în Cartea Vieţii.
Aşadar, cititorule, să ştii că nu te mint, versurile [din volum] sunt picături condensate de gând, din viaţa mea trăită şi pe care le semnez cu numele meu de taină izvodit, în drăgălăşenia ei de fată, de cea care mi-a fost soţie în această lume – Nelian.

Editorial. A mai trecut un an peste noi

de Gelu Dragoş
 Pentru cei mai mulţi, revelionul semnifică trecerea dintre ani, petrecere udată cu multă şampanie şi asezonată cu artificii şi mult zgomot, spre disperarea câinilor (fricoşi la astfel de puşcături) şi a bătrânilor singuri.
Prof. Ion Ghinoiu consideră că revelionul nu este altceva decât „un ceremonial funerar al antichităţii geto-dace ocazionat de moartea şi renaşterea simbolică a primului zeu al omenirii, Anul”.
Pentru mine, personal, revelionul înseamnă petrecerea în mijlocul familiei, alături de cei dragi, de soţie şi copii, înseamnă a mânca sarmale şi piftie şi a urmări programele TV. În acest an, am fost mai atent ca niciodată la ce s-a difuzat pe posturile de televiziune. Mi-au plăcut cei de la TVR2, care m-au încântat cu emisiunea „Gala revelioanelor de altădată”. Am putut să revedem marii actori şi cântăreţi ai României. Alte posturi au avut inspiraţia de a difuza filme româneşti, cum ar fi „Operaţiunea Monstrul” cu Toma Caragiu, Octavian Cotescu şi Marin Moraru (Doamne, ce albastră era apa Deltei Dunării şi câte păsări cuibăreau prin stufărişul ei!), „Eu, tu şi... Ovidiu” cu Florin Piersic şi Violeta Andrei, „Secretul lui Bachus” cu Ştefan Mihăilescu-Brăila şi Emil Hossu, „Secretul lui Nemesis”, „Masca de argint” ş.a.
În schimb, ce nu mi-a plăcut au fost glumele răsuflate, altele deocheate de-a dreptul (nu mai există cenzură şi CNA?) ale unor actori cu pretenţii, cum ar fi Valentina Fătu sau Vasile Muraru, dar nici Stela Popescu şi Alexandru Arşinel (de la acelaşi teatru de revistă – „Constantin Tănase”) n-au excelat. Deosebit de enervantă a fost Mihaela Rădulescu (la un moment dat, fiind înregistrare TV, era concomitent pe două posturi de televiziune!), care doreşte audienţă cu orice preţ, iar pentru aceasta, s-a întins, s-a pupat, a vorbit şmechereşte, a făcut de toate. Bine că nu s-a şi dezbrăcat, era în stare! Manelele n-au lipsit nici ele şi nu mă miră faptul, deoarece în Uniunea Europeană suntem văzuţi ca... romi, iar manelele fac parte, vrând-nevrând din cultura noastră. La un alt post, al cărui patron a petrecut revelionul numai el ştie unde, politicieni dimpreună cu artişti mai mult sau mai puţin talentaţi, au falsat, au dansat contratimp, s-au „închipuit”, încât „the best”, adică cel mai bun, au fost ex-deputatul Tălmăcean şi o prezentatoare TV (cei drept, frumuşică) care dansa ca pe cărbuni încinşi.
A mai trecut un revelion, am mai îmbătrânit cu un an, iar „modele” pentru tânăra generaţie există cu duiumul. Dar lipseşte cu desăvârşire calitatea lor umană şi socială. E ceva de speriat! Dar iarăşi vin şi zic că trăim într-o societate în care domină iraţionalul, în care se acţionează mai degrabă pe principiul „monkey see, monkey do”, iar tot ce-ţi rămâne de făcut este a trece prin viaţă cu mintea ta. Tembelizorul, ca şi alcoolul şi tutunul, dăunează grav!
La mulţi ani, români! Nu faceţi ce fac politicienii, nu urmaţi exemplul unor aşa-zise vedete ca: Valentina Pelinel, Brigitte Sfăt, Oana Zăvoranu, şi mă opresc aici, că lista ar fi prea lungă şi, nefiind misogin, voi numi şi câţiva reprezentanţi de sex masculin pe care nu trebuie să-i luaţi în serios: Cristi Borcea, Leo de la Strehaia, Ilie Năstase, Giovanni Becali, SIDA, Cătălin Botezatu, Capatos cu tot cu emisiunea lui.
An nou fericit!




Calendar Ortodox 2017

Zile de post şi posturi 

Miercurile şi vinerile de peste an, afară de cele cu dezlegare, însemnate cu hărţi
Ajunul Bobotezei (5 ianuarie)
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august)
Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
Postul Sfintelor Paşti (27 februarie – 15 aprilie)
Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (12 iunie – 28 iunie)
Postul Adormirii Maicii Domnului (1 august – 14 august)
Postul Naşterii Domnului (14 noiembrie – 24 decembrie)

Zile în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie

Miercuri şi vineri în săptămâna dinaintea Postului Sfintelor Paşti ( 12 aprilie şi 14 aprilie )
Luni şi marţi în prima săptămâna a Postului Sfintelor Paşti ( 17 aprilie şi 18 aprilie)
Vineri în săptămâna Patimilor ( 14 aprilie )

Nu se fac nunţi

În toate zilele de post de peste an
În zilele Praznicelor împărăteşti şi în ajunul acestora
În săptămâna lăsatului sec de carne ( 19 februarie – 25 februarie )
În Postul Sfintelor Paşti ( 26 februarie – 16 aprilie )
În Săptămâna Luminată ( 17 aprilie – 23 aprilie )
În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ( 12 iunie – 28 iunie )
În Postul Adormirii Maicii Domnului ( 1 august – 15 august )
În postul Naşterii Domnului ( 14 noiembrie – 24 decembrie )
În perioada de la Crăciun până la Bobotează ( 25 decembrie – 6 ianuarie )

Sărbători bisericeşti naţionale 

Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor ( 25 mai )
Sf. Apostol Andrei cel întâi chemat – Ocrotitorul României ( 30 noiembrie )

Zile şi sărbători legale în care nu se lucrează

1 şi 2 ianuarie, Anul Nou
16 aprilie şi 17 aprilie, prima şi a două zi de Paşti
1 mai, ziua internaţională a muncii
04 iunie şi 05 iunie, prima şi a două zi de Rusalii
15 august, Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie, Sfântul Andrei
1 decembrie, Ziua Naţională
25 şi 26 decembrie, prima şi a două zi de Crăciun

Zile şi date importante

Duminică, 17 mai, Ziua Naţională a Familiei
Duminică, 7 iunie , Ziua mamei şi copilului
1 septembrie – Ziua rugăciunii pentru mediu
13 noiembrie Ziua Bibliei


Lista posibililor miniştri în Guvernul Grindeanu

Dezvoltare şi Administraţie Publică – Sevil Shhaideh/ Lia Vasilescu
Externe – Bogdan Aurescu
Aparare/Comunicaţii – Georgian Pop
Finanţe/ Fonduri europene – Marius Nica/ Cristian Socol
Interne – Gabriel Vlase/Mihai Fifor
Transporturi – Mihai Fifor
Economie – Mihai Tudose
Sănătate – Florian Popa/ Ionel Sinescu/Sorina Pintea
Cultura – Daniel Barbu
Educaţie – Sorin Câmpeanu/Liviu Marian Pop
Mediu – Daniel Constantin
Agricultura – Daniel Botănoiu
Energie – Andrei Gerea
Tineret ţi sport – Gabriel Petrea
Relaţia cu Parlamentul – Steluţa Cătăniciu/Graţiela Gavrilescu



Handbal masculin: Meci amical Germania - România, pe 3 ianuarie, la Krefeld

Echipa naţională masculină de handbal a României va juca un meci amical cu reprezentativa Germaniei, marti, 3 ianuarie, de la ora 19.30, la Krefeld, notează ProSport.


Selecţionerul Xavier Pascual se va baza la acest meci pe cea mai bună echipă, în mare parte aceiaşi jucători care au învins Belarus şi Polonia, în noiembrie 2016, în preliminariile Campionatului European din 2018.
Germania este campioana europeană en-titre şi medaliată cu bronz la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice de la Rio.

Lotul României:

Portari: Ionuţ Iancu (CSM Bucureşti), Mihai Popescu (St. Raphael)

Extreme stânga: Nicuşor Negru (CSM Bucureşti), Răzvan Pavel (Potaissa Turda)

Interi stânga: Georgică Cîntec (Potaissa Turda), Ionuţ Ramba (Lemgo), Radu Lazăr (Potaissa Turda)

Centri: Alex Csepreghi (Creteil), Ciprian Şandru (Dinamo), Cristian Fenici (Poli Timişoara)

Interi dreapta: Bogdan Criciotoiu (Bergischer), Demis Grigoraş (Tatabanya)

Extreme dreapta: Andrei Mihalcea (HC Odorhei), Marius Sadoveac (Trembley), Valentin Ghionea (Wisla Plock)

Pivoţi: Albert Cristescu (Steaua), Marius Mocanu (Dinamo), Adrian Rotaru (CSM Bucureşti)

Meciul România – Germania vine cu câteva zile înaintea startului Campionatului Mondial din Franţa, la care nemţii participă. Selecţionerul Dagur Sigurdsson va aborda partida cu România cu 18 handbalişti:Silvio Heinevetter (Fuchse Berlin), Andreas Wolff (Kiel) – portari; Uwe Gensheimer (PSG), Finn Lemke (Magdeburg), Patrick Wiencek (Kiel), Tobias Reicmann (Kielce), Erik Schmidt (Hannover), Steffen Fath (Fuchse Berlin), Patrick Groetzki (Rhein Neckar Lowen), Kai Hafner (Hannover), Jens Schongarth (Goppingen), Philipp Weber (Wetzlar), Rune Dahmke (Kiel), Julius Kuhn (Gummersbach), Simon Ernst (Gummersbach), Niclas Pieczkowski (Leipzig), Jannik Kohlbacher (Wetzlar), Drux (Fuchse Berlin).

România va participa la un turneu amical în perioada 6-8 ianuarie, urmând a întâlni Elveţia, Slovacia şi Brazilia.

                                                                         Cristi Someşan

Top cinci cele mai valoroase branduri de lux din lume

Piaţa produselor de lux este într-o continuă creştere, arată cel mai recent raport al PMX Agency. În 2015, vânzările porduselor de lux la nivel global au însumat 282 de miliarde de dolari. Iată topul brandurilor de lux, realizate de PMX Agency.
1. Ralph Lauren: 19.2%
Grupul Ralph Lauren a realizat în 2014 o cifră de afaceri de 7,6 miliarde de dolari şi un profit net de 702 milioane de dolari.
2. Michael Kors: 18.5%
În acest an, brand-ul de modă Michael Kors a lansat smartwatch-uri. Dispozitivele au fost anunţate mai întâi la Baselworld 2016, alături de alte câteva smartwatch-uri din diferite alte mărci.
3. Coach: 12.0%
Brandul Coacha fost înfiinţat în New York în 1941 şi este unul dintre cei mai mari producatori de accesorii de lux moderne şi colectii de lifestyle, prezent atât în reprezentanţe la nivel internaţional, cât şi online.
4. Louis Vuitton: 9.5% - foto
Anul acesta, grupul francez LVMH Moet Henessy Louis Vuitton, lider mondial în produse de lux, a acceptat să-şi vândă unul din brandurile cu probleme, Donna Karan International, companiei americane G-III Apparel Group, cu o valoare de antrepriză de 650 milioane de dolari.
5. Gucci: 5.3%
Gucci este o companie italiană care produce şi comercializează produse de lux.


Sursa: capital.ro                                                                                                                                             

Dacian Julien Cioloș: "România este după chipul şi asemănarea noastră !"

Premierul Dacian Julien Cioloș a transmis, pe Facebook, un mesaj în care vorbește despre schimbare și o Românie mai prosperă.
„Mâine anul se înnoiește și tragem brazdă adâncă pentru un an 2017 prosper și bun. Doresc românilor de pretutindeni, doresc fiecăruia dintre noi toți, mai mult zâmbet, mai multe bucurii, mai multă încredere și forța de a recunoaște că prosperitatea ne împlinește atunci când este construită cu onestitate și muncă cinstită, că schimbarea care ne face mai buni vine din convingere și că numai împreună putem împlini sentimentul de acasă.
România este după chipul si asemănarea noastră. Dacă ne-o dorim mai bună, mai prosperă, mai curată, mai respectată, vă urez tuturor să aveți încredere că putem, fiecare dintre noi și toți împreună, să fim astfel.

La Mulți Ani cu sănătate și dragoste în mijlocul familiei și alături de cei dragi!”, a transmis Dacian Cioloș.

                                                                                       C.L.L.