„Ca fluture vrăjit de lampă
m-am lăsat
Chemat picturii slugă și argat,
Învățături de
luat viața cu asalt
Lăsat-am
altora să-și soarbă împlinirea -
Pe mine, Domnul meu
și Împărat,
Învață-mă iubirea!”
(Ion Georgescu-Muscel, din poemul„Învață-mă iubirea”)
(...)
ÎNVAȚĂ-MĂ IUBIREA
(semnal editorial,
autor Vasile Bele)
„Poetul
se impune prin descrierea amănunțită și sublimă a
trăirilor insistând uneori pe solemnitatea lirică a etnosului arhaic. El redă cu
gingășie dragostea ce o are în suflet față de copiii și nepoții lui, acea binefăcătoare mireasmă
care îi învăluie ființa. (...) Poezia este cantabilă, dominată de un lirism
relaxant și dominator. În unele texte se simte acel triumf juvenil.
Uimirea și încântarea ce-l învăluie pe poet, admirând câmpiile pline de
flori și verdeață, reverberează în sufletul lui euritmia cu cerul”, scrie,
Dumitru Fânățeanu - scriitor, critic literar - în prefața volumului„Învață-mă iubirea”, apărut la
Editura Eurotip, Baia Mare, 2013, ISBN 978-606-617-119-9, 166 p.,
volum apărut în condiții grafice deosebite.
Am primit volumul cu ceva vreme în urmă,
dar abia acum este„vremeal ui”. Vremea de a fi citit! Vremea de a fi semnalat
editorial. Poetul și pictorul Ion Georgescu Muscel scrie cu inima. Poezia Domniei
Sale, se detașează mult în fața altor poezii, în fața altor poeți.
Încărcat în profunzime, versul atrage sau intră în sufletul cititorului.
Interesantă și pătrunzătoare și poezia și pictura Domniei Sale,
pentru că trebuie amintit faptul că acest volum cuprinde câteva zeci de lucrări de
pictură, semnate de către autor. Picturi de suflet, pentru oameni de suflet, de
la un Om cu suflet - Ion Georgescu Muscel - transmit emoția culorii.
Amintind câteva lucrări, numite, metaforic: „Florile adolescenței”,
„Ouă de Paște”, „Trandafir pentru Ancuța”, „Gălbenele”, „Flori de câmp”, „Rosa
Canina I”, „Macul”, „Prune văratice”, „Ochi de înger” sau „Interior modest”, „Ciutura”,
„Autoportret”, „Rapsodie musceleană I” (și lista poate continua) -
impresionează și fascinează. Stilul propriu abordat, este unul al sensibilității.
Culorile - în naturalul lor - dau privitorului
nota maximă de emoție. Practic, nu poți a te desprinde de această minunată lume a
culorii creeată de artist. Am avut bucuria de a-i păși pragul casei la Lucăcești, aici, la noi,
în Maramureș, răspunzând unei onorante invitații. Deci, vorbesc în cunoștință de
cauză. În casa poetului și a pictorului Ion Georgescu Muscel, m-am simțit altfel -
eram în lumea curcubeului (nu de puține ori chemat muză de poeți), eram într-o lume a
frumuseții și a bucuriei culese din rouă și lacrimă, adunate din viață și dăruindu-le
vieții, pentru viață.
Poetul și pictorul Ion
Georgescu Muscel oprește timpul în loc - în complexitatea operei sale.
Poezia prinde viață, precum pictura. Privind și admirând lucrările, ordonate cu
tâlc și talent, m-am rupt din lumea agitației sau a stresului cotidian, și-am
intrat, pentru câteva clipe într-o altă lume. Eram un altul. Am simțit asta. Nu
găsesc cuvinte potrivite pentru a vă împărtăși acest sentiment. Atunci l-am cunoscut
personal - poetul și pictorul. Poezia fără culoare, sau pictura fără poezie nu ar fi
dacă sufletul poetului sau pictorului nu ar fi culoare și emoție poetică.
„Câtă splendoare pune Dumnezeu pe câmpuri
Și cât de demni de
ea ar trebui să fim!
Vrem grabnic a
deschide porțile misterului,
Să ne-agățăm cu
lăcomie de torțile Cerului...
(...)
Și ține-n desfătări pe om
cu dinadinsul -
Atâta merit
cântărim cât știm ca să iubim:
Câtă splendoare pune Dumnezeu în fluturi
Și cât de demni de ea ar trebui să fim!”.
„strigă” poetul Ion Georgescu Muscel, într-un poem, numit,
chiar așa: „Câtă splendoare”, un poem
scris într-un decembrie 2012, în Baden. În fapt, mare parte din
poemele cuprinse în volum au fost scrise, acolo, în Baden - dovedește,
semnătura poetului, lăsată „sub poem”. Reîntors în țară, așa ca
să finalizeze volumul și apoi al trimite spre tipar, scrie, la Lucăcești, un loc
drag, un loc de suflet - poemul: „Vorbe,
gânduri și speranțe”:
„Cei ce mi-au
fost în cale semănați
Și eu, în calea lor,
asemeni hărăzit,
Truditu s-au în lume,
ba încă m-au iubit...
În urma lor, plecați, se
târă sufletu-mi trudit...
La
comedia lumii nici cum mă potrivesc;
Trag de cuvinte, de
silabe, de-nțelesuri
Să-mi plăsmuiesc o
ușă spre speranță -
În veci nepriceput,
și clipelor supus,
Aștept să vină salvatoarea-o
șoaptă de Sus”.
Într-o „Notă de autor”, atașată volumului,
poetul/pictorul autorul/artistul afirmă: „După
mine, domeniul predilect al POEZIEI ar trebui să fie spațiul dintre Om și Dumnezeu,
și nicidecum spațiul dintre om și întuneric. Dumnezeu înseamnă în primul rând lumina,
pecând întunericul înseamnă opusul, înseamnă căderea, renunțarea, înșelarea.
Sunt două feluri de a concepe lumea. Unul - că ne naștem perfect liberi (liberi de
ce?) și că putem face ce vrem cu viața noastră (ba și cu a altuia). Vezi de
aici lege ajunglei, a celui mai tare, urmărirea interesului și a profitului cu orice
chip”, (p. 11). Interesantă, această modestă confesiune. Obiectivă și expusă cu
eleganță și responsabilitate. Îl apreciez și îi dau dreptate, poetului... poezia este „spațiul dintre
Om și Dumnezeu” - extraordinar. Așa este! Sau, așa ar trebui să fie!
În versurile poetului (precum și în culorile artistului plastic),
trebuie să existe dumnezeire.
Poemele lui Ion Georgescu Muscel au
această putere îndumnezeită. Latinul zicea: „Nihil sine Deo!”. La fel zice și face
autorul nostru, invocând-L și chemându-L, în adânc de suflet, mereu pe Dumnezeu,
Creatorul.
A se vedea, poeme precum:
- „Alunecări de teren”:
„era un
timp când vinovați de iubire
nu erai nici tu
nu eram nici eu -
atunci ne
gândea Dumnezeu”,
p. 18;
Sau:
- „Aniversare prima”:
„David al nostru vine în florar
Din mila Domnului - un
splendid dar!”,
p. 20.
Sau:
- „Biserica din Costești”:
„cuvânt prea căutat e de
prisos
sunt timpi când mă-ndoiesc chiar și
de mine
dar am o ușă-n
gând mereu deschisă
spre numele de sfânt Iisus Hristos”, p. 22.
Sau:
- „Cântul curat”:
„Îți cânt astăzi,
Doamne, din mers
Mulțumirea din
suflet pe nerăsuflate,
În cadența unei melodii furate
Din turnul bisericii de
la St. James”,
p. 28.
Sau:
- „Curgerea vremii”:
„Am apărut în lume pe-o
geană de tristețe
Și n-am
putut nicicând să-mi chiui bucuria...
Mă priveai, Doamne, de
dincolo de umbra-mi -
Altfel, de unde-acel
balsam de legănare
Ce gândul mi-l purta
ca într-o luntre?”, p. 36.
(...)
Rouă prinsă cunună în visare
ÎNVAȚĂ-MĂ IUBIREA cea curată
oprește-mi privirea în limpezimea izvorului de mir
adună-mi pașii pe cărări de dor
șterge-mi CURGEREA VREMII în ispita unui păcat...
Curcubeu de vise prinse într-o CREȘTINEASCĂ
rugăciune a inimii - prinde-mă în sânul tău
și dăruiește-mi COPILĂRII NETERMINATE
pentru a putea țese lumină și cuvânt
în gând și miros de busuioc...
Am să-mi rog pasul să grăbească spre
BISERICA DIN COSTEȘTI - mireasă a lui Dumnezeu
pentru a rosti o rugăciune
pentru a asculta cântecul clopotului
binevestitor - doar aici îmi voi regăsi
liniștea. Aici și în CASA DIN BĂIȚA...
Voi alege să merg pe CĂRAREA CU UMBRE
câteva clipe dintr-o CĂLĂTORIE
cu dus-întors - în lumină și gând
în adevăr. FRUNZELE TOAMNEI -
îmi vor spăla rătăcirea și îmi vor oferi
GÂNDURI DE PRIMĂVARĂ. Da! GÂNDURI
ce-mi vor fi temelie în drumul spre
ÎMPĂRTĂȘANIE
în fapt o INVITAȚIE LA AMINTIRE...
ÎNVAȚĂ-MĂ IUBIREA - și nu-mi lăsa rugăciunea
MĂ MIR, MĂ-NTREB și socot
MESTEACĂNUL - copacul nobil, înțelept
MI-E DOR DE UN VIS - visul unei iubiri
învocând o rugăciune de MULȚUMIRE
pentru fiecare clipă dintr-un
NOIEMBRIE CU AMINTIRI cernute...
Am început NUMĂRAREA TIMPULUI
din clipa în care PORȚILE sărutului
rechemau PRIN NECOSITE IERBURI
mărturisirea la izvor de dor.
Într-o RUGĂCIUNE pictată cu mir
am țesut TIHNA LUTULUI în care crește
iasomia. Eu, TOT MAI SINGUR,
adun flori de crin alb din UMBRA TA
plină de zâmbet
în rest - VORBE, GÂNDURI ȘI SPERANȚE...
N.A. ce apare scris cu majusculă, sunt titlurile unor poeme din
volumul „Învață-măiubirea”, autor Ion Georgescu Muscel.
Vasile Bele,
Chiuzbaia, 1 iunie 2023
membru
U.Z.P.R., Filiala Vâlcea;
membru
L.S.R, Filiala Cluj-Napoca;
Cenaclul Scriitorilor
din Maramureș;
Președinte ASCIOR –
Aria Maramureș.
