Prin voia Celui de Sus respir...

Vasile Dan Marchiş: - Gelu Dragoş, mâine 22 februarie împlineşti 45 de ani. Cum se simte omul, dascălul, ziaristul, poetul, soţul şi tatăl Gelu Dragoş în această inedită postură?

Gelu Dragoş: - Ai dreptate cu inedita postură! N-am mai împlinit 45 de ani până acum! Mă simt tânăr în spirit, exact ca la douăzeci de ani când am terminat armata trupeşte şi am o putere de muncă pe care ar trebui să o aibă şi cei din parlamentul ţării. Dar să nu mai vorbesc despre ei şi să-mi stric ziua de naştere!

V.D. M. : - Ai anticipat bine următoarea mea întrebare. Văd că eşti foarte activ şi eşti un participant nelipsit la evenimentele culturale importante din judeţ. Ai timp pentru aşa ceva?

G.D. : - După cum bine ştii, mă ocup de pagina culturală a ziarelor electronice „Necenzurat”, „ŞtiriMM” şi de puţină vreme şi de blogurile Cenaclului Scriitorilor din Maramureş la invitaţia scriitoarei Florica Bud şi a revistei „cu rază medie de cultură” Izvoare Codrene unde patronul spiritual eşti tu Dane. Colaborez şi cu poetul Ştefan Doru Dăncuş la „Revista Singur” de ceva ani, cu eseista Virginia Paraschiv şi scriitorul Mihai Ganea la Proiectul „Porţile Nordului”şi „Faleze de nisip”, cu omul de cultură Nicoară Mihali la revista editată de Casa Corpului Didactic Maramureş „Şcoala Maramureşeană”, cu poeta Lucica Dragoş la scoaterea la lumină a oamenilor valoroşi, de spirit din zona noastră prin reînfiinţarea Cenaclului literar „Petre Dulfu” Satulung. Merg la evenimente cu plăcere deoarece spiritul şi sufletul meu trebuie din când în când hrănit şi cu asfel de hrană.

V.D.M : - Ştiu că aduni material pentru următorul număr al revistei „Izvoare Codrene” dar altceva ce faci?!

G.D. : - Îmi doresc să editez o carte cu articolele scrise în publicaţiile lui Ioan Romeo Roşiianu din 2009 încoace, să tipăresc o carte de poezii alături de fiul meu Gelu Dragoş junior. Continuând cu răspunsul la întrebarea ta, pot să-ţi răspund mai în glumă, mai în serios că mă odihnesc puţin! Mi-am fracturat piciorul stâng, tot pentru prima data, deci alt lucru inedit, şi am devenit şoricel de bibliotecă, dar accentuându-mi părerea că avem cei mai valoroşi prozatori ai momentului, numai dacă mă gândesc la Nicolae Goja, Florica Bud, Alexa Gavril Bâle, Victor Tecar, Valeriu Sabău, Ştefan Aurel Drăgan sau Vasile Dragomir.

V.D.M. : - Cum vezi viaţa la 45 de ani ?

G.D. : - Cu alţi ochi decât atunci când mă bălăceam la „Balta Todorii” având gijă de raţele familiei. Sunt un om norocos. Am o familie minunată, doi feciori înalţi, sănătoşi şi frumoşi ca brazii, o femeie înţelegătoare, ambii părinţi îmi trăiesc, fratele meu poetul Ioan Dragoş e bine şi el cu întreaga lui familie. Am prieteni mulţi şi buni. În final, viaţa e o ciudată comedie în care noi suntem actorii ei, o comedie care mestecă sacadat dureri şi bucurii, punând lacrimi lângă zâmbet şi zâmbet lângă lacrimi. Viaţa la cele 45 de ierni adulmecate de nările mele, înseamnă un nou început, o nouă mică viaţă. Iar dacă uneori am mai şi suspinat, Dumnezeu mi-a amintim că trăim în această lume cu bune şi rele şi aşa cum a spus-o foarte bine Emil Cioran: „Suspinul e spaţiul ideal al respiraţiei” iar eu prin voia Celui de Sus, respir...

Vasile Dan Marchiş