UNITĂŢI DE LUPTĂ ANTITERORISTĂ

În lucrarea „Secretele U.S.L.A.”, editată de Editura OBIECTIV Craiova, am dezvăluit, în premieră naţională, o serie de aspecte total necunoscute sau mai puţin ştiute despre celebra Unitate Specială de Luptă Antiteroristă din România, în cadrul căreia am activat timp de 12 ani. Unitate care, datorită profesionalismului dovedit, şi-a câştigat aprecierea specialiştilor şi a oamenilor politici din Europa. Am căutat să reabilitez şi memoria unor nevinovaţî ucişi în vâltoarea evenimentelor din decembrie 1989…
În următoarele articole, care fac parte din ciclul „Terorism-Antiterorism”, vă prezint, tot în premieră naţională, câteva dintre cele mai semnificative acţiuni teroriste comise pe plan internaţional, precum şi unele riposte antiteroriste. Cele trei acţiuni teroriste pe care le-am prezentat până acum, nu au primit o ripostă fermă deoarece unităţile antiteroriste încă nu erau constituite. Este timpul, stimaţi cititori, să faceţi cunoştinţă cu luptătorii antiterorişti. Cu acei oameni ai sacrificiului asumat care au îmbrăcat, la propriu, cămaşa morţii.

În faţa creşterii şi proliferării acţiunilor teroriste, tot mai multe state, pe lângă faptul că şi-au adoptat o serie de măsuri legislative pentru combaterea acestui flagel al contemporaneităţii, şi-au constituit unităţi proprii, specializate în riposta antiteroristă. Astfel, în Marea Britanie s-a constituit o „unitate antiteroristă secretă – Comacchio”, care se adaugă celebrului „SAS”, constituit în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

SAS – prescurtare de la Special Activity Squadron (Divizia pentru activităţi speciale” – este o unitate de acţiune în cadrul serviciilor de securitate britanice. Mai este denumit şi Special Air Service. Creându-şi o adevărată legendă, este cea mai veche şi mediatizată unitate antiteroristă din lume. A fost creată în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Iniţial, era o unitate militară specializată în misiuni de cercetare-diversiune şi culegerea de informaţii militare, participând la numeroase acţiuni militare împotriva Germaniei naziste, după care a trecut în „anonimat” pentru marele public. Deoarece, o dată cu proliferarea terorismului internaţional, avându-se în vedere pregătirea deosebită a celor care încadrau această unitate, ea a început să fie folosită ca unitate antiteroristă, contrainsurgentă şi pentru protecţie demnitari. Este elita Armatei britanice. În urma unor intervenţii deosebit de spectaculoase, tehnicienii şi luptătorii acestei unităţi de elită şi-au câştigat un binemeritat prestigiu intern şi internaţional, aprecierea şi elogiul oamenilor politici şi a unităţilor antiteroriste din întreaga lume. În decembrie 1975, în urma unui act terorist, patru terorişti IRA s-au baricadat într-o clădire de pe Balcombe Street. În momentul în care au auzit la radio că o echipă SAS urmează să intervină pentru capturarea lor, s-au predat. Numai acest exemplu spune foarte multe.

Pregătirea şi antrenamentul luptătorilor se desfăşoară într-un regim de exigenţă şi extremă duritate, care îi elimină progresiv pe cei care nu au aptitudini fizice şi rezistenţa fizică necesară. Antrenamentul în cepe la ora 4.30 şi se termină la 22.30. Sunt oameni obişnuiţi cu marşuri prin mlaştini. Paraşutişti de elită, alpinişti capabili să escaladeze imposibilul, trăgători de nivel olimpic, stăpânesc şa perfecţia arfele marţiale, luptători desăvârşiţi în atac şi autoapărare. Spiritul de echipă, camaraderia sun t ridicate la niveluri de neînţeles pentru omul obişnuit. De fapt, aceasta este o caracteristică a tuturor unităţilor antiteroriste din lume, ce şi-au forat lumea lor aparte, numai a lor, în care neaveniţii, indiferent de rang şi nivel, sunt excluşi. Fiind pregătiţi să acţioneze în orice punct al lumii, luptătorii şi tehnicienii SAS urmează şi o pregătire specială de însuşire a limbilor străine, program corelat cu potenţialele zone de acţiune.

În organigramă are formaţiunea „Ops Research Unit” – o formaţiune de Cercetări Operative care a realizat o „jucărie” de care se bucură foarte mult aceşti luptători de elită. Este vorba de grenada de consternare (stun grenade) – flash-bang-crash. În spaţii închise – aeronave, camere, holuri etc. -, aceste grenade sunt deosebit de eficiente. După ce splintul de siguranţă este scos, trebuie aruncată imediat, deoarece explodează după o jumătate de secundă. Aruncată într-un spaţiu închis, unde se află atât terorişti cât şi ostatici, grenada are trei efecte simultane. Lumina puternică a flash-ului îi orbeşte pe toţi cei carte privesc în direcţia exploziei, pentru cel puţin 30 de secunde. Zgomotul puternic (bang-ul) afectează timpanele, producând concomitent durere şi pierderea concentrării. În final, crash-ul este un sunet care pătrunde în urechea mijlocie, producând paralizia timp de zece secunde a tuturor muşchilor.

Luptătorii sunt antrenaţi să acţioneze astfel: după producerea exploziei, câţiva dintre ei trag din plin, cu zece centimetri precis deasupra capetelor, timp în care ceilalţi (toţi poartă măşti speciale) se aruncă asupra ostaticilor încremeniţi, doborându-i la podea. Concomitent, trăgătorii îşi coboară linia tirului cu 15 cm precis. Nici un terorist nu are scăpare. Prin explozie, grenada respectivă nu produce schije. Pe timpul antrenamentelor s-a făcut următorul experiment: un luptător cu cartuş pe ţeava pistolului împlântat în coasta unui coleg,a primit ordinul să apese pe trăgaci în momentul exploziei grenadei. A fost ceva im posibil.

Sunt maeştri în ţintirea instinctivă, numai la cap.

Tehnicienii sunt dotaţi cu stetoscoape electronice speciale, care, aplicate pe dinafara uşii, pot determina cu precizie poziţia persoanelor din încăpere. Pentru aceasta, în încăpere nu este nevoie nici măcar să se vorbească. Sunt atât de sensibile, încât respiraţia poate fi auzită şi localizată cu precizie. Mai au în dotare tehnică de supraveghere optică şi electronică.

Luptătorii şi tehnicienii comunică între ei printr-un sistem elaborat de semnale care nu lasă loc de interpretări sau neînţelegeri…

Autorităţile guvernamentale vest-germane au fost trezite la realitate ca urmare a „duşului rece” al bilanţului deosebit de tragic, ce a rezultat în urma acţiunii teroriste din Satul Olimpic (1972). Atunci au tras o linie şi au hotărât: teroriştilor trebuie să li se opună o forţă specializată, o unitate antiteroristă. Aşa a luat fiinţă, la trei săptămâni după masacrul de la Olimpiadă, unitatea specializată în lupta antiteroristă – GSG 9 (Grupa da apărare a frontierei-9), care, în scurt timp, a devenit unitate de elită. La constituire, pe timpul antrenamentelor deosebit de dure, o treime din efectiv a rămas de căruţă. Cei rămaşi au devenit specialişti şi tehnicieni de înaltă clasă întruchipând militarii din super-comando-urile israeliene, puşcaşii marinei americane şi paraşutiştii francezi. Sunt specialişti în karate, pot pătrunde prin orice uşă, fereastră sau clădire. Piloţii de curse de renume mondial i-au pregătit pe specialişti să conducă orice tip de autovehicul. Toţi înoată foarte bine şi sunt alpinişti de clasă. Psihologi şi psihiatri îi examinează periodic. De fapt, un paragraf al regulamentului de funcţionare precizează: „În GSG 9 nu au ce căuta elemente sadice, dornice de a trage”.

Acestei unităţi i se adaugă alte formaţiuni de acest gen, respectiv „Comandourile mobile de intervenţie” (MEK), pentru unele landuri, sau „Comandourile speciale de intervenţie” (SEK).

25 iunie 1977. La Salzburg, după comiterea unui jaf armat, doi terorişti îl iau ostatic pe managerul biroului de schimb. Pentru eliberarea acestuia, solicită o mare sumă de bani şi o maşină, în caz contrar, ăl vor ucide. După 29 ore de negocieri, o unitate de poliţie, necunoscută până atunci, intră în acţiune şi, printr-o intervenţie în forţă – care i-a lăsat cu „gurile căscate” pe cei prezenţi -,îi capturează pe cei doi terorişti şi eliberează ostaticul.

9 noiembrie 1977. În momentul în care îşi parca automobilul în faţa locuinţei sale, Walter, proprietarul reţelei comerciale „Polmares” din Viena, este răpit de necunoscuţi. Sub ameninţarea uciderii lui, răpitorii solicită pentru eliberarea acestuia suma de 5 milioane şilingi. Au loc negocieri intense şi…în noaptea de 13/14 noiembrie, prin intervenţia hotărâtă a aceloraşi poliţişti misterioşi, răpitorii sunt capturaţi şi ostaticul eliberat. Lucrătorii din mass-media, opinia publică încep să-şi pună întrebări referitoare la „poliţiştii misterioşi”.Nu se poate afla nimic.

19 decembrie 1977. Trei indivizi înarmaţi răpesc, de la domiciliul ei din Viena, o tânără femeie, pe care o duc la o adresă necunoscută. Pentru eliberarea ei, cer o mare sumă de bani. În momentul în care trebuia să aibă loc schimbul, cei trei vor fi imobilizaţi şi capturaţi, iar ostatica eliberată. Intervenţia a fost realizată de aceiaşi poliţişti. De data aceasta li se divulgă identitatea: luptătorii antiterorişti din „Comando-ul de intervenţie al jandarmeriei” – GEK.

O parte din enigmele ce învăluie această unitate sunt înlăturate. Mai multe acţiuni teroriste petrecute pe teritoriul Austriei l-au determinat pe ministrul de Interne Federal, Erwin Lanc, să prezinte guvernului o concepţie de prevenire şi reprimare a acţiunilor teroriste. Aşa a luat fiinţă „Grupa de intervenţie a lucrătorilor judiciari” – KEG, apoi „Comando-ul de intervenţie al jandarmeriei” – GEK, pentru acţiuni represive. De la darea alarmei, timpul maxim de intervenţie este de 10 minute. Timpul limită pentru intervenţia în orice punct de pe teritoriul naţional este de 20 de minute. Beneficiază de suportul tehnic şi logistic cel mai modern.

O după-amiază obişnuită, în care activitatea desfăşurată de luptătorii antiterorişti din cele două grupe aflate în stare de alertă a devenit rutină. Unii se antrenează în sala de sport, amenajată special pentru acest scop. Alţii urmăresc, pe video, un film de acţiune. Deodată, alarma sună strident: poliţia a înconjurat un magazin în care un comando terorist a luat câţiva ostatici. După un ritual devenit deja banal, luptătorii celor două grupe se echipează şi pornesc spre locul acţiunii. Ajunşi la faţa locului, se studiază terenul, se prelucrează informaţiile şi luptătorii se dispun în dispozitiv. Ofiţeru-negociator „lucrează” bine, trage de timp. Şi, la un moment dat, sub privirile avide ale curioşilor, care au fost îndepărtaţi pe trotuare, comandantul operaţiunii declanşează prăpădul pentru terorişti: „Go!”. Restul este rezultatul sutelor de ore de antrenament. Parte din terorişti sunt ucişi, doi capturaţi. Nici o victimă din rândul ostaticilor sau a luptătorilor. Restul rămâne istorie pentru mass-media.

A fost o acţiune tipică de intervenţie a luptătorilor antiterorişti spanioli din GEO, care au o reputaţie neştirbită şi despre acre opinia publică, dar mai ales mass-media, dorea să ştie totul. Însă curiozitatea lor a fost satisfăcută în mică măsură. „Anonimii cu berete maro” au dorit să rămână anonimi.

Până la sfârşitul deceniului al optulea, al secolului XX, marea ţară iberică s-a aflat mai puţin sub ameninţarea terorismului. În 1979, mai multe acţiuni teroriste au şocat opinia publică. Acest şoc a impus crearea unei unităţi capabilă de o ripostă rapidă şi hotărâtă, eficientă, într-un timp record. Şi astfel, a fost creat „Grupo Especial de Operationes”, pe scurt GEO. La început, din 400 de candidaţi care s-au prezentat pentru selecţie – toţi membri ai poliţiei şi voluntari - , Garcia Qui Jada, a ales 70. Însă, tot nu a fost mulţumit de această selecţie şi a reluat testele, eliminând încă 12. Încă de la început, cerinţele au fost mari: candidaţii trebuiau să aibă o condiţie fizică excelentă, să fie trăgători de elită cu armamentul din dotare, să se orienteze în fracţiuni de secundă dar, mai ales, să aibă un spirit de dăruire până la sacrificiu. Spiritul de echipă a fost ridicat la rang de lege. După ce au fost selecţionaţi, cei 58 de candidaţi care au urmat un program de pregătire diabolic, la sfârşitul căruia au devenit luptători superantrenaţi. În confruntările directe „care pe care” cu teroriştii din gruparea bască ETA au obţinut succese de răsunet.

Una dintre cele mai importante misiuni la care au participat antiteroriştii din GEO şi care le-a adus aprecierea unanimă a avut loc în mai 1981, la Banca Centrală din Barcelona. Atunci, 24 de terorişti de extremă dreapta ocupaseră Banca şi luaseră 200 de ostatici. Acţiunea de intervenţia a fost fulgerătoare şi i-a luat prin surprindere pe terorişti. În timp ce luptătorii îşi ocupaseră poziţiile de luptă, specialiştii în exploziv au minat toate canalele subterane de sub clădire. La semnalul comandantului, aceştia au inundat clădirea. Concomitent, luptătorii au intervenit în forţă: un terorist a fost ucis, ceilalţi capturaţi. Un singur ostatic a fost rănit uşor.

Luptătorii din GEA au intervenit şi pentru eliberarea tatălui lui Julio Iglesias…

În Franţa, s-au creat două unităţi: BAC – „Brigada anticomando” şi „Grupul de intervenţie al jandarmeriei naţionale” (GIGN); în Italia – celebra unitate „Capete de piele”. Şi exemplele ar putea continua.

Având în vedere că acţiunile teroriste sunt minuţios pregătite, iar executanţii, de cele mai multe ori, sunt îndoctrinaţi cu ideologii fanatice, rezultă că intervenţiile acestor unităţi nu sunt deloc uşoare. Acest lucru presupune, în mod nemijlocit, ca luptătorii specializaţi în lupta antiteroristă să fie deosebit de bine pregătiţi, din toate punctele de vedere.

DOAR 1 DIN 30…

Înainte de a trece la alte precizări, doresc să fac unele referiri la ideea de vocaţie sau chemarea omului. Datorită faptului că de la vârsta de 21 ani, am lucrat numai cu omul, acum, în toamna deplină a vieţii, pot afirma cu toată convingerea: chemarea omului se realizează într-o formă individuală şi corespunzătoare originalităţii sale specifice, având drept scop îndeplinirea vocaţiei. Urmarea: maximum de rezultate în activitatea sa pentru care are vocaţie, întruparea în fiinţa sa a superiorului uman. Se poate vorbi de profesia-vocaţie în care se oglindeşte însăşi personalitatea individului. Prin propriile sale posibilităţi, pe calea originalităţii specifice, fiecare individ are o vocaţie, o chemare. Pe care dacă o urmează, cu toate greutăţile inerente, uneori chiar a destinului, el trebuie să triumfe. Însă, la realizarea profesie-vocaţie sau chemării omului, se ajunge prin multă educaţie şi antrenament. Omul, poate să sufere chiar în realizarea profesiei-vocaţie, însă această suferinţă i se va părea mai de preţ decât orice bunuri ori facilităţi pe care i le-ar oferi oricine pentru a renunţa la ea. Aici, se poate explica jertfa Eroilor Neamului. Şi nimic nu valorează mai mult decât vocaţia, chemarea oului pentru cel la care fericirea şi mulţumirea individuală coincid cu cea a semenilor săi. Nimic nu valorează mai mult pentru cel care are chemare să-şi ajute semenul, să se pună în slujba sa, chiar să se sacrifice pentru fericirea sau libertatea lui. Nu vreau să filozofez, dar există meserii care necesită toate cele arătate mai sus. Iar una dintre acestea este cea de luptător antiterorist.

Luptătorii şi specialiştii unităţilor de luptă antiteroristă sunt selecţionaţi numai pe bază de voluntariat. Aceasta nu înseamnă că oricine se poate prezenta pentru selecţionare. De la început, cei care optează pentru aceste unităţi – nu este lipsit de importanţă să precizez faptul că cererile depăşesc, de cele mai multe ori, ofertele – trebuie să posede calităţi, aptitudini psiho-fizice stabilite riguros prin anumite normative. Candidaţii trebuie să fie disciplinaţi, cu un sânge rece deosebit. În aceste unităţi nu sunt acceptate elemente sadice, ori care au plăcerea să tragă nebuneşte. Examenul medical, testul psihologic şi verificarea performanţei într-o ramură sportivă sunt obligatorii şi eliminatorii. Rolul esenţial în selecţionarea lor îl are componenţa psihologică a candidatului.

După trecerea testelor în cadrul selecţionării – în general, proporţia de admişi este 1/30 -, viitorii luptători urmează programe de pregătire deosebit de dure. Trebuie bine înţeleasă această duritate în pregătire , pornită de la ideea că „orice adversar potenţial dispune de „grupe de sacrificiu” sau de „terorişti-kamikaze”. Ca atare, în orice împrejurare, luptătorul antiterorist trebuie să-şi anihileze adversarul. Aceasta nu se poate face fără o pregătire deosebită.

La sfârşitul programului de pregătire, se decide cine dintre cei selecţionaţi rămâne în continuare în cadrul unităţilor respective. Experienţa de până acum a demonstrat că circa 50-60% din cei selecţionaţi nu fac faţă exigenţelor programului de pregătire. Pe timpul antrenamentelor şi exerciţiilor, nu se face nici o deosebire între grade şi funcţii, indiferent de dificultăţile întâlnite. Aceasta, deoarece ţelul final este formarea de luptători cu ridicate calităţi morale şi fizice. În final, după întreaga perioadă de pregătire, cei care au rezistat devin luptători de elită împotriva terorismului şi a terorii brutale, capabili să se orienteze în orice împrejurare – în fracţiuni de secundă -, cu deosebite calităţi fizice şi psihice, cu un spirit de echipă dezvoltat, având un suport de dotare tehnico-tactică de ultimă oră.

Despre unităţile antiteroriste, opinia publică nu a aflat decât în momentul în care ele au anihilat comando-uri teroriste care au comis acţiuni teroriste de răsunet pe plan mondial. Până atunci, s-au păstrat „într-un anonimat total”. Deoarece, o forţă specială este anonimă şi luptă cu disperare să rămână aşa. Dar opinia publică şi mass-media îşi doreşte să ştie totul despre ele. Iar în urma acţiunilor de răsunet pe plan mondial vălul de mister care înconjura aceste unităţi de elită, încet-încet, a început să fie înlăturat.

Deoarece, majoritatea timpului cât am activat în cadrul U.S.L.A., am făcut parte din colectivul de învăţământ care se ocupa de pregătirea antiteroristă a cadrelor, şi care trebuia să fie la curent cu toate noutăţile în domeniu – pe plan internaţional, fără falsă modestie, pot spune că am cunoscut foarte bine modul de pregătire, antrenamentul şi dotarea unităţilor antiteroriste din alte ţări. Dar şi formele şi metodele folosite de terorişti în acţiunile lor. Apelez la răbdarea cititorului pentru a prezenta, pe scurt, câteva din aceste unităţi, intervenţia lor, cu precizarea că n u pot prezenta în detaliu întreaga lor pregătire, dotare şi modul lor de intervenţie. În acest sens, sper să fiu înţeles.

Publicat de către Teodor FILIP