După sfinţirea plăcii comemorative de pe casa natală a dr. Constantin Mălinaş, mare patriot român, în cadrul Simpozionului omagial prezidat de prof. Ioan Giarca, directorul Grupului Şcolar Industrial Popeşti, instituţie căreia urmează să-i fie atribuit numele cărturarului bihorean, a fost lansat primul număr din anul 2012 al revistei „Familia Română". Cu un sumar bogat, reflectând preocupările constante ale colectivului redacţional de a se implica în tot ceea ce înseamnă fenomenul românesc în lume, cu un accent bine pus pe promovarea imaginii şi valorilor specifice Maramureşului, revista a fost primită cu viu interes de publicul numeros şi entuziast care a participat cu însufleţire la eveniment. Laura Mălinaş, mama regretatului omagiat, prezentă şi ea în pofida poverii celor 92 de ani, a ţinut să sublinieze că aşa este bine, ca omul să-şi slujească ţara, îndemn în spiritul căruia şi-a educat şi ea propriii copii.
Organizatorii complexului de activităţi: Asociaţia „Morăriţa” – preşedinte Tiberiu Morar şi Fundaţia Franco-Română – preşedinte Victor Raţ, ambele din Oradea, au reuşit să contureze, prin tot ceea ce au realizat, un adevărat model de punere în valoare şi educare în spiritul respectului pentru patrimoniul local şi naţional.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu