Maramureşul reflectat în cuvinte.
Lansarea antologiei „Maramureşul din cuvinte” .
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare vă invita să participaţi la conferinţa de presă prilejuită de lansarea antologiei „Maramureşul din cuvinte”, coordonator dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”, care va avea loc marţi, 28 februarie 2012, ora 11.00, în Cabinetul de istorie locală Maramureş (etajul al II-lea).
Lucrarea, realizată cu concursul întregului personal al bibliotecii, reuneşte în paginile sale cele mai frumoase şi semnificative texte dedicate, de-a lungul timpului, acestui fabulos nord de ţară căruia avem privilegiul să-i aparţinem.
Semnate de nume celebre (personalităţi istorice, oameni de ştiinţă, scriitori) sau iluştri anonimi, de oameni ai locului sau străini veniţi din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, având conţinut ştiinţific sau artistic, fragmentele selectate se întâlnesc sub semnul interesului şi fascinaţiei, constituindu-se într-o declaraţie polifonică de dragoste, veritabil monument întru cuvânt înălţat Maramureşului.
Dacă timpul şi timpurile modifică neîncetat chipul acestor locuri grele de tradiţii şi istorie, iată că editorii lucrării au găsit o cale de a păstra nealterată imaginea Maramureşului, aşa cum încă îl cunoaştem şi iubim.
Ne onorează cu prezenţa la eveniment P.S. Justin Hodea Sigheteanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
Vă aşteptăm cu drag pe toţi cei care iubiţi Maramureşul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu