duminică, 26 februarie 2012

Stihuri din lumină (XI)

Balada potentaţilor

Noi, ca boierii de-altădată

suntem a ţării temelie –

o castă bob cu bob aleasă

de-a sorţii sită fistichie.

Revolta ne-a catapultat

- călări pe conturi şi devize –

în fruntea mesei cu bucate,

ca să-ntocmim un plan de crize.

Iar ele s-au înşiruit

precum mărgelele pe aţă,

lăsând cu gurile căscate

pe cei ce tot în noi agaţă...

Suntem ciocoi şi ne mândrim

că misiunea odrăslită

de nepătrunsa Providenţă

fără cusur a fost plinită,

astfel că ţara-i pe butuci

şi plină ochi de cerşetori,

cum s-a-ntâmplat şi va mai fi

în lume de atâtea ori.

Când legile-s de hoţi făcute

pentru progresul ciocoiesc,

veghem ca spiritul de gaşcă

să fie neaoş românesc;

să fie, carevasăzică,

dat cu vopsea occidentală,

ca erudiţii să priceapă

c-avem şi noi a noastră şcoală,

unde de toate se învaţă

din disciplinele vieţii:

cum din minciună iese artă

şi cum te-nalţă jocul pieţii.

De-aceea, prea puţin ne pasă

de cârtitorii fel de fel –

ne ştim în branşă fără pată

şi nu ne-abatem de la ţel!

Vino, Doamne!

Îţi mulţumim că eşti cu noi

şi ne-ntăreşti

cu-a Tale nesfârşite haruri!

Dar vino iarăşi ca- trecut

cu biciu-n mână, şi-i alungă

pe cei ce numele Ţi-l pângăresc

cu rugi simţite doar de buze;

vino, că lupii au sporit

de când prin legi s-a hotărât

ca oile să le păzească

şi să le mătrăşească,

pân’ ce păstorii reciclaţi

vor fi la stâni reangajaţi.

Vino, Doamne,

şi nu-ntârzia,

să ştim şi noi

ce-i bucuria!

Simfonia albului

Atâta alb s-a bulucit

peste pământul adormit

de-a iernii cruntă legănare,

că soarele s-a ofilit

tot azvârlind săgeţi şucare,

ce-n inima nămeţilor pătrund

cu scânteieri diamantine

ca albul şi mai alb să fie.

Iar neaua zace zgribulită

sub purităţile pufoase

şi-n albu-ntins se regăseşte

când spulberată-i de vântoase.


George Petrovai

Sighetul Marmaţiei,

23 feb. 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu