Motto: „ Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii...”
(Lucian Blaga)
Corăbiile de cuvinte,
încărunţind, lângă o vâslă
mut, ca o lebădă, poetul
stă rezemat de umbra lunii
pe mine mă tot latră
iarba şi întunericul de pâslă
iar, prin abecedarul
limbii mă-nţeapă viespea raţiunii.
Când zeii ospătează
vifor, la-ncrucişare de destine
flotilele de cărăbuşi,
plecate să se-ngroape-n verde
mai trag o brazdă prin
cuvinte, înnobilând cum se cuvine,
imperiile de cenuşă,
limba rănită peste verbe.
Când poezia şi poetul
devin o osie de lemn
în Lancrăm scutură
cireşii, iar florile-şi usucă vlaga,
când eu mă trag cu el pe
roată şi bate clopotul, e semn
că-mi va seca din ochi
cerneala, la curtea dorului de Blaga.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu